Suceava şi povestea prădătorului Gengis-Han

Floricele şi ruinele stradale ale lui lungu

*

Se spune (într-un poem de Romulus Vulpescu) că Găluşcă-Han a ocupat un oraş frumos şi bogat, precum Suceava de dinainte de a fi ajuns ion lungu primar, şi că, vreme de un mandat (trei zile, în faţa istoriei), a dat slobod la pradă. După acel prim mandat, pe când cadâna folcloroasă Margareta îi cânta lui Găluşcă-Han în electorală cu găluşte şi prosteală, prea marele jefuitorilor a întrebat ce fac sucevenii. “Plâng, prelipcoşenia ta!”, au răspuns căpeteniile lui din consiliul municipal al oraşului din ce în ce mai inexistent. Şi-atunci primarul hoardelor prădătoare a mai ordonat un mandat de jaf, care a ţinut tot trei zile, în raport cu istoria.

*

Nesimţire edilitară

*

Jaf, jaf şi iar jaf, cârciume şi cafenele, vile, jaf, acţinui – inclusiv în republica de peste Prut, jaf, jaf, fabrică de pavele şi borduri, pe numele lui Temurgin, ruine, târg părăginit, purcoaie de parale şi cadâna folcloroasă Margareta, cântând în alte electorale, printre oloaiele cu găluşte de stepă, aruncate în gurile târgoveţilor abia prădaţi, iar Gengis-Han întreabă, iar, prin sondaje de opinie, ce fac locuitorii. Sucevenii încă plângeau, înfulecând lăcomos găluştele pleaşcă şi cântăceala greţoasă a cadânei Margareta. “Încă un mandat de jaf!”, a ordonat primarul prădătorilor şi iar s-a făcut jaf. Dar ce jaf!

*

suceava lui ion lungu

*

Jaf, jaf şi alte cârciume şi cafenele, trotuare sparte, coşuri de gunoi prăbuşite (gunoaiele se adunaseră toate în jurul lui Găluşcă-Han, iar cadâna cântăcioasă Margareta tocmai îi susura şăgalnicului Cătălin din “Luceafărul”, de Viorel Varvaroi, “Aria calomniei”, de Tamira Gondola din Vineţea), jaf şi dăi, şi dârî-da, Suceava se prăbuşea, iar noroiul o-nghiţea, când Găluşcă-Han zicea întrebarea cea mai cea: “Ce fac sucevenii?”.

*

De pe vremea lui Gengis-Han

*

Sucevenii muriseră în bună parte şi fără vreo părere de rău, dar cum nu mai încăpeau în scumpele depozit ale antreprizei Pimen & Co SRL, prăduitorii îi îngropau acolo unde îi şi ucideau, pe aiureala târgoasă a străzilor unui fost oraş drăguţ şi luminos. Deasupra, prădătorii plantau floricele, ici – un smoc, dincolo – alt smoc, pentru că se apropiau alte electorale şi era mare nevoie de parai pentru găluşte de prostit cu pleaşca. “Ce fac sucevenii?”, întrebă Găluşcă-Han încă o dată, iar consilierii municipali, care tocmai îi ciuguleau din palmă jegul de la găluştele dăruite ortodox în anii trecuţi, au răspuns în cor: “Sucevenii, râd, prelipcoşenia ta!”.

*

Morminte urbane sucevene

* 

Genigis-Han a rămas pe gânduri – mă rog, asta e expresia încetăţenită, pentru că e de notorietate faptul că prădătorul nu gândeşte niciodată. Şi, cum sta şi cum nu gândea, întrebă, pe neaşteptate: “Dacă nici plânsul nu le-a mai rămas, înseamnă că nu mai au nimic? Şi-atunci, io de ce să mai candidez?”.

*

Consilierii municipali, parcă mai flămânzi ca niciodată, au ţinut să-l încurajeze: “Dar mai au râsul!… Din râs mai pot ieşi vreo două cafenele…”.

*

Mai departe, nu ştiu ce s-a mai întâmplat, pentru că finalul poveştii aveau să-l scrie cei prădaţi, dar care, de atâta râs (plânsul nu le mai rămăsese, preciza Romulus Vulpescu), de râs s-au tot făcut până în vecii vecilor. Şi-am încălecat pe-o şea… aiurea, de unde şea, în suceava lui lungu?