și m-am simțit, la cină, un străin

*

m-am așezat cu urmele spălate

și pribegite veșnic din cenuși

la cina cea de taină – din păcate

simțeam că-s schingiuit de niște uși,

dar pâinea era cosmică și bună,

iar vinul îndemna spre veșnicii,

desprins dintr-o metaforă străbună

îmi rătăcisem urma în pustii,

*

dar nu-mi păsa de urme, viitorul

ne-acaparase parcă pe deplin,

în timp ce-n noaptea nopților poporul

se alina cu pâine și cu vin

fără să-i pese că e sfântă clipa

pe care-o sfârtecase spre final

și ignorând de-a pururea risipa

luminii cuvenită ideal,

*

apoi, în noapte, se iviră furii

și, amăgind cu pâine și cu vin,

au pus cătușe lumii și naturii

și m-am simțit, la cină, un străin