Unirea de la Paris a fost exportată (II)

*

Nu prea înţelesesem eu, din lecturile de până acum, cum s-a putut petrece miracolul înaintărilor triumfale ale armatelor române spre Chişinău, unde au ajuns ca aliate ale armatelor ruseşti, spre Cernăuţi şi spre Budapesta, după ocuparea rapidă a Transilvaniei, pentru că sursele româneşti de informare „neglijează” să menţioneze că trupele germane şi austro-ungare s-au fost retras, de pe toate fronturile de luptă de odinioară, după încheierea armistiţiului european, retragerea era obligatorie. În aceste condiţii, teritoriile transilvane şi bucovinene deveniseră un fel de „the land of no one”, în care trupele noastre nu întâlneau altă rezistenţă decât cea a miliţiilor ucrainene şi, respectiv, maghiare, care tocmai se constituiau din rămăşiţe ostăşeşti abia întoarse din război, din ce în ce mai dornice de pace.

*

În presa franceză a anului 1918, România şi neaşteptatele ei şanse pentru unirea tuturor românilor într-un singur stat, beneficia de o simpatie sinceră şi nedisimulată. „Revanşa României” însemna, în opinia lui Auguste Gauvain, „fructele îndelungatei sale răbdări şi dureroaselor sacrificii. În clipa de faţă, teritoriul ei trebuie să fie în întregime curăţat de trupe inamice. Mareşalul Mackensen s-a refugiat la Hermannstadt (Sibiu), în Transilvania, cu statul său major şi cu ce i-a mai rămas din divizii. Bulgarii au executat condiţiile armistiţiului din 29 septembrie. În virtutea armistiţiului din 11 noiembrie, celălalt tratat, de la Bucureşti, este abolit. Dar regele Ferdinand nu a aşteptat capitularea germană pentru a-şi valorifica drepturile. El a remaniat guvernul Marghiloman, formând un cabinet aflat, în cea mai bună parte, sub prezidenţia generalului Coandă, a decretat mobilizarea generală şi l-a somat pe mareşalul Mackensen să evacueze ţara până în 10 noiembrie, la orele 21, a declarat război Germaniei şi a lansat în rândurile românilor o proclamaţie, în care garantează reforme constituţionale, bazate pe sufragiul universal şi reforme agrare, promiţându-le ţăranilor mai multe milioane de hectare.

*

În acelaşi timp, populaţia română din Transilvania s-a ridicat împotriva dominaţiei maghiare şi Consiliul Naţional Român, constituit recent în Ungaria, a apelat la trupele regelui Ferdinand. Acestea au intrat imediat în Transilvania, unde vor să reocupe, probabil fără lupte serioase, poziţiile pe care le cuceriseră în 1916. Între România şi ceea ce a fost Austria-Ungaria, armistiţiul semnat cu generalii lui Carol I (urmaşul la tron al lui Franz Iosif – n. n.) nu sunt aplicabile. Aliaţii nu aveau împuternicirea care să-i îndreptăţească să vorbească  în numele guvernului de la Iaşi. Guvernul, condus de generalul Coandă, era deci liber să ia acele măsuri militare pe care le socoate mai convenabile. El nu s-a sfiit, de altfel, să ţină cont de sfaturile care veneau de la Versailles, pentru că este importantă rezolvarea fericită a problemelor teritoriale care se pun în faţa României, guvernul regelui Ferdinand ţinând o permanentă legătură cu Cabinetele aliate” (Journal des débats politiques et littéraires, 16 noiembrie 1918).

*

Urmărită după ştirile contemporane de presă, perioada premergătoare unirii conturează o imagine în bună parte obiectivă. Astfel, cu trimitere la Bucovina, se pot întâlni, în presa franceză din noiembrie 1918, următoarele comunicate:

*

„Berna, 17 octombrie 1918: În 16, seara, domnul Hussarek, preţedintele Consiliului, a reunit pe şefii partidelor din Camera deputaţilor. El le-a adus la cunoştinţă că publicare manifestului este iminentă. Acest document va anunţa transformarea Statului unitar austriac într-un stat federativ. Se ia în considerare, pentru moment, crearea a patru state: un stat german austriac, un stat ceh, un stat ilir şi un stat ucrainean. Soarta românilor din Bucovina nu va putea fi reglată în totalitate” (La Lanterne, 18 octombrie 1918).

*

În 31 octombrie 1918, conform „Gazetei de Frankfurt”, care lansează informaţia, „românii din Austria au format, astăzi, Constituanta lor. Ei cer Unirea Bucovinei, Transilvaniei şi a românilor din Ungaria într-un stat independent. Ei cer, de asemenea, să fie reprezentaţi în conferinţa de pace” (L’Echo d’Alger, 1 noiembrie 1918).

*

12 noiembrie 1918: „Evacuarea Transilvaniei este obligatorie. După „Neues Wiener Tageblatt”, România a adresat Ungariei, cum a făcut-o şi cu Germania, un ultimatum, prin care cere evacuarea imediată a Transilvaniei” (Le Radical, 14 noiembrie 1918).

*

13 noiembrie 1918, Iaşi: „Ştirile despre armistiţiul încheiat cu Germania au sosit luni seara la Iaşi, în acelaşi timp cu mesajul regelui Angliei către regele României, prin care era salutat poporul român, reamintindu-i-se de drepturile sale.

Acest mesaj a făcut o profundă impresie. Oraşul a fost imediat pavoazat. Cortegii se formară şi se întâlniră în faţa legaţiilor ţărilor aliate, aclamând victoria Antantei.

La Bucureşti, populaţia a organizat o mare manifestaţie în faţa statuii lui Mihai Bravul, vechi principe al Transilvaniei, care a realizat unirea tuturor ţărilor române. Ofiţerii români în uniformă au făcut obiectul demonstraţiilor de entuziasm” (Le Radical, 14 noiembrie 1918).

*

În 14 noiembrie, conform unei ştiri care venea de la Zurich, „Viena a anunţat, ieri (deci în 13 noiembrie – n. n.), intrarea armatelor române în Transilvania” (Le Journal, 15 noiembrie 1918), ungurii fiind ocupaţi cu pregătirile pentru vineri, 15 noiembrie, când deciseră să-şi proclame republica şi, implicit, o rupere definitivă de Austria.

*

„Berna, 24 noiembrie 1918. Se comunică din Viena că, aşa cum informează Consiliul Naţional Provizoriu Român din Viena, întreaga Bucovină a fost ocupată de armatele vechiului regat român. Calmul absolut domneşte în ţară” (Le Temps, La Lanterne, 25 noiembrie 1918). În „L’Echo d’Alger”, aceeaşi ştire adaugă un amănunt important despre Armata română, care, în 24 noiembrie 1918, se afla „în marş spre Kolomea”.

*

În baza unui comunicat bucureştean, din 12 decembrie 1918, presa europeană, inclusiv cea franceză, anunţa că „românii din Ungaria s-au unit cu patria mamă”: „O mare adunare a românilor din Transilvania şi din ţinuturile ungare s-a ţinut, în 1 decembrie, la Alba Iulia. Un Consiliu Naţional, de două sute de membri, a fost constituit. Printre ei se găsesc douăzeci de socialişti şi zece delegaţi ai armatei.

Comitetul executiv, prezidat de Iuliu Maniu, reuneşte transilvani cu mare notorietate, precum Vasile Lucaciu şi Octavian Goga. Membrii acestui comitet sunt investiţi conform Constituţiei regatului României. Delegaţi din Bucovina, Basarabia şi din regatul României au asistat la adunare.

*

Programul, adoptat în unanimitate, prevede: 1. Unirea tuturor românilor din Transilvania, Ungaria şi Banatul Timişoarei cu România. Teritoriile româneşti din Ungaria vor avea un regim autonom, până la adoptarea unei Constituţii, care să prevadă alegeri prin vot universal; 2. Naţionalitatea română unită recunoaşte deplina libertate a naţionalităţilor, egalitatea de drepturi a diferitelor confesiuni religioase, principii democratice, libertatea gândirii, a opiniilor, a reuniunilor şi asocierilor. Programul presupune o reformă agrară radicală, bazată pe diminuarea marii proprietăţi.

Adunarea i-a salutat pe fraţii din Bucovina, uniţi cu patria română, şi a mulţumit puterilor Antantei, care au eliberat civilizaţia de jugul barbar” (Le Journal, 13 decembrie 1918).