Prutule, apă vioară!

Prutule, apă vioară,

face-te-ai neagră cerneală

să te pun în călimară,

să te scriu pe-o hârtioară,

s-o trimit la maica-n țară,

să-mi dea bani de cheltuială

și-un cal bun, de cătănie,

și-un bici bun de surugie!

Că unde amu’ mă duc

nu-i nici om, da’ nici butuc,

nu-i nici apă, nici pârâu,

numai sânge până-n brâu:

sângele moscalului,

pân’ în cheptul calului,

sânge de a turcului,

pân’ în cheptul murgului,

că pe gropi și pe hârtopi

bate moartea din aripi,

las’ să bată până mâine,

strigați hura, măi române,

și să dăm mână cu mână

și cu inima română!

3 februarie 1910