“Puţin despărţit de firea tătâne-său”

         Bogdan-Vlad Vodă, fiul lui Ştefan cel Mare şi al Mariei, fata lui Radu Vodă, „puţin despărţit de firea tătâne-său” (p. 118), finul lui Vlad Ţepeş, născut în 1475, ctitor al bisericii din Bălineşti şi al noii biserici de mir, închinată Sfântului Gheorghe, din Suceava, a purtat mai multe războaie cu Polska Zemlea („ţara câmpului”, p. 96), jignit fiind de faptul că regele polon i-a refuzat mâna surorii sale, Elisafta, dar şi cu muntenii, care-l atacaseră fără de pricină, a purtat câteva glorioase războaie.

         În 1505 şi în 1509, Bogdan a prădat Podolia şi Pocuţia, iar la asediul Liovului, „singur Bogdan vodă, cu capul său, a lovit cu suliţa în poarta Liovului, care lucru şi astăzi se cunoaşte semnul. Şi nici leşii nu tăgăduiesc aceasta, ci încă ei mai tare mărturisesc că a fost adevărat aşa. Şi a prădat împrejur, pretutindeni, şi a ars Rohatinul, oraş mare şi vestit, şi multă avuţie şi bunătate dintr-însul a luat. Luat-a din Rohatin şi clopotul cel mare, ce este la mitropolie, în Suceava, şi mulţi oameni şi boieri a robit, şi domnii lor încă i-a prins, şi cu mare izbândă s-a întors, înapoi, la scaunul său, la Suceava, fără de nici o sminteală, iar robilor ce-i adusese din Ţara Leşească le-a împărţit hotare în ţara sa. Şi, deci, şi-a luat doamnă din ţară şi a făcut pe Ştefan Vodă cel Tânăr” (p. 124).

         Polonii au ripostat, de fiecare dată, năvălind cu oşti în nordul Moldovei, până la Botoşani. În 15 iulie 1509, leşii, profitând de faptul că Bogdan Vodă îşi lăsase oştenii la vatră, „au prădat Cernăuţii, Dorohoiul, Botoşanii, Ştefăneştii”, călăuziţi de un oarecare Vasco, moldovean, căruia Bogdan îi luase iubita, şi care urma să primească, drept recompensă pentru trădare, un sat în Polonia, lângă Iaroslav.

        În 1510, „Beti Ghirei sultan, ficiorul hanului, nepotul împăratului, fără veste, cu multă mulţime de tătari, prin trei locuri a intrat în ţară, de a prădat, de la Orhei, până la Dorohoi, şi pe Prut, în sus, de multă pradă şi robire de oameni a făcut şi plean de dobitoace a luat; mai apoi, sultanul fiind săgetat foarte rău, a murit” (p. 126)

        În 8 noiembrie 1516, „semn mare s-a arătat pe cer, ce a strălucit, dinspre miazănoapte, ca un chip de om, şi a stătut multă vreme, şi iar s-a ascuns în văzduh.
        Aşijderea, curând, după acel semn, în aceeaşi lună, a fost cutremur mare de pământ, într-o luni” (p. 129).

        „Bogdan Vodă cel Grozav, feciorul lui Ştefan Vodă cel Bun, s-a pristăvit în anii 7025 (1517), aprilie, în zile 18, în ceasul cel dintâi al nopţii, în târg, în Huşi, nu cu puţină laudă pentru lucrurile cele vitejeşti ce le făcuse, că nu în beţii, nici în ospeţe petrecea, ci, ca un strejar, în toate părţile priveghea, ca să nu se ştirbească ţara, ce-i rămăsese de la tată-său.
        Şi, domnind 12 ani, 9 luni şi 3 săptămâni, multe lucruri bune a făcut.
        Şi cu mare cinste l-au îngropat, în mănăstire, în Putna” (p. 129).