Râsul, ca o bardă aruncată de furia neputinţei | Dragusanul.ro

Ţara lui tercea-Bercea

Râsul, ca o bardă

aruncată de furia neputinţei

 

A2

         Pârvu îşi citi dosarul şi rămase pe gânduri. Va să zică aşa, l-a turnat Ilarie, vechiul lui prieten.
        – De ce, măi Ilarie? o să-l întrebe. De ce ai făcut-o, mă, că doar nu mi-ai râvnit nici postul, nici casa, nici nevasta?!
        La drept vorbind, postul nici nu putea fi râvnit, pentru că e grea şi prost plătită meseria de drumar. Nici casa, o şandrama din vălătuci, înjghebată la marginea târgului, nu putea ademeni un suflet de om spre ticăloşie. Înseamnă că numai Ilinca, nevastă-sa, îl putea face pe Ilarie să-şi vândă prietenul. Da, dar Ilarie, după încarcerarea lui Pârvu, nu s-a ţinut cu Ilinca, ci s-a aşezat cuminte la casa lui, alături de o femeie tânără, frumoasă şi harnică.
                                                                        *
         Cătrănit, Pârvu l-a chemat pe Ilarie în judecată. Să plătească pentru anii grei de temniţă, făcuţi numai din vina ticăloasei lui delaţiuni. Dar Ilarie o ţinea morţiş că n-ar fi avut nici o relaţie cu Securitatea, ba, mai mult, s-a dus să jure şi la preot, şi la episcop, şi la mitropolit, şi la Sfântul Părinte Patriarh că el, Ilarie, n-a scris niciodată vreo notă informativă. Dar nu l-a crezut nimeni, până nu s-a dovedit că Ilarie nici nu ştia să scrie.
        Dacă nu Ilarie, atunci cine?
                                                                         *
        Ilinca, în schimb, scria frumos, cu bucle, taman ca în notele informative, semnate cu numele conspirativ „Ilarie”. Te pomeneşti că l-a vândut Ilinca. Încet, încet, dureros de încet, mocni în inima lui Pârvu o ciudată bănuială, una spuzită viţos, dar profund, cu o gelozie amară.
        Dar nu fu vreme să mai pună întrebări şi să-l dumirească răspunsurile, pentru că bunul Dumnezeu, în cereasca-i generozitate, se milostivi de bietul Pârvu şi-i curmă suferinţele, ridicându-l la Cer.
                                                                         *
         În vremea asta, foştii anchetatori şi temniceri trudeau din greu pentru binele democraţiei, pe care şi-o asumaseră cu sincer patriotism. Unul dintre ei, actual senator al judeţului, a participat la înmormântarea lui Pârvu, această victimă nevinovată şi acest martir al comunismului, care merită, desigur, un pios omagiu. Pe jerba rezemată de cruce licăreau cuvinte frumoase, doldora de patriotism şi de democraţie.
                                                                          *
          Sus, în Cer, Dumnezeu începu să râdă şi se stârni o ploie de vară, cu bulbuci.
         Jos, în măruntaiele pământului, Îngerul Căzut izbucni şi el în râs.
         Între Cer şi Pământ, Timpul. Şi ăsta râde de se prăpădeşte. De unde se vede că nouă, oamenilor, doar râsul ne-a mai rămas.
         Râsul ca o bardă aruncată de furia neputinţei.

 

Proză de Ion Drăguşanul
Caricatură de Radu Bercea