Tradiție veche: pădurile ni le taie alții!
Amuzat, ca să nu zic înlăcrimat, de tradiționala mântuială a statalității românești, găsită, ca mărturie, într-o carte de-a lui Iorga, mi-am zis să vă arăt ce-am citit, ca să puteți concluziona singuri și în cunoștință de cauză:
„Către Vel Căpitan de Coțmani, pentru „că Leșii de ceia parte trimit dincoaci în țară, de tae lemne și altele ce le trebui, de toate; și încă și acesta ar fi sunănd-o, dziănd precum că trii luni ar fi slobodzi să tae și lemne și altele de toate, ce li-ar trebui, din Moldova. Pentru care i s-au scris, de au făcut acesta din socotiala lui, pre fără cale au făcut-o, și i s-au scris să să poarte cu socotială, și margine acia să fie foarte poprită de cătră Leș, să nu audă Mărie Sa că iau Leșii măcar o surce din Moldova făr de știre Domnii ; că, de s-ar mai înțălege, atunci a trimete, și cu urgie s-a răd[i]ca de acolo; Ghen. 12” (1742).
Mavrocordat scria, în aceeași zi, și starostelui de Cernăuți, care răspundea: „Și pentru lemnele Leșilor: el scrisese „că nu știe din ce pricini sunt Leșii slobodzi păr la atâta de trec dincoa[e] de-ș tae ce le trebui, de toate. Care, pentru asta, cum poate dzic[e] că nu stie din ce pricin[ă] iaste, căci dumnealui iaste purtător de grij[ă] marginii acolo, și de s-a fac[e] vreo stricăciune marginii, iarăș de la dumnealui să va cere să dia sam[ă]”. Dacă e vinovat Căpitanul de Coțmani, să spuie anume (12 Ianuar)” (Iorga, Nicolae, Condica lui Constanin Mavrocordat, „Condica luna lui Dechevri” 1742, în Studii și documente cu privire la Istoria Romînilor, VI, Cărți domnești, zapise și răvașe, București 1904, pp. 325, 326).