Steagul şi stema României (I) | Dragusanul.ro

Steagul şi stema României (I)

 

Steagurile comandate în 1862-1863, nu fură distribuite trupelor decât la 1 Septembrie 1863. Ceremonia, prezidată de Domnul Stăpânitor, fu impozantă şi frumoasă, sfinţirea drapelelor se făcu de Primatul României, fiind de faţă o mulţime mare de popor, care venise pe platoul Cotrocenilor. Cu această ocaziune, M. S. Domnul pronunţă următorul Înalt ordin de zi:

*

Ofiţeri, subofiţeri, caporali şi soldaţi,

Ziua de azi se va socoti printre cele mai mari în analele noastre. Drapelele cele vechi ne reaminteau suveniruri triste, fiindcă arătau Principatele despărţite. Azi, primiţi din mâinile Mele drapelul care reuneşte culorile provinciilor-surori, după cum voinţa unanimă a Românilor a unit pe capul Meu coroanele ambelor Ţări. Vechile voastre steaguri au fost, totuşi, martorele unor evenimente pe care doresc să le văd păstrându-se; ele se vor depune la Arsenal.

*

Primind noile drapele, reamintiţi-vă pururea că v-am încredinţat onoarea Ţării. Drapelul este România, acest pământ binecuvântat al Patriei, udat cu sângele străbunilor noştri, şi îmbelşugat cu sudoarea muncitorului. Este familia, căminul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii voştri şi în care se vor naşte fiii voştri. Drapelul este încă simbolul devotamentului, al fidelităţii, al ordinii şi al disciplinei pe care o reprezintă armata. Drapelul este, în acelaşi timp, trecutul, prezentul şi viitorul: este Istoria întreagă a României. Cu un cuvânt, drapelul reprezintă toate îndatoririle şi toate virtuţile militare cuprinse în ateste două cuvinte, gravate pe acvilele române: Onoare şi Patrie.

*

Ofiţeri, subofiţeri, caporali şi soldaţi,

Juraţi de a păstra cu cinste şi fără pată drapelele voastre, ca să corespundeţi încrederii şi speranţei ce am pus, împreună cu Ţara întreagă, în armată. Juraţi de a-l apăra, în orice ocaziune, ca pe un depozit sacru, încredinţat vitejiei şi patriotismului vostru”.

*

Armata întreagă răspunse: Jurăm!

*

Trupele care primiră acest drapel au fost următoarele:

*

Regimentele de Infanterie, create în Muntenia încă de la 1830, şi anume: Regimentele 1, 2, 3 de linie; apoi cele create în Moldova, la aceiaşi dată, şi anume: Regimentul 4 (fost de muşchetari), şi 5 (fost de vênători); în fine, Regimentul No. 6, creat, la 1860, în Moldova, la Ismail, din Regimentul No. 4, şi Regimentul No. 7, creat, la aceiaşi epocă, în Muntenia, la Ploieşti, din Regimentele 1, 2 şi 3. În total, 7 Regimente de Infanterie şi un batalion de vânători, creat la 1860.

*

Regimentele de cavalerie, create la 1830: unul, în Moldova, sub numele de Vânători Călări, care, la 1860, schimbă numele în Regimentul 1-iu de Lăncieri, şi altul în Muntenia, sub numele de Regiment de călăraşi, care, la 1860, schimbă numele în Regimentul 2 de Lăncieri. În total, 2 Regimente de Cavalerie. Aceste 10 steaguri se află depuse în muzeul arsenalului armatei.

 

Steagul model 1863.

*

Iată descrierea steagului „model 1863” şi a stemei Principatelor Unite, zugrăvită pe el. Steagul este format din trei făşii de mătase, dispuse orizontal, cu roşul deasupra, galbenul la mijloc şi albastrul jos, având 0,900 m lărgime şi 1,100 m lungime, şi tivit pe margini cu franjuri sau ciucuraşi de fir de aur. Pe fâşia galbenă figurează, fără scut, o acvilă naturală, cu zborul jos, încoronată princiar şi ţinând în senetra un pumnal de argint garnit (adică cu mânerul de aur), iar în dextra, un buzdugan de aur; peste ateste două însemne de domnie trece o panglică roşie, ce poartă, cu litere de aur, deviza latină Honor et Patria. Pe pieptul acestei acvile se află un scut despicat (adică tăiat printr-o linie verticală drept în două, ceea ce dă două cartiere). În primul (cartier) tăiat (coupé, adică tăiat printr-o linie orizontală drept în două) pe azur şi aur (adică albastru şi galben) o acvilă naturală, cu zborul jos, cruciată şi coronată princiar de aur, broşează peste tot, care reprezintă Muntenia; în al doilea, tăiat pe roşu şi azur, o întâlnire (rencontre, adică se vede din faţă) de bou (nu bour) naturală, având între coarne o stea de aur cu şase raze, broşează peste tot, care reprezintă Moldova. Scutul este timbrat cu o coroană princiară, al cărei vârf (cimier) este un glob de azur, cercuit şi cruciat de aur. Partea opusă a steagului este identică cu cea descrisă mai sus, cu deosebire că emblemele sunt schimbate din cartierele lor.

*

În colţurile libere ale tricolorului se află litera A (Alexandru) de aur, într-o coroană de ramuri de măslin, tot de aur. În vârful prăjinii, se află o acvilă napoleoniană, încă cruciată, stând deasupra unui (carlel) dreptunghi. Pe feţele acestui dreptunghi se află, în relief, deviza Honor et Patria.

*

Steagul Domnesc.

*

După cum rezultă din inscripţiunea ce se citeşte pe steagul ce voi descrie aci, credem că el este Steagul Domnesc, făcut în 1863, după ce se recunoscuse necesitatea contopirii guvernelor; căci acest steag este singur de felul lui în toată colecţiunea muzeului.

*

Este format din trei fâşii, ca şi steagul precedent al armatei, însă având 1,800 m lărgime şi 2,130 m lungime. Pe fâşia galbenă figurează (fără scut şi fără linie despărţitoare), în dextra, o întâlnire de bou natural (culoare naturală), având între coarne o stea de aur cu şase raze; iar în senestra o acvilă neagră conturnată, cu zborul jos, cruciată de aur şi ţinând în gheara dextra un buzdugan de acelaşi metal, şi în senestra, o spadă romană de argint garnită (adică mânerul de aur, tăişul – lama – de argint).

*

În dreapta şi în stânga emblemelor, se încrucişează drapelele şi stindardele Munteniei şi Moldovei cu banderola albastră cu ciucuri de fir, cum o prevedea Convenţiunea de la Paris. Deasupra emblemelor se află o coroană princiară, iar deasupra coroanei, inscripţiunea următoare, cu litere de aur: Unirea Principatelor. Fericirea Românilor. / Trăiaseă A. ION I. Pe faţa opusă, figurile sunt reproduse întocmai, cu deosebire că ocupă locurile schimbate, deci acvila nu mai este conturnată, ci obişnuită (adică capul este întors spre aripa dreaptă).

*

Mătasea tricolorului are, pe margini, ciucuraşi de fir. În vârful prăjinii se află o acvilă stampată, cruciată şi coronată, ţinând în gheare un sceptru şi o spadă; pe tot pieptul acvilei este stampat o întâlnire de bour cu o stea cu 6 raze între coarne. Acvila şi bourul sunt reproduse pe ambele feţe identic. De sub acvilă atârnă o cravată de culoare spălăcită, provenită sau din galben, sau din albastru, cum credem să fi fost la început.

*

Alt steag Domnesc.

*

După emblemele ce o poartă şi, mai ales, din causa inscripţiunii, conchidem că acest steag, iarăşi singur de felul lui, nu poate fi decât steagul Domnesc de la 1859, până la 1863. El se deosebeşte de steagul domnesc descris mai sus prin ordinea în care sunt aşezate culorile, şi anume: albastru sus, galben la mijloc şi roşu jos; apoi forma lui nu mai este dreptunghiulară, ci partea care fâlfâie liberă în aer este tăiată în unghi, astfel că dimensiunile sunt următoarele: lungime sus şi jos 1,900 m, iar la mijloc 1,610; lărgime l,590 m. Pe fâşia galbenă figurează (fără scut şi fără linie despărţitoare), în dextra, o acvilă neagră, cu zborul luat (vârful aripilor în sus) cruciată de aur şi coronată princiar, ţinând în dextra un sceptru de aur, iar în senestra o spadă de argint garnită; în senestra, o întâlnire de bour naturală, având între coarne o stea vărsată (vérsée) de aur. Deasupra emblemelor, pe fâşia albastră, se află o coroană princiară. Dedesubt, pe fâşia roşie (care este destul de degradată), se mai poate încă ceti următoarele două rânduri, cu litere de aur (degradate în parte): Represintanţii României / V’a încredinţat stindardul.

*

În vârful prăjinii se află, pe o faţă, acvila cu zborul jos, cruciată şi coronată princiar, ţinând în dextra o spadă (ruptă lama, rămas numai mânerul), iar în senestra, un sceptru; pe faţa cealaltă, o întâlnire de bour cu o stea între coarne (acvila şi bourul sunt sculptate pe lemn, iar nu stampate în metal).

*

Aci se termină descrierea steagurilor din perioada „convenţională”, steaguri care există în muzeul Arsenalului. Din cele ce precedă, rezultă că aceste steaguri se pot grupa în două categorii cu totul deosebite, şi anume: tricolor orizontal 1-a categorie: roşu sus, galben la mijloc şi albastru jos; Tricolor orizontal 2-a categorie: albastru sus, galben la mijloc şi roşu jos.

Colonel Năsturel

(Albina, Anul IV, No. 13-14, 24-31 Decembre 1900, pp. 339-343).