Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Vilaucea
VILAUCEA. Ca şi celelalte sate de pe graniţa Polonă, Vilaucea are parte de prima atestare documentară în 13 decembrie 1433, când Regele Vladislav al Poloniei şi Ştefan Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun, convin că „Zamostie şi Vilaucea sunt între satele noastre”, ale Poloniei, deci, corecţia în favoarea Moldovei urmând să se facă mai târziu, adică în decembrie 1504.
1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Vilauce, moşie răzeşească, „61 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Simion şi Pricopi, 6 ruptaşi, Dumitru VLAD, Toader TĂUTUL, Vasilie ROŞCA, Ion ROŞCA, Andronachi FRUNZĂ şi Tomiţă TĂUTUL, 14 şliahtici, Manoli FRUNZĂ, Ion BOLOHAN, Grigoraş ONCIUL, Ştefan DIACONENCO, Vasili ROTOPAN, Vasili ONCIUL, Vasili DUMICIU, Antohie CIOPA, Gavril RÂPTA, Nicolai MIHOVAN, Dumitraş RÂPTA, Manolii MIHOVAN, Gligoraş ZAVIALIŢĂ şi Georgi ŢÂNTE, 3 umblători, Mihalachi VLAD, Ştefan MIHOVAN şi Andronic ZAVIALIŢĂ, 5 văduve, Nastasa, Odochie, Oksana, Fedora şi Irina, 4 jidovi, Struli, Volva, Leiba şi Faibeş, şi 27 birnici, adică: Mihail COŞCAR, Ion COŞCAR, Ion COROTCO, Gligoraş vizitiu, Ivan HUŢUL, Giorgie GOGIU, Dămian SCRINBCO, Simion CALINCIUC, Costaş CALINCIUC, Dumitru CALINCIUC, Vasilie ZONI, Ivan PILIPEI, Hrihor MARCO, Hrihor FIICĂ, Mihail COŢIC, Ostafii COCENCA, Dănilă BOIKO, Hrihor NICA, Mihail HNICA, Vasilii POPOŞNIAC, Toader VOLOŞIN, Vasili COJOC, Georgie sin popii, Iacob IVACIOC, Ivan COROTCO, Hlihor COROTCO şi Vasilii bârsan.
1774: În 1774, Vilaucea avea 75 familii (2 mazili, 15 răzeşi, 2 popi, 47 ţărani, în 1775), numărul familiilor satului ajungând, în 1784, la 145.
1795: În 29 august 1795, Grigoraş Onciul vindea lui Andronachi Frunză, moştinaş din Vilavce, o moşie de „8 stânjeni, peste pod, lângă crâşma lui Gafenco, dinspre hotarul Zamosti şi alături cu stâlpul lui Lupulenco, drept 30 lei bani buni”. Vasile Tăutul, martor, era stăpânul satului.
1802: În 18 februarie 1802, Maria, văduva lui Isac Cucoran, înzestra pe fiica ei, Nastasia, jupâneasa lui Condurachi Pătraşcu, cu părţii de moşii în Bănila, Lucavăţ, Jadova, Vilaucea şi Panca.
1813: În 8 februarie 1813, Eftimia Onciul înzestra pe fiica ei, Catrina, căsătorită cu Toader Stângaci, cu părţile ei din Vilauce, moştenite de la tatăl ei, „Gheorghi Tăuta”, iar în 25 aprilie 1831, Vasile Tăutul lăsa prin testament, copiilor lui, Sămeon, Neculai, Maria, jupâneasa lui Dumitru Cocea, Iftimia, jupâneasa lui Costachi Frunză, şi Ilica. Moşia din Vilauce a lui Vasile Tăutu provenea din părţi moştenite de la tatăl lui, Tanasă Tăutul, şi din cumpărătură sau danie de la Manole Băţu, Alexandru Dunuţă, Năstăsăe, fata Onciului şi de la Velăca Luca din Tăutuleşti, moştenire de la Istrati Tăutul. În 29 noiembrie 1813, Gheorghe şi Mihalache Vlad vindeau lui Ioan Tăutul o moşioară din Vilauce, zestre de la soacra lui Gheorghe Vlad, Gafiţa Bărbăroe, fata răposatului Tanasi Tăutul, dar şi parte de schimbătură cu Ioan Tăutul.
1822: Popa Ion Lucescul din Văscăuţi începe să cumpere moşii în Vilauce încă din 1 noiembrie 1822, când achiziţionează moşioara lui Ion Răpta şi a jupânesei lui, Maria, fata lui Ion Tăutul, apoi părţile de moşie ale fraţilor Gavril şi Ion Răpta, tot în 1 noiembrie, apoi şi moşioarele fraţilor Vasile şi Grigoraş Mihailiuc, moştenire de la maica lor, Maria, în 6 martie 1823. Cu ocazia acestor tranzacţii mai sunt menţionate nişte nume de răzeşi din Vilaucea, precum Irina şi Todiraş Tăutu, Ioan Calinciuc, Costachi Frunză (care a şi scris convenţiile), Gheorghe Ţănta, Durnici, Vasile Murafievici, Ion şi Vasăle Frunză.
1823: În 29 aprilie 1823, Ion Tăutu, fiul răposatului Toma Tăutu ot Vilauce, vindea lui Toader Sluşanschi, parohul din Slobozia Banilei pe Ceremuş, o moşioară în Vilauce.
1825: Biserica Sfântului Nicolai din Vilauce a fost construită în 1825, dotată cu un iconostas, în 1838, de Andrei LUTEK şi George KUREK, şi restaurată în 1880. În 1843, biserica avea 2.290 enoriaşi, patron bisericesc era familia GAFENCO, paroh fiind Nicolai COSOVICI. În 1876, biserica avea 2.287 enoriaşi, preot cooperator era Mihail ANDRIICIUC, patronatul bisericesc fiind asigurat de domnişoara Eufrosine de HORMUZAKI. În 1907, patroni bisericeşti erau Roman von KRZYSTOFOWICZ, Ioan BOHOSIEWICZ, Anton şi Susanna KRZYSTOFOWICZ, George ILCIUC şi evreul Hersch WEISSGLAS, paroh fiind Theodor PETRUC, născut în 1868, preot din 1892, paroh din 1903, iar cantor, din 1905, Dionis ŞANDRO, născut în 1885.
1855: Din 1855 funcţiona, la Vilauce, o şcoală cu 4 clase, în 1902 urmând să fie deschisă şi o şcoală filială cu o clasă[2].
1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Storojineţ – Vaşcăuţi (Târg) pe Ceremuş, Banila rusească pe Ceremuş, Slobozia Banilei, Berbeşti cu Ostra pe Prut, Bobeşti, Ciartoria, Dracineţ, Hliniţa, Căbeşti, Călineşti pe Ceremuş, Carapciu pe Ceremuş, Costeşti, Stăneştii de Sus pe Ceremuş, Stăneştii de Jos (tribunal districtual), Vilaucea, Voloca pe Ceremuş, Zamostie, Zeleneu cu Samsonowka, Pleşniţa”[3].
1890: În 1890, Vilaucea avea 3.540 locuitori, primar fiind Nicolai Colotelo. Învăţător era Dimitrie Cheivan, iar Eugenie Bodnarescul şi Alexandru Danilevici erau parohi.
1890: Volumul 16, nota 6. Pagina 69 (Descoperiri în Bucovina). „În urma notiţei cu același nume, inclusă Mittheilungen, anul 1889, nota 36, fie-ne permisă raportarea asupra altor descoperiri interesante, nepublicate încă: 6). Bijuterii din argint, de aceeaşi formă și mărime cu cea descrisă și ilustrată în anul 1889, găsită prin săpare, în 1887, la Vilauce, districtul Vijniţa; Proprietar: Asociația arheologică românească din Cernăuți”[4].
1896: O colectă, din mai 1896, pentru Internatul de băieţi români din Cernăuţi, încredinţată parohului Eugeniu Bodnarescu, menţionează următoarele nume de locuitori din Vilaucea: Dimitrie CHEIVAN, Pentelei LIUTEC şi Petru FRUNZĂ[5].
În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Vilaucea (Willawcze), comună rurală, districtul Vijniţa, aşezată pe pârâul Berezniţa, între Bănila Rusească, la vest, şi Zamostie, la est. Suprafaţa: 29,10 kmp; populaţia: 3.444 locuitori ruteni gr. or. şi câţiva izraeliţi. Se compune din satul de reşedinţă, cu acelaşi nume, cu 3.361 locuitori, şi din satul Bereznica. Prin drumuri de ţară este unită cu comunele vecine, precum şi cu drumul districtual Văşcăuţi-Vijniţa; are o şcoală populară, cu 2 clase, şi o biserică parohială, cu hramul „Sfântul Niculae”. Această comună este menţionată într-un hrisov, din decembrie 1433, al regelui polon Vladislav. La 1776, era în posesia mazilului Ioan Frunză. O parte din această comună aparţinea, pe vremuri, mănăstirii Zamostia. Populaţia se ocupă cu agricultura şi creşterea vitelor. Între Vilaucea şi comuna învecinată Zamostia, se întindea o parte din aşa numitul „Codru Bucovinean”, adică o zonă neutră, între teritoriul Moldovei Vechi şi al Poloniei de pe atunci. Comuna posedă 1.964 hectare pământ arabil, 373 hectare fânaţuri, 36 hectare grădini, 210 hectare imaşuri, 1.203 hectare păduri. Se găsesc 175 cai, 382 vite cornute, 49 oi, 700 porci, 87 stupi. Vilaucea, moşie, cu administraţie particulară, districtul Vijniţa. Suprafaţa: 10,01 kmp; populaţia: 27 locuitori, în majoritate izraeliţi, restul ruteni gr. or. De această moşie depinde şi castelul de vânătoare Semiatyn”[6].
1914-1918: „Ioan Artim Ştefaniu din Vilauce, chemat la mobilizarea generală, a luptat contra ruşilor, la Iwangorod, în toamna anului 1914, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Aniţa Artim, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[7].
1919: Din Comisiunea agrară de ocol Văşcăuţi făcea parte, ca reprezentant al ţăranilor, şi „Mihail Colotelo, Vilaucea”[8].
1922: „Având în vedere concursurile publicate, cererile prezentate şi propunerile făcute de revizorate, Consiliul şcolar al ţării a făcut, în şedinţa din 27 Martie 1922, sub preşedinţia domnului Director general delegat al învăţământului din Bucovina, următoarele numiri, pe ziua de 1 Aprilie 1922 – b). în calitate de învăţători definitivi şi învăţătoare definitive: Victoria Goian, la Vilaucea”[9].
[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 452
[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 23, 1876 p. 96, 1907 p. 81
[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161
[4] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71
[5] DEŞTEPTAREA, Nr. 11/1896, p. 90
[6] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 240
[7] Monitorul Bucovinei, Fascicula 88, Cernăuţi în 18 Decemvrie nou 1919, pp. 7-11
[8] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8
[9] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41