tatăl nostru, dacă ne eşti tată!

tatăl nostru, rău mai urgisit,

m-ai zvârlit în lumea ta ostilă

să exist în ea înlănţuit

şi tot eu să-ţi cer la urmă milă

vinovat fiind că am ales

sufletul să mi-l păstrez lumină,

că-am zvârlit cu barda în eres

şi-n cuvinte care ne dezbină:

*

da, era doar beznă sub sutane

şi-n îndatorarea la stăpâni

n-au zărit scânteia milioane

de-nrobiţi în viaţă ca români,

ci au dus din veac în veac povara

îndemnaţi de bice spre genuni,

eu m-am răzvrătit, însă vioara

nu va săvârşi nicicând minuni:

*

sufletul meu piară precum ramul

părăsit de frunze dintr-odată,

însă mântuieşte-mi măcar neamul,

tatăl nostru, dacă ne eşti tată!