Povestea aşezărilor sucevene: Fălticeni

Fălticeni, strada Mare

FĂLTICENI. „Folticenii sunt o transformare în oraş a unor sate care existau, bine întemeiate, pe la 1400, şi încă de mai înainte: cum, dar, am putea să-i socotim vechimea lui numai din 1780”[1]. Povestea începe, deci, cu trei fraţi, Iuga, Nan şi Stan, care stăpâneau, pe la 1400, sute de sate în Moldova, mai toate satele din formaţiunea prestatală, echivalentă cu marca germană, „Câmpul Perilor” şi, desigur, toate satele care stau la temelia viitorului târg Folticeni. Judecând după prenume, cei trei fraţi par să fi fost urmaşi ai maramureşenilor lui Bogdan I Întemeietorul; judecând după desimea moşiilor din „Câmpul Perilor”, ei par să fi venit dincoace de Carpaţi odată cu comitele secuilor Andrei Lacffy, ca boliarini (călăreţi însoţiţi de câte minimum patru suliţaşi pedeşti) ai legendarului Dragoş Vodă, care nu a fost voievod şi descălecător, ci căpitan în oastea maghiară care venise să-i izgonească pe tătari, profitând de absenţa lui Kutlu-Buga (Bourul Norocos – prietenul lui Bogdan Cuhea), care lupta prin Lituania, în interesul veneţienilor care îl finanţau. Ca o ironie a soartei, nu boierii întemeietori de vetre aveau să ctitorească târgul Folticenilor, ci negustorii şi meseriaşii evrei, dispuşi să fructifice avantajele economice ale neaşteptatei megieşii cu Austria. Povestea însă, dacă tot este o poveste, trebuie să înceapă cu fiecare piatră (există o splendidă monografie a Folticenilor, scrisă şi publicată în 1939 de către cel care a fost şi primar al târgului, în scurtul său mandat, construind uzina electrică şi reţelele de iluminat, Artur Gorovei), chiar dacă, din numeroasele surse voi prelua doar ceea ce mi se pare interesant, rostul poveştilor mele fiind, în primul rând, acela de a identifica şi de a indica „fântânile”, cum numea Hasdeu mărturiile vechimii, pe care, iată, vi le pun la dispoziţie.

Fălticeni, în 1901; foto: Antoniu

1411, septembrie 22: Dolofanul prim-ministru al lui Alexandru cel Bun („Sluga” însemna ministru, conform celor două valori fundamentale ale feudalismului: slujba şi credinţa), Sluga Stan, Stan Pântece sau Fultic (pântecos, în româna veche), primeşte întăritură domnească pentru satul şi moşia Tămărtăşăştii (Tămârtaşinţi sau Molvila Găunoasă, în alte urice), adică moşia Şoldăneşti, al cărei hotar, menţionat în 1711, mergea „drept peste bahnă, pe la coada iazului, şi la deal, pe zarea unei vâlcele pe din sus, tot alături cu Petia şi tot zarea vâlcelei, până în hotarul Folticenilor, şi, de acolo, cam pe costişă”[2]. Numele moşiei şi al satului vine de la ginerele lui Giulea Pântece, Petru Şoldan, care împreună cu soţia sa şi cu fratele său Miclăuş beneficiază, din 22 septembrie 1411, de stăpânirea satului care îi va înveşnici numele, şi pe care existau cinci curţi de robi tătari, pe care le dăruieşte mănăstirii Fratelui, Pobrata, cunoscută mai recent drept Probota[3].

1428, aprilie 3: Alexandru cel Bun întăreşte, cu uric şi privilegiu, satul „Oprişăni, pe Şomuz” boierului Ion Opriş, dar peste un veac şi ceva (din 22 august 1530), satul întemeiat de Ion Opriş intră în îndelungata posesie a Mitropoliei din Iaşi.

1428, aprilie 29: Alexandru cel Bun întăreşte boierului Nan „ocina sa”, deci moşia pe care s-a născut, Buciumeni.

1532, decembrie 20: Balotă şi Oancea răscumpără vinovăţia pentru săvârşirea unui omor („răscumpărarea capului”) de către Giurgiu şi primesc, în schimb, partea lui din Şoldăneşti.

1434, februarie 16:  Lacomul popă Iuga, fratele lui Sluga Stan (Stan Pântece sau Foltic, în româna veche) şi al lui Nan, izbueşte să înşface peste o sută de sate moldoveneşti, unul dintre acestea, pentru care obţine uricul şi privilegiul lui Alexandru cel Bun, fiind satul fratelui său Nan, Buciumenii[4].

1439, iulie 2: Ilie şi Ştefan Voievod, învrăjmăşiţii feciori ai lui Alexandru cel Bun, întăresc Buciumenii popii Iuga şi fiului său Mihail – viitorul Mihul logofăt, care va fi trimis de Petru Aron să închine Moldova turcilor.

1490, martie 15: Uricul prin care Ştefan cel Mare întărea „un sat pe Şomuz, anume Fulticeanii, unde a fost Stan Pântece” vistiernicului Isac, pe care îl vindea, pentru 200 zloţi tătăreşti, Neagşa, fiica lui Hanea (Neagşa era fiica vitregă a lui Hanea, iar Hanea era, de fapt, acest Oană, numit în unele acte ale cancelariei domneşti şi Oană Julici[5]), cu privilegiul pe care tatăl ei îl avea „de la unchii noştri, de la Iliaş Voievod şi de la Ştefan Voievod”. Tot atunci, Maruşca, fata logofătului Mihul şi nepoata popii Iuga, împreună cu vărul ei Dragoş Stănigescu, feciorul lui Nan, vinde, aceluiaşi Isac vistier, satul Buciumeni, pentru 120 zloţi tătăreşti.

1554, martie 12: Alexandru Voievod dăruieşte moşia Folticeni mănăstirii Moldoviţa.

1748, decembrie 29: Se face hotarinca moşiei Folticeni, în prezenţa câtorva săteni din Fălticeni şi a câtorva boieri, care, conform formulei clasice, „s-a tâmplat”, când, de fapt, au fost invitaţi.

1768, iulie 25: Învoiala ţăranilor din Folticeni pentru lucru „după obiceiul pământului”.

1777, decembrie 22: Marele şetrar Alexandru Davidel, care cumpărase, de la Cheşco şi soţia lui, Iftimia, din Buciumeni, o parte din moşie, primeşte îndărăt cei 40 de lei şi le lasă pământurile în stăpânire.

1779, iulie 2: Toader sin Pavel Pascal, împreună cu mama lui, Maria, dau Aniţei, sora lui Toader, o parte din livada lor drept zestre, partea lui Toader Pascal fiind vândută „lui Grigori Buciumanu, răzăş din Buciumeni, în 35 de lei”[6].

1780, iulie 1: „O seamă de târgoveţi”, încheind „o scrisoare de tocmeală şi de aşezare… iscălită de dumnealui stolnicului Ioniţă Başotă, stăpânul moşiei Şoldăneşti”, o trimit, spre întărite, domnitorului Moldovei.

1780, august 8: Prin anaforaua lui Constantin Moruz Vodă, se aprobă, stabilindu-se condiţiile de aşezare, înfiinţarea „târgului Şoldăneşti”, pe moşia stolnicului Ioniţă Başotă.

1781, iulie 17: Gavril, arhiepiscopul şi mitropolitul Moldovei, dă carte de blestem egumenului Venedict al Moldaviţei pentru a se hotărnici moşia Fulticeni, care este a mănăstirii şi împresoară răzeşii. Cei care ştiu din bătrâni semnele de hotar ale acestei moşii şi nu vor spune adevărul, „părtinid vreo parte sau lăcomind la împresurarc cu nedreptate să fie blestemaţi”. / Pe fila 28 a Cazaniei din biserica Fălticenilor Vechi, tipărită la Râmnic în 1781, este scis: „Să se ştie de când s-au făcut târgul de la Fulticeni, în zilele Măriei Sale Constantin Moruz Voievod, Mitropolit fiind Chirie Chir Gavriil, şi s-au aşezat târgul pe loc ţălină de dumnealui vistiernic Ianacachi Kant (Canta – n. n.), 1778, iunie 28. Eu, dascălul Vasile am scris cu a mea păcătoasă mână”[7] – dar nu este vorba de un târg întemeiat cu adevărat, chiar dacă, din 1772, se aşezaseră acolo fraţii evrei Bercu, Şmil şi Israil Focşăneanu.

1787: Noul târg moldav din graniţa Bucovinei a ars, pentru prima dată, în 1787, celelalte devastatoare pârjoliri petrecându-se în 1820, în 10 august 1865, în 7 mai 1868, în 25 august 1880 şi în 21 iulie 1887.

1788: Contele Feodor Karacsay de Valyesaka, participant, în 1788-1791, la asediul Hotinului şi la marile bătălii de pe teritoriul Moldovei, bun cunoscător al fiecărei regiuni moldoveneşti, menţionează „Drumul de la Gura Humorului (în Bucovina), prin Fălticeni, la Iaşi. Aceasta este linia de comunicaţie cea mai scurtă dintre Bistriţa, în Transilvania, şi Iaşi. La satul Capu Codrului, părăseşte drumul mare spre Suceava şi duce, prin Brăieşti (vamă şi lagăr pentru carantina austriacă) şi Băişeşti, la Fălticeni, un mic oraş evreiesc, reşedinţa unei isprăvnicii şi stărostie pentru supuşii austrieci din acest ţinut. Aici trebuie să iei, de la isprăvnicie, o „podoroşnă”, ca să poţi obţine cai de poştă. La satul Dolhasca este un pod plutitor peste Siret… / Drumul de poştă de la Suceava şi Fălticeni, la Roman. De la Fălticeni, o poştă până la Tătăruşi şi două până la Paşcani. De la Suceava, la Joldeşti şi Lespezi, la Paşcani – o poştă; de aici, la Roman, o poştă”[8].

1790, mai 30: Ioniţă Minghiu din Fulticeni este martor la o hotarnică în Câmpulung Moldovenesc.

1795, iunie 9: Preotul Gavril cumpără o casă în Fulticeni de la Alexandru Blănarul din Drăguşeni.

Casa lui Nicu Gane, la 1907, când aparţinea lui Artur Gorovei

1800: Începând cu ziua de 20 aprilie, proprietarul moşiei Şoldăneşti, Ştefanache Başotă, şi negustorii evrei, sosiţi din diverse locuri, se semnează învoielile pentru 2câtimea de pământ luată de fiecare şi suma bezmănului”. Printre aceştia se numără „Iancu jidovul de la Petie”, „Chiriac Blănar… omul dumisale”, „Procopi Grosar platnic”[9].

1811, aprilie 7: Constantin, fiul lui Vasile dascăl, vinde lui Radu logofăt şi lui Eni dascăl o grădină în Fulticeni, pentru 60 taleri, megieşi ai locului fiind Mihai Boian postelnic şi Iani.

1813, septembrie 9: O mărturie a primilor târgoveţi evrei din Folticeni: „Fiindcă după ce s-au luat scaunul târgului Sucevii, din Bocovina, de cătră împărăţia austriecească şi Măria Sa Vodă Constantin Moruz, voind ca în locul târgului Sucevii să facă alt târg, scaun ţinutului Sucevii, într-această parte a Moldovei, şi fiindcă şi unii din neguţători ieşise dincoace, din porunca Mă­riei Sale, am fost siliţi ca să ne alegem un loc drept Suceavă. Şi noi, mergând, am găsit Folticenii, moşia Moldoviţei, care, fiind atunci toamnă, într-acea iarnă am iernat câţiva în satul Folticeni şi, viind primăvara, fiindcă scosesem lemn, iarna, pentru ca să facem dugheni şi case, am ieşit la capul moşiei Moldoviţei, unde, viind amândoi stăpânii moşiilor: Veniamin arhimandrit al Mol­doviţei şi dumnealui cuconul Ioan Başotă, stăpânul moşiei Şoldăneşti, hotărându-se, amândoi au pus şi pietre, fără să pricinuiască o parte la alta. Şi vrând noi ca să facem tocmală şi aşezare, auzind cuconul Ioan Başotă că vrem să facem tocmală, ne-au chemat ca să facem târg pe moşia dumnealui, că, într-alt chip, vom fi supăraţi cu închiderea vitelor de pe moşia dumisale. Pe urmă, ne-am luat şi noi sama că dumnealui este mai aproape de noi şi că de la un stăpân vom fi  asiguraţi şi cu acele de trebuinţă, după cum au şi fost, că ne-au ajutat cu bani, făcându-ne bine, spre facerea târgului, ca şi moşia Şoldăneşti, făcându-se între noi tocmală şi hrisov gospod, care le avem la noi. Dar târgul dintru această pricină au rămas cu numele Folticeni, fiindcă am iernat, într-o iarnă, câţiva în satul Folticeni, dar târgul este pe moşia Şoldăneşti şi noi cu ai noştri ochi am privit când au hotărât şi au pus pietre părintele Veniamin şi cu cuconul Ioan Başotă, fiind şi alţi cinstiţi boieri faţă, care au răposat. Deci noi, câţiva neguţători bătrâni, care am rămas de trăim, după cum ştim, dăm această adevărată mărturie la cinstita mână dumisale cuconului Ştefanacke Başotă Ban, după cum şi carte de aşezare avem, şi hrisovul arată că ne-am aşezat pe moşia Şoldăneşti, iar nu pe Folticeni. Şi faţă de va fi de trebuinţă vom veni şi vom arăta adevărul, care spre încredinţare am iscălit. / 1813, semptembrie 9” / urmează semnăturile cu caractere evreieşti (Arhivele Statului, Bucureşti, Pachetul 280, Documentul 11)”[10].

1814, decembrie 18: Spătarul Andrei Başotă, noul proprietar al Şoldăneştilor, scrie voievodului Moldovei, plângându-se de „pătimirea” la care îl supune căminarul Tudurache Ciurea, câştigătorul „târgului sub nume când de Folticeni, când de Tâmpeşti”, deşi cei mai mulţi târgoveţi se află pe moşia lui[11].

1825, martie 5: „În 1825, Martie 5, Divanul, în cap cu Mitropo­litul Veniamin, face anafora către Vodă Ion Sandu Sturza în pricina  tânguirii Spătarului Andrei Başotă „pentru strâmbătatea ce din nenorocirea sa au pătimit în curgerea anilor trecuţi, de la anul 1809, de când cu nedreaptă împresurare s-au fost luat de sub a sa stăpânire Târgul Şoldăneşti, ce se zice Folticeni, de dumnealui Logofătul Costandin Balş, sub cuvânt că sar fi aflat piaţa târgului pe hotarul megieşitei moşii Folticenii, pe care o au fost luat dumnealui de la baronul Tuduri Musteaţă, apoi în urmă s-au luat târgul de dumnealui Căminarul Ciurea, sub cuvânt că ar fi pe hotarul moşiei sale, Tâmpeşti”.

1826, martie 2: „În urma acestei anaforale, Vodă,  la 2 martie 1826, văzând că nici târgoveţii din târ­gul Şoldăneşti, ce se zice Folticeni, nu   păzesc îndatoririle cuprinse prin acele ponturi… însărcinează Divanul de a face un nou aranjament, prin care, împăcând interesele reci­proce, să se stingă toate neînţe­legerile”.

1826, martie 29: „Divanul, conformându-se însărcinării, prin anaforaua din 29 martie 1826, face noul aşezământ între Târgul Folticeni şi târgoveţi. Aşadar, în luna martie a anului 1826, se schimba oficial şi cam pe nesimţite numele oraşului Şoldăneşti în Folticeni”.

1827: Constantin Ganea ctitoreşte biserica „Adormirea Maicii Domnului”, căreia, în 1883, îi adaugă turnul şi ceasul doamna Anastasia Cichirdic.

1828, mai 9: Ioniţă Stărgu din Fulticeni vinde, pentru 2 100 lei, lui Moisă, feciorul lui Şmil Croitoru, o cârciumă şi o dugheană, sub acelaşi acoperiş, cu grajd şi ogradă, aflate pe moşia lui Tudorache Ciure căminar şi megieşite cu dughenele Mitropoliei Moldovei.

1831, mai 10: „Satul Folticenii-vechi, din ocolul Şomuzului, a ţinutului Sucevei, stăpânit de dumnealui titiulart noi sovetnie i cavaler Costachi Stamati, iar în posesie de Neculai Marcovici. / Anul 1831 mai 10. // Preoţi în slujbă: Pr. Toader Roşu, duhovnic; Pr. Costantin a Costăchioaei, Pr. Gheorghe sin Diacon Toader, sluţeşte şi la sat Buciumeni; preoţi fără slujbă:  Pr. Constantin sin (fiu – n. n.) Popa Petri; diaconi în slujbă: Diaconul Grigoraş sin Popa Petri, Diac. Iftimie slujeşte Ia Sfeti Ilie, în târg; diaconi fără slujbă: Diac. Vasile a lui Nicolăeş, Diac. Vasile sin Diaconu Ionită, Diac. Gheorghe Gabur; privilegiaţi fără dare: Postelnicul Ion Săcară, cu carte gospod de la dumnealui Domnul Kalimah, anul 1813, iulie 22; slujitori bisericeşti: Dascălul Gavril, Dumitrache sin Hoge pălimar; scutelnici: Grigoraş sin Diaconu, scutelnic la Păhărniceasa Rudinca; Gavril Brat, scutelnic tij (la fel – n. n.) la dumneaei; Pavăl Pascariu, scutelnic a dumisale Căminarului Ciure; Vasile Rusu zet (al lui – n. n.) Ioniţă. / Catagrafîa menţionează pe Simeon Obreja, primar, şi alte categorii de locuitori, şi sfârşeşte cu Adunare, în care sunt: 2 preoţi, 1 diacon, 2 das­căli, 1 preot fără slujbă, 1 postelnicel, 5 nevolnici, 9 văduve, 16 havaliţi, 13 birnici, 6 slugi, în total 61. / Catagrafia este semnată de Ierei Toader duhovnic şi de Neculai Marcovici (Arhiva Statului Iaşi, Tr. 644. Dosar I, Tom IX)”[12]. // „În satul Buciumeni, pe moşia Buciumeni, stăpâniţi de răzăşi: preoţi în slujbă: Preotul Teodor, Pr. Gheorghe, Pr. Constantin; diaconi în slujbă: Diaconul Costantin; slujitori bisericeşti: Dascălul Vasile, Niţă Dascălul, Vasile a lui Ştefan Chitic, Niţă sin Alexandru; mazili: Constantin sin Alexandru Gheorghiţă, cu cartea din 1812 decembrie 4, şi Gheorghe sin Costantin Buciuman, cu cartea din 1812 decembrie 4. / Urmează 27 ruptaşi, cu cărţi gospod, doi avându-le din 1793, altul din 1801 şi restul din l8l2; apoi un nevolnic, 4 văduve şi 4 slugi „la unii si alţii”, între care Grigori Rădăşanu la casa hatmanu­lui Manu (Arhiva Statului Iaşi. Tr. 644, Dosar 1, Tom IX)”[13]. // „Satul Şoldăneşti, din ocolul Şomuzului, ţinutul Sucevii, stăpânit de dumnealui vecinicul stăpân spătar Andrieş Başotă, 183,1 april 30, în care se arată: Preoţi în slujba bisericii: Pr. Luca Săchelar, Pr. Gavril, Ierodiaconul Teodor, tot în slujbă; Privilegiaţi fără dare: Vel Căpitan Simion Verdiş, cu cartea Domnului Ion Sturza, din anul 1827, aprilie 10, fecior de mazil; Slujitorii bisericii: Ioniţă Bunduţă, dascăl, Lupu Stahi tij (la fel – n. n.) dascăl, neînsurat, Iordache Bunduţ, pălimar. / Urmează 8 nevolnici, între care Dumitru Stamati; 15 văduve, în­tre care Maria lui Andrei Stamati, Catrina a lui Petrea Carabulea şi Preda lui Vasile Popa; apoi „birnicii breslaşi a rangului spătăriei şi a băniei, Bănesii Anastasică Canta, în număr de 37, între care: Toader Cararab, Stahi Brâncoveanu, Lupu sin Vasile Puslaş, Ion Bâlu; „slugile şi alţi oameni fără bir” sunt 18, între care Vasile Niţucă, ce se află şi „călare a ogrăzii”; mai sunt şi 5 „oameni străini fără căpătâi”, care toţi „sunt la Itic jidov orândar” (Arhiva Iaşi, Tr. 644. Dosar I, Tom. IX)”[14].

1834: Noua împărţire administrativă a Moldovei favorizează Fălticenii, care devine centrul administrativ al noului ţinut al Sucevii, ţinut care grupează 140 sate şi târgul Lespezi.

1834, noiembrie 11: Dimitrie Cantacuzino agă, proprietarul moşiei Fălticeni, dorind să vândă locuitorilor din Fălticeni locurile pe care stau pentru a se putea bucura de toate drepturile proprietăţii, se învoieşte cu neguţătorul Pintilie Stoleru, care ţine loc cu bezmen, ca, după plata acestuia, la 13 aprilie 1846, să-i mai dea lui Cantacuzino 17 galbeni şi, după terminarea acestor alcătuirii cu târgoveţii, locul să-i rămână pe vecie în deplină proprietate lui Stoleru.

1839, ianuarie 1: Pintilie Marag din Fălticeni obţine de Ia Vodă Sturza „patenta pentru fabricanţi sau meşteri de treapta a treia”. Are, deci, dreptul sa-şi exercite profesia de meşter în toată ţara, cu obligaţia de a plăti la visteria ţării 50 lei pe an şi alţi 50 lei „zeciuală la casa Eforiei oraşului Fălticeni”.

1842: S-a înfiinţat prima şcoală de băieţi în Fălticeni, cu 4 învăţători şi 206 şcolari.

1845, iulie 12: Cumpărând moşia rubedeniei sale Andrei Başotă, care se săturase de judecăţi, spătarul Mihalache Cantacuzino, însurat cu Maria – verişoara lui Andrei, după ce sporise nemulţumirile târgoveţilor cu dări insuportabile, vinde lui Meer Focşăneanu „şi companiei sale” „partea de târg de pe moşia Şoldăneşti” şi veniturile iarmarocului din Folticeni[15].

1846, februarie 20: Iftimie Stamate econom vinde lui Viţălcovici „un loc ce-l are în tărgul depe moşia Fălticeni, pe Uliţa Nemţască” pentru 65 galbeni.

1847, decembrie 17: Maftei Străchinariu vinde fratelui său Vasile un loc pe Uliţa şcolii, pentru 1 000 lei.

1848, martie 5: Neculai Hasnaş econom vinde lui Matei Gane agă casele sale din Fălticeni „ce sunt numai din roş zidite” pentru 600 galbeni.

1849, ianuarie 29: Dimitrie Cantacuzino agă împuterniceşte pe Neculai Boian clucer ca vechil deplin pentru vinderea moşiei Fălticenii Vechi cu seliştea şi partea din târgul Fălticeni de pe moşia sa. Preţul pe care trebuie să-l obţină vechilul este de minimum 21.000 galbeni, din care 1.000 să-i rămână lui Boian pentru osteneala sa.

1849, martie 21: Eforia oraşului Fălticeni aprobă lui Karl Vorel spiţer să construiască o „bina de cărămidă” în Strada Mare.

1849, septembrie 29: Solomon Aron, fiul lui Herşcu, vinde lui Iosib, fiul lui Calman Rorlih, dugheana sa cu casă şi ogradă din Uliţa Mare pentru 5.400 lei.

1851: Orăşenii fălticeneni aduc de la Baia şi o înalţă în oraş, stabilindu-i hramul „Sfântul Ilie”, biserica de lemn, construită, în 1765, de călugărul Calistru Stamate.

1852, William de Kotzebue: „Deşi plecasem destul de dimineaţă din Iaşi, nu ajunsei în Folticeni decât după ce înoptase bine. Uliţele erau pustii şi numai pro­prietarii care mai aveau încăperi goale, pentru musafirii ce veneau la bâlci, ieşiau din casele lor, ademeniţi de pocniturile biciului, şi îmbi­au pe călători să-şi aleagă o locuinţă. Vreo zidire căreia i s-ar putea da, fără cea mai mică pretenţie, numele de hotel nici nu se pomeneşte în oraşul acesta, cu toate că nu e tocmai neînsemnat; împins de tre­buinţă, eşti, fără îndoială, silit să-ţi cauţi un adăpost în cele mai mur­dare cârciume, ce poartă numele de han, şi în care duşumelele de pe jos sunt adesea înlocuite cu lut: mă hotărâi să iau o odaie într-o casă particulară, şi găsii în curând un adăpost destul de potrivit. Obosit de căldura zilei, mă întinsei fără multă pregătire pe un divan, dorii, în limba germană, noapte bună gazdelor, ele îmi răspunseră româneşte şi adormii. / Despre oraşul Folticeni nu se prea găsesc multe de zis. Toate oraşele de provincie din Moldova au unul şi acelaşi caracter, de se poate numi aceasta un caracter. Sâmburele oraşului este uliţa mare, alcătuită din două şiruri de prăvălii, lipite unele de altele, mai toate sunt de lemn, învelite cu şindrilă putredă, verde de muşchi, numai pe ici, pe acolo, se vede o prăvălie de cărămidă, care dovedeşte un fel de pornire spre îndreptare, apoi mai străluceşte şi câte un acoperiş de ti­nichea în lumina soarelui. Toate prăvăliile au acoperişul lor prelungit; în dos, se află locuinţa prăvăliaşului, vreo două odăiţe întunecate şi murdare, ale căror ferestre sunt înzestrate cu gratii de fier. Celelalte uliţe, cu casele lor, în parte foarte plăcute şi vesele, s-au alăturat mai târziu pe lângă acest sâmbure”[16].

1855: „Târgul atinsese toată floarea sa; petrecerile deveneau din zi în zi mai numeroase şi cetăţeni din Folticeni, deveniţi acum amicii noştri, voiau să ne oprească, încă câtva timp, pentru ca să luăm parte la baluri, adunări şi preumblări ce erau să se facă în acele zile. Noi, însă, nu ne înduplecarăm a ne opri mai mult. Nu ceream plăceri şi jocuri; abia scăpaţi din înăduşeala oraşelor, dorul nostru era să gustăm simplicitatea şi frumuseţea naturii”[17].

1858: Catolicii din Fălticeni îşi înalţă propria lor biserică, fără să aibă şi un preot.

1859: S-a înfiinţat, la Fălticeni, prima şcoală de fete, cu 4 institutoare şi 146 eleve.

1860: Economul Iftimie Stamate construieşte paraclisul şi spitalul, cu 26 de paturi, care avea să-i poarte numele, Stamati. În acelaşi an se finalizează sistemul de alimentare cu apă, în lungime de 3,187 km, apa fiind adusă, prin olane, de la Buciumeni. Lucrările spitalului, durat pe cheltuiala fostului protoireu Iftimie Stamati, au început în 1851.

1861: Şcoala de muzică şi declamaţie din Rotopăneşti, înfiinţată de boierul Nicolae Istrati în 1851, „După insistenţa multor boieri, aceşti elevi au dat, în vara anului 1861, vreo câteva reprezentaţiuni şi în Fălticeni, în grădina lui Iancu Botez Topor. Piesele ce s-au jucat atunci au fost: „Fluierul fermecat”, „Cinel-Cinel”, „Scara mâţii” şi „Baba Hârca”. / Şcoala număra 28 elevi şi eleve, din care 19 băieţi şi 9 fete. / Din elevii cei mai buni ai şcolii, pe care nu găsim de prisos a-i enumera aici, arătăm pe: Ioan Savin, fost judecător de ocol în Roman şi actualmente avocat în acel oraş; Costachi Rotopan, fost primar la Rotopăneşti, Vasile Teodorescu, actualul posesor al Moşiei Paşcani; Alecu Alexandrescu, psalt la catedrala din Fălticeni şi arhivarul primăriei din acel oraş; Vasile Grigoriu, fost psalt în Fălticeni; Petre Constantinescu, fost primar; Iacob Todirescu, fost posesor de moşii; Neculai Teodorescu din Horodniceni, fost contabil la moşia Faraoani, judeţul Bacău; Mihail Boişteanu din Horodniceni, fost profesor de muzică vocală la şcoala primară din Fălticeni (mort) şi Vasile Dimitriu, fost telegrafist la Fălticeni (mort). / Dintre eleve arătăm pe: Nastasia lui Vasile Tofan, Tinca Dimitriu, Luţa Rotopan şi Paraschiva lui Nicolai Pavel, aceste trei din urmă acum moarte”[18].

Fălticeni, Biserica Adormirii, în 1883

1863: „În zilele trecute, au apărut, anexate la ziarul domniei voastre (2 ediţii de suplimente, mult prea lungi pentru a fi reproduse aici – n. n.) din 8 decembrie o foaie volantă, intitulată „Abuzurile unui Prefect”, subscrisă de un cetăţean din Folticeni”, faţă de care se exprimă dreptul la replică, materialul incriminat fiind, de fapt, un pamflet despre o velniţă care producea rachiu, fără plata taxelor, pe moşia prefectului Gheorghe Ghiţescu şi despre eliberare de paşapoarte pe bani (ancheta a fost condusă de Mihail Kogălniceanu), iar replica insinuând „conştiincios că administraţiunea locală din Fălticeni ne-a procurat şi procură până în prezent, cu multă energie şi legalitate, toate drepturile cetăţeneşti”. Replica e semnată, în 24 noiembrie 1863, de notabilităţile fălticenilor, adică de I. Razu, G. Capşa, Ch. Calestru, G. State, P. Safta, C. Saenoglu, V. Stamate, D. Stamate, M. Ciudin, I. Marcovici, M. Pleşescu, I. Dumitriu, C. Ciudin, D. Borşu, D. Plastira, A. Dumitriu, V. Hristodulo, N. Andoniu, G. Hurlescu, I. Moldovan, D. Atanasiu, Petrea Borşu, C. Gheorghiu, S. Romano, T. Niculaevici, I. Cumpătă, G. Popov, D. Pădure, N. Macarescu, Feiu, C. Worel, I. Luncescu, N. Marcovici, C. Dragoş, G. Grigoriu, I. Gheorghiu, T. Romano, I. Catob, F. Baronovici, I. Caramalău, I. Nanu, C. Fotino, P. Cernea, I. Tăutu, G. Asimiţi, E. Sihni, A. N. Sihni, M. Şerban, S. Şerban, I. Şerban, D. Gheorghiu, A. Beliciu, P. Gogoşescu[19].

1866: „Fălticeni, 16 august. / M. Sa Domnitorul, plecând, ieri, la 7 dimineaţa, din Roman şi trecând prin Dulceşti, unde a dejunat, la Domnul Hurmuzachi (Constantin, prim-preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţiune din Bucureşti  – n. n.), a sosit la Piatra, la ora 1; plecând din Piatra, la 3, a sosit la monastirea Văratic, la orele 6 seara, unde a şi rămas spre a petrece noaptea. Astăzi, în 15, plecând din Văratic, la 7 ore dimineaţa, a vizitat monastirea Agapia şi Neamţ, Cetatea, Târgu Neamţ şi a ajuns la Fălticeni, la orele 6 seara, unde va petrece noaptea. În toată călătoria M. Sale, entuziasmul cel mai mare, manifestări de simpatie din partea populaţiunilor au fost necurmate. Primirea de către oraşele Petra, Neamţ ţi Fălticeni a fost din cele mai strălucite. A. S. a fost acoperit de flori. Fălticenii şi monastirea Văratec au fost iluminate; precum în celelalte oraşe, aşa şi într-acestea, M. S. a vizitat catedrele, spitale şi închisori. Mâine, I. S. pleacă spre a urma călătoria sa înainte, la orele 7 dimineaţa; timpul lipsind, nu va mai merge la reşedinţa districtului Dorohoi, ci va primi autorităţile din acea localitate în Botoşani”[20].

1870: S-a înfiinţat Gimnaziul Clasic „Alecu Donici”, într-o clădire nouă, spaţioasă, frecventat de 145 elevi. Comunitatea cumpără, pentru a-l folosi ca Palat Administrativ, conacul lui Alecu Forăscu, transformând fost parc al lui Forăscu în grădină publică.

1873: S-a înfiinţat a doua şcoală de băieţi, cu 3 institutori şi 117 şcolari, şi a doua şcoală de fete, cu 4 institutoare şi 141 şcolăriţe.

Românce din districtul Suceava (Fălticeni)

1881: „Tabloul premianţilor de juriul concursului agricol şi industrial din judeţul Suceava, în zile de 14, 15 şi 16 octombrie 1881. / La 14 octombrie / George Ionescu, din urbea Folticeni , pentru doi boi, un plug, / Grigorie Tănase, din urbea Folticeni, pentru doi gonitori, medalie aurită. / Nicolae Pintilie, din Bogdăneţti, pentru doi boi, un car de boi; / Ion a Carinei Doroftei , din Bogdăneşti, pentru o vacă cu vitel, un plug, / George Prisecaru, din Preuteşti-Uniţi (Huşi), pentru un vitel, un plug, / Ioseb Diamant, din Folticeni, pentru o vacă cu vitel, medalie aurită. / Costache Latiş Preotu , din comuna Fântana Mare, pentru doi boi, un car de boi, / Nicolae Popescu Preotu, din comuna Mălinii, pentru un mânz, un car de cai, / Stanislas Covalschi, din comuna Fântâna Mare, pentru una iapă şi un mânz, medalie aurită. / Toader Gr. Ţevie, din comuna Rădăşenii, pentru un car lucrat de el însuşi, medalie de bronz şi 20 lei. / La 15 octombrie / Nussem Vaisemberg, din comuna Folticeni , pentru grâul cultivat pe moşia Rotopăneşti, medalie de argint, / Teodor Lupu, din comuna Pleşeşti, pentru grâul cultivat în comuna Pleşeşti, un plug. / Vasile Mihai , din comuna Pleşeşti, pentru grâul cultivat în comuna Pleşeşti, un plug. / Năstase Stroia, din comuna Forăşti, pentru secara şi porumbul cultivate pe moşia Capu-Dealului, medalie de argint. / Ioan Iacoblov, din comuna Şoldăneşti, pentru secara cultivată pe moşia Şoldăneşti, medalie de bronz. / Berl Iuster, din comuna Drăguşeni, pentru orzul cultivat pe moşia Drăguşeni, medalie de argint. / Constantin Th. Ghiţescu, din comuna Folticeni, pentru orzul cultivat pe moşia Dolhasca, medalie de bronz. / Tănase Lăzărescu, din comuna Pleşeşti, pentru ovăzul cultivat pe moşia Pleşeşti, un car de boi. / Grigorie Lămăşanu, din comuna Folticeni, pentru cultura porumbului, una vacă. / Vasile Stroescu, din comuna Folticeni, pentru cultura porumbului, una vacă. / Dimitrie Pădure, din comuna Folticeni, pentru cultura porumbului şi fructe, medalie de argint. / Heinic Horodniceanu, din comuna Pleşeşti, pentru cultura rapiţei pe moşia Uncesti, medalie de bronz. / Gheorghe Cotu, din comuna Bogdăneşti, pentru cultura de hrişcă în comuna Bogdăneşti, un plug. / Vasile Grumăzescu, din comuna Rădăşeni, pentru cultura de trifoi şi fasole, medalie de argint. / Roza Costandachi, din comuna Preuteşti-Uniţi, pentru cultura de cartofi, medalie aurită. / Dimitrie Buburus, din comuna Horodnicenii, pentru cultura de cartofi, medalie de argint. / Tănase Petcu, din comuna Preuteşti-Uniţi, pentru cultura de fragi, ţelină, curechi, medalie de bronz. / Gavril Dimitriu, din comuna Folticeni, pentru cultura de sfecle , medalia de bronz. / Gheorghe Gramadă, din comuna Oprişeni, pentru cultura de ceapă, medalia de bronz. / Toader I. Cârlan, din comuna Rădăşeni, pentru seminţe de legume şi un voloc, medalie de bronz. / Toader Pavela Onei, din comuna Rădăşeni, pentru cultura perilor, medalie de bronz. / Toader Goilav, din comuna Rotopăneşti, pentru cultura merilor, medalie de bronz. / Adam Arndt, din comuna Folticeni, pentru pieile dubite în fabrica sa din Folticeni, medalie aurită. / Anton Crişca, din comuna Folticeni, pentru pieile dubite în fabrica sa din Folticeni, medalie de bronz. / George Ghebel, din comuna Folticeni, pentru curelărie indigenă lucrată în Folticenii Vechi, medalie de bronz şi 20 lei. / Alexa Ioan Moise, din comuna Ţoleşti, pentru frânghii de cânepă lucrate în Manolea, medalie de bronz şi 20 lei. / Petru Ciubotaru, din comuna Rădăşeni, pentru căpestre de cânepă, 20 lei. / August Herman, din comuna Folticeni, pentru cizmărie, medalie de argint. / Michail Grigorescu, din comuna Horodniceni, pentru gogoşi de mătase şi stupi, ce cultivă în Folticeni, medalie de bronz şi una vacă. / Vasile N. Muşat, din comuna Baia, pentru dogărie, 30 lei. / Costache Lespădau, din comuna Baia, pentru dogărie, 20 lei. / Gheorghe Bosinceanu, din comuna Baia, pentru dogărie, 10 lei. / Ioan Latiş, din comuna Oprişeni, pentru dogărie, 10 lei. / Petru Rotaru, Iftimie Rotaru, Dumitru Nichita Crăciun, Nicolae Th. Guşu, Dumitru Creţu, Simion al lui Anton, Petre Netea, Gheorghe Netea, Thoader Ioniţă a Sarei, Gheorghe al Musculesii, Simion Vasile Scutelnicu şi Petre Ciugolea, din comuna Mălinii, pentru draniţa ce lucrează în Găineşti, câte 10 lei la fiecare. / Iohan Zingher, din comuna Folticeni, pentru fabricare de cărămidă, medalie de bronz. / Şulăm Berman, din comuna Folticeni, pentru un fluier de alamă pentru maşini, medalie de bronz. / Solomon Ţribel şi Leon Vaisemberg, din comuna Folticeni, pentru făina de la moara lor americană cu turbină, medalie aurită. / Costache Ber, din comuna Folticeni, pentru lucruri de stolerie, medalie de argint, / La 16 octombrie / Ecaterina N. Pintilie, din comuna Bogdăneşti, pentru ţesături de lână, una vacă. / Ioana Vasile Covataru, din comuna Boroaia, pentra ţesături de lână şi borangic, medalie de argint. / Safta def. Iordache a Deaconului, din comuna Baia, pentru ţesături de lână şi in, una vacă. / Ileana Deaconului, din comuna Sasca, pentru scoarţe de lână, 40 lei. / Aglaea Mitocaru, din comuna Bogdăneşti, pentru ţesături de lână şi in, una vacă. / Irina Dumitra Ghemanaru, din comuna Mălinii, pentru sumane, una vacă. / Maria Gavril a Iriniei, din comuna Folticeni, pentru ţesături de cânepă, lână, in şi borangic, 20 lei. / Ileana Vasile Ştefănescu, din corauna Folticeni, pentru ţesături de lână şi cânepă, 20 lei. / Elena Iftimie Popovici, din comuna Folticeni, pentru ţesături de lână şi cânepă, medalie de bronz. / Paraschiva Gh. Theodorescu, din comuna Folticeni, pentru ţesături de lână, 20 lei. / Casandra Grigore Monacu, din comuna Folticeni, pentru ţesăuri de lână şi cânepă, 20 lei. / Safta Gh. Ploiţă, din comuna Folticeni, pentru ţesături de lână şi cânepă, 20 lei. / Casandra Th. Gurgescu, din comuna Folticeni, pentru ţesături de lână, 20 lei. / Elena Ioan, din comuna Ciumuleşti, pentru ţesături de in şi cânepă, o vacă. / Safta Gr. Lovinescu, din comma Rădăşeni, pentru ţesăuri de in şi cânepă, una vacă. / Casandra Bejanu, din comuna Rădăşeni, pentru ţesături de in şi cânepă, medalie de bronz şi una vacă. / Irina Grigore Pintilie, din comuna Rădăşeni, pentru ţesături de cânepă, 30 lei. / Gheorghe Ploiţă (soţia sa), din comuna Folticeni, pentru ţesături de cânepă, medalie de bronz. / Maria lui Neculai a Gheorghiesii, din comuna Folticeni, pentru ţesături de in şi cânepă, 20 lei. / Elena Gh. V. Boroianu, din comuna Preuteşti-Vlădeşti, pentru ţesături de in şi cânepă, 20 lei. / Ruxandra Samurcaşi, din comuna Folticeni, pentru cusături, medalie de argint şi una vacă. / Catinca Urecheanu, din comuna Folticeni, pentru ţesături de in şi cânepă, medalie de argint şi una vacă. / Elena Ghiţescu, din comuna Folticeni, pentru ţesături de in, medalie de argint. / Tinca Ghiţescu, din comuna Folticeni, pentru cusături pe canava, medalie de bronz. / Maria Grigorescu, din comuna Fântâna Mare, pentru ţesături de in şi cânepă, medalie de bronz. / Elena Ioan Sofiica, din comuna Rădăşeni, pentru ţesături de in şi cânepă, 20 lei. / Ruxandra Th. Ioan Cârlan, din comuna Rădăşeni, pentru ţesături de in şi cânepă, 20 lei. / Elisaveta Creţulescu, din comuna Fântâna Mare, pentru ţesături de in şi cânepă, medalie de bronz. /  Elena V. a Măriucăi, din comuna Oprişeni, pentru ţesături de in şi cânepă, medalie de bronz. / Catinca Vasile Diaconu, din comuna Oprişeni, pentru ţesături de in şi cânepă, medalie de bronz. / Maria Gavril Dimitriu, din comuna Folticeni, pentru ţesături de in şi cânepă, una vacă”[21].

1884: „Primul trotuar în Folticeni a fost încercat în anul 1884, când s-au făcut câţiva metri, din ciment şi borduri din piatră de Hârtop, din colţul întretăierii Străzii Mari cu Strada Primăriei, până în dreptul farmaciei Vorel, astăzi (în 1937 – n. n.) casa cu No. 300 din Strada Regele Carol II”[22].

1886: S-au dat în funcţiune gara din Fălticeni şi linia ferată Fălticeni-Dolhasca.

1886, iulie: „În ziua de 27 iunie trecut, a căzut o ploaie cu piatră în comuna Rădășeni, plasa Șomuzu-Moldova, județul Suceava. Cu această ocazie, la locul numit „peste Șomuz”, teritoriul comunei Rădășeni, ploaia, fiind cu mare repeziciune, a luat pe femeia Maria Ioan Th. Buhlea, care se afla acolo, cu alți oameni, la prășit, și a dus-o spre iaz, așa că numai cu ajutorul oamenilor a putut fi scăpată de moarte. Numita femeie, însă, rămânând oareșicum zăpăcită din cauza acestei întâmplări, s-a trimis în cura spitalului (Fălticeni – n. n.)”[23].

1887: „Renumilul iarmaroc (bâlci) din Folticeni, ne asigură o foaie locală, a decăzut într-un mod îngrozitor. Închiderea graniţelor a scăzut preţul vitelor. Seceta ce bântuie ţara a scumpit fânul şi a scoborât preţul animalelor. În locul cârdurilor de odinioară, ce veneau la bâlci, abia vedeai câteva capete de vite. Cai foarte puţini. Mişcarea foarte mică, comparativ cu ceea ce era odată. Din an în an, târgul ce se face, la Sfântul Ilie, la Folticeni scade. Cauza principală e închiderea graniţei”[24] – „războiul comercial”, declanşat de Austria, la toate graniţele cu România, sub pretexte sanitare.

1888: În vremea în care presa românească, inclusiv cea fălticeneană, „păstra tăcerea” asupra măcelăririi Eroilor Independenţei, în 1888, după încălcarea revoltătoare a promisiunilor regale de împroprietărire, ţărănimea fiind înfăţoşată bucolic doar în petreceri şi şezători, prin Franţa mijeau detalii discrete din evenimentele moldoveneşti ale primăverii: „Tulburările pricinuite de țăranii români au luat proporții îngrijorătoare. Trupele au fost trimise în districtele în care ţăranii s-au revoltat. Domnul Rosetti a promis în Senat că va acţiona cu multă rigoare, dacă situaţia se va agrava. Cauzele politice ale acestei mişcări sunt încă foarte obscure. Publicaţia oficială păstrează tăcerea; dar l’Indépendance roumaine, care a început o anchetă, pretinde că, în împrejurimile Fălticenilor, prefectul ignoră țăranii care au cerut arendarea unor noi terenuri și care au maltratat primarii pe care ei i-au acuzat de abuzuri”[25].

1888: „Matei Millo, în primul său primăriat, 1888-1895, a făcut trotuarul de pe Strada Mare şi altele câteva mai scurte, întrebuinţând borduri de granit şi dale de piatră de la o carieră din Bucovina, un material foarte bun şi cu o înfăţişare frumoasă, care ţine întreg şi astăzi, după aproape 50 de ani. / În scurtul interval de mai puţin de 2 ani (20 oactombrie 1895 – 10 septembrie 1879), primarul Ion Radu a construit trotuare oe toate străzile oraşului”[26].

1891: A fost înfiinţată, la Fălticeni, pe cheltuiala comunală, o şcoală de croitorie, cu 31 cursante.

1892: „Soldaţii mai jos notaţi, dezertând, sunt rugate toate autorităţile civile li militare a-i urmări, prinde a-i înainta corpului respectiv: Regimentul 8 Călăraşi:  Iţic Herşcu, din comuna Fălticeni, plasa Şomuz, judeţul Suceava, având talia 1 m 540 mm, părul, sprâncenele, ochii negri, fata smeadă, bărbia rotundă, fruntea, nasul, gura potrivite. Cupersimţ Şloim, din comuna Fălticeni, plasa Şomuz, judeţul Suceava, având talia 1 m 720 mm, părul şi sprâncenele castanii, faţa bălană, ochii căprii, bărbia ascuţită, fruntea, nasul, gura potrivite”[27].

1893: „Din Folticeni ni se comunică logodna talentatului scriitor, domnului Artur Gorovei, directorul „Şezătoarei”, cu domnişoara Elena G. Văsescu. Trimetem felicitările noastre tinerilor, urându-le ferire”[28].

Fălticeni, Biserica Sfântului Ilie, cu vechea clopotniţă

1897: „Fălticeni, oraş. Aşezat pe spi­narea celor trei ondulaţiuni şi coastele Dealului Târgului, ce des­parte pârâul Şomuzul Mare de pârâul Buciumeni. Numără 1.554 case, în care trăiesc 2.266 capi de familie sau 8.476 locuitori, din care 3.942 bărbaţi, 4.534 femei (4.659 necăsătoriţi, 3.072 căsătoriţi, 703 văduvi, 42 divorţaţi, ştiu carte 2.380 şi fără ştiinţă 6.096). După naţionalitate, locuitorii din Fălticeni se împart: 3.018 români, 5.110 izraeliţi, 11 lipoveni,  21 bulgari şi 317 austrieci; iar după confesiuni sunt: 3.039 ortodocşi, 317 catolici, 11 lipoveni şi 5.110 izraeliţi. Cei 2.266 capi de familie se împart astfel: 1.010 români, 1.192 iz­raeliţi şi 64 străini. După pro­fesiuni, sunt: meseriaşi români 47, izraeliţi 99, nemţi 22; comersanţi: 6 români, 313 izraeliţi şi 2 alte naţiuni; de profesiune liberă: 672 români şi 641 izraeliţi; rentieri: 13 izraeliţi; lucrători manuali: 285 români, 126 iz­raeliţi şi 40 nemţi. Contribua­bili sunt 1.239. Bugetul co­munei, pe anul 1892-1893, are la venit şi cheltuieli 290.586,60 lei; iar al drumurilor: 17.000 lei venit şi cheltueli. / E capitala judeţului Suceava. Se află la 340 m deasupra nivelului mării, departe de capitala ţării cu 432 km şi de a Mol­dovei, cu 122 km. Ocupă su­prafaţa de 2 km pătraţi. / Oraş comercial şi, întru cât­va, industrial, făcând mare negoţ cu cherestea, pielării, blănării (cel mai mare depozit din ţară) şi suman (aba), pro­duse ale fabricilor din localitate şi împrejurimi, şi vite. / E reşedinţa tuturor autorităţilor administrative ale jude­ţului, precum: Prefectura, Comi­tetul permanent, Tribunalul de I-a instanţă, casieria generală, creditul agricol, telegraf şi poştă, primăria, revizoratul şcolar şi protoieria judeţului şi a Regimentului 16, batalionul 16 de infanterie. / În Fălticeni este gimnaziul clasic „Alecu Donici”, înfiinţat în 1870, frecventat de 145 elevi, având un frumos local nou, ce întruneşte condiţiunile didactice şi igienice. Două şcoli primare de băieţi şi două de fete (No. I de băieţi, înfiinţată la 1842, cu 4 institutori şi frecventată de 206 elevi; No. 2 de băieţi, înfiinţată la 1873, cu 3 institutori, frecventată de 117 elevi; No. 1 de fete, înfiinţată în 1859, frecventată de 146 eleve, cu 4 institutoare şi No. 2 de fete, înfiinţată în 1873, cu 4 institutoare, frecventată de 141 eleve). O şcolă de croitorie, întreţinută de comună, frecven­tată de 31 eleve, înfiinţată în 1891. / Bisericile din Fălticeni sunt următoarele: / 1). „Adormirea Maicii Domnului”, care e şi biserica catedrală. E ridicată de Mihail Ganea, în 1827; iar în 1883, doamna Anastasia Cichirdic îi înalţă turnul în care aşează un ceasornic ce serveşte şi astăzi târgului de orientare. E servită de 3 preoţi, un dia­con şi 4 cântăreţi. Are 7.446 lei venit şi tot atâtea cheltueii. / 2). „Sfântul Ilie”, cea mai veche biserică din oraş. Unii spun că ar fi fost adusă din Baia. Clă­dită din lemnul de pe loc, în 1765, de călugărul Calistru Stamate şi apoi zidită de orăşeni, în 1851.E servită de trei preoţi, un diacon şi 4 cântăreţi. Are 8.562,56 lei venit şi cheltuieli. / Biserica „Sfântul Ilie” are următoarele bunurf: 1). O sforicică din moşia Pănureşti, care-i aduce 500 lei venit anual; 2). Un rând de case lângă biserică, aducându-i 400 lei venit anual; 3). Alte case în strade Butnari, cu 260 lei venit pe an; 4). Vreo 40 prăjini loc de cultură, lângă bariera Tâmpeşti, şi alte 50 prăjini în satul Buciumeni, ambele aducându-i peste 115 lei pe an; şi 5). Donaţia de 100 lei anual a Maicelor Olimpiada, Xenia şi Epraxia Ganea. Biserica mai are un capital numerar 5.601,01 lei, dat cu dobândă de 6,50 % pe an. / 3). Paraclisul spitalului Stamati, întemeiat de Iconomul Iftimie Stamate, în 1860, la care servesc un preot şi un cântăreţ. / 4). Biserica din Tâmpeşti. / 5). Biserica catolică, zidită de obştea catolicilor din târg, în 1858, fără preot. / 6). O sinagogă izraelită mare şi mai multe case de rugăciuni mic. // Are un palat administrativ vechi, situat în mijlocul gră­dinii publice, cumpărat de la Alecu Forăscu, între 1870-1876, un spital „Stamati” judeţean, cu 26 paturi şi un altul izraelit, cu 15 paturi, 4 librării şi 2 tipo­grafii. / Afara de partea de pe lângă pârâuaşul târgului, oraşul e curat, iar poziţia şi mai ales împre­jurimile sale sunt din cele mai frumoase. De pe delurile ce-l încunjură (Tâmpeşti, Şoldăneşti, Halmul şi Folticeni-vechi), se vede în mai toată întinderea lui. Încă de mai înaintea anului l860 se alimenteză cu apă de izvor, adusă din satul Buciumeni, pe un canal de olane, în lungime de 3.187 m. / Iarmarocul de la Sfântul Ilie, din Fălticeni, ce dureză uneor 10-15 zile, e vestit şi, mai înainte de tariful autonom, ocupa primul loc între bâlciurile din Ţară. Cu toate acestea, şi acum sunt ani în care vinderile se urcă la mai multe milione (3-5 milioane) Afară de iarmaroc, se mai face bâlci în fiecare joi. / Sunt în Fălticeni aprope 80 de strade, dintre care cele mai în­semnate sunt: Frumosa „Strada Mare”, cu prelungirea sa, Strada Maiorului Ion (numită astfel în amintirea Maiorului Nicolae Ion, comandantul batalionului al 2-a din Regimentul 15 de Dorobanţi, mort la asaltul dat redutei Griviţa Nr. 1, în ziua de 4 septembrie 1877, şi al cărui corp a fost sfârtecat cu topoarele de turci), Strada Sucevei, Botoşanilor, Tâmpeşti, Sfântul Ilie, a Prefecturii, a Spitalului, a Primăriei, Rădăşenilor, Boian, Română şi Ştefan cel Mare. / Ieşirea şi intrarea în oraş se fac prin şase bariere: Soldăneşti, Botoşani (care e şi a gării), Suceava, Folticenii Vechi, Radăşeni şi Tâmpeşti. / Din Fălticenîi pornesc următoarele drumuri: Şoselele statului: la Buneşti (4.500 m), la Cornu Luncii (9 km) şi la Ro­man (30 km); şoseaua judeţenă la Dolhasca (24,5 km) şi şosele comunale la Baia (6 km) şi la Rădăşeni (2,5 km). / Din trecutul oraşului. Oraşul Fălticeni îşi trage numele de la satul şi moşia Fălticenii Vechi şi are vechimea de abia 112 ani (în 1894 – n. n). El se numea mai întâi Şoldăneşti (confuzie: Şoldăneşti sai Tămârtaşinţi era un sat megieş, populat cu tătari, al lui Petrea Şoldan – n. n.) şi s-a înfiinţat prin următoarea carte domnească: / „Noi Constantin Moruz Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn pământului Moldovei. Facem ştire cu această carte că, fiind porunca domniei mele ca să se facă târg nou la ţinutul Sucevei, încă din anul trecut ce a început a se aduna omeni pe moşia dusale stolnicului Ioniţă Başotă, ca să se facă târg, aflându-se la loc bun şi larg, şi s-au numit târgul Şoldăneşti (pentru că măşia Fălticeni aparţinea încă Mitropoliei Sucevei, care nu o ceda – n. n.) de la care târg venind acum înaintea Domniei mele o seamă din târgoveţi, au arătat o scrisoare de tocmeală şi de aşezare, din anul acesta, 1780, iulie 1, iscălită de dumnealui stolnicul Ioniţă Başotă, stăpânul moşiei, că atât ei, cât şi alţii ce se vor mai strânge, oricât de mulţi, să fie volnici a-şi face case, dughene, crâşme, velniţe şi orice şi pentru venitul moşiei au făcut aşezare întru acest chip, ca să plătescă besmanul locului pe tot anul de crâşmă cu pivniţă câte doi zloţi şi de dughenă, câte un leu; iar cine va avea alişveriş afară, la mahala, ori cu ce fel de hrană, asemenea să dea câte un leu de casă, iar cei ce vor avea casă la mahala şi nici un alişveriş nu vor face, aceia să dea câte 20 parale pe casă şi atât casele, cât şi dughenele să cuprindă loc una cincisprezece stânjeni în lung, iar în lat cât ar ţine casa sau dugheana. Jidovii să ţină o casă pentru închinăciunea lor deoparte, iar nu între creştini, care să fie asemenea ca şi a celorlalte case, iar nu întru alt chip, cum şi un loc afară, ca să li se dea jidovilor pentru mormânturi şi unde li se vor arăta de ispravnicii ţinutului, care loc să fie în lung şase stânjeni, iar în lat opt stânjeni. Aşiş­derea, velniţe, când vor vrea să facă pe moşia aceasta, nimic bezmăn să nu dea şi oriunde îşi va apuca locul său să-l stăpânescă ei şi copiii lor tot cu această tocmeală. Iară când ar vrea cineva ca să-şi vândă casa ori dugheana dintr-acest târg, dator să fie a întreba pe stăpânul moşiei şi, de vor fi ei trebuitoare, le va cumpăra, iar când nu ar avea trebuinţă, atunci să fie volnic a o vinde cui ar vrea şi cel ce ar cumpăra  casa sau dugheana tot acel preţ să dea stăpânului moşiei, nu mai mult. Dar şi târgoveţii aceştia datori să fie la vreme ca să-şi plătescă bezmanul fără nici o pricină. Dar după acestă tocmeală, rugându-se târgoveţii ca să li se facă prin scris întăritură gospod, pentru aceia iată, prin această carte a Domniei mele, întărim numiţilor târgoveţi creştini, armeni, jidovi, ce se vor aduna cu locuinţa la acest târg ca, după aşezarea şi tocmeala ce au avut cu dumnealui Stolnic Ioniţă Başotă, stăpânul moşiei, de acum, înainte şi în veci, să se urmeze la toate după cum se cuprinde la această scrisoare şi să stăpânescă fieştecare cu pace casele, dughenele, crâşmele şi velniţele ce vor face întru acest târg şi, dându-şi besmanul numai pe cele ce se arată la scrisoarea de tomeală, cu mai mult să nu fie supăraţi, nici Dumnealui Stolnicul Ioniţă Başotă, nici fiii săi, nici alţii să nu poată strica aşezarea şi tocmeala ce a făcut de bună voia sa, nici să adauge vreodată mai mult decât se arată prin scrisoarea de tocmeală şi din afară dintr-acele pome­nite. Încă pentru şcoala şi învăţătura copiilor ce vor avea creştinii întru acest târg să nu fie supăraţi cu besmanul nici cât de puţin de către stăpânul moşiei. Ce dar întărim Domnia mea toate cele de mai sus arătate ca să se urmeze prea deplin, de-a pururi, cum se cuprinde la acestă carte. / 1780, August 8” (Uricari, de Theodor Codrescu, Vol. XVI, p. 127). // Îndată după înfiinţare, târgul Şoldăneşti începu a creşte cu paşi repezi, ajutat şi prin inun­darea ce suferi târgul Baia din revărsarea Moldovei. Târgoveţii de aci se mutară în Folticeni, unde se aşezaseră, când –nu se ştie precis, şi autorităţile noului judeţ Suceva. / La început, târgul Şoldăneşti era numai până pe unde se în­tâlnesc, acum, strada Sfântul Ilie cu strada Botoşanilor sau, după cum se mai zice, până la răspântia cea mare, pe unde trecea hotarul moşiei Şoldăneşti. În jurul târgului se aflau urămătoarele sate şi moşii: Broşteni, astăzi uliţa Broscăriei , Tâmpeşti, acum strada şi satul Tâmpeşti, între ele Pădureni şi, mai la deal, Buciumeni, Folticenii Vechi şi, în sfârşit, de la vale, Şoldăneşti. / Întinzându-se târgul şi dincolo de hotarul moşiei Şoldă­neşti, pe moşiile Tâmpeşti şi Folticenii Vechi, începură a se isca neînţelegeri între cei trei proprietari mari, Spătarul Andrei Başotă, Logofătul Constantin Balş şi Căminarul Ciurea, de o parte, şi între Başotă şi târgoveţi, de alta, până ce, în 1809, se por­nesc judecăţile. În 1825, Martie 5, Divanul, în cap cu Mitropo­litul Veniamin, face anafora către Vodă Ion Sandu Sturza în pricina  tânguirii Spătarului Andrei Başotă „pentru strâmbătatea ce din nenorocirea sa au pătimit în curgerea anilor trecuţi, de la anul 1809, de când cu nedreaptă împresurare s-au fost luat de sub a sa stăpânire Târgul Şoldăneşti, ce se zice Folticeni, de dumnealui Logofătul Costandin Balş, sub cuvânt că sar fi aflat piaţa târgului pe hotarul megieşitei moşii Folticenii, pe care o au fost luat dumnealui de la baronul Tuduri Musteaţă, apoi în urmă s-au luat târgul de dumnealui Căminarul Ciurea, sub cuvânt că ar fi pe hotarul moşiei sale, Tâmpeşti; şi în prilejul stăpânirii dumisale Căminarului, în curgere de 14 ani, s-au silit dumnealui Căminarul a adăogi întinderea târgului pe trupul moşiei sale Tâmpeşti, fără a avea putere dată de la stăpânire a întemeia târg pe moşia sa, şi că după ce acum, în lumina­tele zilele înălţimii Tale s-au descoperit adevărul împresurării, dându-i-se după dreptate târgul iarăşi subt a dumisale stăpânire, din pricină că o bucată de mahala şi o mică uliţă au rămas cu întindere târg pe hotarul moşiei sale Tâmpeşti, pricinuindu-i multe păgubiri şi supărări, luând mai tot avaetul de la cei ce vin cu lucruri de vânzare la piaţa târgului, bez alte păgubiri ce i s-ar fi pricinuind dinspre căpitanii târ­gului şi zapcii isprăvniceşti; căci la toate iarmarocele şi zilele de târg, omenii Căminarului, la intrarea celor ce vin ca să facă alişverişul lor la piaţa târgului, le-au dat adetul pe toată marfa ce au în trăsurile lor. Osebit că dinspre locuitorii târgoveţi ar fi pătimind multă strâmbătate şi păgubire după scrisorile ce au câştigat la mâna lor de la bunul dumisale, în vremea aşezării  târgului, şi carte de întăritură de la Constantin Moruzi Vodă, şi că în loc de folos, dumnealui alta nu cunoaşte decât pagubă venitului moşiei sale şi zdruncinarea stării dumisale” (Uricari, de Theodor Codrescu, Vol. XIX, pp. 61-74). Şi continuă anaforaua arătând, cu de-amănuntul, acuzările lui Başotă şi îndrep­tăţirile proprietarilor vecini şi târgoveţilor, încheind. la sfârşit, prin a da dreptate lui Başotă: „Şi dumnealui Căminarul nu poate a întemeia târg pe moşia sa, sub cuvântul hrisovului domnului Scarlat Calimah Voievod, căci acel hrisov l-au fost câştigat dumnealui în vremea când dumnealui luase cu împresurare vatra târgului ce este moşia jeluitorului boier, şi pentru aceasta uliţa ce au deschis pe hotarul moşiilor sale Tâmpeşti şi Folticenii să se socotescă ca o mahala a târgului, neavând driturile acele hărăzite către jeluitorul boier, nici poate da sminteală între privilegiile pământeşti unui megieş, ce are privilegiu mai învechit, şi nici poate mai mult a avea voie, de a slobozi locuri de case şi dughene, cum şi pentru iarmaroacele şi locul iarmaroacelor”. În urma acestei anaforale, Vodă,  la 2 martie 1826, văzând că nici târgoveţii din târ­gul Şoldăneşti, ce se zice Folticeni, nu   păzesc îndatoririle cuprinse prin acele ponturi, precum locul unei binale să fie numai 15 stânjeni în lung şi în lat cât a cuprinde binaua unei case; ei, dimpotrivă, au cuprins fieştecare cât au vrut, asemenea şi pentru şcoală, în loc de a avea o casă mică ca şi celelalte case, ei au făcut trei şcoli de piatră, asemenea au urmat dimpotrivă şi cu îngrăditurile ce au făcut pe locuri sterpe, cât şi cu vânzările locurilor şi a caselor fără ştirea stăpânului moşiei, cu îndestulă păgubire, pentru acesta, dar, de vreme ce ei însuşi au anerisit alcăturirea lor, ce au fost făcută cu bunul dumisale Spătarului, urmând la toate din împotrivă, precum se arată mai sus; rămâne acea sscrisoare de invoială ca o hârtie albă”. Şi însărcinează Divanul de a face un nou aranjament, prin care, împăcând interesele reci­proce, să se stingă toate neînţe­legerile (Uricariul, Vol. XIX, pp. 75-78). / Divanul, conformându-se însărcinării, prin anaforaua din 29 martie 1826, face noul aşezământ între Târgul Folticeni şi târgoveţi. Aşadar, în luna martie a anului 1826, se schimba oficial şi cam pe nesimţite numele oraşului Şoldăneşti în Folticeni. Prin noul aranjament, se în­datorează târgoveţii să plătescă proprietarului Başotă câte: 30 parale de vadra de rachiu şi 5 parale de vadra de vin. Câte 30 parale de vadra de rachiu sau horilcă şi 5 parale de vadra de bere ce se vor fabrica în velniţele din localitate. Orânda dohotului şi dohotului aparţine stăpânului târgului, căruia i se mai plătesc câte 10 lei pe an pentru fiecare dugheană la uliţă; iar „osebit bezmăn pentru lo­cul dughenelor să nu fie volnic a lua de la dânşii”. Pentru ca­sele de la mahala, să dea 22 lei pe stânjen de faţă, cât va ţine binaua casei şi lungul locului să fíe de 15 stânjeni, iar pentru locurile sterpe, ce ar ocupa cineva alături cu binaua, să platească 20 parale de stâjen, păstrând lungul tot de l5 stânjeni. Fără ştirea stăpânului moşiei n-are voie nimeni să facă clădire şi nimeni n-are voie să-şi vândă acaretele, fără să-i facă cunoscut. Pentru înlesnirea no­rodului şi ieftinătate, căsăpiile să fíe ne-oprite volnic fiind şi stăpânul a ţine scaune de căsăpie. Pentru vita mare, să se platescă proprietarului un leu, de oaie 4 parale şi de miel 2 parale. La iarmaroace, negustorii străini să plătească câte 40 pa­rale de toată taraba, iar în zilele de târg, 20 parale. Pentru cei ce vor aduce cherestele şi zaherele de vânzare, să dea 4 parale de jug. Să se facă patru iarmaroace: la Sfântul Ilie, la Sfântul Dumitru, la meze Părăsime şi la Sfântul Gheorghe (acum se face numai cel de la Sfântul Ilie). Târ­goveţii din mahala au voie să ţină pe imaş doi boi şi o vacă, iar cei de la uliţă, un cal; peste acest număr să se platescă câte un leu de vita mare”. În fine, „mahalii şi cotarii să fie sub ascultarea stăpânului târgului; iar folosul de la aceste două bresle să fie a bisericii din târg” (Uricariul, Vol. XIX, pp. 81-88.). / Vodă Ion Sturza, la 6 aprilie acelaşi an (1826 – n. n.), întăreşte aceste pon­turi, făcând osebire în acest chip: „Oricare târgoveţ de la uliţă sau de la mahala va vinde rachiu cu deridicata sau cu oca să dea stăpânului moşiei câte 20 parale de vadră, asemenea şi vânzătorii de vin să dea cate 5 parale de vadră” şi casapii să plătească câte 6 lei pe lună fieştecare pentru trunchiul ce va avea; stăpânul târgului fiind liber a avea oricâte trunchiuri (Uricariul, de T. Codrescu, vol. XIX, pp. 78-81). / Acest aranjament se urmă, cu tote gâlcevirile necurmate, până pe la legea comunală. / În condica liuzilor pe 1803, citim: „Breslaşii Armaşului Necula din Folticeni: 3 liuzi, cu 24 lei bir pe an”. Tot acolo se mai zice: „Târgoveţii creş­tini ot Folticeni ai dumisale Banu­lui Ştefan Başotă, ocupaţi cu lucrul pământului, ne-având loc îndestul, în număr de 43 liuzi, plătind 468 lei bir pe an” (Uricariul, de T. Codrescu, vol. VII, pp. 253 şi 254). / În  Foticeni se afla ascuns Episcopul Gherasim în timpul eteriei, când, „din Slatina, venind grecii, Folticenii au prădat şi-napoi au venit iarăşi şi mai mult au depărtat” (Istoria Mitropoliei Moldovei, p. 124, şi Letopiseţul Ţării, tom. III, p. 402)- / La 1832, în Făticeni se afla un vameş (Istoria Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, p. 473). / Oraşul a ars în 1787, 1820, 1865 august 10, 1868 mai 7, 1880 august 25 şi 1887 iulie 21. // Folticeni, Gară, a cărei clădire s-a terminat în 1886, când s-a pus în circulaţie linia ferară Folticeni-Dolhasca. La 432 km de Bucureşti. / Folticenii Vechi, sat pe moşia cu acelaşi nume, din comuna Oprişenii. Aşezat pe coasta dealului Corneşti, se întinde până la bariera târgului Folticeni. Numără 62 case, populate cu 71 capi de familie sau 239 suflete, din care 119 bărbaţi şi 120 femei (2 streini). Contribuabili sunt 75. / Vatra satului ocupă 43 fălci; iar locuitorii sunt buni gospo­dari. Loc în ţarină n-au. Are o biserică, cu patronatul „Sfinţii Voievozi”, zidită de Alexandru Ciurea, în anul 1849. Servită de preoţii din  oraşul Folticeni. Şcolile din târg servesc şi acest sat. Locuitorii şi-au răscumpărat locurile din vatra satului de la fostul proprietar, decedatul Dumitru Canta. / Drumurile sunt: la Folticeni (bariera Sucevei) 1.200 m şi la bariera Folticenii Vechi 500 m; cu satul Oprişeni formează aproape un sat”[29].

1898: „Protoereul judeţului Suceava, Gheorghe Zarian, cheamă zilnic la dânsul preoţi din comunele rurale, ameninţându-i cu fel de fel de canoane şi persecuţiuni dacă nu vor uza de influenţa lor pentru a împiedica pe locuitori de a lua parte la această întrunire (inaugurarea spitalului din Broşteni – n. n.). Acest protopop, la intrarea sa în această funcţiune, nu avea cea mai mică avere; astăzi se află în capul unei averi care, după unii, întrece suma de 240.000 franci, constituită în două moşii, mai multe rânduri de case, situate în Folticeni. În Vinerea Paştelor, în loc de a oficia serviciul divin la Catedrală, a lăsat totul, pentru a se judeca, la judecătoria de ocol, cu mai mulţi ţărani, care-l dăduseră în judecată pentru că i-ar fi înşelat la măsurarea pâmântului ce-l munciseră la moşia sa”[30].

1899: „Batalionul 4 vânători / Listă de nesupuşii Batalionului 4 vânători, din contingentele anilor 1897, 1898 si 1899 / Judeţul Suceava: Cojocariu Ioan, din comuna Pleşeşti, plasa Şomuz; Berman Idel Leib, din comuna Fălticeni, plasa Şomuz”[31].

1901, dialectologu Gustav Weigand: „Raport de călătorie. În nordul Moldovei. În 26 iulie 1901, am pornit în a șaptea călătorie pentru a studia dialectele românești. De data aceasta, nu a fost drumul meu obișnuit, prin zonele joase maghiare, ci prin Cracovia și Lemberg, spre Bucovina, direct spre Ițcani, lângă granița cu România. Domnul Gorovei (Artur – n. n.), din Fălticeni, mă aștepta la gară, unde îmi lăsasem trăsura şi caii, în toamna trecută. După o ședere de câteva ore în Suceava, unde am fost primiți cu căldură de cunoscutul folclorist şi protopop Marian (Simion Florea – n. n.), am plecat, seara, prin Bunești, peste granița românească, de care am trecut fără probleme, la Fălticeni. Cum mi-am dorit să vizitez partea cea mai nordică a Moldovei încă din anul trecut, lucru pe care nu l-am putut face atunci, din cauza vremii ploioase, am pornit, a doua zi, pentru a compensa ceea ce fusese ratat. Din cauza deplasării anevoioase pe drumurile jalnice de pe terenul deluros din judeţele Dorohoi și Botoșani, mi-am lăsat trăsura şi bagajele în Fălticeni și am luat, mai întâi, trenul, prin Dolhasca, spre Verești, de unde un birjar evreu, pentru 2 franci, m-a dus la Dumbrăveni, locul naşterii lui Eminescu”[32].

1913: Oraşul Fălticeni „a făcut un împrumut pentru introducerea luminii electrice, primar fiind Artur Gorovei. Planul instalaţiei a fost făcut de dl inginer Letourneur şi lucrările s-au adjudecat asupra societăţii „Energia” din Bucureşti. S-a construit uzina, s-au adus, din Germania, maşinăriile necesare, s-au aşezat stâlpii pe străzi, dar, intervenind operaţiile militare de peste Dunăre, lucrările au fost suspendate şi abia după războiul mondial, în 1925, au licărit primele becuri electrice în Fălticeni”[33].

1914: În 30 septembrie 1914, la Fălticeni, un dezertor român din armata austriacă avertiza că Austria a luat în calcul un posibil atac românesc şi că a pus populaţia civilă să construiască parapete şi adăposturi pentru tunuri în toate trecătorile. Cu o zi înainte, căpitanul de jandarmi Stavrat capturase, la punctul de control Buneşti, doi spioni austrieci, care fuseseră „conduşi de autorităţile austriece până la graniţa noastră, dându-li-se bani şi o mare cantitate de explozibil, destinat a arunca în aer anumite depozite mari de muniţii ale noastre, gări, poduri, căi ferate etc. Ţinta lor a dat, însă, greş, graţie şefului poliţiei Buneşti, dl Săndulescu, care, având ceva bănuieli, a avizat prefectura judeţului Suceava”. Căpitanul de jandarmi Stavrat şi poliţaiul oraşului Fălticeni, Ion Creţu, au izbutit să-i captureze pe spioni, care, de altfel, au şi „mărturisit planurile lor criminale”[34].  / În 2 octombrie 1914, pe la unu şi jumătate, la Fălticeni, un incendiu devastator, pornit de la prăvălia lui Bercu, din Strada Mare, a cuprins oraşul, transformând în cenuşă peste o sută de case şi ucigând un copilaş. „Sute de oameni, rămaşi fără adăpost, sunt îngroziţi de spaimă şi durere”[35].

1917, jurnalul medicului militar Vasile Bianu[36]: „19 iunie / 2 iulie 1917: „19 iunie / 2 iulie 1917: „19 iunie / „2 iulie 1917: Oraşul Fălticeni, fiind situat pe un teren accidentat, pe-dealul mărginit, la sud, de Valea Buciumenilor, şi, la nord, de Şomuzul Mare, îţi oferă privelişti încântătoare, la toate ieşirile. În partea dinspre miază-noapte, vezi valea Şomuzului Mare, cu prea frumoasa Bucovină, de care ne desparte numai un mic pârâiaş, hărăzit să dispară, în curând, de pe harta ţării noastre ca gra­niţă. În această parte a oraşului, se află modesta locuinţă, înăbu­şită într-un noian de vegetaţie, a mult gustatului nostru scriitor fruntaş Mihail Sadoveanu. / Stradele sunt curate, pavate cu bolovani mărunţi, iar trotuarele, cu lespezi mari, pătrate, de piatră adusă din Galiţia, care le dau o înfăţişare plăcută şi curată. Pe Strada Mare, care are, pe margini, câte un rând de arbori, ca un bulevard, din loc în loc se află câte o bancă de odihnă, la umbra unui copac. Între clă­dirile publice, vrednice de pomenit sunt: Palatul administrativ al judeţului (Prefectura), în stil naţional, cu înfăţişare măreaţă; Primăria, construcţie modernă, cu un mic parc alături; Tribu­nalul, Spitalul Stamate, Banca Naţională, Gimnaziul, câteva şcoli primare; mai multe biserici, între care Catedrala, aproape de Pri­mărie, care anunţă oraşului trecerea timpului, din sfert, în sfert de oră etc. Înfăţişarea oraşului, peste tot, este o mărturie de bună gospodărie. / Spitalul meu, care poartă numărul 256, este instalat în clădirea Gimnaziului, în cele mai bune condiţiuni de funcţionare. El are, instalate şi prevăzute, cu tot confortul, 250 de paturi, gata în tot momentul să primească răniţi. Acum, însă, are numai 14 şi nu­mărul lor se va mări, cu siguranţă, îndată ce va începe ofensiva, care se aşteaptă… Personalul medical se compune din de cel se scrie aceste rânduri, ca şef, ajutat de doi studenţi în medicină şi de un număr suficient de infirmieri şi infirmiere. La pansamente, sun­tem ajutaţi de domnişoarele Eugenia Şerbănescu şi Lucia Ionescu. Per­sonalul administrativ este reprezentat prin dl Vasile Ciurea, un distins profesor al gimnaziului de ştiinţele fizico-chimice, ajutat de dl Gh. Papadopol, institutor, ca contabil, şi de dl V. Mocănescu, ca intendent. Întreaga clădire este ocupată de spital, afară de o mică parte, în care să află instalat muzeul regional, fundat de dl prof. Ciurea şi despre care voi vorbi mai departe. Spitalul meu este destinat pentru cazurile de chirurgie mare, ca şi spitalul Stamate, condus de distinsul medic francez, locotenent Dr. Peyre; pe lângă aceste, mai sunt două spitale pentru chirurgie mică şi câteva spitale pentru boli interne, între care unul, la marginea oraşului, de boli molipsitoare (contagioase), instalat în Şcoala Normală. / Sunt în gazdă în frumoasa şi vasta locuinţă a domnului Dr. Gabriel Tatos, mobilizat pe front. Aci se mai află, în aceleaşi condiţiuni de găzduire, şi d. Dr. Louis Peyre, precum şi doi ofiţeri aviatori ruşi. / Prefect al judeţului Suceava este dl Colonel în rezervă Constantin Grigore Sturza, mare proprietar, om activ, cu multă bunăvoinţă, ama­bil cu toată lumea şi de o cinste bine apreciată. Primarul oraşu­lui se numeşte Octav Lovinescu, avocat, fiul venerabilului Vasile Lovinescu, fost profesor şi, mult timp, director al gimnaziului, acum senator. Domnul Lovinescu, vrednicul primar, conduce, cu multă râvnă şi pricepere, gospodăria oraşului. Frumosul palat al Primăriei fiind ocupat de un spital rusesc, domnia sa a mutat servi­ciile Primăriei în casele sale proprii, rezervându-şi pentru fami­lie numai trei camere mici. Pentru activitatea desfăşurată, ama­bilitatea şi cinstea sa, dl Lovinescu se bucură de o deosebită stimă şi consideraţie din partea orăşenilor”[37]. // 22 iunie / 5 iulie 1917: Succesul ofensivei ruse în Galiţia şi Bucovina „a provocat un entuziasm mare până la delir în oraşul Fălticeni. Armata rusească din localitate a făcut o procesiune mostră pe străzi, cu muzică şi steaguri roşii, cu diferite inscripţii, între care cea mai de seamă era: Noi vrem războiul până la victoria deplină!”[38].  // 27 iunie / 10 iulie 1917: „Având liberă, după-amiaza, am plecat, pe la ora 4, în tovărăşia domnilor profesori V. Ciurea şi N. Răutu, să facem o plimbare, pe jos, până la vestitul sat, cunoscut sub numele de Rădăşeni, la 2 kilometri spre asfinţit de Fălticeni. Timpul a fost cât să poate de frumos, iar drumul, în urma ploiţei din timpul zilei, curat şi fără praf. Am ieşit din oraş, pe strada care poartă numele satului pe care vrem să-l vizităm, şi, trecând pe dinaintea porţii locuinţei patriarhale a mult cititului nostru scriitor Mihail Sadoveanu, ne-am oprit, câteva clipe, ca să-i admirăm frumoasa grădină ce-i înconjură căsuţa. Grădina are o întindere cam de două fălci şi este plină de tot felul de pomi roditori şi, într-un colţ, este o parte culti­vată cu tot felul de legume: cartofi, fasole, mazăre, morcovi, mă­rar, pătrunjel, ceapă etc. Aleea de la poartă, care duce până la uşa locuinţei, este mărginită de tei bătrâni, şi pe o parte, şi pe cea­laltă, încărcaţi cu floare, care a început să se vestejească. Am avut plăcerea să vedem pe doamna Sadoveanu, femeie mult apre­ciată şi lăudată pentru spiritul său de gospodărie şi, mai ales, pentru darul ce l-a adus soţului său, dar nepreţuit, care face fericirea acestei familii şi râvna multor familii sterpe: nouă co­pilaşi, începând de la 14 ani, în jos, toţi bălani, cu ochii albaştri, unii mai drăgălaşi decât alţii. În mijlocul lor şi cu ochii vecinic aţintiţi asupra lor, această vrednică şi bună mamă îşi deapănă firul vieţii, muncind în mulţumire şi fericire, privind cum îi cresc odraslele de frumoase, pe câtă vreme neobositul ei soţ îşi duce viaţa prin lumea mare, prin capitala ţării, acum Iaşiul istoric, Iaşiul Unirii, al îndoitei Uniri, scriind mereu prin ziare şi reviste cuvântul bun al timpului, aşa cum măiastra lui pană ştie să-l aştearnă pe hârtie, dând însufleţire celor moleşiţi şi obosiţi, şi hrană sufletească celor dornici de carte şi de scrisul românesc. / Continuându-ne drumul pe şosea, am trecut pe lângă Şcoala şi Primăria comunei Oprişeni; clădiri frumoase şi potrivite mi­siunii lor. În drum, am întâlnit un grup mic de oameni, aducând cireşe amare şi vişine, în mai multe coşuleţe, spre vânzare în târg, destinate anumitor negustori evrei, care le cumpără cu 1 leu kilogramul, ca să la vândă cu 4. / După puţin timp, am ajuns pe dealul numit Cetăţuia, în faţa căruia să răsfaţă, pe o costişă, frumosul sat Rădăşeni. De pe Cetăţuia, am avut o privelişte încântătoare. Satul de dinaintea ei este înecat într-o pădure de pomi roditori, aşa încât abia se zăresc acoperişurile caselor, în jurul cărora nu se află decât numai gră­dini, curţi aproape deloc: meri, peri, pruni, cireşi şi vişini, dar mai cu seamă meri, meri domneşti, căci merele sunt negoţul şi mijlocul de căpetenie al traiului acestui mare sat, unic în felul lui; mere, pe care le cultivă cu deosebită îngrijire, le adună şi le vând în toată ţara Moldovei, până la Galaţi. În mijlocul satului se înalţă o măreaţă biserică nouă, încă nesfinţită, făcută din zid, în stil bizantin, cu trei turnuri, unul mai mare, pe bolta din mijloc, şi două mai mici, în fată; biserică, care, după cum spune vrednicul ei preot, Miron Teodoriu, costă peste 100.000 de lei! / Din viaţa acestui popor nu se ştie mult, decât că el se com­pune din oameni muncitori şi cumpătaţi în toate, trăind şi lucrând, tot anul, ca albinele, zgârciţi în felul lor, şi toţi cu dare de mână. O dată, numai, pe an, ştie şi rădăşanul să trăiască, a 4-a zi de Paşti, care se serbează cu evlavie mare, aşa-zisa „Miercuriea” sau, după cum îi mai zice poporul, „Nercorie” (Sfântul Mercurie, patronul bisericilor). Nu mă voi încumetă să descriu acea­stă sărbătoare unică, în care tot săteanul mănâncă bine şi mult, şi bea vin din greu, ca să-i ajungă tot anul. Cititorul care doreşte să-şi facă o idee deplină despre aceasta să citească volumul domnului Sadoveanu, „Oameni şi locuri”, în care va găsi o icoană credincioasă şi adevărată a acestei sărbători. / De pe Cetăţuia, vederea omului se întinde spre miază-noapte, asupra culmii Glimeia, iar spre miază-zi, peste Horbaza şi Stănije, până ce se opreşte pe vârful Ceahlăului. Mulţumită războiu­lui mondial, în vârtejul căruia am intrat şi noi, dealul Cetăţuia îşi merită numele. Ce fel de cetate o fi fost aci nu se ştie şi nu se văd urme de ziduri; din săpăturile făcute s-au scos cioburi de oale pictate, idoli şi ciocane de lut ars, un corn de zimbru, cor­niţe de cerb, un ban roman legionar etc. Acum, însă, bravii noştri soldaţi ai Regimentului 56 de Infanterie, care a dat un mare nu­măr de eroi, chiar de la începutul războiului, au săpat o serie de tranşee sistematice şi după toate indicaţiile militare, care vor povesti viitorului suferinţele neamului nostru, în apriga luptă de întregire. Săparea tranşeelor s-a făcut sub conducerea eroilor: căpitanul Dionisie Zaharescu şi sublocotenentul Alexandru Voinescu, morţi, mai târziu, pe câmpul de luptă. Tot spre nord de Cetăţuia se zăreşte satul Buneşti, sat de graniţă afurisită, peste deal de care se ascunde Suceava lui Ştefan cel Mare şi Sfânt”[39]. // 1/14 iulie 1917: „Astăzi am vizitat Muzeul regional, instalat într-o mică parte a localului gimnaziului. L-am vizitat cu de-amănuntul şi cu deo­sebit interes, după cum, cu tot dreptul, o merită, şi, în rândurile care, urmează mă voi sili să pun pe cititor în situaţia de a-şi face o idee lămurită despre aceea ce poate face, în puţin timp, dragostea pentru o faptă folositoare, însoţită de râvna de a o duce la în­deplinire. / Acest muzeu regional numit „Muzeul Sucevei din Fălticeni” şi-a luat fiinţă în primăvara anului 1915, prin munca şi stăruinţa, mai presus de orice laudă, a domnului profesor Vasile Ciurea, de la acest gimnaziu, care este părintele şi sufletul acestui muzeu şi care, pentru dragostea lui, n-a cruţat nici osteneli, nici cheltuieli. De dimineaţa şi până seara, îl vezi în Muzeu şi, oriunde află că este ceva vrednic de a fi păstrat, nu se lasă, până ce nu izbuteşte să-l aibă, dezvoltând, în privinţa aceasta, o energie rară. Cerând şi bătând la multe uşi, domnia sa a adunat o sumă de bani pentru dula­puri şi etichete, a înşirat, până astăzi, peste o sută de donatori, care cu un manuscris, care cu câte un obiect găsit undeva în pă­mânt, care cu vreo haină veche naţională sau cusătură ori ţesătură ţărănească, de o valoare artistică, ori cu alte produse de ale industriei casnice regionale, ori cu vreun animal împăiat, vânat din ţinutul Sucevei, sau cu alte multe lucruri interesante, aşa că, astăzi, abia după doi ani, călătorul rătăcit pe aci, prin acest oră­şel încântător, cu livezi mari şi încunjurat de dealuri mănoase, poate să petreacă câteva clipe fericite în acest minunat muzeu, privind şi admirând multe lucruri de mare preţ. / Muzeul Sucevei ocupă, în mod provizoriu, trei săli din edificiul Gimnaziului, cu autorizaţia Ministerului Instrucţiunii publice. El, aşa cum este înjghebat astăzi, este rezultatul bogăţiei de material istoric, preistoric, etnografic, atât din oraşul Fălticeni, cât şi din întreg judeţul Sucevei. Acest material, adunat şi studiat, poate fi considerat ca începutul unei colecţiuni de mare însemnătate ştiinţifică şi culturală, atât pentru elevi, cât şi pentru marele public. Muzeul acesta mai are menirea să fie şi o podoabă a judeţului Suceava, în care să se adune tot ceea ce a mai rămas neînstrăinat şi neîmprăştiat din acest ţinut, atât de bogat în amintiri istorice şi culturale. / Muzeul cuprinde cam vreo 11 secţiuni, aranjate în 3 mari grupe: istorică şi preistorică, etnografică şi ştiinţifică, la care se mai adaugă şi manifestarea economică a judeţului Suceava, reprezentată prin produsele solului şi ale fabricilor din judeţ”[40].

1921: În baza Legii pentru reforma agrară, promulgată prin Înaltul decret regal No. 3093/921, s-a constituit Comisiunea judeţeană de expropriere Suceava, adică fostul judeţ din preajma Fălticenilor, compusă din Preşedinte, C. Dobrescu (uneori, M. Rădulescu) / Membri: C. Văleanu, consilier agricol, D. Tatos, supleantul proprietarilor, Gh. Ioniţă, delegatul sătenilor (în unele cazuri: I. D. Popescu şi Vasile Popescu). / Secretar, I. C. Manoliu[41].

1926: „Prin „deciziune ministerială” din 5 ianuarie 1926, se numeau noi secretari de plasă: „În judeţul Fălticeni: 1. Mateescu Constantin. 2. Gabor Gheorghe”[42]. „În circumscripţia tribunalului Fălticeni. D. Dimitrie Chirică, judecător inamovibil la judecătoria Şarul-Dornei, din judeţul Fălticeni, se transferă, în aceeaşi calitate, la judecătoria Liteni, din acelaşi judeţ, în locul nou înfiinţat. D. loan Silivestru, ajutor de judecător la judecătoria Şarul-Dornei, din judeţul Fălticeni, se transferă, în aceeaşi calitate, la judecătoria Liteni, din acelaşi judeţ, în postul nou înfiinţat”[43].

1941: „Tablou de condamnaţii care au beneficiat de suspendarea executării pedepselor, conform decretului-lege Nr. 1.132/941, Monitorul Oficial Nr. 94 din 1941[44] –Tribunalul Suceava (Penitenciarul Suceava): Petrescu Gheorghe, funcţionar, cu ultimul domiciliu în Fălticeni, strada Maior Ioan Nr. 19, născut în Fălticeni, jud. Baia, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 3 ani închisoare corecţională, conform art. 259 şi 260 codul penal, combinat au I. D. Nr. 856 din 1938; Dănilă Alexandru, agricultor, domiciliat în comuna Baia, str. Uzinei Nr. 11, născut în comuna Fălticeni, jud. Baia, condamnat de Trib. Mil. C. IV Armată, pentru rebeliune, la 3 ani închisoare corecţională, conform art. 259 şi 260 c. p., ord. I. d. Nr. 856 din 1938”.

1942, ianuarie 29: „Noi, general Victor Iliescu, subsecretar de Stat al Educaţiei Extraşcolare; / Având în vedere jurnalul Consiliului de Miniştri Nr. 21 din 14 Ianuarie 1942… / Decidem: Art. unic. Se angajează, pe data prezentării la serviciu, ca diurnişti la formaţiunile tineretului extraşcolar, următorul personal, plătibil cu îndemnizaţia de şedinţă respectivă: Buiuc Alexandrina, profesoară, consiliera Centrului Fălticeni; Bălan Dumitru, învăţător, şeful Subcentrului Fălticeni; Spiridon Ioan, învăţător, şeful Subcentrului Fălticeni; Matei Domnica, învăţătoare, şefa Subcentrului Fălticeni; Volosciuc Alexandrina, învăţătoare, şefa Subcentrului Fălticeni; Spiridon Aspazia, învăţătoare, şefa Subcentrului Fălticeni”[45].

1942: „Se anulează, pe data de 18 Martie 1941 (retroactiv – n. n.), următoarele cărţi de lucrător şi de meşter, precum şi adeverinţele meseriaţilor evrei: Cartea de meşter cizmar nr. 87 a dlui Cuna Aron din Fălticeni; / Cartea de meşter cizmar nr. 21 a dlui Herşcovici I. Herşcu din Fălticeni; / Cartea de meşter tinichigiu nr. 144 a dlui Samuil Vurmbrand din Fălticeni; / Cartea de meşter fotograf nr. 190 a dlui Blumfeld Max din Fălticeni; / Cartea de meşter olar nr. 186 a dlui Perlman Moise din Fălticeni; / Cartea de meşter cojocar nr. 6 a dlui Heinich Weis din Fălticeni; / Cartea de meşter cizmar nr. 18 a dlui Cofler Carol din Fălticeni; / Cartea de meşter geamgiu nr. 135 a dlui Berman Soloman din Fălticeni; / Cartea de meşter cizmar nr. 8 a dlui Mose Iţig din Fălticeni; / Cartea de meşter cojocar nr. 265 a dlui Hascal Sin Strul din Fălticeni; / Cartea de meşter tinichigiu nr. 136 a dlui Ketner Şmil din Fălticeni; / Cartea de meşter croitor nr. 160 a dlui Avram Leibu zis Zisu din Fălticeni; / Cartea de meşter croitor nr. 155 a dlui Tâmpescu Leiser Eli din Fălticeni; / Cartea de meşter croitor nr. 259 a dlui Schwartz Solomon din Fălticeni; / Cartea de meşter bărbier nr. 82 a dlui Iosub Bercovici din Fălticeni; / Cartea de meşter bărbier nr. 13 a dlui Leon Rotenberg din Fălticeni; / Cartea de meşter bărbier nr. 79 a dlui Filip Weis din Fălticeni; Cartea de meşter tinichigiu nr. 154 a dlui David Iţic din Fălticeni; / Cartea de meşter croitoreasă nr. 96 a dnei Nina David din Fălticeni; / Cartea de meşter bărbier nr. 31 a dlui Marcu Şmil din Fălticeni; / Cartea de meşter croitor nr. 98 a dlui Leiba Avram Marcu din Fălticeni; / Cartea de meşter tinichigiu nr. 145 a dlui Rorlich Iosub din Fălticeni; / Cartea de meşter croitoreasă nr. 16 a doamnei Teitelbaum Dora din Fălticeni; / Cartea de meşter croitor nr. 253 a dlui Bercu Meer din Fălticeni; / Cartea de meşter ceasornicar nr. 216 a dlui Hărlăuanu Iancu din Fălticeni; / Cartea de meşter cizmar nr. 12 a dlui Leib I. Leib r. Grunberg din Fălticeni; / Cartea de meşter cizmar nr. 11 a dlui Iuri Maier Herş din Fălticeni; / Cartea de meşter sforar nr. 222 a dlui Goldenberg Michel din Fălticeni; / Cartea de meşter bărbier nr. 80 a dlui Meilich Iancu din Fălticeni; / Cartea de meşter lingereasă nr. 167 a doamnei Marcus Raschela din Fălticeni; / Cartea de meşter tinichigiu nr. 137 a dlui Gold Mendel din Fălticeni; / Cartea de meşter tăbăcar nr. 223 a dlui Elias Scher din Fălticeni; / Cartea de meţter fotograf nr. 175 a dlui Eisig Aron r. A. Leibovici din Fălticeni; / Cartea de meşter croitor nr. 251 a dlui Meier Bercu din Fălticeni; / Cartea de meşter curelar nr. 240 a dlui Avram Suceveanu din Fălticeni; / Cartea de meşter boiangiu nr. 141 a dlui Blumenzweig Iosif din Fălticeni; / Cartea de meşter tâmplar nr. 105 a dlui Haim Iurman din Fălticeni; / Cartea de meşter cizmar nr. 35 a dlui Moritz Swartz r. M. M. D. din Fălticeni; / Cartea de meşter cizmar nr. 27 a dlui Iancu Sloim din Fălticeni; / Cartea de meşter bărbier nr. 5 a dlui Iosub Iancu din Fălticeni; / Cartea de meşter tâmplar nr. 118 a dlui Leiba Aba din Fălticeni; / Cartea de meţter croitor nr. 165 a dlui Herş Iuri din Fălticeni; / Cartea de mester cizmar nr. 65 a dlui Fischel Herşcu Mos din Fălticeni; / Cartea de meşter croitor nr. 134 a dlui Meer Meier r. Merlovici din Fălticeni; / Cartea de meşter sifonar nr. 174 a dlui Moscovici Wolf din Fălticeni; / Cartea de meşter tâmplar nr. 119 a dlui Leibovici Abram din Fălticeni; / Cartea de meşter croitoreasă nr. 23 a doamnei Heimovici Ernestine din Fălticeni; / Cartea de meşter cizmar nr. 9 a dlui Hoişie Heim H. Marcu din Fălticeni; / Cartea de meşter tâmplar nr. 103 a dlui Herşcu Marcu Iţig din Fălticeni; / Cartea de meşter croitor nr. 246 a dlui Carp Moise Meer din Fălticeni; / Cartea de meşter cizmar nr. 7 a dlui Dascălu Ghedale din Fălticeni; / Cartea de meşter blănar nr. 254 a dlui Abraham Mendel Abramovici din Fălticeni; / Cartea de meşter tâmplar nr. 102 a dlui Herşcu Solomon din Fălticeni; / Cartea de meşter brutar nr. 84 a dlui Ioina Grosariu din Fălticeni; / Cartea de meşter sifonar nr. 172 a dlui Bacal Avram din Fălticeni; / Cartea de meşter sifonar nr. 171 a dlui Buium Simon din Fălticeni; / Cartea de meşter cizmar nr. 53 a dlui Iancu Swartz din Fălticeni; / Cartea de meşter tâmplar nr. 120 a dlui Aron Moisa Meer din Fălticeni; / Cartea de meşter curelar nr. 169 a dlui Leiser Safer din Fălticeni; / Cartea de meşter croitor nr. 311 a dlui Nachman sin Nachman din Fălticeni; / Cartea de meşter bărbier nr. 250 a dlui Salman N. H. Leibsigel din Fălticeni; / Cartea de meşter geamgiu nr. 281 a dlui Freimovici I. Maier din Fălticeni; / Cartea de meşter croitoreasă nr. 62 a doamnei Sofia Goldstein din Fălticeni; / Cartea de meşter croitor nr. 273 a dlui Michel Glasman din Fălticeni; / Cartea de meşter croitor nr. 268 a dlui Camil Simca din Fălticeni; / Cartea de meşter croitor nr. 270 a dlui Maier Avram sin Leiba din Fălticeni; / Cartea de meşter bărbier nr. 48 a dlui Ancel Marcu Lupu din Fălticeni; / Cartea de meşter bărbier nr. 43 a dlui Herman Abramovici din Fălticeni; / Cartea de meşter tinichigiu Nr. 319 a dlui Simon Strul din Fălticeni; / Cartea de meşter cizmar nr. 60 a dlui Şloim Strul Ciobutaru din Fălticeni; / Cartea de meşter bărbier nr. 59 a dlui Retter A. Jacob din Fălticeni; / Cartea de meşter cofetar mr. 312 a dlui Idel Rosenberg din Fălticeni; / Cartea de meşter brutar Nr. 51 a dlui Avram Katz din Fălticeni; / Cartea de meşter cizmar nr. 63 a dlui Bium Schwart din Fălticeni; / Cartea de meşter richtuitor Nr. 44 a dlui Ghedale Moise Rircu din Fălticeni; / Cartea de meşter bărbier nr. 47 a dlui Şmil Ghipel din Fălticeni; / Cartea de meşter croitor nr. 277 a dlui Orenstein Manole din Fălticeni; / Cartea de meşter croitor nr. 271 a dui Kornester Strul Avram din Fălticeni”[46].

La Folticeni sau Fălticeni, după cum preferaţi sau după cum s-a numit urbea în epoci diverse, s-au născut: prozatorul Dimitrie MORŢUN (1829, octombrie 23); poetul, nuvelistul şi cărturarul Nicolae GANE (1838, februarie 1); scriitoarea Sofia COCEA (1839, iunie 15); folcloristul Alexandru LAMBRIOR (1845, septembrie 20), matematicianul Aurelian MĂNESCU (1859, ianuarie 29), pictorul Ştefan ŞOLDĂNESCU (1863, iulie 16), folcloristul Artur GOROVEI (1864, februarie 19), teologul Dimitrie BOROIANU (1864, august 31); Emil TOFF, medic şi publicist (1869, iulie 14), pictorul Dimitrie HÂRLESCU (1872, octombrie 24), scriitorul Ion DRAGOSLAV (1875, iunie 14), Ioan TĂNĂSESCU, doctor în medicină (1875, august 25); criticul literar Eugen LOV1NESCU (1881, octombrie 31), Constantin URECHIA, doctor în medicină (1883, septembrie 14), sculptoriţa Măria MIHĂESCU (1894, ianuarie 1), artistul plastic Aurel BĂEŞU (1896, mai 26), baritonul Alexandru ALGER (1898, aprilie 1), George ADAMACHI, profesor universitar (1899, octombrie 14), pictorul Teodor TATOS (1901), pictorul Vasile VASILIU-FALTI (1902, noiembrie 18), actorul Grigore VASTLIU-BIRLIC (1905, ianuarie 24), prozatoarea Profira SADOVEANU (1906, mai 21), geograful Mihai CONSTANTINESCU (1907, august 3), prozatorul Mihail ŞERBAN (1911, august 18), dramaturgul Horia LOVINESCU (1917, august 20), sculptorul Emil RUŞI (1927, august 27), Alexandru TODICESCU, doc­tor inginer (1927, decembrie 29), Liviu TITU, doctor în chimie (1942, iulie 15), poetul Al. PROTOPOPESCU (1942, august 30), pictorul Gabriel BABAN (1948, noiembrie 6), pictoriţa Cecilia GRIGORAŞ (1952, februarie 13), pictorul Mihai Emanuel AGAPE (1954, mai 1).

Almanahul Român, 1866: Stema judeţului Suceava

[1] Gorovei, Artur, Folticenii. Cercetări istorice asupra oraşului, Bucureşti 1938, p. 46

[2] Gorovei, Artur, Folticenii. Cercetări istorice asupra oraşului, Bucureşti 1938, p. 9

[3] Academia Română, Documente privind Istoria României, XIV, XV, Vol. I, pp. 27, 28

[4] Academia Română, Documente privind Istoria României, XIV, XV, Vol. I, p. 50

[5] Gorovei, Artur, Folticenii. Cercetări istorice asupra oraşului, Bucureşti 1938, p. 8

[6] Gorovei, Artur, Folticenii. Cercetări istorice asupra oraşului, Bucureşti 1938, p. 13

[7] Gorovei, Artur, Folticenii. Cercetări istorice asupra oraşului, Bucureşti 1938, p. 45

[8] Călători, XIX, I, pp. 754-773

[9] Gorovei, Artur, Folticenii. Cercetări istorice asupra oraşului, Bucureşti 1938, pp. 52-54

[10] Gorovei, Artur, Folticenii. Cercetări istorice asupra oraşului, Bucureşti 1938, pp. 48, 49

[11] Gorovei, Artur, Folticenii. Cercetări istorice asupra oraşului, Bucureşti 1938, p. 59

[12] Gorovei, Artur, Folticenii. Cercetări istorice asupra oraşului, Bucureşti 1938, pp. 9, 10

[13] Gorovei, Artur, Folticenii. Cercetări istorice asupra oraşului, Bucureşti 1938, pp. 18, 19

[14] Gorovei, Artur, Folticenii. Cercetări istorice asupra oraşului, Bucureşti 1938, p. 32

[15] Gorovei, Artur, Folticenii. Cercetări istorice asupra oraşului, Bucureşti 1938, p. 78

[16] Gorovei, Artur, Folticenii. Cercetări istorice asupra oraşului, Bucureşti 1938, pp. 119, 120

[17] Negruzzi, Iacob, Din Carpaţi / Fragmente, în Convorbiri literare, Anul I, No. 22, Iassi 15 ianuarie 1868, pp. 308-314

[18] Biserica şi Şcoala, Anul XXIV, Nr. 39, Arad 24 septembrie / 7 octombrie 1900, pp. 352, 353

[19] Romănulu, Anul VII, vineri 6 decembrie 1863, p. 1085

[20] Albina, Anul I, nr. 58, Viena, miercuri 7/19 martie 1866, p. 4

[21] Monitorul Oficial, No. 196, 2/14 decembrie 1881, pp. 6078-6080

[22] Gorovei, Artur, Folticenii. Cercetări istorice asupra oraşului, Bucureşti 1938, p. 167

[23] România Liberă, Anul X, Nr. 2674, duminică 6/18 iulie 1886, p. 1

[24] Epoca, No. 498, Anul II, marţi 28 iunie / 9 august 1887, p. 3

[25] L’agitation en Roumanie, in  La Justice, Neuviéme année, Paris, Samedi 14 avril 1888,  p. 2

[26] Gorovei, Artur, Folticenii. Cercetări istorice asupra oraşului, Bucureşti 1938, p. 167

[27] Monitorul Oficial, No. 222, sâmbătă 11/23 ianuarie 1892, p. 5966

[28] Adevărul, No. 1447, Anul VI, miercuri 24 februarie 1893, p. 2

[29] Ionescu, Serafim, Dicţionar geografic al Judeţului Suceava, Bucureşti 1894, pp. 121-130

[30] Epoca, No. 738, Anul IV, joi 16 aprilie 1898, p. 2

[31] Monitorul Oficial, No. 173, miercuri 3/15 noiembrie 1899, pp. 5987, 5988

[32] Weigand, Gustav, Prof. Dr., Die Dialekte der Bukowina und Bessarabiens, Leipzig 1904, pp. 1-7

[33] Gorovei, Artur, Folticenii. Cercetări istorice asupra oraşului, Bucureşti 1938, p. 168

[34] Senzaţionala arestare a doi spioni în Suceava, „Adevărul” din 19 septembrie 1914

[35] Dezastrul din Fălticeni, „Adevărul” din 20 septembrie 1914

[36] Bianu, Vasile, Însemnări din războiul României Mari, I, Institutul de Arte Grafice Ardealul, Cluj, 1926

[37] Bianu, I, pp. 141, 142

[38] Bianu, I, p. 145

[39] Bianu, I, pp. 146, 147

[40] Bianu, I, pp. 148-150

[41] Monitorul Oficial, nr. 52 din 8 martie 1924, pp. 2623-2627

[42] Monitorul oficial al României, nr. 4, 5 ianuarie 1926, p. 86

[43] Monitorul oficial al României, nr. 3, 3 ianuarie 1926, p. 29

[44] Monitorul Oficial, Nr. 122, 26 mai 1941, pp. 2856-2860

[45] Monitorul Oficial, Anul CX, Nr. 24, joi 29 ianuarie 1942, pp. 561, 565

[46] Monitorul Oficial, Nr. 178, 3 august 1942, pp. 6525-6534