Umorul, ca memorie politică românească

*

Cine își mai aduce aminte de politicienii români Mirto sau dr. Lupu, implicați în prima afacere de corupție, în stil mare, din România? Cine-i mai știe pe Manolescu-Strunga, Al. G. Donescu, C. Dimitriu, Demetre Dobrescu sau Trancu-Iași? Cine mai știe ceva despre celebra vrăciță Mărăcineanu, care uimea societatea interbelică europeană cu minunile ei „științifice” de aducere a ploiii, cu un vas miraculos? Tare mă tem că nici despre istoricul Gheorghe Brătianu sau despre compozitorul Pascal Bentoiu nu mai știu românii nimic, deși, dacă politicienii sunt mereu și mereu îndreptățiți la a fi uitați cât mai repede, totuși unii dintre ei, care au durat prin cultura română, trebuie cinstiți cu memorie.

*

În mod surprinzător și pentru mine, câteva portrete-șarjă, făcute de caricaturistul Eugen Taru, pe care unii ni-l mai amintim din perioada de glorie a revistei „Urzica” (nu cea întemeiată de studenții bucovineni, la Viena, în 1876, ci „Urzica” preluată de comuniști de la social-democrați), și niște răvașe, care nu prea sunt răvașe, ci mai curând catrene și, uneori, epigrame, publicate în primul număr pe 1935 de „Ilustrațiunea română”, conservă memoria unor politicieni români, doar din postura de politicieni (doar la Iorga, din portretul de mai sus, găsim o săgeată spre calvarul vizionării dramelor lui interminabile, iar la Titulescu, o subliniere discretă a valorii păcii în Europa și în lume). E bun și atât.

*

*

lui Mirto

*

În sfori maestru tu ai fost,

Le-ai tras cu rost și fără rost,

Însă acum te lasă vlaga…

Te-ai cam izbit cu capu-n… Praga!

 *

lui Bentoiu

 *

Depunerea raportului

A-ntins toate resorturile;

Între partide urile

Sunt ca la ușa cortului:

„Raportul” a rupt… raporturile!

*

lui Manolescu-Strunga

*

În cazul tău din nou eu constatai

Că soarta este plină de mister:

Pentru un măr, Adam plecă din rai!…

Tu, pentru-un măr, intrași în minister!

*

lui Nicolae Titulescu

 *

Cam de mut, se zice, cheltuiește

Cu conferințele de pace;

Răspundem celui ce cârtește:

… Scump, dar face!

*

lui V. Slăvescu

*

Cu ochelari și mutră de savant,

E drept că nu ești om prea impozant,

Dar recunosc cu-avizul tuturor

Că, totuși, ești un tip… impunător!

 *

lui Al. G. Donescu

*

La dărâmări lucrezi cu mult talent;

Orașu-ntreg ai să înghiți cu-ncetul,

De-aceea urbei, spre antrenament,

În primul rând i-ai înghițit… bugetul!

 *

lui Victor Antonescu

*

Proiectul buclucaș l-ai aruncat,

Dar greva din barou n-a încetat;

Din contra, ea continuă cu ravaj,

Doar nu-i mai zice grevă, ci… șomaj!

*

lui Constantin Argentoianu

*

Tu cu „pumnul” tău faci caz

De atâți amar de ani,

De aceea ai rămas

… Cu un pumn… de partizani!

*

lui dr. Lupu

 *

Cu „Skoda” am crezut că-i rupi

Când năvăliși cu dinți de lupi,

Și tocmai azi, la hărmălaie,

Cu alte chestii te ocupi…

Vai, lupul o făcu… de oaie!

*

lui C. Dimitriu

*

Ai scris semeț pe un stindard:

„Cumulul” și „Simplificarea”…

Cum dublă ți-e însărcinarea,

Devii tu singur… cumulard!

*

domnișoarei Mărăcineanu

*

Cu provocări de ploi, tu și-n Apus

Cu „farfuria” ta faima ți-ai dus;

De teoria-ți nimeni nu se-ndoaie,

Din contra, toți își spun… Apă de ploaie!

*

lui Gheorghe Brătianu

*

Faci adesea pe eroul,

Dar n-ai trecere! Pricina?

Ai uitat că nu e oul

Mai deștept decât găina!

*

lui Nicolae Iorga

*

Prelegeri îți urăm faimoase

Pentru Văleni și partizani!

… Și două drame sângeroase

… Pentru dușmani!

 *

lui Demetre Dobrescu

 *

Îți plimbi surâsu-n cioc, veston și ghetre,

Dar inima desigur ți-e-ndoliată:

De altu-i Capitala dărâmată!…

Și-atuncea tu ce mai dărâmi, Demetre?…

 *

lui Trancu-Iași

*

Tu poți vorbi o zi, când vrei, amice;

De ce volume nu scrii nicidecum?

Malițioasă lumea însă-și zice

Că, totuși, Trancu-Iași e cu… volum!

*

lui Virgil Madgearu

*

Cum între Vaida și Maniu

Nu te decizi, într-un târziu,

Văzând că nu faci vreo scofală,

Ţi-ai spus, ca frate de fierar,

Că traiul este cam amar

… Ȋntre ciocan și nicovală!

*