Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Tişăuţi

TIŞĂUŢI. În 10 aprilie 1430, Alexandru cel Bun întărea lui Vlad Aldiş, printre alte sate, „şi ocolul Tisăceşti, unde au fost Toader Negruţ, Tisăceştii fiind, conform DRH (vol. I., p. 145), Tişăuţii.

1432: În 14 august 1432, Iliaş Vodă dăruia lui Isaia „satul Tişeuţi, aproape de Suceava”.

1624: În 17 martie 1624, avea să ajungă proprietar al satului cel mai păgubos viitor domnitor al Moldovei, pentru că, aşa cum mărturiseşte uricul lui Radu Vodă, „domnia mea m-am milostivit şi am dat, şi am miluit pre sluga noastră credincioasă (Gheorghe) Duca, ce au fost uşear mare, cu un sat, anume Teşeuţii, ce iaste direptu domnescu şi au fost ascultăndu de ocolul târgului Suceavei, pentru slujbă direaptă cu credinţă ce au slujit noao şi ţărăi”.

1724: În 15 decembrie 1724, Negoiţă Ciudin s-a văzut nevoit să vândă satul Tişăuţi lui Iordachi Cantacuzino, care avea să-l dăruiască, în 1736, fiicei sale, Safta, jupâneasa lui Constantin Cantacuzino Măgurianul, Safta fiind viitoarea mamă a lui Ienacachi Cantacuzino. Negoiţă Ciudin avea un frate, Constantin, care Constantin Ciudin „a făcut o fără de lege, furând nişte cai ai lui Mărza, Hanul Tătarilor, după care a fost prins şi aruncat în temniţă; şi l-au scos din temniţă, pe răspunderea lor, fratele său, Negoiţă Ciudin, cu Toader armaşul şi Stroescul comisul, precum el (Constantin Ciudin) va plăti Tătarilor caii, dară el ca un netrebnic ieşind din temniţă nu s-au străduit să îndrepte furtişagul, ci a fugit în ţara leşească; şi, venind încoace, Tatarii au târât în judecată pe chizeşi, iar prin judecata Divanului au fost judecaţi să răspundă pentru furtişag mai cu samă Negoiţă Ciudin; fiind frate cu hoţul, a fost judecat să plătească caii, iar dacă nu va plăti, Tatarii vor face cu el ce vor voi, cerând Tatarii 204 lei pentru cai”. Neavând de ales, Negoiţă Ciudin a vândut Tişăuţii, pentru 360 lei turceşti, sumă care acoperea şi dobânzile unui împrumut, luat de la nişte negustori turci de Iordachi Cantacuzino ca să plătească Negoiţă Ciudin, la vreme, despăgubirea datorată tătarilor.

1724: Hotarnica Tişăuţilor s-a făcut în 28 octombrie 1724, printre martori aflându-se vatamanul Gheorghiţă din Tişăuţi şi diaconul Vasile Avrămescul din Bosance. Hotarul cuprindea: apa Sucevei, drept în sus, pe lângă hotarul Bosancei, pârâul Răcoasa, Fântâna Veche, drumul spre Bosance până la Hlineştii Bosancilor, drumul ce merge de la Suceava la Bosance, valea lui Altan, heleşteul Partăcului, apa Şomuzului, drumul Tătăraşilor, hotarul Ipoteştilor la dealul găunos, prisaca lui Conteş, fântâna de piatră.

1735: Biserica din Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril din Tişăuţi a fost ctitorită, în 1735, de Dinu CANTACUZINO. În 1843, biserica trecuse sub patronaj împărătesc, avea 502 enoriaşi, iar postul de preot era vacant. În 1876, păstorul celor 686 suflete era preotul cooperator Georgie GEORGIAN. În 1907, preot cooperator era Eugen SÂRBUL, născut în 1860, preot din 1886, cantor fiind, din 1903, Vasile NICA, născut în 1884.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Teşăuţi, în Ocolul Mijlocului, fără alte precizări, „44 – toată suma caselor”, însemnând 10 slugi ale stolnicului Ianachi CANTA, 2 popi, 2 ţigani, 7 femei sărace şi 23 birnici.

1774: În 1774. Tişăuţii aveau 31 familii (3 popi, 24 ţărani, în 1775), iar în 1784, 33 familii.

1782: În 11 noiembrie 1782, când Georg Lauterer, venind dinspre Iaşi, prin Botoşani, „pe nişte drumuri proaste”, şi trece, prin Salcea şi Plopeni, sat „aşezat pe deal, într-un ţinut păduros”, vama austriacă spre Suceava se afla la Tişăuţi, râul Suceava fiind traversat de „un pod construit pe trei piloţi”, iar de la Suceava a „mers, pe un timp foarte rău şi căi rele”, spre Cernăuţi, iar de acolo, prin Lvov, spre Kracovia. Podul de la Tişăuţi, de atunci, avea să determine apariţia unui nou sa, Ratuş, format din câteva gospodării, adunate în jurul hanului respectiv[2].

1783, septembrie 22-27; „Moşiile mitropoliei”, cuprinzând câteva sate, au ca hotar şi „malul râului Suceava, Tişăuţii lui Ienache Cantacuzino, pârâul Răcoroasa, Fântâna Veche a Tişăuţilor, Ţarina Tişăuţilor, hotarul Ipoteştilor, Valea lui Anton, Valea Barcio, Iazul Dinului, Podul de Piatră, Plopeni, Groapa Tişăuţilor, Zătăraşi”[3].

1784: În 7 iulie 1784, în cadrul unor schimburi de moşii, Tişăuţii lui Iordachi Cantacuzino trec în proprietatea Mitropoliei Sucevei.

1784, iunie 7, „Cernăuţi. Administraţia militară a Bucovinei face cunoscut consistoriului că s-a aprolrat schimbul moşiilor sale Havârna şi Suliţa Nouă, din Moldova, cu moşiile Ipoteşti şi Teşeuţi, din Cordon, proprietatea lui Cantacuzino, vistierul Moldovei, consistoriul trebuind să mai dea 200-300 galbeni, care să se ia din veniturile clerului, din „lada legii”, în care se află 5.000 lei, banii şcoalelor. Atrage atenţia asupra înlăturării stricăciunii făcute de râul Suceava, întreţinerii morii cu trei pietre, spre a aduce venit şi a întăririi situaţiei economice a moşiilor clerului. Administraţia insistă asupra urgentării schimbului, pentru care a făcut intervenţii la forurile superioare”[4].

1788: Contele Feodor Karacsay de Valyesaka, participant, în 1788-1791, la asediul Hotinului şi la marile bătălii de pe teritoriul Moldovei, bun cunoscător al fiecărei regiuni moldoveneşti, scria că, de la Suceava, la Tişăuţi (vama austriacă, carantina se află la ¼ de ceas de acolo, în satul mai mare, Bosanci). Aici, hotar e râul Suceava, care, când se umflă apele, este trecut cu plute. De aici, prin Salcea, pe la Dumbrăveni, peste două braţe ale râului Siret, peste primul – pe un pod suspendat; apoi, la dreapta, pe lângă satul Vlădeni, pe la poalele împădurite ale unui deal, la Botoşani[5].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Suceava (Oraş cu tribunal districtual) cu Cutul Zamca, Iţcanii Vechi şi Şeptilici, Bosance cu Nemericeni, Podeni, Hriaţca şi Lisaura, Buneşti, Buninţi, Chilişeni, Danila, Găureni, Hatna cu Dărmăneşti, Iacobeşti sau Fogodisten cu Gura Solcii, Slobozia sau Milişăuţii de Jos, St. Ilie, Ipoteşti, Iţacanii Noi, Călineşti Enache cu Vasilache, Călineştii lui Kuparenko, Costâna cu Berindeşti, Liteni, Mereţei, Mihoveni, Mitocul Dragomirnei cu Lipoveni, Părhăuţi, Pătrăuţi pe Suceava, Reuseni, Romaneşti, Rus Mănăstioara, Rus Plavalar cu Rus Poienile, Securiceni, Şcheia, Soloneţ, Stroieşti pe Suceava, Tişăuţi, Todireşti cu Pietroasa, Uideşti, Zahareşti”[6].

1887: Din 1887, funcţiona la Tişăuţi o şcoală cu 3 clase[7].

1890: În 1890, comuna Tişăuţi avea 800 locuitori, primar fiind Vasile Sârghie. Învăţători erau Gavriil Mleşniţă şi Ludvica Crulicovsca, paroh fiind E. Sârbul, iar cantor bisericesc – Teodor Nica.

1901: Însoţirea raiffeisiană din Tişăuţi a fost înfiinţată, în 5 iulie 1901, de 64 părtaşi, conduşi de parohul Eugeniu Sârbu, prietenul lui Grigore Filimon, în casa lui Sârbu trăindu-şi ultimele clipe ale vieţii Grigore Filimon, martirul care a întemeiat sistemul de bănci rurale în Bucovina. Vicepreşedinte al însoţirii era Mihai Curcă, iar Gavril Mleşniţă era casier. Cabinetul de lectură „Călăuzul Făt-frumos” funcţiona în casa lui Constantin Oloieru, din anul 1899, cu 57 membri, cu o avere de 58 florini şi 7 creiţari, dar cu o… singură carte şi fără nici un abonament la gazete. Din conducerea acestei biblioteci săteşti fără cărţi făceau parte Roman Andrieş şi Gavril Mleşniţă.

1903: În 1903, cu ocazia unei colecte pentru Internatul român de băieţi ort. or. din Siret, organizată se parohul Eugenie SÂRBU, sunt menţionaţi pe listele de subscripţie următorii locuitori ai localităţii Tişăuţi: Petre BOROSA, învăţătorul George MLEŞNIŢĂ şi directorul şcolar George COSMOVICI[8].

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[9], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Veronica SCOLOBIUC (fără vârstă menţionată, în 1907), Domnica IFTODI (fără vârstă menţionată, în 1907) şi Maria CURCĂ (fără vârstă menţionată, în 1907) din Tişăuţi.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Tişăuţi, comună rurală, districtul Suceava, aşezată pe malul drept al râului Suceava şi lipită de satul Lisaura. Suprafaţa: 6,98 kmp; populaţia: 793 locuitori români, de religie greco-ortodoxă. Printr-un scurt drum de câmp este legată de drumul districtual Suceava-Chilişeni; are o biserică, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, zidită, la 1735, de boierul Dinu Cantacuzino, şi o şcoală populară, cu 2 clase (deci, 60 şcolari – n. n.). Această comună este pomenită într-un hrisov, datând din 14 August 1432. La 1776, era proprietatea boierului Ionache Cantacuzino. Populaţia se ocupă cu agricultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă 428 hectare pământ arabil, 90 hectare fânaţuri, 8 hectare grădini, 92 hectare imaşuri, 5 hectare păduri. Se găsesc 41 cal, 300 vite cornute, 160 de oi, 182 porci, 52 stupi”[10].

1915: „Urmând exemplul Vienei, care iniţiase „Ţintuirea ostaşului ferecat”, şi al Berlinului, unde „s-a construit din lemn o statuie uriaşă a generalului Hindenburg, pe a cărui suprafaţă se pot bate 20 milioane de ţinte”, colectându-se, astfel, 20 milioane de mărci, Suceava, „din iniţiativa unui comitet aranjor al serbării, compus din neobositul prefect Dr. Korn, Preşedintele Tribunalului Dr. Handl, girantul oraşului, consilierul guvernial V. Gribovschi, şi profesorul gimnazial Dr. Orest de Tarangul” a pus să se facă „un product, lucrat cu multă artă, din lemn de tei, de cunoscutul maestru Vasile Buliga din Câmpulung”, după care a trecut la organizarea de colecte publice. Mai întâi, la Suceava, în 4 octombrie 1915, când, „după săvârşirea serviciului divin, lumea oficioasă, însoţită de un public mare, s-a adunat în frumosul cort, ridicat în faţa intrării în Palatul Comunal. / Itinerariul bătutului de ţinte, pentru o coroană bucata, în buciumul din lemn de tei cuprindea comunele Bosanci, Ipoteşti, Securiceni, Rus-Plavalar, Tişăuţi şi Lisaura – duminică, 17 octombrie, Danila, Găureni, Iacobeşti, Călineştii lui Cuparencu şi Ienachie, Măriţei, Romaneşti şi Slobozia – duminică, 24 octombrie, Pătrăuţi, Hatna (Dărmăneşti – n. n.) şi Mitocul Dragomirnei – miercuri, 27 octombrie, de ziua Sfintei Paraschiva, Iţcanii Noi, Iţcani Gară, Şcheia şi Lipoveni – duminică, 31 octombrie, Udeşti, Chilişeni, Reuseni, Rus-Mănăstioara şi Ruspoieni – luni, 8 noiembrie, de Sfântul Dumitru, Stroieşti, Sf. Ilie, Zahareşti, Liteni-Moara şi Buneşti – duminică, 14 noiembrie, şi Bălăceana, Liudihumora şi Comăneşti – duminică, 14 noiembrie 1915[11]. Itinerariul era, bineînţeles, teoretic, fiind vreme de război, dar „versurile” propagandisto-umanitare, care însoţeau „Ţintuirea buciumului”, fiind de o înduioşătoare naivitate, merită reproduse: „În ţara fagilor sună / Adese-un bucium şi cheamă / Voinicii toţi cari se luptau / Avut şi ţară-şi apărau. / Azi buciumul răsună tare / Chemând pe toţi cu mic, şi mare / Să ocrotească de nevoi / Orfani şi văduve d-eroi”[12]. / La Bosanci, în 17 octombrie 1915, „Ţintuirea buciumului” îl avea ca delegat, din partea prefecturii, pe comisarul Nichitovici, strângându-se 2.000 de coroane, de la „inteligenţa locală cu gendarmeria, finanţii (adică vameşii – n. n.) şi ostaşii dislocaţi în acele părţi, precum şi poporul din Bosance, în frunte cu păstorii sufleteşti V. Corvin şi Franciuc, şi cu vrednicul lor primar, Ştefan Blîndu, şi numeroşi poporeni din satele învecinate, cu părintele Sârbu din Tişăuţi şi primarii”[13].

1914-1918: Jertfa de sânge pentru Bucovina a fost făcută de „Sergentul major Ananie Ieşan, Tişăuţi, Regimentul 22, rănit; Rezervistul Ion Nica, Tişăuţi, Regimentul 22, rănit”[14]; „Infanteristul Claudie Poboroniuc, Tişăuţi, Regimentul 22, rănit”[15]; „Dumitru a lui Pavel Nica, din Tişăuţi, a participat la război şi ar fi căzut în anul 1915, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabilă prezumţiunea legală a morţii, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Galafira a lui Dumitru Nica, procedura pentru declararea morţii celui dispărut; Josef Bindl, din Tişăuţi, a participat la război şi ar fi căzut în anul 1916, lângă Mesticăneşti (Mestecăniş – n. n.), după cum afirmă martorii. Fiind deci probabilă prezumţiunea legală a morţii, se îndrumează, la cererea Procuraturei de finanţe, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[16].

1922: Prin ordinul No. 322/22, referitor la „Mişcarea în învăţământul primar”, au fost făcute numirile în învăţământul bucovinean, în baza concursurilor organizate de Consiliul şcolar al ţării – a). în calitate de învăţători superiori: Teodor Sologiuc la Tişăuţi”.

1945: „Prin Ordinul Nr. 319.634 din 15 Noemvrie 1945[17], se fixează, pe data de 1 noemvrie 1945, următorii învăţători la şcoalele aratate în dreptul fiecăruia: Spoială Eugenia, la Tişăuţi, postul 5”.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[18], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Cozma Vasile, de la Brasca, la Tişăuţi”.

Teoctist Blajevici

La Tişăuţi s-au născut poetul, autorul unei gramatici, teologul şi mitropolitul Teoctist BLAJEVICI (23 februarie 1807), poetul şi publicistul Ion PARANICI (26 martie 1937) şi regretatul grafician Vasile SOCOLIUC (7 august 1937).