S. Anton: Ieşire din cetate

S-au deschis porţile albe de cetate,

Omul s-a scoborât din turn tăcut

Şi ca altădată a furat icoana unui frate

Pentru mâinile lui aspre de lut.

*

Şi a râs, şi a plâns lângă ea o noapte

Pe lespezile ude de calcar,

Dincolo de ziduri cădeau stele coapte

Şi creştea minunea albă la hotar.

*

Numai el, numai el plângea sub bolţi de vis

Peste oglindirea chipului pierdut,

Apoi porţile cetăţii s-au închis

Şi-nmugurea minunea-n mâinile de lut.

*

(Revista Bucovinei, nr. 7/1944, pg. 240)