trage umbre la edec…

de înalt și de întins

lumea-n două se împarte,

ca-ntro pagină de carte

zace sufletul meu nins

și-aud literele grele

cum îl freamătă-n aripe

și-l înfășură în clipe

și-n noian uitat de stele,

încât țip înspre speranță

și mă-ncalț cu utopii,

calea trece prin câmpii

și coboară, și se-nalță

mioritic ondulată

de poeți și filosofi

printre lanuri de cartofi

și de grâne apărată,

dar de cale nu-mi mai pasă,

nu-mi mai pasă de nimic

și din pagini mă ridic,

de sub verbul ce m-apasă

îmi iau sufletul și plec

înspre unde-o fi să fie:

ați văzut, o poezie

trage umbre la edec…