şi te aud cum ştii să mă respiri

*

atâtea căi s-au furişat pe gleznă

şi zornăie pe urmele pierdute

în colbul care-ascunde câte-o beznă,

câte-un amar de veşnic neştiute

despicături de soare şi de lună

prin care urma-n două se desparte,

dar nu contează, suntem împreună,

hai să păşim spre zare mai departe

*

căci ne aşteaptă undeva şi zorii

spre care am tânjit dintotdeauna

ca să zărim pe culmea lor cocorii

cum domolesc cu aripa minciuna

şi-ndeamnă spre înaltul lor drumeţii

ieşiţi din bezna vieţii la liman,

deja aud cum tânguie poeţii

şi cum presoară verbele în van,

*

deja îi văd pe cei ce se închină

pe treptele supremei umiliri

şi mă cuprinde liniştea divină

când te aud cum ştii să mă respiri