Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Udeşti

UDEŞTI. Menţionat enigmatic, în 24 septembrie 1468, când Ştefan cel Mare întărea lui Şteful Cernătescul, printre alte sate cumpărate, şi „seliştea unde a fost tătarul Petir şi Poiana”[1], satul Udeşti are parte de o atestare mai explicită în 12 septembrie şi în 18 noiembrie 1616, când Radu Mihnea întărea portarului Cetăţii Suceava, Dumitraşco Duca, satul Uideşti, care poate fi Udeşti, dar şi cătunul Uideşti, aflat în vecinătatea Udeştilor de astăzi, vatra satului care dă numele comunei cu multe sate, Udeştii, fiind întemeiată, după spusele lui Eusebie Camilar („Prăpădul Solobodei”), abia în vremurile Bucovinei istorice. Dar, chiar şi aşa, orice referire la Uideşti reprezintă, de fapt, şi o referire la Udeştii de sub Oadeci.

1619: Dumitraşco Duca, portarul de Suceava, era fiul lui Cristian de Pleşeşti, după cum rezultă dintr-o mărturie din 22 martie 1619, prin care Dumitraşco Duca recunoştea că i-a vândut satul Uideşti, pentru 300 taleri, marelui logofăt Ionaşco Ghenghea.

1621: Ghenghea va face un schimb de moşii, în 22 martie 1621, cu Mitropolia Sucevei, care, astfel, devine proprietara Uideştilor, numai că schimbul va fi stricat, în 11 iunie 1621, de Alexandru Iliaş, care va dărui moşiile „Bosance şi Uideşti cu moară pe Şomuz” pârcălabului de Hotin, Miron Barnovschi, satul fiindu-i întărit lui Barnovschi şi de Radu Mihnea Vodă, în 24 martie 1624.

1638: În 6 iulie 1638, Dumitraşco Duca îi dădea o chitanţă lui Ionaşco Ghenghea, prin care confirma că a primit banii pentru satul Uideşti, vândut lui Ionaşco în 1619.

1650: Hotarnica satului Uideşti, făcută în 29 noiembrie 1650, în baza mărturiilor bătrânilor care cunoşteau semnele vechi, Loghin din Corceşti, Ion Sobiecki din Dumbrăveni, Ion Şutul, Larion Hergiaciul, Toader Mihăescul şi protopopul Ion din Bosanci, precum şi Ion Brumă din Uideşti, consemna următoarele toponime: malul Sucevii, gârla şi locul morii, Piscul Uideşti, Gura Miresii, drumul spre Ştirbăţ, moşia Mereştilor ba Botezeştilor, moşia Bosancea, Reusănii lui Silion, capul Hatamanului, Coastele Zablotenilor. Hotarnica, deci, includea şi Udeştii, şi Uideştii, în cuprinsul aceleiaşi moşii.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[2], din 1772-1773, înregistrează la Uideşti, în Ocolul Mijlocului, fără alte precizări, „105 – toată suma caselor”, însemnând 5 popi, 8 femei sărace, 5 nevolnici, 1 marchitan, 1 ţigan şi 85 birnici.

1774: În 1774, Udeştii aveau 107 familii (2 popi, 84 ţărani, în 1775), iar în 1784, 219 familii.

1777, Jurământul Bucovinei: „Numai două luni avea Spleny la dispoziţie pentru a pune la cale toate pregătirile pentru serbarea rară. Mai ales însă îl preocupa manifestul ce trebuia adresat poporului. Manifestul, cu data din 27 August, tipărit în limba românească, la Blaj, în Transilvania, spune că ţara, numită Bucovina, e cedată de Poarta Otomană Austriei semel pro semper (pentru totdeauna); că împărăţia Austria ia sub scutul ei pe toţi vasalii, locuitorii şi supuşii acestui district după fi depus, un. jurământ de credinţă. La îinea lunei Septembre au început să jure locuitorii satelor şi oraşelor. Spre scopul acesta s’au trimis 17 ofiţeri cu 17 mazili în toate părţile ţării cari au întâmpinat pretu-tindene o primire amicală. Numai în comuna Uideşti (districtul Sucevii) au aflat opoziţie. Şi aici a venit poporul la biserică, dar preotul Andrei numai silit a întrat şi el în lăuntru. Pe când se citia manifestul plecă el capul şi când -veni la jurământ, scoase o carte şi zise „cu glas tare”, că el nu cunoaşte alt jurământ afară de acela din cartea sa care-l depuse odată ca preot. La aceste cuvinte poporul era cât pe ce să iasă din biserică. Numai cu anevoie îi reţinu ofiţerul pe cei prezenţi şi îi lăsă să jure fără preot. Poporul depuse jurământul, dar cam silit. După festivitate, tras la răspundere, respunse preotul, că lui nu-i place cuvântul „podanic” (supus) din formula jurământului, şi că are teamă să nu fugă poporul. în zădar şi-a dat silinţă ofiţerul să-1 liniştească”[3]. În noaptea de 11 spre 12 octombrie 1777, sâmbătă spre duminică, udeştenii, conduşi de Popa Andrei, cel care refuzase să depună jurământ de credinţă faţă de Austria, au trecut apa Sucevei, în Moldova. Numărul mare al familiilor ţărăneşti din Udeşti, în primii ani ai Bucovinei istorice, se explică prin o masivă colonizare cu emigranţi transilvăneni, făcută de Mitropolia Sucevei, din Ardeal sosind şi stabilindu-se la Udeşti plugari din Ţigău, Emil HORILCARIU, şi Mihai LUŞCAN, în 1758, Ioan TÂRNĂVEANU, în 1759, Grigoraş TIMOVAN, în 1760; din Buduş, Nicolai DOCIŢA, Simion RAŞCA, Vasile a GRIGHII, Ieremie al GRINGHII, în 1758, Nicolai al GRINGHII, în 1760, Vasile CABRI, Grigore BERIŞUŢ, în 1763, Vasile VIŞINARIU, în 1764, Ioan HUSA, în 1766; din Căila, Lupu GRASMA, Vasile al LUPULUI, Petru NEGRU, Simion PETRU, în 1758; din Budac, Gavril ROŞU, Ioaniţă HÂRŞA, Florea RUSU, Grigoraş DĂUŢ, Manole MORARIU, în 1754, Ion ZABEA, în 1758; din Dumbrava, Manole PODARIU, în 1754; din Şirling, Petru VACARIU, în 1754; din Prislop, Nicolai al POPII, în 1758; din Trip, Gavril GRECU, în 1758; din Bileag, Onofrei HLUFUC, Precop PILIGHIS, în 1758, Platon HEUCA, în 1760, Pintilei, Cosma şi Gregore BILEGAN, Iosif ILION, în 1763, Vasile LUPUL, în 1776, Tanasă UNGUREAN, în 1778; din Bretea, Andrei BRETREAN, în 1760; din Chiraleş-Turda, Grigore LĂCĂTUŞ, în 1758, Ştefan, Lupul şi Petrea CHIRLEŞAN, în 1760, Tudor ARGALEAN, în 1763, Leon CHIRLEŞAN, Marcu şi Ioan SOMEŞAN, în 1778; din Budatelec, Andrei MOŢU, în 1758, Ion CABERA, în 1763; din Arcalia, Onuţ ARGALEAN, Tudor OLARIU, în 1768, Teodor VACARIU, în 1774, Nistor UNGUREAN, în 1778; din Galaţii Bistriţei, Lupul, Teodor şi Ilisei COJOCARIU, în 1760; din Bistriţa, Vasile MARE, în 1762, Nicolai IMBRAS, în 1763; din Ghiriş, Vasile şi Iacob GHIRIŞAN, în 1753; din Sita, Tanasă RUHGARC, în 1760, Maftei CORDUŞAN, Alexa VORDIAN, în 1763; din Corduş, Ion CORDUŞAN, în 1763; din Romuli, Ursu a POPII, în 1772; din Năsăud, Iacob FICALANIŢ, în 1756; din Cristur, Andrei al AXINIEI, în 1748; din Tur, Alexa TOHADI, în 1758, Toader CIUCHI, în 1769; din Tuşin, Gregore PEGUS, în 1758; din Şigău, Ion MARIAN, în 1758; din Luşca, Filip LUŞCAN, în 1756; din Zagra, Nică al POPII, în 1774; din Salva, Partenie ONIŢ, în 1765; din Cicheiu, Nichită MOROŞAN, în 1758; din Dindileag, Ion TÂRNOVAN, în 1778; din Viţa, Ion MOROŞAN, în 1778; din St. Iacob, Nistor BEGHEŞ, în 1778; din Iuda Mare, Turda, Vasile şi Andrei IUDAN, Vasile SOMEŞAN, în 1778; din Budec pe Someş, Toader NEAMŢU, în 1778, precum şi o oarecare Tomasia, din Beclean, în 1778.

1866; Din 1866, funcţiona la Udeşti o şcoală cu 4 clase[4].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Suceava (Oraş cu tribunal districtual) cu Cutul Zamca, Iţcanii Vechi şi Şeptilici, Bosance cu Nemericeni, Podeni, Hriaţca şi Lisaura, Buneşti, Buninţi, Chilişeni, Danila, Găureni, Hatna cu Dărmăneşti, Iacobeşti sau Fogodisten cu Gura Solcii, Slobozia sau Milişăuţii de Jos, St. Ilie, Ipoteşti, Iţacanii Noi, Călineşti Enache cu Vasilache, Călineştii lui Kuparenko, Costâna cu Berindeşti, Liteni, Mereţei, Mihoveni, Mitocul Dragomirnei cu Lipoveni, Părhăuţi, Pătrăuţi pe Suceava, Reuseni, Romaneşti, Rus Mănăstioara, Rus Plavalar cu Rus Poienile, Securiceni, Şcheia, Soloneţ, Stroieşti pe Suceava, Tişăuţi, Todireşti cu Pietroasa, Uideşti, Zahareşti”[5].

1890: În 1890, comuna Udeşti, incluzând doar satul Udeşti, avea 2.000 locuitori, primar fiind George Cortuşan. Ilie Cosmiuc şi George Muntean erau învăţători, paroh era Vasile Popovici, iar cantor bisericesc – Leon Popovici.

1891: O colectă a darurilor de nuntă, strânsă, în octombrie 1891, de cantorul bisericesc Leon POPOVICI, de conducătorul de şcoală Ilie COSMIUC şi de socrul mic, proprietarul Ananie NEAMŢU, tatăl Zamfirei, pe care o mărita după fiul primarului Udeştilor, în 1891, Ioan alui Georgi MIHAIESCU, păstrează următoarele nume ale unor localnici: N. FALLHEIER, parohul Vasile POPOVICI, Nicolae CĂPITAN, Leon POPOVICI, Ilie COSMIUC, Ananie NEAMŢU, Maria CĂPITAN, Anton ZACHMANN, Gavril alui Georgi MIHAIESCU, Giorgi alui M. CIUBOTARIU, Gavril NICULI, Ioan alui Gavril MIHAIESCU, Constantin alui Georgi MIHAIESCU, Gavril N. GRIGA, Domnica MÂNICARIU, Vasile alui Toader MÂNICARIU, Georgi alui Simion MIHAIESCU, Georgi CIMPOIEŞ, Constantin NEAMŢU, Georgi alui Gavril CORTUŞAN, Dimitrie IENACHEVICI, Nicolae ROTARIU, Georgi alui Al. GRIGA, Nicolae ŞTEFURUC, Gavril LĂCĂTÂŞ, Georgi alui Miron CIUBOTARIU, Vasile CĂPITAN, Ioan alui Cosma BOLOHAN, Georgi POPOVICI, Constantin HÂNCU, Mihai alui Dimitrie CIMPOIEŞ, Nicolae M. ROTARIU, Simion alui Gavril MIHAIESCU, Constantin MUNTEAN, Manolachi VARZARIU, Vasile CORTUŞAN, Mihalachi MÂNICARIU, Gavril CAPRĂ, Ioniţă JESCU, Ioan D. MÂNICARIU, Nicolae CIOBAN, Giorgi SABIE, Gavril alui Toader MÂNICARIU, Nicolae RAŢĂ, Georgi FILIPCIUC şi Dimitrie HRENCIUC[6].

1899: La Udeşti, în comuna natală a martirului Grigore Filimon (Plavalar, 11 iunie 1869 – Cernăuţi, 21 septembrie / 5 octombrie 1905), ctitor al băncilor populare româneşti din Bucovina, însoţirea raiffeisiană s-a înfiinţat în 1901, sub direcţiunea lui Gavril Cibotar, din însoţire făcând parte şi cătunul Poiana Silion. Cabinetul de lectură „Unirea” funcţiona, din 1899, în casa lui Vasile Mihăescu, cu 89 membri, 10 cărţi, 87 florini şi 85 creiţari avere, din conducerea bibliotecii săteşti făcând parte Vasile Popovici, Ilie Cosmiuc şi Ioan Reuţ.

1900: Biserica Sfântului Dimitrie din Udeşti a fost construită, prin grija protopresviterului Vasile POPOVICI, în anul 1900. În 1907, paroh era protopresviterul Vasile POPOVICI, născut în 1819, preot din 1848, paroh din 1855, cantor fiind, din 1901, Leon POPOVICI, născut în 1851.

1901: „Prigonirea treicolorului românesc în Bucovina. Îu numărul din urmă al „Deşteptării” cetim următoarele: Căpitanul (prefectul – n. n.) Rottenburg din Suceava îşi face de cap. Nu i-a fost de ajuns batjocura ce a făcut în Uideşti. Cu o furie nebună urmează el opera sa nerodnică în contra treicolorului şi a sentimentului românesc. Duminecă, în 10 Faur, au dat cetăţenii români ai Sucevei o petrecere. Casa unde a avut loc aceasta era împodobită cu steaguri felurite. Căpitanul a dat poruncă să se confişte, prin poliţişti, treicolorul românesc dintre celelalte steaguri negru-galbene şi albastre-roşii. Turburarea între cetăţeni e de nedescris. S-au trimis telegrame de protestare la Viena şi Cernăuţ. Asemenea caz s-a întâmplat şi în comuna St. Ilie. Cu prilejul deschiderii unei însoţiri Raiffeisen, ca şi în Uideşti, căpitanul a trimis la faţa locului pe concepistul Cojocar, care a confiscat treicolorul românesc dintre celelalte steaguri arborate pe o casă privată, unde era adunarea, iar adunarea a fost dizolvată de căpitan, prin unealta sa. Sântilienii au protestat telegrafic în contra acestor încălcări de lege din partea căpităniei”[7].

1901, dialectologul Gustav Weigand: „Apoi am plecat spre Udeşti[8], în colțul extrem de sud-est al Bucovinei, unde am fost amabil primit de preotul Popovici, în vârstă de 82 de ani. Pe 5 august 1901, m-am dus la Suceava (populație: evrei, români, germani, armeni), pentru a adăuga ceva la culegerile și obiectele mele”[9].

1901: Corul de plugari din Udeşti, înfiinţat în 1901 de cantorul Ambrosiu POPOVICI, avea următoarea alcătuire: Tenori I: Teodor CIMPOEŞ, Mihai DRAGOMAN şi George CIBOTAR. / Tenori II: Mihai BUCANDAR şi George alui Dimitrie MOTRICI. / Bas I: Ioan alui Dimitrie MIHAESCUL şi Leon DRAGOMAN. / Bas II: Nicolai ROTAR, Vasile JESCU şi Nicolai HÂNCU[10].

1902: Cabinetul de lectură din Udeşti, „Unirea de sub Oadeci” a organizat, în 3 august 1902 „o petrecere poporală cu dans… în grădina spaţioasă a gospodarului Nicolai Beligan… frumos decorată cu copăcei de mesteacăn, cu icoana Maiestăţii Sale, împodobită cu cununi de flori şi steagurile imperiului şi cel tricolor… Se aflau 2 muzici la faţa locului, cari te făceau să uiţi, cel puţin pe câteva momente, de grijile acestei vieţi trecătoare; iar când mai cântau câte o horă, fără voie ţi se mişcau picioarele. Apoi s-a toastat în sănătatea Împăratului, s-a aşezat lumea la masă şi s-au ţinut cuvântări înfocate de către Leon Popovici, de profesorul Grigori Filimon, ctitorul însoţirilor raiffeisiene în Bucovina, de loc din Udeşti, de parohii Doroftei şi Sârbul, de primarul Constantin Jescu, petrecerea continuând până în zorii zilei următoare[11].

1906: „Din Udeşti. În 11 noiemvrie 1906, a izbucnit, pe la oarele 10, dimineaţa, în casa lui Ştefan Caciuc, un foc, care a nimicit cu desăvârşire gospodăria acestuia, precum şi a megieşilor Leon Caciuc, Vasile şi Toader Romaniuc. Paguba întreagă se urcă la peste 15.000 coroane. Dintre păgubaşi a fost asigurat numai Leon Caciuc. În ajutor au sosit şi pompierii din Bosancea, cărora le-a succes numai să localizeze focul”[12].

1907: „Luni, în 8 Iulie a. c., a decedat, în comuna Uideşti, parohul şi exarhul de acolo, părintele Vasile Popovici, în vârstă de 88 de ani. Înmormântarea octogenarului preot s-a săvârşit, Miercuri, în 10 Iulie, cu deosebită pompă; asistau la ea o bună parte a inteliginţei din împrejurime. Cu Vasile Popovici a trecut la cele eterne unul dintre cei mai devotaţi fii ai bisericii noastre, care a servit cultului ortodox oriental cu multă vrednicie, în decurs de aproape 6 decenii”[13].

1908: „În scopul zidirii casei naţionale din Broscăuţii Noi… ca şi în anii trecuţi, aşa şi în anul acesta, va dărui comitetul comunal Udeşti camăta banilor de la fondul săracilor, în sumă de 90 coroane şi câţiva bani. Din fundaţiunea repaosatulai protopresviter şi paroh Vasile de Popovici din Uideşti au incurs suma de 51 coroane şi câţiva bani. Cabinetul de lectură „Unirea sub Oadeci” din loc a dăruit 14 coroane. Din aceste parale s-au cumpărat, prin epritropia şcolară, încălţări, îmbrăcăminte, cărţi şi rechizite pentru copiii sărmani de la şcoală. Din partea conducerii şcolare se aduce, în numele şcolarilor sprijiniţi, onoratei antistii (primării – n. n.) comunale, onoratei familii a repăusatului protopresviter Vasile de Popovici, cât şi onoratului cabinet de lectură din loc mulţămitele cele mai cordiale. / De la conducerea şcolară de 4 clase din Udeşti: Nicolae Botezat, învăţător superior”[14].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Uideşti, comună rurală, districtul Suceava, aşezată la o depărtare de 3 km de malul drept al râului Suceava, la intrarea sa în România. Suprafaţa: 11,04 kmp; populaţia: 1.795 locuitori români, de religie gr. or. Este străbătută de drumul districtual Suceava-Chilişeni; are o casă de economie, un cabinet de lectură, o şcoală populară, cu 2 clase (deci, 60 şcolari – n. n.), şi o biserică parohială, cu hramul „Învierea Domnului”, ce are ca atenenţe bisericile filială din Chilişeni şi cătunul Poiana-Silionului. Această comună este menţionată într-un hrisov datând din 1616, unde se arată că e dăruită de către Ioan Radu boierului Dumitraşcu, portar. Puţin mai târziu, la anul 1619, acesta o vindu marelui logofăt Gianga. La 11 Februarie 1626, fu dăruită mitropoliei din Suceava, de către Ioan Barnovschi Movilă Vodă. Domnul Ioan Gheorghe Ştefan confirmă, la anul 1654, această danie. La începutul secolului al XVII-lea, se afla aci o colonie ungurească. În apropiere de Uideşti, se află, în mijlocul unei păduri, un luminiş ce poartă numele de Racova, unde se zice că ar fi avut loc o ciocnire între trupele ungureşti şi moldoveneşti. Populaţia se ocupă cu agricultura, cu creşterea vitelor şi puţin cu cultura viţei de vie; o bună parte însă trece în România, unde găseşte ocupaţiune, vara, la secerat, şi iarna, la exploatarea pădurilor. Comuna posedă 666 hectare pământ arabil, 238 hectare fânaţuri, 54 hectare grădini, 12 hectare vii, 260 hectare imaşuri, 525 hectare păduri. Se găsesc 73 cai, 886 vite cornute, 502 oi, 619 porci, 71 stupi”[15].

1909: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[16], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Anica ŢAN (fată de lăutar, 20 ani în 1908) şi Mihai BRANU (cântăreţ şi cobzar sătesc, 55 ani în 1909) din Udeşti.

1914: „Întreaga populaţie de la noi, cea creştină şi cea evreiască, a adunat zeci de pâini, pe care le oferă bieţilor oameni, deznădăjduiţi de atâtea suferinţe”. Şi cum aprobarea ministrului Costinescu întârzia, la Bucureşti s-a deplasat Dr. Euseb Popovici, care a ţinut să spulbere suspiciunile din presă, în 4 decembrie 1914, cu care era privită sosirea sa la Bucureşti. Profesorul sucevean Euseb Popovici, originar din Udeşti şi de o duplicitate exemplară, fusese acuzat, cu o zi înainte, că ar fi „un nou agent austriac” şi că, „în timpul din urmă, făcea pe inspectorul de la graniţa austriacă, lângă Burdujeni, denunţând guvernului austriac pe toţi românii bucovineni care treceau dincoace”[17].

1914-1915: „Satele din josul Sucevei, cuprinse în colţul ce intră în pământul României, ca Lisaura, Tişăiţi, Bosanci, Udeşti, Chilişeni, n-au fost cercetate de cazaci”[18].

1915: „Itinerariul bătutului de ţinte, pentru o coroană bucata, în buciumul din lemn de tei cuprindea comunele Bosanci, Ipoteşti, Securiceni, Rus-Plavalar, Tişăuţi şi Lisaura – duminică, 17 octombrie, Danila, Găureni, Iacobeşti, Călineştii lui Cuparencu şi Ienachie, Măriţei, Romaneşti şi Slobozia – duminică, 24 octombrie, Pătrăuţi, Hatna (Dărmăneşti – n. n.) şi Mitocul Dragomirnei – miercuri, 27 octombrie, de ziua Sfintei Paraschiva, Iţcanii Noi, Iţcani Gară, Şcheia şi Lipoveni – duminică, 31 octombrie, Udeşti, Chilişeni, Reuseni, Rus-Mănăstioara şi Ruspoieni – luni, 8 noiembrie”[19]. „În 7 noiembrie 1915, la Mitocu Dragomirnei, s-au strâns 1.254 coroane, la Iţcanii Noi, 660 coroane, iar în 21 noiembrie, la Stroieşti, , 675 coroane şi în Udeşti, 734 coroane. Cu două zile înainte, în 19 noiembrie 1915, la Şcheia, unde s-au strâns 208 coroane, în vreme ce la Rus-Mănăstioara, absolventul de teologie Ambrosie Popovici a strâns, cu „Ţintuirea buciumului”, 658 coroane, o sută dintre acestea fiind dăruite de parohul din Reuseni, Ştefan Marian[20]. Între timp, „Vânătorul Ioan Morariu, din Udeşti, Batalionul 30, rănit”[21], făcea prima şi, din câte se pare, singura jertfă de sânge udeştean pentru Bucovina.

1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc ortodox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Sturza Mihai, Iaşi, strada Carol 19 (Bosancea, Ruşii-Mănăstioarei, Uideşti)”[22].

1941: „Se publică mai jos lista Nr. 9[23], de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24: Ton Valeriu, soldat, ctg. 1931, cu ultimul domiciliu cunoscut în com. Uideşti, jud. Suceava, mort la 2 iulie 1941; Motrici Nicolae, soldat, ctg. 1935, cu ultimul domiciliu cunoscut în com. Uideşti, jud. Suceava, mort la 7 iulie 1941”; „Se publică mai jos Lista Nr. 13, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24[24]: Dragoman Mihai, caporal, ctg. 1934, cu ultimul domiciliu în comuna Udeşti, judeţul Suceava, mort la 2 iulie 1941; Diaconu Aurel, caporal t. r., ctg. 1941, cu ultimul domiciliu în comuna Udeşti, judeţul Suceava, mort la 3 iulie 1941; Murariu Dumitru, soldat, ctg. 1941, cu ultimul domiciliu în comuna Udeşti, judeşul Suceava, mort la 29 iulie 1941”.

1942, ianuarie 29: „Noi, general Victor Iliescu, subsecretar de Stat al Educaţiei Extraşcolare; / Având în vedere jurnalul Consiliului de Miniştri Nr. 21 din 14 Ianuarie 1942… / Decidem: Art. unic. Se angajează, pe data prezentării la serviciu, ca diurnişti la formaţiunile tineretului extraşcolar, următorul personal, plătibil cu îndemnizaţia de şedinţă respectivă: Vintia Gheorghe, seria 1938, media 7,60, numit în comuna Udeşti, postul IX, jud. Suceava”.

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[25], următorii învăţători şi învăţătoare: Craiu Florica, comuna Udeşti, jud. Suceava, media 7,28”.

1946: În Monitorul Oficial, Nr. 264 din 13 noiembrie 1946, pp. 11909 şi următoarele, sunt înregistrate următoarele cooperative săteşti de credit: Cooperativa „Unirea”, comuna Udeşti, judeţul Suceava.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[26], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Ciobotaru Gheorghe, de la Moara-Carp, la Udeşti; Chivu Ecaterina, de la Baia, la Udeşti; Boiculesei Isidor, de la Plăvălar, la Udeşti; Stănescu Maria, de la Udeşti, la Plăvălar; Posteucă Maria, de la Udeşti, la Moara-Carp”; „Pantiuc Mihai, de la Arbore, Bodnăreni, la Udeşti, post X, interese familiare”[27].

La Udeşti s-au născut poetul Gavril ROTICĂ (1 mai 1881), scriitorul Eusebie CAMILAR (7 octombrie 1910), criticul literar Constantin CĂLIN (22 iunie 1940), muzicologul şi compozitorul Viorel MUNTEANU (2 mai 1944), poetul Constantin ŞTEFURIUC (5 mai 1946), poetul Liviu POPESCU (7 iulie 1948) şi poetul şi publicistul Mircea MOTRICI (24 martie 1953).