Povestea aşezărilor sucevene: Râşca

Râşca, în 1888 – desenată de Mary Adelaide Walker

RÂŞCA. Pârâul Bogdăneşti, numit, după 1510, pe greceşte „Râcica” sau „Râcicani”, intră în istorie odată cu schitul construit de Bogdan-Vlad voievod, fiul lui Ştefan cel Mare, deşi e posibil ca schitul să fi fost durat de proprietarul Bogdăneşti, Bgdan, fiul lui Herman din Voitin, de la care Ştefan cel Mare cumpărase Voitinul. Oricum, odată cu apariţia mănăstirii Râşca, proprietară a întregii moşii a Bogdăneştilor, istoria obştească nu mai beneficiază decât arareori de măturisiri, chiar dacă satul numit Cotul Râşcăi insinuează o istorie românească, înfrumuseţată de legende, când ştiu este că în cătunul cu pricina au fost înghesuite 100 de familii de ţigani, toate cu statut de robi… ai lui Dumnezeu. Românii din Bogdăneşti sau împăcat ca fraţii cu ţiganii din Râşca, iar mărturiile despre multe căsătorii mixte, prin care românul sau românca deveneau robi ai călugărilor, confirmă acest lucru.

1510: Mănăstirea Râşca a fost ridicată pe teritoriul Bogdăneştilor de Sus (partea lui Bogdan Herman), începând din 1510, până în 6 iunie 1512, de către Bogdan-Vlad (Bogdan cel Orb), apoi reconstruită şi înzestrată cu 100 familii de ţigani, cu care s-a constituit satul Râşca pe aceeaşi vatră a Bogdăneştilor de Sus, de către Alexandru şi Bogdan Lăpuşneanu (cf. M. D. Matei, E.I. Emandi, op. cit, p.44).

1628, ianuarie 7: Miron Barnovschi întăreşte hotarul mănăstirii Neamţ şi împuterniceşte călugării să-l apere, în pricinile cu mănăstirile Secu şi Râşca[1].

1632, aprilie 28: Alexandru Iliaş împuterniceşte pe călugării de la mănăstirea Neamţ să-şi apere „hotarul sfintei mănăstiri de pe către Secul şi pe de către Râşca”[2].

1635, ianuarie 24: Vasile Lupu voievod întăreşte, printre altele, lui Eonăşcuţă Prăjescul, şi un sat cumpărat de la „sfânta mănăstire Râşca”, preocupată, în acele vremuri, mai mult cu negustoria cu sate şi credincioşi, decât cu cele dumnezeieşti. Sunt multe astfel de mărturii, dar nu constituie tema acestui material, aşa că, în sursele pe care le voi mai afla, voi căuta date doar despre satul Râşca şi obştenii săi, care nu aveau o poveste cu mult diferită de a celor din celelalte sate mănăstireşti. „Şi întru aceasta, de asemenea dăm şi întărim boierului nostru, Eonăşcuţă postelnic, dreapta lui ocină şi cumpărătură, un sat, anume Vlădenii, care este în ţinutul Roman, şi cu vad de moară în Siret şi cu loc de arat şi de fânaţ, care, acest sat, Vlădenii, el şi l-a cumpărat de la călugării de la sfânta mănăstire de la Râcica, de la Agafton egumen, şi de la Stahie ermonah, şi Gligoraş, şi Ghidion, şi Precopie, şi de la Visarion, şi de la Vărlan şi de la tot soborul de la această sfântă mănăstire mai sus scrisă, Rîcica, pentru două sute şi cincizeci de ughi, bani buni, iar călugărilor le-a fost acest sat, Vlădenii, de schimb de la Gavril logofătul, din ispisoc de schimb de la Iancul voievod. Şi au dat călugării lui Gavril logofăt, pentru satul Vlădeni, un sat, anume Balcăuţi, care este în ţinutul Hotin, cu loc de iaz şi de moară, şi încă i-au mai dat lui Gavril logofăt, pe lângă satul Vlădeni, o sută de zloţi tătăreşti. Iar lui Gavril logofăt i-a fost acest sat, Vlădenii, drept de cumpărătură de la Iftimiia, cneaghina lui Herţea, fiica Nastasiei, nepoata Drăghinei, cneaghina lui Cozma Şerpe postelnic, şi de la fiul ei, Lupul, nepotul lui Hărman, din privilegiul pe care ei l-au avut de la Bogdan voievod cel Bătrân şi din privilegiu de cumpărătură de la Ştefan voievod cel Bătrân”[3].

1798, aprilie 22: Ispravnicul de ţinut porunceşte o cercetare, la presiunea călugărilor, iar ţăranii liberi din Bogdăneşti dădeau zapis la mâna egumenului de la Râşca, recunoscându-şi „greşeala” de a fi reclamat isprăvniciei de Suceava pe vornicul satului, Ioan Solcanu, „pârându-l la cinstitul ispravnic fără de nici un cuvânt de dreptate”, şi se angajau că, în viitor, nu se vor mai „rădica cu răzvrătiri asupra vornicului”[4].

1858, iulie 19: „Între sub iscăliţii fraţi, Arhiereul Iosif Efhaition, egumen mănăstirii Râşca, şi dumnealui Teodor Râşcanu, urmând alcătuire prin contract din 15 Mart 1857, prin care cel dintâi a subimposăsuit (arendat – n. n.) celui din urmă moşia din cumpărătoare numită Bogdăneştii şi cotuna Râşcăi, pe termen de cinci ani, şi care a avut lucrare din întregul an trecut şi până astăzi, din împrejurarea că eu, egumenul, venindu-mi lămurire că, pentru mai buna înlesnire mănăstirii, trebuie să ţin moşia pe socoteala mea, am vroit a desface contractul pentru care am întins reclamaţie către departamentul cultelor şi preasfinţitului mitropolit, din care motiv a ajuns pricina la ocârmuitorul sfat spre ai da dezlegare. Dar excelenţele lor, domnul ministru dinăuntru, logofăt Alecu Balş, şi domnul ministru al cultului şi a instrucţiei publice, prinţul Demetrie Cantacuzino, îndemnaţi de umanele simţiri, spre a nu lăsa mai departe a se întărta prigoniri prin judecată între noi fraţii, ne-au propus paşnica învoire, la care nobile deşteptări, atât din partea domnilor miniştri, cât şi a marelui vornic Iordachi Pruncul şi fratele nostru, postelnicul Alecu Râşcanu, ce şi dumnealor să găseau în mijloc, ne-am plecat cu bucurie, lăsându-ne cu încredere ca să hotărască dumnealor principiile ce vor găsi cu cale de împăciuire între noi, în privirea lor având dumnealor toate clauzele cuprinse în contract, precum şi împrejurările supuse de amândouă părţile, au găsit cu cale ca posesorul Toader Râşcanu să se tragă de la posesie, lăsând moşia sus zisă întru deplina stăpânire a egumenului, cu înzestrarea aflătoare pe ea; împotriva cărei concesii, egumenul să dea fratelui său 4.000, adică patru mii galbeni beneficiu, şi, osebit, să-i despăgubească de toate cheltuielile făcute cu privire către contract, să-i plătească datoriile, câte vor fi pe la locuitori rămăşiţe din anul trecui, să-i întoarcă banii cât socoteala ar descoperi că a dat mai mult peste câştiurile anului trecut, atât din bani, cât şi în producte, plătind egumenul toate sarcinile, odată cu retragerea posesorului şi fiindcă la desfacerea socotelilor au chibzuit venerabilii boieri a asista şi fratele nostru, dumnealui postelnicul Alecu Râşcanu, noi am primit toate acestea cu îndatorire a urma întocmai, pentru care iscălim întru acest pe scurt înscris dublu în fiinţa onorabililor feţe mai sus arătate. / Adaus de mâna lui Toader Râşcanu: „Să adaoge că în cât priveşte socotelile de cheltuieli şi datorii lăsam pe fratele nostru, postelnicul Râşcanu, ca să intre în lămurirea lor şi cu chipul limpezirii de dumnealui, noi ii vom primi fără împotrivire. /1858, Iulie 19 / I. Episcop Efhaitou, T. Râşcanu, Alecu Balş log. martur, I. Pruncul vornic martur, Prinţ Demitrii A. Kautacuzin martur”[5].

1892: „Pădurile ce sunt a se licita la Iaşi, în localul prefecturii judeţului – Judeţul Suceava: Bogdăneşti-Râşca, seria I, Cantonul Râşca Mare, de la pârâul Afinişului, de pe proprietatea Bogdăneşti-Râşca, a se extrage, în 4 ani, un număr de 8.420 arbori, din care 5.611 răşinoşi şi 2.809 foioşi, din patru cupoane cu No. 1, 2, 3 şi 4, toate în întindere aproximativă de 127 hectare şi 3.834 m. p.; garanţia provizorie este de lei 3.000. / Bogdăneşti-Râşca, seria I, Cantonul Valea Colibei de la pârâul Arinului, de pe proprietatea Bogdăneşti-Râşca, a se extrage în patru ani un număr de 14.174 arbori, din care 12.943 răşinoşi şi 1.231 foioşi, din patru cupoane, cu No. 1, 2, 3 si 4, toate în întindere aproximativă de 277 hectare şi 6.110 m. p.; garanţia provizorie este de lei 5.700”[6].

1894: „Râşca, sat, numit şi Cotul Râşcăi, pe moşia Bogdăneşti. Aşezat pe ambele ţărmuri ale pârâului Râşca, numără 297 case, în care trăiesc 361 capi de familie sau 1.165 suflete, din care 589 bărbaţi şi 576 femei (11 izraeliţi), fiind 258 contribuabili. Vatra satului ocupă 150 fălci, iar locuitorii au bunişore aşezări, câţiva sunt chiar buni gospodari. Împroprietăriţi în 1864 sunt 22 fruntaşi, 47 pălmaşi şi 138 codaşi, stăpânind 754 fălci. Are o biserică de lemn, servită de un preot şi 2 cântăreţi, şi o şcoală rurală mixtă, înfiinţată în 1876, cu un învăţător plătit de stat, frecventată de 45 şcolari. Drumuri principale sunt la Bogdăneşti (1 km), la Monastirea Râşca (1.500 m) şi la Slătioara (12 km). Satul Râşca a fost întemeiat de robii Monastirii Râşca”[7].

1894: „Râşca, mănăstire de călugări în comuna Bogdăneşti. Aşezată pe malul drept al pârâului cu acelaşi nume, sub poalele munţilor, într-o poziţie foarte frumoasă. Este zidită în stilul Mănăstirii Probota şi zugrăvită, şi pe dinafară, cu tablouri din „Istoria vechiului şi noului testament”. Pe zidul bisericii (în partea de sud), sunt două inscripţii. Deasupra uşii Arhondaricului mare, se citeşte: „La 1540 s-a zidit biserica Râşca, în a doua domnie a lui Petru Rareş voievod, şi opt odăi. La 1766, Calistru, Egumen Monastirii, a adăugat 4 odăi; iar la 1839, în zilele prea sfântului Mitropolit Kirie Veniamin Costache, Isaia, Arhimandritul, Egumen Monastirii, a înnoit odăile lui Petru Rareş voievod şi ale lui Calistru egumen şi a făcut deasupra lor 12 odăi şi 2 trapeze, cu beciul lor de dedesubt, subt un acoperământ, cu osârdia şi cu toată cheltuiala sa, gătindu-se la 1840, Iulie 20 de zile”. Iar deasupra intrării Arhondaricului mic se zice: „Întru slava sfintei Treimi s-au făcut aceste 12 chilii din întreg pământ, cu temelie de piatră şi cu păreţii de cărămidă, şi cu pivniţa boltita dedesubt, în zilele prea sfântului Mitropolit Veniamin Costache, cu drept banii mei, de mine smeritul Isaia Arhimandrit, întru lauda Ierarhului Nicolae, patronul meu, că slujind eu sfintei Mitropoii 26 ani, în slujba dicheiei, m-a tras a fi sluga sa şi egumen acestei Monastiri, spre vecinica mea pomenire am făcut acestea, la anul 1830”. Înăuntru, la trapez, pe peretele de deasupra mesei, este un tablou, reprezentând familia lui Petru Rareş, compusă din Elena Doamna, Ştefan şi Petru voievozi, ţinând biserica sprijinită de ei, de sfântul Ierarh Nicolae şi de fiii Luxandra şi Constantin. Sub tablou stă scris: „Aceste cadre după cum se văd s-au scris şi s-au făcut cu cheltuiala sfinţiei sale … Kir-Kirie Arhimandrit şi proin egumen sfintei Monastiri Râşcăi. Anul 1807”. Alte inscripţii nu mai sunt. Asemenea nu sunt nici odăjdii sau odoare de vreo însemnătate oarecare. În curtea Monastirii este o cişmea cu apă limpede şi bună. Mai sunt două livezi mari, cu pomi roditori, şi o grădină de legume, o florărie îngrijită, ce înconjură monastirea şi un iaz. În privinţa îngrijirii şi curăţeniei, Monastirea Râşca, cu tot ce ţine de dânsa, poate servi de model altor Monastiri. Pretutindeni ordinea, în acest sfânt locaş, totul inspiră respect. Şi acesta se datoreşte în mare parte actualului arhimandrit şi egumen Gherman Diaconovici. / Bugetul Monastirii este următorul: / Personalul: Un superior, plătit pe lună cu 100 lei, pe an 1200 lei; 2 preoţi a 33,33 lei pe lună, 66.67, pe an 800 lei; 1 diacon, pe lună cu 33,30 lei, pe an 400 lei; 1 cântăreţ I-ul, pe lună cu 45 lei, pe an 540 lei; 1 cântăreţ al II-lea, pe lună cu 33,33 lei, pe an 400 lei; 1paracliser, plătit pe lună cu 16,66 lei, pe an 200 lei. Diurna unui servitor, pe lună 9 lei, pe an 108 lei. Totalul cheltuielilor pe an este de 3.648 lei. / Material: Cheltuielile bisericii pe an, lei 220; Cheltuielile hramului pe an, lei 100; Îmbrăcămintea a 9 monahi pe an, lei 450; Nutrimentul lor şi a unui servitor, pe an lei 1.350; Iluminatul, pe an lei 27; Oaspeţi, pe an lei 500. Total, pe an, lei 2.647. / Totalul general al cheltuielilor anuale este de lei 6.295. / Afară de acestea, Monastirea mai are ca avere o livadă de o falce şi 40 prăjini, 30 de fălci teren de cultură, 1 prisacă cu 20 stupi, 12 boi, 10 vaci cu viţei, 1 buhai şi 5 cai. / Din trecutul Monastirii. Adevărata dată a înfiinţării acestei Monastiri nu este cea de 1540, ce se vede deasupra Arhondaricului mare. Grigore Ureche, în Letopiseţ, I, pagina 210, scrie: „Iară într-acest an 7066 (1558), Septembrie, pristăvitu-s-a Macarie, Episcopul de Roman, ziditorul si începătorul Mănăstirii Râşcăi, care a fost la scaunul Romanului 27 ani, şi cu cinste l-au îngropat în Monastirea sa Râşca”. Deci, nu Petru Rareş, ci Episcopul Macarie este adevăratul ziditor şi începător al Monastirii Râşca. Aceasta ne-o confirmă şi neuitatul Episcop Melchisedec (Cronica Romanului, I, p. 193) şi Pumnu (Mănăstirile din Bucovina, p. 89). Deşi tot în Letopiseţe citim: „După întoarcerea din Ungaria (1532), face Petru Vodă Monastirea Râşca” (I, p. 205), se vede însă că Petru Vodă a restaurat sau a terminat definitiv ceea ce Episcopul Macarie începuse. / La 1569, Anastase I, Episcop Romanului, hărăzeşte acestei monastiri satul Bârleşti (Melchisedec, Cron. Rom., I, p. 195). Afară de Bârleşti, Mănăstirea Râşca mai stăpânea următoarele moşii: Bogdăneşti, Râşca, Boroaia, Hărmăneşti, Zamostea, Graşi şi viile din dealul Neicueni şi de la Cruce, din judeţul Putna. Iar moşiile Teţcani şi Sabaoani mi s-a spus că s-au ţinut numai în arendă de foştii superiori ai monastirii. / La 1821, Arhimandritul Isaia şi dichiu al Mitropoliei se afla Egumen la Râşca, înlocuind pe Arhimandritul Grigorie Crupenschi, care cumpărase, pe preţul de 15.000 lei, Monastirea Râşca, „cu contractul acel întărit cu sfânta pecete a Mitropoliei şi subscris cu însăşi iscălitura Prea-osfinţiei voastre (Mitropolitului), făcut pe 12 ani şi păzit numai 2 ani” (Istoria Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, pp. 165, 198 şi 199). În acelaşi an (1821), Monastirea Râşca fu prădată, fără nici un motiv, de rămăşiţele eteriştilor (Xenopol, V, p. 499). „Monastirea Râşca. Duminică s-au prădat de 40 de turci, numai zidul a rămas, pe călugări i-au legat şi i-au bătut şi i-au prădat; astăzi am văzut pe uliţe straiele frate meu Vasile, ce-l am vătaf acolo, şi straiele vătafului Pavel, şi rochiile nevestei, poruncă au dat nimeni să nu cumpere de la turci, le vezi cu ochii şi taci” (Scrisoarea Arhimandritului Isaia din 1821, cătră Paharnic, în Istoria Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, p. 131.). / În 1826, Arhimandritul Isaia, Egumenul Monastirii Râşca, se judecă eu oamenii pronumiţi „bogdaprosti” pentru moşia Popeşti, din obârşia pârâului Vaslui” (Uricarul, de T. Codrescu, vol. VI, p. 230”[8].

1894: „Pomii Robului, localitate în satul Râşca. Tradiţia spune că pe locul unde se află satul era o pădure mare. Primii descălecători ai satului Râşca fiind robiţi de tătari, nu s-au întors din ei decât doi, şi au pus temelia satului. Astăzi nu mai găsim aci decât doi meri dulci”[9].

1899: S-a înfiinţat şcoala din Râşca.

1899: „Se publică spre cunoştinţa generală că, în ziua de 18 Noiembire 1899, orele 11 a. m., se va ţine, în localul primăriei comunelor respective de care depinde fiecare din bunurile notate mai jos, licitaţiune publică orală pentru arendarea terenurilor de arătură, de fâneţe şi a golurilor de munte pentru păşune, încorporate pădurilor prin perimetrarea lor, cu ocaziunea vinderii de veci a moşiilor respective: / 391. Locurile de arătură, şi anume : Poiana pe Deal la Vărăreni (1 hectar, 7.000 m. p.), a lui N. G. Butnariu (1 hectar), la ocolul în Suhat (1 hectar), la ocolul nou în Suhat (3.500 m. p.), faţa Suhatului (7.000 m. p.) Vasile Curcă (4.000 m. p.), a lui Gheorghe Boboc (1 hectar), la Adăpători,(5 hectare, 7.200 m. p.), a lui Damian (1 hectar, 8.000 m. p.), a lui Barbă-Neagră (7.500 m. p.), Coada Văcăraşului (1 hectar, 6.000 m. p.), Gura Băţului (9.000 m. p.), Cotul Clipa (2.000 m. p.), Prisosul din capul locului a lui Theodor a lui Eftimie (2.000 m. p.), idem a lui Grigore a lui Eftimie (4.700 m. p.), Poiana lui N. a Mariei, lângă monastire (7.500 m. p.) Prisosul de lângă Moara lui Ion Ştefan (7.500 m. p.), dimpreună cu cele de fâneţe, şi anume: poienile denumite la Pustia (2 hectare, 13.600 m. p.), în ocol la Nastacă (5 hectare, 7.200 m. p.), a lui Nastacă (2 hectare, 8.600 m. p.), a lui Grigoraş (4 hectare, 2.000 m. p.), Ion Larion (1 hectar, 4.300 m. p.), Ion Ouă (7.000 m. p.), Gh. Holban (1 hectar, 4.300 m. p.), C. Gavril Bârgăoanu (1 hectar, 4.300 m. p.), la Fântâniţa (2 hectare, 1.400 m. p.), cosită de arendaş (1 hectar, 4.300 m. p.), Urşiuţului (1 hectar, 4.300 m. p.), Mitrofan (5 hectare, 7.200 m. p.), Ion Simion a Nichitei (7.000 m. p.), lui Gabură (4 hectare, 2.900 m. p.), Th. Soleanu (2 hectare, 8.600 m. p.), I. Tomega (4 hectare, 2.900 m. p.), Mihăileşti (8 hectare, 5.800 m. p.), a Popei (2 hectare, 8.600 m. p.), a Bârgăoanului (2 hectare, 8.600 m. p), Huşanului (1 hectar, 2.500 m. p.), Rogojină (1 hectar, 2.500 m. p.), Berendei (1 hectar, 4.300 m. p.), Via a Păvăloaie (1 hectar, 2.500 m. p.), Doroftei (4 hectare, 2.900 m. p.), Pârâiala (2 hectare, 8.600 m. p.), Flămândului (8 hectare, 5.800 m. p.), Popa Petrei (2 hectare, 6.800 m. p.), Pârlitura lui Ilie Solcan (1 hectar, 1.300 m. p.), Dealul Slatinei (4 hectare, 2.900 m. p.), Schitului (2 hectare), Gheolului (1 hectar, 2.000 m. p), Fântâna Slatinei (7.500 in. p.), Plopul (3 hectare, 8.600 m. p.), Bâtca Oului (2 hectare, 8.600 m. p.), Gura Pârâului Slatinei (7.500 m. p.), Gura Moişei (1 hectar, 4.300 m. p.), Lăzăroaei (1 hectar, 1.000 m. p.), Tânjală (1 hectar, 1.000 m. p.), Onofreu (1 hectar, 4.300 m. p.), Alecului (7.500 m. p.), Timoftei (2 hectare), Curătura lui I. Ştefan (2.800 m. p.), Poiana Camcăi (1 hectar), Coada Iazului (5 hectare), Tomei (7.500 m. p.), Handragel (2 hectare, 8.000 m. p.), Filip (1 hectar, 5.000 m. p.), a lacului (1 hectar, 7.000 m. p.), Cozile de la Hisum (1 hectar, 7.000 m. p.), Ion Pavăl (7.500 m. p.), Pârâul lui Ciocan (1 hectar), Hojdei (3.000 m. Pârâul lui Ciocan (3 hectare, 2.000 m. p.), Lunca lui I. V. a Tomei Pavel Porcanu (2 hectare, 2.000 m. p.), la Ulmi, devale de podul Buftei (1 hectar, 4.300 m. p.), Lunca Ferestrăului de pe Râşca (6.000 m. p.), cum şi poienile în care se face parte cosire, parte arătură, şi anume: Runcului (10 hectare), Trestioara (2 hectare, 8.600 m. p.), Frasinul (4 hectare, 2.900 m. p.), Rachitna (2 hectare, 8.600 m. p.), Vatra Râşcuţei (8 hectare, 5.000 m. p.), Jidanului (2 hectare, 8.000 m. p.), lui Galomoţ (1 hectar, 1.000 m. p.), Grigoraş (1 hectar, 1.000 m. p.), Prisosul dintre Dumbrăvan şi V. Ţidula (7.500 m. p.), precum şi cu poienile în cart se face arătură, ca în trecut, sau se va cosi fânul, având drept arendaşul, numai în lunile Decembrie, până la 1 Martie, să introducă vite pentru a consuma fânul pe loc, anume: în locurile de la Rusu Râşcăi (25 hectare), Arşiţa Rusului (12 hectare), Brustura (2 hectare), Gruiului (22 hectare), Piciorul Crucii (7 hectare, 2.500 m. p.), Hîrjala (1 hectar, 4.300 m. p.), a lui Ion (35 hectare), Litvului cu Pârlea (22 hectare), Pădureţului (14 hectare), Dele-Leu (25 hectare), Arşiţa lui Isac (2.500 m. p.), Arşiţa Dele-Leu (2 hectare, 8.600 m. p.), Arşiţa Măgurei (2 hectare, 1.000 m. p.), Ulmul (22 hectare), Arşiţa Scutarului (8 hectare, 4.000 m. p.), Arşiţa Crâşmarului (8 hectare, 4.000 m. p.), Vadurile şi Rojorita (85 hectare), Izvornl Alb (5 hectare, 6.000 m. p.), Arşiţa Izvorului (2 hectare, 8.600 m. p.), Popasu (14 hectare, 3.000 m. p.), Petrosu (14 hectare, 3.000 m. p.), Runcu Bârnei (5 hectare, 2.900 m. p.), Ogarului (5 hectare, 2.900 m. p.), Piciorul Lupului (12 hectare), Trecătoarea Mică (1 hectar, 1.000 m. p.), Faţa Râşcăi (9 hectare, 9.600 m. p.), Râşca Mare (5 hectare, 2.000 m. p.), Mihai Rusu (2 hectare), Lunca Râşcăi (2 hectare), Sebastian (22 hectare, 8.000 m. p.) ; iar numai pentru păşune şi coasă: Lunca Râşcăi, dintre locuitorii împroprietăriţi în Bogdăneşti şi Râşca (286 hectare), Hăţaşul dintre Râşca şi Bogdăneşti ca 12 hectare, 6.800 m. p., din această suprafaţă 1 hectar, 5.000 m. p. este bun pentru coasă, restul de suhat de vite. Hăţaşul prisosului de la Râşca (2 hectare); în total întindere 916 hectare, 2.460 m. p., cuprinse în perimetrul pădurii Statului Bogdăneşti; garanţia provizorie lei 4.000”.

1903: „Se publică spre cunoştinţa generală că, în ziua de 5 Noiembrie 1903, la orele 10 a. m., în localul ministerului agriculturii, industriei, comerţului şi domeniilor, se va ţine licitaţiune publică, prin oferte închise, conform legii asupra contabilităţii publice şi a regulamentului de licitaţiuni, publicat în Monitorul Oficial No. 80 din 11 Iulie 1896, pentru vânzarea spre exploatare, pe timp maximum de 20 ani, a unei porţiuni de 2.123 hectare pădure, compusă în majoritate din esenţele brazi şi molid seculari, din pădurea Statului Bogdăneşti-Râşca, seria Râşca Mare, cu cantoanele Pârâul Arinilor şi Deleleul, şi seria Râşcuţa, situată în judeţul Suceava, plasa Moldova-Şomuz, comuna Bogdăneşti”[10].

1907: S-au înscris în Societatea „Steaua”, care „are de scop a lucra pentru întinderea învăţăturii în popor”, plătind câte 2 lei, călugării de la Râşca, adică „ieromonahii Teodosie Harcotă, Ilarion A. Luculescu, Galaction Cioban, Gherasim Agapi, Macarie Borocanu, monahii Gherasim I. Nechilei, Ieronah Pahomie, Glicherie Cucoş, Ionichie a Tomei Tătăroae, Ignatie Polariu, Daniil Vicol, Ghedion Bălăniei, ieromonahii Ghenadie Palamariu, Iosaf Tulbure, Paisie Salcine, fratele Grigore Chiuruţă, monahul Silvestru Şindilariu, fratele Luca Chiuruţă, fratele Vasile Mihăilescu, cântăreţul Vasile Mihăilescu, fratele Vasile Irina, preotul Ioan Grigorescu din comuna Râşca, învăţătorii Theodor Grigorescu, Vasile Hudiţă şi învăţătorul preot Mihai Cârlănescu din comuna Bogdănesti, şi Ioan V. Diaconescu, secretarul primăriei comunei Bogdăneşti[11].

1922: „No. 4184. Procesul-verbal din 1 septembrie 1922. Comisiunea, în majoritate, dispune: Declară expropriată suprafaţa de 59 ha 9.200 m. p., lângă pârâul Batu, pădure, proprietatea satului Bogdăneşti-Râşca; care va servi de islaz satului Râşca, şi suprafaţa de 12 ha 200 m. p. pădure, proprietatea satului Bogdăneşti-Râşca, lângă delimitarea locuitorilor, care va servi de islaz pentru satul Buda. Propune a se expropria 130 ha pădure, proprietatea Statului, în continuarea porţiunilor declarate expropriate mai sus, iar restul de 239 ha, necesar satului Bogdăneşti, propunem a se expropria din pădurea Statului „Coasta-Buzei”, începând din moşia Baia şi delimitarea sătenilor din Râşca, până la completare… Domnii Gheorghe Teodorescu, delegatul Casei Pădurilor, şi Alex. Cantacuzino-Paşcanu, delegatul supleant al proprietarilor, au făcut opinii separate”[12]. „No. 4576. Procesul-verbal încheiat în ziua de 9 octombrie

1922. Comisiunea, în unanimitate, dispune: Declară expropriat, din moşia mănăstirii Râşca, proprietatea Casei Bisericilor, megieşită cu lunca lui Stofilat, sesie a bisericii Râşca, locurile locuitorilor de la 1896 şi pădurea Statului, în suprafaţă aproximativă de 72 ha, adică tot terenul cultivabil al sus-zisei moşii, rămânând ca terenul necesar pentru vatra mănăstirii să se rezerve de către ministerul agriculturii, potrivit art. 75 din Regulamentul Legii Agrare. Acest teren, declarat expropriat, va servi pentru distribuirea, în loturi, la săteni”[13].

1927: „Se publică spre cunoştinţa generală că, în ziua de 4 Decemvrie 1927, ora 10 a. m., în localul Casei pădurilor şi la direcţiunea silvică Cernăuţi, se va ţine licitaţiune publică, prin oferte închise, conform legii asupra contabilităţii publice pentru vânzarea spre exploatare pe un period de 1 an şi jumătate, calculat cu începere de la 1 Septemvrie 1927, a unui număr de 13.730 arbori de esenţă brad, fag, plop şi diverşi din pădurea Statului Râşca, seria I, Moişa, parcela 35, judeţul Fălticeni. / Vânzarea spre exploatare pe un period de 1 an şi jumătate, calculat cu începere de 1 Septemvrie 1927, a unui număr de 5.657 arbori de esenţă brad, fag, plop şi diverşi din pădurea Statului Râşca, seria II Râşcuţa, parcelele No. 82 şi 83, judeţul Fălticeni… / 10.443 arbori brazi, fagi şi diverşi din pădurea Statului Râşca, seria I Moişa, judeţul Fălticeni… / 12.878 arbori de esenţă de brad, plop, fag şi diverşi din pădurea Statului Râşca, seria III Râşca Mare, formând parchetele 104 şi 105, judeţul Fălticeni”[14].

1944: „Decizia Nr. 64.706 din 5 Octomvrie 1944, se revine asupra repartizării dlor ingineri silvici menţionaţi mai jos, din deciziile ministeriale de la jurnalul Nr. 34.814, 50.971 şi 59.015 din 1944, care urmează a se reîntoarce la posturile avute în Bucovina de Sud şi Moldova de Nord, pe data publicării prezentei deciziuni în Monitorul Oficial: Siraev Gheorghe, inginer şef silvic, ca şef la Ocolul Râşca; Costea Nicolae, conductor ajutor, la Ocolul Râşca; Vlad Gheorghe, conductor ajutor, la Ocolul Râşca; Roşca Ilie, conductor cl. II, la Ocolul Râşca”[15].

1945: „Următorii învăţători se transferă, pe data de 1 Septemvrie 1945, la şcolile primare din judeţul Baia, arătate în dreptul fiecăruia: Boleac Mihai, gr. II, de la Peste Vale, Râşca, la Boroaia Nr. 2, post II, apropiere soţie, învăţătoare, casă; Monoranu Teodor, gr. II, de la Slătioara, Râşca, la Giuleşti, Boroaia, post II, casă, teren”[16].

1947: „Următorii învățători se repartizează, pe data de 1 Septemvrie 1947, la școlile primare indicate în dreptul fiecăruia: Constantinescu Lidia, de la Groși, la Râșca”[17].

1948: „Se înfiinţează, pe data publicării prezentei deciziuni în Monitorul Oficial[18], Centrala Industrială a Lemnului… Fac parte din Centrala Industriei Lemnului, următoarele întreprinderi industriale: Ing. Berdicevschi şi Haimovici „Râşca”, cu sediul în Râşca; „Moldova Forestieră”, Fraţii Haras, cu sediul în Râşca; „Slătioara”, Marcu Segall şi Hollinger, cu sediul în Râşca”.