Sofia Vicoveanca, o identitate românească

Cândva doar suflet curat și pe deplin mărturisitor al Bucovinei, Marea Doamnă a identității românești, Sofia Vicoveanca, suflet fremătând ca o pasăre speriată de imensitatea cerurilor, soarbe, astăzi, din cupa tinereții fără de bătrânețe și a vieții fără de moarte, pentru că a știut și a avut și harul să se încredințeze dăinuirii prin cântec, prin poezie, prin proză, prin roluri în filme, printr-un muzeu al portului național românesc, prin fiecare clipă, emoție, credință, faptă, risipire de sine.

Sofia Vicoveanca, sacerdot în altarele sacre ale identității intime a neamului nostru și, cu siguranță, făclie pe cer, pentru a lumina calea neasemuită a pribegiei stelelor, este starea de cântec, este evlavia ancestrală, pe care nu o pot birui vremelniciile și nici banalele înșiruiri omenești între naștere și naștere. Sofia Vicoveanca este mai presus de tot și de toate, este respirația proaspătă a fiecărui suflet românesc, pe care îl ridică, îl purifică și îl sloboade în lumină, în inefabil. În fiecare din noi freamătă adânc și tulburător Sofia Vicoveanca, înnobilându-ne și oferindu-ne aura sfințeniei, pe care, de altfel, o și merităm, dacă ne învrednicim întru contopire cu simțirea simțirilor din care descindem și înspre care purcedem. Sofia Vicoveanca este mai mult decât un nume, este o stare de veghe și o risipă de alean și mângâiere.

La mulți ani, Sofia Vicoveanca,

și Dumnezeu să vă ție

numai întru bucurie!