Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Şaru Dornei

Evakuierte Bevölkerung in Neagra Sarulin, 1916

ŞARU DORNEI, plaiul legendarului Pintea Haiducul şi satul natal al haiducului interbelic Haralambie Niculiţă şi a cetei „Fiii Codrului”, stârpită de jandarmeria regală sub justificarea „tentativei de evadare de sub escortă”, a avut destinul multor aşezări de pe graniţa dintre Bucovina şi Moldova. Ca şi celelalte, şi aşezarea aceasta, ruptă în două de graniţa româno-austriacă, are două părţi de sat: un cătun, în Bucovina, şi un sat, în Moldova şi, ulterior, în Regatul României. Prin urmare, povestea aşezării Şarul Dornei trebuie desluşită din două surse, care relatează sumar despre câte o parte a unui singur trup comunitar.

1766: „La 1776, din vechea Dornă se înfiinţează două comune : Dorna-Vatra, dincolo, şi Dorna Gura-Negrii, dincoace. Mai tîrziu, înmulţindu-se locuitorii, prin dezlipire, se formează comuna Şaru-Dornii, din care nu sunt decât câteva zeci de ani de când se desfăcu comuna Neagra-Şarului. Astfel, din vechea răzeşie sunt acum patru comune mari. Dorna-Vatra şi ale noastre: Dorna, Şarul şi Neagra, a căror populaţie a sporit mult prin refugierea aci a multor români din Ardeal şi Bucovina. / Nesupăraţi de nimeni, stăpâniră răzeşii moşia până pe la 1800, când dornenii, revoltaţi contra unor evrei, ucid, în cârciuma satului de la Gura-Negrei, pe 9 dintre ei. Daţi în judecată, Vodă Alex. Ipsilante ceru uricele moşiilor lor, pe care învinovăţiţii neavându-le, Vodă le confiscă moşia şi, prin hrisovul din August 1800, o făcu danie fiului său (Hrisovul e în stăpâni rea preotului Gh. Ortoan din Dorna, împreună cu toate actele răzeşiei). După Ipsilante, moşia trecu prin vreo trei mâini, până ce în­căpu în acelea ale familiei Balş“[1].

1788: Într-o a doua călătorie în spaţiul românesc, naturalistul Hacquet constată că la Şaru Dornei „această apă e dintre cele mai tămăduitoare” şi că „ar fi de dorit ca această apă, care se află chiar la graniţa Bucovinei, să rămână în proprietatea statului austriac, întrucât s-ar putea executa, cu puţină cheltuială, şi vasele pentru trimiterea, de aici, a acestei ape minerale”[2].

1809: „Această provincie are o turnătorie de fier în Iacobeni, pe râul Bistriţa. Aici se transportă minereurile din Dorna, Vatra și Valea-Şarului. Această turnătorie se află într-o poziție foarte avantajoasă, în mijlocul unei păduri grozave și pe malurile unui râu năvalnic, iar galeriile cele mai bogate nu sunt departe. După topirea minereului, fierul este turnat în bare, care nu este de mare calitate, din pricina manganului cu care este amestecat. Această turnătorie, singura din provincie, raportează anual între 4 și 500 de chintale de fier”[3].

Griech. kath. Kirche in Neagra Sarulin, 1916

1857: „Călătoria la Şaru Dornei nu este mai puțin plăcută. De pe partea de sud-vest a dealului, spre ultimele case din Dorna, puteți vedea Ouşorul și Suhardul dominând lanțul nordic. La est, vârfurile Giumalău, Pietrele Doamnei și Pietrosul anunţă granița cu Moldova. Pe latura moldovenească a Pietrelor Doamnei există o mănăstire și un loc de pelerinaj. Călătorind de-a lungul pârâului Neagra, timp de aproximativ o oră, ambele părți, de sud-est și nord-vest, oferă o vedere mai uniformă, dar la fel de plăcută. Culmi împădurite, între care curge pârâul Neagra, pajiști luxuriante, sate de munte împrăștiate pe coastele munților până în depărtare, munții înalți, grupați în splendide peisaje montane. În Șaru Dornei sunt izvoare minerale, a căror analiză nu a fost încă realizată”[4].

1886: În noiembrie 1886, Nastasia Ursu din Şaru Dornei a fost prădată de 200 florini şi o mulţime de lucruri, apoi schingiuită şi sugrumată cu nojiţele de la opinci de şase hoţi, cu feţele înnegrite cu cărbune şi acoperite cu măşti din piei de iepure. Cercetările ulterioare, făcute de adjunctul Judecătoriei din Dorna, Scânteuţă, şi de judecătorul de instrucţie de la Tribunalul din Suceava, T. V. Stefanelli, au dus la identificarea celor şase tâlhari, conduşi de Grigori Niculiţă, care dosiseră lucrurile furate în România, hotarul aflându-se la o depărtare de zece minute de locul comiterii faptei[5].

1890: „A doua zi, în revărsatul zorilor, am ple­cat din Dorna-Vatra şi, după o oră de drum cu trăsura, am ajuns la Dorna Gura-Negrei, în România, unde, la malul Bistriţei, ne aştepta o frumoasă plută, împodobită cu crengi de brad, anume pregătită pen­tru noi. Acolo se adunaseră toţi locuitorii sa­tului, precum şi cei din satele învecinate, Şarul-Dornei, Neagra-Şarului, Negrişoara, bărbaţi, femei, copii, cu preoţii şi primarii în frunte, pentru a saluta pe soţia şi pe copiii celui mai mare român din ţară, a că­rui faimă străbătuse până în adâncul mun­ţilor”[6].

1895: După Ion Pop Reteganul, „legenda moldovenească despre Puintea este următoarea: / Pintea de băieţel s-a trezit la oi, dar baciul şi ciobanii se purtau rău cu dânsul şi tot îl băteau. După ce s-a ridicat mai mărişor, l-au pus ceialalţi ca din strungar să păzescă sterpele. Ce-i veni în gând într-o  zi: luă o puşcă de-a celorlalţi şi se făcu pierdut prin munţi. Cum mergea prin pustietate, se întâlneşte cu Necuratul; când intinde puşca să dea, el îi zice: „Stăi, nu da, că-ţi voi fi de folos; cere de la mine ce-i vrea şi sunt gata să-ţi dau!”. Pintea ceru putere, doar va putea bate şi el pe ciobanii ce-i erau stăpâni, ceea ce i-a dat, mai adăugându-i, ca să nu moară de puşca de­cât atunci când îl va lovi subsuoară. / După ce-şi căpătă putere, se întoarce la stână şi trase câte o bătaie ciobanilor, apoi le luă un cârd cu oi şi, apucând în ţara ungurescă, acolo vinde oile şi-şi cumpără arme, de când începu a strânge lângă sine mai mulţi voinici. El a haiducit munţii Sârba (Pietrele Roşii – nota de subsol) şi Călimanii; banda lui umblă pe Călimani, iar el îşi avea locuinţa în o hrubă în coasta plaiului Sârba, în care cu anevoie intra prin o stâncă. Se înţelegea cu ai săi prin cântatul în fluier; când era bine, cânta de joc, iar când vestea de poteră, cânta doina. / Fluierul lui Pintea era făcut din doage şi aşa de tare răsuna, încât el cânta din coasta Sârbei, după care cântec fetele şt flăcăii jucau pe plaiul Şarului. Adeseori trecea în ţara ungurescă şi făcea prădăciuni, dar nici îl puteau ucide, până când veni timpul ca, pe lângă alte taine ce le ţinea ascunse în inima lui, să spună ibovnicii lui, ce o avea mai credincioasă, că puterea lui stă subsuoară. Nu trecu mult, când muierea, nemaiputând ţi­ne jurământul, îl spuse la împărăţie. Pintea, după cum mai de multe ori hoţea singur, se duse, şi de astădată, la cetatea Viena. Cum au simţit cei din lăuntru, speriaţi încuie porţile cetăţii. El s-a suit sus, pe porţi, unde a înfipt toporaşul şi începe a cântă din fluier, numai se trezeşte cu un glonte subsuoră, de unde cade mort” (Din „Şezătoarea”, pro 1893, p. 40, 41). / Nota 1). Şezătorea face următorea notă: „Sârba se înlănţuieşte cu Pietrele Roşii, Pietrosu din Transilvania şi Călimanii, formând unghiul de sus al Moldovei. Din acest creştet curg izvoare ce formeză apa Neagra, care desparte Călimanii de Sârba. Culmea Sârbei serveşte de hotar cu Bucovina; sub acest munte se află o vale, care şi astăzi portă numele de „Valea Pintei”. Locuitorii din aceste părţi, cu osebire din Neagra Şarului şi Şarul Dornei, cântă din fluier cântecele numite: „Doina lui Pintea” şi „Rusasca lui Pintea”. Plaiul Şarului este un munte, în comuna Şaru Dornei, ce se megieşeşte cu comuna Nea­gra Şarului, ce se întinde sub coastele Sârbei. Adaugă povestitorii: „Dacă n-ar fi murit, mult bine am fi avut de la el”. / Nota 2). Povestea acesta o auzii întocmai, în copilăria mea, în Năsăud, ca elev al şcolelor de acolo, de la stă­pânul casei unde eram în gazdă (în cvartir), cu adaosul: „Când a împlântat Pintea toporul în porta cetăţii Beci, a zis: „Cine mi-a scote toporul de aici, acela să-mi ţină locul şi vai de ţara ungurească va fi, când s-ar întâmpla să poată scoate cineva acest topor de aici”; apoi mai adăuga povestitorul: „Amu se clăteşte singur o leacă, nu peste mult, s-a afla el voinic să-l tragă de tot afară şi să dea cu el o raită prin ţară”[7].

1897: „Plaa torenţială care a căzut duminică a stricat cu desăvârşire drumul după Dealul Vânăt şi acel de la Şarul Dornei”[8].

1902: „Şarul, sat, pe moşia şi în comuna Şarul Dornei, judeţul Suceava. Şi-a luat numele de la terenul roşietic numit şar, ce conţine mult arsenic, care altădată se exploata, trimiţându-se în Austria. Mine­ralul se găseşte în bucăţi. E situat pe ţărmurile pâraielor Neagra Şarului, Vâlcelei, Rusului şi Pârâul Mare. Are o populaţie de 300 lo­cuitori; o biserică de lemn, cu hramul „Duminica Mare”, deser­vită de 1 preot şi 3 cântăreţi; o şcoală mixtă, înfiinţată în 1863. Locuitorii sunt răzăşi. Drumuri principale sunt: la Panaci (5 km), la Neagra Şarului (5 km) şi la Dorna (8 km). Şarul Dornei, comună rurală, judeţul Suceava, plasa Muntele, situată spre vest, şi la 100 km de Făl­ticeni. Se mărgineşte, la est, cu comunele Dorna şi Broşteni; la vest, cu comuna Neagra Şarului şi Tran­silvania. Are forma unui poli­gon neregulat şi e compusă din satele: Şarul, Plaiul, Şărişorul, Panaci, Drăgoeasa şi Păltinişul, cu reşedinţa în Şarul. Are o populaţie de 663 fa­milii sau 2.426 suflete; 4 bise­rici, deservite de 3 preoţi şi 8 cântăreţi; 2 şcoale mixte. Bugetul comunei e, la veni­turi, de 8.490 lei şi, la cheltuieli, de 8.397,30 lei. Locuitori posedă: 1.830 cai, 738 boi, 1.253 vaci, 6.180 oi, 461 capre şi 381 porci. Altitudinea comunei, de la ni­velul Mării, este de 1.100 m, în centrul comunei, şi în vârful Lucaciulul, de 1.777 m. E udată de Neagra Şarului, cu afluenţii Şărişorul Mare şi Mic, Pârâul Mare, Vâlcelele, al Pichetului, Pietrenilor, Rusului şi Mândrilă; Călimănelul, cu afluienţii săi; Neagra Păltinişului, cu afluenţii Tomnaticul şi Drăgoeasa Mică şi Mare, Pârâul Varului, Glodului, Glodişorul şi Negrişoara, cu afluenţii Scoruşul, Păltinişul, Catrinari, Bradului, Opcioarei, Sihăstriei, Toplicioara şi Dârmoxa. / Cei mai însemnaţi munţi ai comunei sunt: Şărba, cu vârfurile Lucaci, Vârful Şărbei, Rusul, Vânătul, Boambei, Panaci, Căli­mănelul, Buzileanul, Mihaileţul şi Bucinişul. / Întinderea comunei e de 12.284 hectare. Moşia e proprietate răzăşească. Locuitorii se ocupă cu ex­ploatarea pădurilor, creşterea vitelor şi plutăritul. În comună sunt 5 izvoare de apă minerală: 1). Carmen Sylva, renumitul izvor de apă minerală bicarbonată, conţinând arsenic, al dlui Dr. Polyzu, pe ţărmul drept al pârâului Şărişorul, într-o poziţie deschisă frumoasă. Izvorul e abundent. Maladiile în contra căruia se recomandă sunt: anemia, clorosa, scrofuloza, impaludismul, eczema, psoriazisul, lichenul, pelagra, boli nervoase, tuberculoza în primul period şi artritismul. / 2). Burcutul lui Mîndrilă. / 3). Burcutul lut Caşvan, de-a stânga pârâului Neagra. / 4). Burcutul lui Ştefan Silivestru, conţinând şi multă pu­cioasă şi 5). Burcutul lui Gh. Ţarcă. / Apa minerală de la Dorna e cunoscută din vechime, căci, încă în 1787, Hacquet, făcînd o călăto­rie prin Carpaţi, o descrie în tra­tatul său (vol. II, p. 213), publi­cat la Nürnberg şi o analizează. / Dl dr. A. Lobel, în studiul său balneoterapeutic, publicat în 1888, în Bade-Zeitung din Viena, arată că această apă pre­zintă o mare însemnătate, deoarece poate înlocui cunoscu­tele ape de la Roncegno, Levigo şi Bourboule”[9].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Şarul Dornei, cătun, pendinte de târgul Vatra Dornei, districtul Câmpulung. Are 254 locuitori români gr. or. şi o şcoală populară”[10].

Evakuierte Bevölkerung in Neagra Sarulin, 1916

1916: „Perioada de după respingerea ruşilor a fost, inițial, folosită de noi pentru organizarea regrupării de trupe. Rezistența vrăjmaşului a scăzut doar ușor, în ciuda pierderilor și în ciuda faptului că 800 de soldați răniţi i-am înlocuit, pe frontul din sud, cu aproximativ 1.000 de rezervişti. După 24 octombrie 1916, numărul trupelor noi a sporit, treptat, până la aproximativ 18.000 de puști, datorită repartizării unei divizii de cavalerie. Şi inamicul a adus întăriri și a fost, astfel, reconsiderat. S-a estimat numărul soldaţilor la aproximativ 28.000 de puști, răspândite pe fața întregului front. Drept urmare, au fost bătălii aprige, în diferite puncte ale frontului, pe care le ignorăm doar pentru că nu au schimbat cu nimic situația generală. Atacul asupra poziției ruse de la răsărit de Dorna Watra, susţinut în 27 octombrie, a avansa linia noastră. Așteptasem să ajungă divizia de cavalerie și am luat următoarele decizii: / 1). Conducerea atacului a fost transferată comandantului de sub-secție din Dorna Watra, comandantul regimentului bavarez (Obstlt. Schönwerth – locotenent colonel). L-am desemnat pe el, pentru că locotenent-colonalul Schönwerth era, în primul rând, un strateg foarte eficient și, în al doilea rând, pentru că fusese înlocuit, din 6 septembrie, și, prin urmare, îi cunoscuse foarte bine pe soldaţi. Ar fi fost dezavantajos să punem un general, care nu era familiarizat cu situația la zi, la comanda diviziei de cavalerie nou sosită. / 2). În afară de propriul regiment, Obstlt. Schönwerth a primit mai multe alte formațiuni, împreună 4.200 de puști. I-aş fi oferit şi aproximativ 1.200 de rezervişti, unii pentru Dorna Watra, alții pentru Şaru Dornei, dar au rămas la dispoziția mea… / Obstlt Schönwerth avea această dispoziție generală: Artileria trebuia, în general, să tragă și să se flancheze: artileria de pe Bărnărel, liniile inamice de la sud de biserică ( notată 835), artileria de la Şarul. chiar acolo, artileria de la Ulmul, asupra linie inamice, la nord de Bistriţa, iar artileria de la Dorna Watra, în mare parte, la fel, dar, din păcate, nu era eficientă de acolo“[11].

1918: „Luni, în 7 mai, în ziua de Sf. George, s-a încheiat pacea între Puterile Centrale şi România. Pierderile teritoriale ale României sunt destul de însemnate… / Înspre Bucovina, rectificările de frontieră cuprind un teritoriu de 1.800 kilometri pătraţi. În colţul dinspre Transilvania şi Bucovina, noua frontieră duce, de pe muntele Ceahlău, peste Bistricioara şi muntele Bivol, înspre Cornu Luncii. Ea cuprinde satele Borca, Dragoiasa, Şarul Negri, Şarul Dornei, Arinii, Broşteni, Găineşti ş. a.” [12].

1925: „În zorile zilei de 22 noiembrie 1925, o de­legaţie a L. A. N. C. din Vatra Dornei, în frunte cu preşedintele, ei dl Sofron Robota, întovărăşită de dl Serghie Florescu, preşedinte al L. A. N. C. şi că­pitanul arcaşilor din Cârlibaba, a plecat la Şarul Dornei, ca să ia parte la sfinţirea steagului. În apropierea satului, au fost întâmpinaţi, cu mare entuziasm şi urări de bun sosit, de către preşedintele şi membrii Ligii. În frunte cu cele două steaguri, s-au îndreptat cu toţii la biserică. După oficierea serviciului religios, preotul paroh Sofian şi preotul Lostun din Panaci au sfinţit steagul, iar preşedintele D. Dominte a depus jurământul, pri­mind apoi steagul de la preotul Lo­stun, cu binecuvântarea să-l poarte cu cinste şi vrednicie, spre nimicirea vrăjmaşilor dinlăuntru, care stau în calea progresului economic şi cul­tural al poporului român. / Ieşind cu toţii în curtea bisericii, părintele Lostun arată celor de faţă că creştinismul a ţinut românismul, iar cu credinţă şi în unire trebuie dusă lupta contra lipitorilor de jidani (încă un exemplu că antisemitismul a fost promovat de preoţi – n. n.), ce ne-au invadat ţara şi întrebuinţează, pentru ruina­rea poporului, coruperea, şiretenia, scumpetea şi revoluţia. / Dl Robota arată, cu durere în suflet, cum sunt distruse şi prădate bogă­ţiile ţării de venetici, care ieri ne ce­reau milă, iar astăzi le suntem robi pe un pământ străbun, păstrat cu atâtea  jertfe şi stropit cu atâta sânge; cum, prin propagandă, dis­trugere, rebeliune, crime şi spionaj, ne vor distruge neamul, ţara şi tro­nul. Cheamă apoi la luptă pe tânăr şi bătrân, alăturea de marele român, dl A. C. Cuza. / Dl S. Florescu aduce salutul fra­ţilor ardeleni şi bucovineni, arătând rostul înfiinţării acestei Ligi şi lupta pe care trebuie dusă, până la sacrificii, îngrijoraţi de soarta pieirii po­porului, care au adus-o pătimaşii po­litici. / Dl A. Ţuţuianu îndeamnă popo­rul să lupte pe cale economică şi culturală. / Dl Simionescu T. vorbeşte despre pericolul naţional. / Se bat apoi ţintele pe steag, de unde s-a donat o sumă de 6.300 lei (obiceiul „bătutului ţintelor”, în schimbul obolului, este german şi servea, în Bucovina, pentru strângerea de donaţii – n. n.). În­treaga mulţime a fost fotografiată, în frunte cu drapelele. Deşi a fost un frig îngrozitor, mulţimea a stat neclintită în curtea bisericii, până la ora 3 jumătate p. m., adânc mişcată, apoi s-a risipit plină de încredere în dezrobitorul neamului, dl A. C. Cuza, şi până în zări îndepărtate se auzeau strigăte de „Trăiască A. C. Cuza!”. / S-a dat, apoi, un mic banchet, la care au participat numai membrii L. A. N. C., unde s-a toastat, în nu­mele dlui A. C. Cuza şi a celor 6 studenţi. / V. Ionescu, Membru L. A. N. C. din Vatra Dornei”[13].

1926: „Pe nenea Niculiţă îl mustră conştiinţa… Hoţomanul Niculiţă, despre care am scris mai în vară ce hoţie interesantă a făcut în jurul Borsecului, începe să aibă mustrări de conştiinţă. Anume, tatăl său s-a spânzurat, ne mai putând suferi ruşinea pe care i-a adus-o pe cap feciorul său, nici urmăririle continue ale jandarmilor, care îi răscoleau aproape zilnic casa. Niculiţă a fost zărit, mai zilele trecute, în cimitirul comunei Şarul Dornei, judeţul Fălticeni, închinându-se înaintea mormântului tatălui său. Se vede, deci, că-l mustră conştiinţa pentru că, prin hoţiile sale cele multe, a pricinuit moartea tatălui său”[14].

Neagra Şarului, 1916

1926: Cum a fost arestată banda „Fiii Codrului“ a lui Halambie Niculiţă. „Mi-am ales numai 5 jandarmi de încredere, i-am îmbrăcat în haine civile, i-am înarmat cu pistoale automate „Steir“ , iar în ziua de 19 august 1926 am plecat, din Iaşi, la Vatra Dornei, spre a merge în comuna Şarul Dornei, locul natal a lui Haralambie Niculiţă. În preajma sosirii la Vatra Dornei, au auzit vorbind în tren toată lumea că chiar ăn această zi, dimineaţă, Haralambie Niculiţă, cu banda, a oprit câteva automobile la Cârlibaba, după ce a jefuit călătorii, s-a urcat cu toată banda sa într-un automobil şi, în dispreţul patrulelor şi posturilor de jandarmi, cu îndrăzneală uimitoare a plecat la Vatra Dornei, dar în marginea oraşului s-a dat jos şi a intrat în pădure şi că nu a uitat să plătească şoferului câteva mii lei. / Eram foarte bucuros, auzind vestea. Aceasta înseamnă că banda lui Niculită era în apropiere şi nu s-a depărtat de locul lor natal. La început, planul meu era foarte simplu. Am plecat imediat, cu un automobil, la Cernăuţi, la prefectura politiei, ca să-mi aduc câinii de poliţie, să-i pun pe urma bandiţilor, în locul unde ei s-au dat jos din automobil, şi să-i urmăresc, cu câinii şi jandarmii, până în vârful munţilor, unde bandiţii s-au ascuns. Dar mare mi-a fost surpriza când am aflat, la Cernăuţi, că câinii de poliţie, în vederea economiilor bugetare, au fost vânduţi la nişte detectivi din Viena. Planul a căzut şi am plecat, cu inima strânsă, înapoi la Vatra Dornei. / Satul Şarul Dornei nu este departe de Vatra Dornei, m-am îmbrăcat cu civil şi, sub masca de negustor de vite, am plecat, cu jandarmii mei deghizaţi, la Şarul Dornei. Abia am intrat în comună, când numeroşi jandarmi, postaţi acolo, ne-a arestat ca suspecţi, cu mare alai, crezând probabil că au pus în fine mâna pe complicii bandei lui Niculiţă, şi ne-au condus la postul de jandarmi. Cu mare greutate am putut să-i conving că suntem şi noi jandarmi şi am sosit tot în urmărire. Priveam foarte atent şi studiam pe fiecare în parte. Erau fel de fel de chipuri. Dar unul dintre ei mi-a atras în special atenţiunea. Înalt, voinic, cu privirea repede şi neliniştită, cu un gest nervos tot strângea ţeava carabinei. Îl studiam mereu şi am avut presimţirea şi senzaţia curioasă, că cu acest jandarm voi avea de lucru şi, neputându-mă stăpâni, am întrebat numele. Jandarmul Mladinirovici Mihai a răspuns scurt. Presimţirea nu m-a înşelat, cu acest jandarm m-am întâlnit, mai târziu, încă o dată, în împrejurări tragice şi fatale pentru el. / Rămas singur cu jandarmii mei, i-am dat instrucţiunile şi i-am trimis în diferite localităţi, cu însărcinarea să-mi aducă informaţii despre banda lui Niculiţă. După câteva zile, ne-am întâlnit din nou. Cu tristeţe, auzeam acelaş răspuns: „Haralambie Niculiţă este foarte iubit şi apreciat de populaţie”. N-am auzit decât cuvinte de laudă pentru el şi nimenea nu-l trădează. Haralambie Niculiţă ajută multă lume săracă şi jefuia numai pe cei străini. Banda lui este compusă din 6 înşi. Haralambie Niculiţă, Smion Niculiţă, vărul lui, 2 fraţi Chirilă şi 2 femei, care umblă îmbrăcate bărbăteşte. Una din ele este concubina lui Haralambie. Trist ascultam aceste informaţii, timpul trecea şi n-am făcut încă nici un progres. Cucerirea bandei devenia ceva irealizabil. Deodată, un gând ca o segeaţă îmi străbate creierul, există încă o soluţie. Trebuie să mă întâlnesc eu personal cu banda Niculiţă. Trebuie să întreb eu, cu gura mea, dacă ei nu vor să se predea de bună voie. Să-i explic că acum sau mai târziu ei tot trebuie să cadă. Să-i arăt toate avantajele, dacă să predau de bună voie. Am povestit soluţia mea jandarmilor. Toţi mă desaprobau şi toţi îmi răspundeau că ar fi prea mare risc din partea mea, fiindcă Niculiţă are pe sufletul lui 3 jandarmi împuşcaţi. / Eu nu mai ascultam de nimeni. Ideea mă stăpânea şi, plecând de la principiul că părinţii lui Haralambie Niculiţă ştiu locul unde este ascunzişul lui şi pot să-mi înlesnească întâlnirea cu toată banda, am plecat singur, îmbrăcat militar şi neînarmat, la locuinţa lor. / Casa bătrânului Ilie Niculiţă era situată pe vârful muntelui „Rusu“, într’-un loc singuratic şi înconjurată de o pădure seculară. Cu mare greutate puteam să mă apropii de casă, câini mari ciobăneşti se azvârleau cu furie asupra mea şi numai intervenţia energică a unui om bătrân şi uscăţiv m-a scăpat de răul lor. Era Ilie Niculiţă, tatăl banditului. Mă privea foarte mirat. „Buna ziua, moş Ilie, îmi dai voie să intru în casă? Sunt foarte obosit şi vreau să beau putină apă”. Moşneagul nu a răspuns nimic, dar a deschis uşa. În casă erau încă 3 înşi. O femeie bătrână, Dochiţa, mama banditului, o fată de 17-18 ani, Maria, sora lui şi un copil de 4-5 ani, fiul lui Haralambie Niculiţă. Toţi mă priveam miraţi şi, după lungă tăcere, am fost întrebat de moş Ilie cine sunt şi ce vreau de la ei. Îi răspunsei: „Sunt ofiţer de jandarmi, moşule, şi am venit cu gânduri bune”. „Nu se poate. Jandarmii vin aicea întotdeauna mulţi şi cu armele întinse către casă noastră”. Vedeam că exprimau o neîncredere la toţi şi nu am insistat, rugându-l să-mi dea ceva de băut. Vorbeam cu ei de toate şi, peste câteva ceasuri, am povestit scopul vizitei mele, rugându-i a-mi înlesni întâlnirea cu banda. Cu privirile în jos, îmi răspunse că nu ştie nimic de Haralambie. Vedeam precis că nu sunt crezut în intenţiile mele bune şi eram nevoit să capăt încrederea lor cu orice p reţ… / Se lăsea seara. Umbrele întunecoase au început să învelească codrul şi am cerut lui moş Ilie să mă găzduiască peste noapte. Toţi mă priveau curioşi şi bănuitori. ,.Rămâi, dacă nu ţi-i frică!”, îmi spuse moşneagul. „De ce să-mi fie frică. Am inimă curată, am venit în casa dumitale cu gânduri bune şi nu poate ca să mi se întâmple nimic”. / Mi-a făcut patul în camera de alături. Prima noapte, n-am dormit aproape de loc. Gânduri grele ca plumbul îmi apăsau creierul şi numai în zori de zi am adormit, cu somnul greu, fără de visuri. Când m-am trezit, soarele era sus, pe cer. În casă nu era nimeni, numai băieţaşul se juca cu chipiul meu. Nu a trecut mult şi a apărut Maria, cu un bucheţel, în mână şi m-a invitat la masă. Simţeam, de data aceasta, că bătrânii se uită altfel, vorbesc mai sincer, mai deschis. Gestul meu de a dormi la ei, singur şi neînarmat, i-a inspirat încredere. Toată ziua, m-am jucat cu fiul lui Haralambie, iar seara am povestit până târziu, la toţi, despre ţările şi lucrurile văzute de mine. Le povesteam mereu, privindu-i, îi vedeam cu ochii duşi departe şi suspinând adânc. / De data aceasta, nu mai dormeam singur. Copilul nu se dezlipise de mine şi l-am culcat în patul meu. Aşa au trecut 5 zile. În casa lui Ilie au început să vină rudele lor, să mă audă povestind şi să-mi ceară diferite sfaturi. Simţeam şi vedeam că toţi s-au convins în sinceritatea mea. / A şasea noapte, m-au trezit câini, ce se aruncau furioşi spre pădure, dar peste un timp scurt, cu lătratul de bucurie, au tăcut. Auzeam afară un zgomot uşor, vedeam o umbră la fereastră şi simţeam o privire pe mine. Sângele mi s-a urcat în obraz, inima spărgea pieptul. Nu mai puteam răbda, am sărit din pat şi vroiam să ies afară, dar la uşă am văzut figura înaltă a lui moş Ilie. „Să nu ieşi afară!”, îmi spune cu voce înceată. „Nu e nimeni acolo. Du-te şi te culcă liniştit. Lasă, că mă duc eu să văd ce este”. Nu aveam ce face şi am intrat din nou în camera mea. Copilul, alături de mine, dormea liniştit şi răsuflarea lui regulată mi-a calmat nervii. / A două zi, dimineaţă, moş Ilie mi-a dat friptură proaspătă de căprioară şi am văzut copilul mânjit pe obraz cu ciocolată. Am priceput totul. Haralambie şi cu concubina lui au fost, noaptea, să-şi vadă părinţii şi copilul. Din nou am cerut bătrânilor să-mi înlesnească întrevederea cu Haralambie. De data aceasta, Dochiţa mi-a promis că va căuta să-mi aranjeze întâlnirea aşa de mult dorită de mine, şi a plecat în pădure, să-şi caute feciorul. Tocmai atunci a sosit o rudă a lui Niculiţă şi mi-a comunicat că la Dârmoxa, ziua mare, urşii au rupt o vacă şi, dacă vreau, pot să împuşc un urs. / Simţurile de vânător pasionat nu mă lăsa să stau liniştit; am trimis repede la postul de jandarmi, după arme, şi am plecat cu ţăranul la Dârmoxa. Hoitul, pe jumătate sfâşiat de ghearele groaznice, zăcea pe o poiană. Vedeam precis urmele ursului, de o mărime neobişnuită, bucăţi de carne şi sânge ne-au arătat drumul lui. Parcă mânat de o forţă necunoscută, mergeam în munţi, pe urmele ursului. Eram aproape de el. Auzeam un zgomot surd şi mormăitul încet. Nu am putut să-l vedem, am fost simţiţi şi ursul a dispărut. Drumul lung a fost făcut în zadar şi nici nu mai aveam timp să ne reîntoarcem acasă. / „Rămânem până mâine”, îmi spunea ţăranul . „Voi face focul şi veţi dormi perfect”. „Bine, îi răspunsei, ne vom opri aci pe malul pârâului”. / Noaptea a fost liniştită. Ţăranul dormea de mult. Luna apărea şi dispărea, dând aspectul feeric tablourilor dimprejur. Stăteam culcat şi dus pe gânduri. Pârâul curgea şoptind mereu povestea eternă de veşnică frumuseţe. Codrul adormit, cu viaţa lui tainică şi măreţia lui, îmi redeşteptau simţuri necunoscute. Simţeam că aicea e adevărata viaţă, tablourile divine, pictate de natură, te transportau spre alte gânduri. Civilizaţie, progres, oraşele cu cuştile de piatră şi de fier, benzină, praful, jazz-band, şină şi fox-trot. Cât de departe am fost de voi, privind în cerul plin de stele! Cerbul, departe, departe, mugea şi ecourile răspândeau prin munţi cântecul de dragoste al nobilului animal… Eram aşa de fericit, departe de lumea cultă, departe de minciuni şi răurile ei. O, numai acela care a cunoscut şi a trăit în munţi şi codru poate să mă-nţeleagă şi-l va cuprinde dorul lor. Dorul de ai vedea, dorul de ai simţi. / Se făcea ziuă. Am trezit ţăranul şi am plecat spre casă. Mătuşa Dochiţa mi-a eşit înainte, plânsă şi vânătă la faţă. „Pleacă repede de aicea. Astă noaptea a venit jandarmul Mladiminovici Mihai, a tras multe focuri în casă, a întrebat de dumneta, a luat cu forţa pe Maria în pădure şi acuma e sus, la târlă, unde a dat ordin lui moş Ilie să frigă carne de berbec. Nu ştiu ce gânduri are omul acesta, pleacă, mai bine, de aicea!”. „Nu te speria, mătuşă Dochiţă, mai bine spune-mi ce ai făcut cu Haralambie”. „Bine, voi spune mai pe urmă, dar acuma pleacă de aicea, să nu te găsească jandarmul”… / Priviam mirat. Ce însemna această frică, ce căuta jandarmul aci. N-am stat mult pe gânduri, am plecat la târla din pădure şi, furişindu-mă, am ajuns acolo. Jandarmul era aicea şi discuta ceva aprins cu moş Ilie. Carabina lui a fost rezemată de un pom şi, făcând un salt, am ajuns în posesiunea ei. „Ce faci aici?“, îl întreba-i. „Ţi-a fost frică că stau aicea prea mult, că poate voi afla lucruri şi despre tine? Pleacă imediat la post!”. Jandarmul Mladiminovici m-a privit lung, lung şi a plecat cu mine. L-am dat în primirea unui jandarm şi am plecat în sat. În noaptea aceea, am dormit în cancelaria postului, pentru a începe cercetarea jandarmului de dimineaţă. / La ora 5,35 am fost trezit de zgomot mare. Cineva ţipa, lângă uşa cancelariei. Deschid uşa, cu revolverul în mână, jandarmul Mladiminovici Mihai stătea pe sală, cu carabina în mână, şi îl ţinea de spate pe jandarmul caporal Popana Ştefan, adus de mine din Iaşi. S-a uitat la mine cu privirea pierdută, a pus carabina în dreptul capului şi s-a împuşcat mortal. Nu trebuia să mai fac nici o cercetare. Adevărul s-a văzut. Jandarmul caporal Popana m-a servit cu credinţă… / A treia zi, am văzut pe mătuşa Dochiţa. Plângând, mi-a spus că Maria nu a mai venit acasă şi tocmai mult mai târziu am aflat că biata fată s-a ascuns la un schit de maice. Cu Haralambie, mi-a spus că nu s-a întâlnit, ceea ce nu cred să fi fost adevărat, fiindcă imediat a început să-mi spună în ce condiţii banda consimte să se predea de bună voie. Haralambie Niculiţă şi Simion Niculiţă se vor preda, iar restul bandei mă va sechestra în pădure, până la liberarea lor pe cauţiune, cât de mare, când se vor preda şi ceilalţi, punându-mi în vedere că tot răul făcut camarazilor lor se va revărsa asupra mea. Această condiţie bandiţii o puneau temându-se de o cursă din partea noastră, ca să nu fie împuşcaţi. / Cu bucurie, am consimţit să mă predau bandiţilor, vroiam să-i studiez în libertate, vroiam să văd psihologia lor. Nu puteam însă să mă predau imediat, având serviciul ordonat de şefii mei şi am plecat, cu mamele lui Haralambie şi Simion Niculiţă la Iaşi, pentru a le prezenta domnului Colonel Sterea Constantin, comandantul Brigăzei de Jandarmi, şi pentru a-i cere aprobarea în această privinţă. Dar niciodată nu am să uit cum moş Ilie îmi spunea: „De ce îmi luaţi nevasta, băiatul e în codru, fata nu se ştie unde-i, acum îmi luaţi şi ultima mea bucurie?!”. „E pentru binele vostru, moş Ilie, am răspuns. Ai să vezi cât de bine va ieşi treaba!”. / La Iaşi, am predat ambele femei domnului Colonel Sterea Constantin, care a plecat cu ele la Cernăuţi, iar eu am plecat înapoi la Şarul Dornei. Sosit aici, am trimis după moş Ilie Niculiţă, dar nimeni nu l-a văzut de trei zile. Aveam o presimţire că s-a întâmplat ceva şi, în adevăr, noi l-am găsit spânzurat, la târla din pădure. S-a spânzurat cu lumânarea de paşte în mână. Sărmanul moş Ilie, scump a plătit păcatul copilului său, nu mai putea suporta lipsa celor dragi şi cu mâna proprie şi-a curmat viata. Sărmane suflet drept şi bun, cu rugăciunea pe buze te-ai prezentat la suprema judecată. / Moş Ilie a fost îngropat într-un colt al cimitirului, iar a doua zi am fost informat că a venit Haralambie Niculiţă, din munţi, a stat toată noaptea pe mormântul proaspăt al tatălui său, a stat cu faţa în ţărână. Cine ştie ce a fost atunci în sufletul lui, ori căinţă ori jura răzbunare. Mulţi l-au văzut, dar nici unul nu l-a trădat. / Ţăranul nostru ştie să respecte durerea. La plecare, a spus ţăranilor că va pleca, acum, din munţii Dornei, fiindcă nu mai are pe nimeni aicea scump. În adevăr, s-a ţinut de cuvânt şi a plecat, cu toată banda, dar fără femei, spre Târgul Neamţ. Aicea vroia a jefui autobuzul poştal, să pună mâna pe sume mari de bani şi apoi să treacă în Ceho-Slovacia, dar acest plan i-a fost fatal. L-a pierdut necunoaşterea terenului şi a locuitorilor. / Haralambie Niculită şi Vasile a Chirilei au rămas în pădurea Blebea, lângă Târgul Neamţ, iar Simion Niculită, cu Neculai a Chirilei, a plecat chiar în oraşul Tărgul Neamţ, să procure alimente şi informaţii. Au trecut pe lângă o cârciumă. Au auzit lăutarii şi, mânaţi de dorul casei, au intrat înăuntru, cerând să le cânte cântecele din partea Dornei. Au fost recunoscuţi de un locuitor, care a informat pe jandarmul plutonier Ciobotaru Ioan, actual secretar al Companiei Jandarmi Pedeştri Cluj. Lumea, jandarmii au tăbărât pe cei doi bandiţi, care au fost constrânşi şi au arătat unde sunt ceilalţi. O patrulă, condusă de jandarmul plutonier Ciobotaru Ioan, îi găseşte în pădure. Haralambie Niculiţă, vâzându-se prins, trage cu carabina, care se găseşte acuma în panoplia mea, şi ucide mortal pe jandarmul caporal Creţu Polier. Plutonierul Ciobotaru Ioan nu-şi pierde cumpătul şi loveşte cu un glonţ pe Haralambie Niculiţă drept în inimă. Banditul Vasile Chirilei fuge în pădure, dar este găsit. Jandarmul caporal Niogara vrea să-l lovească cu patul, arma s-a descărcat singură, iar jandarmul cade mort. Pe drum spre Tgâtgul Neamţ, banditul Vasile a Chirilei a fost împuşcat, pentru că a vrut să evadeze de sub escortă. După cercetările făcute, Simion Niculiţă şi Niculai a Chirilei au fost trimişi la Parchetul Tribunalului Piatra Neamţ, dar n-au ajuns acolo şi au fost împuşcaţi pe drum, vroind să evadeze de sub escortă. Aşa s-a sfârşit cu banda lui Niculiţă… / Dar nu va trece mult şi, în munţii Dornei, va răsuna un cântec. Îl vor cânta ciobanii, cu oile, în munţi, plutaşii, gonind plutele lor pe apele repezi ale Bistriţei, secundat de loviturile topoarelor şi zgomotul copacilor căzuţi. Cântecul trist şi duios, despre viaţa şi moartea haiducului Niculiţă, iar codrul va asculta acea poveste de fii lui dispăruţi, aşteptând cu smerenie clipa când îi va veni rândul să cadă sub mâna nemiloasă. Va asculta şi va cânta cu crengile lui un cântec de adâncă jale de timpurile trecutului, de viata liberă şi de farmecele ei. / Căpitanul Scriban Nicolae / Comandant al Companiei jandarmi Pedeştri Cluj”[15].

Neagra Şarului, 1916

1931: „O nenorocire, care a impresionat mult populaţia, s-a întâmplat în cătunul Şarul Dornei, de lângă Vatra Dornei. Femeia V. Toderean, plecând dimineaţa de acasă, a încuiat pe cei trei copii ai ei, unul de 1 an, altul de 3 şi al treilea de 6 ani, în casă, Copiii, jucându-se, au găsit o cutie de chibrituri, au scos apoi fânul din paierul de pe pat, pe care l-au aprins. Fânul a ars mocnit, dând numai fum. Copiii, neputând ieşi afară, s-au înăbuşit şi au murit toţi trei”[16].

1941: „Se publică mai jos lista Nr. 9[17], de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24: Andrioţchi Nicanor, sergent, ctg. 1937, cu ultimul domiciliu cunoscut în com. Şaru Dornei, jud. Câmpulug, mort la 12 iulie1941; Cojocaru Nicolae, soldat, ctg. 1933, cu ultimul domiciliu cunoscut în com. Şarul-Dornei, jud. Câmpulung, mort la 7 iulie 1941”. / „Se publică mai jos Lista Nr. 13, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24[18]: Alupei Toma, sergent, ctg. 1936, cu ultimul domiciliu în comuna Neagra Şarului, judeţul Câmpulung, mort la 2 iulie 1941; Ungureanu Vasile, soldat, ctg. 1930, cu ultimul domiciliu în comuna Şaru Dornei, judeţul Câmpulung, mort la 2 iulie 1941; Rusu Ioan, soldat, ctg. 1933, cu ultimul domiciliu în comuna Neagra Şarului, judeţul Câmpulung, mort la 2 iulie 1941”.

1942, ianuarie 29: „Noi, general Victor Iliescu, subsecretar de Stat al Educaţiei Extraşcolare; / Având în vedere jurnalul Consiliului de Miniştri Nr. 21 din 14 Ianuarie 1942… / Decidem: Art. unic. Se angajează, pe data prezentării la serviciu, ca diurnişti la formaţiunile tineretului extraşcolar, următorul personal, plătibil cu îndemnizaţia de şedinţă respectivă: Giurgiu Ilie, seria 1938, media 7,75, numit în comuna Gara Haitei, Neagra Şarului, postul I, jud. Câmpulung; Ecohici Gh. Ioan, seria 1938, media 7,40, numit în comuna Panaci, Şarul Dornei, postul IV, jud. Câmpulung; Vasile Gh. Petre, seria 1938, media 7,40, numit în comuna Şarul Dornei, postul III, jud. Câmpulung; Vasile Gh. Petre, seria 1938, media 7,40, numit în comuna Şarul Dornei, postul III, jud. Câmpulung”.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[19], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Bârsan Virgila, de la Cârlibaba, la Şaru Dornei, Coverca; Vasilescu Mihai, de la Stulpicani, la Şaru Dornei, Sărişor; Amorăriţei Nicolae, de la Valea Seacă, la Şaru Dornei, Sărişor; Onica Nicolae, de la Şaru Dornei, la Dorna Poiana Negri”.

1949: Se numesc directori de şcoli în Învăţământul elementar, ciclul I[20]: Bayng Leon, director la Şcoala elementară Vatra Dornei, Şarul; Câmpianu Iacob, director la Şcoala elementară Neagra Şarului; Popescu Petru, director la Şcoala elementară Neagra Şarului, Gura Haitii; Marian Dumitru, director la Şcoala elementară Neagra Şarului, Sărişor; Apetrei Nicolae, director la Şcoala elementară Şaru Dornei, Coverca; Iordache Ioan, director la Şcoala elementară Şaru Dornei, Sărişor; Apetroaie Alexandru, director la Şcoala elementară Şaru Dornei, Şar”. În Învăţământul elemenlar, ciclul II: învăţătorul Paţa Ioan, director la Şcoala elementară Şaru Dornei, Panaci.

Divisionsstab der 12 J. T.D. in Neagra Saruli

[1] Lahovari, George Ioan, Marele dicţionar geografic al României, Volumul III, Bucureşti 1900, pp. 195, 196

[2] Călători, X, II, p. 858

[3] De Serres, Marcel, Voyage dans l’Empire d’Autriche, pendant les années 1809 et 1810, Livre VIII, Bukowine, Paris, 1814, pp. 215-226

[4] Denarowski, Dr. Carl, Die mineralquellen in Dorna-Watra und Pojana-Negri in der Bukowina, Wien 1868

[5] REVISTA POLITICĂ, Anul I, Nr. 13, decembrie 1886, p. 4

[6] Gane, N., Zile trăite, Iaşi 1902, p. 230-237

[7] Familia. Nr. 6, Anul XXXI, 5/17 februarie 1895 p. 67

[8] Epoca, No. 478, Anul III, vineri 13 iunie 1897, p. 3

[9] Lahovari, George Ioan, Marele Dicţionar Geografic al României, volumul V, 1902, p. 507

[10] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 215

[11] Habermann, Hugo, Über die Führungstätigkeit der höheren Kommandanten im Kriege, aus persönlich Erlebtem, în Militärwissenschaftliche und technische Mitteilungen, Wien 1921, pp. 405-407

[12] Viaţa Nouă, V, nr. 1, 26 mai n. 1918, p. 7

[13] Înfrăţirea Românească, No. 6, Anul II, 15 ianuarie 1926, p. 15

[14] Unirea Poporului, Nr. 45, Anul VIII, 7 noiembrie 1926, p. 5

[15] Gardianul, Nr. 1, Anul I, ianuarie 1930, pp. 25-28

[16] Biserica şi Şcoala, Nr. 43, Anul LV, 25 octombrie 1931, p. 7

[17] Monitorul Oficial, Nr. 202, 27 august 1941, pp. 5043 şi următoarele

[18] Monitorul Oficial, Nr. 220, 17 septembrie 1941, pp. 5543-5549.

[19] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[20] Monitorul Oficial, Nr. 20, 25 ianuarie 1949, pp. 845, 846