se pierde omenirea-n ură

nu e credinţă-adevărată

în bezna urii ce-nspăimântă,

fiindcă lumina se arată

numai prin cântecul ce cântă

şi pune-n suflete aripă

de înălţare spre-nălţimi

să desluşească într-o clipă

eternitatea din mulţimi

căci nu prin spaima de-ntuneric,

ci doar prin cosmică iubire

se-ntoarce scapărul în sferic

să-şi afle altă împlinire,

dar nu-i în firea omenească

să se-nţeleagă prin natură

şi, cum nu poate să iubească,

se pierde omenirea-n ură