Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Ropcea

ROPCEA. Într-un uric din 18 februarie 1448, în care se menţionează satul Storojineţ pe Siret, se face precizarea „mai sus de Rubcea”.

1691: „În al șaselea an al domniei lui Cantemir Vodă, coborâtu-s-a craiul Sobeţchi, cu oşti grele, iar în Țara Moldovei, fiind îndemnat și de munteni, de Brâncovanul, după cum era învăţat ca să facă rău acestei țări, de se acolisie de dânsa totdeauna, pe cum şi mai pe urmă, de-au adus şi pe moscali, cu faptele lui. Care, Dumnezeu, pentru suspinurile săracilor, i-au plătit de s-au stâns pomenirea lui cu totul. Ş-au venit craiul cu obuzul, pe la Botăşeni şi prin Cotnari, până la Târgul Frumos, şi de la Târgul Frumos iar s-a întors la țara lui, că era vreme de toamnă. Și atunci, întorcându-se, au lăsat oaste cu bucate în cetate, în Neamț, și-n Suceava, în mănăstirea armenească, şi-n Agapia, în mănăstire, şi-n Săcul, şi-n Câmpulung, şi-n Hangu. Şi când a ajuns cu obuzul pe Siret, pe la Ropcea, aşa i-a lovit o ploaie cu ninsoare, de i-a ţinut acel viscol vreo trei, patru zile, de-a murit oastea mai bine de jumătate, îngheţată şi leşinată, că era pe la noiemvrie. Iar caii le-u murit toți din obuz, de le-au rămas carele şi caretele, şi puşceli (tunurile – n. n.) toate la Ropcea. / Zic că nici craiul mai n-a fost având cal, să-ncalece. De-abia a mers până la Seletin, că i-a fost lovit mânia lui Dumnezeu, de nu era numai viscolul, ci-i lovise și o boală, de mureau şi oameni, și cai. Și la anul a trimis, din Țara Leşească, de-au luat puşcele de la Ropcea”[1].

1707: În 3 iulie 1707, Sofronia, jupâneasa lui Ion Cuirar, fata lui Strătulat Volcensci, care primise danie, de la unchiul ei, Vasili Ropceanul, o jumătate „din sat Ropce”, vindea acea moşie, pentru 55 lei, vărului ei; Vasili Ropceanul.

1721: Până în 1721, satul Ropcea aparţinuse lui Vasile Ropcean, cel care stăpânea şi Şcheia. Ropceanul a împrumutat nişte bani (100 lei turceşti, în 10 iunie 1720) de la episcopul Calistru al Rădăuţilor, cel care „s-a ocupat mult cu afaceri băneşti”, şi, cum Ropcean nu putea plăti datoria şi camăta, adică 147 lei turceşti, în 27 mai 1721, egumenul l-a lăsat fără cele două sate.

1724: „Zapisul lui Toader Paholce, dat la mâna lui Ştefan, vornicul de Cândeşti, precum i-a dăruit a patra parte de Ropce, din jos, din anii 7232 (1724)”[2].

1736: „Un hrisov scurt de la Grigorie Ghica din 26 iulie 7244 (1736), prin care supune vecinii din Ropce mănăstirii Putna”[3]. „Carte domnească de la Grigorii Ghica voievod, dată lui Macarie, Igumenul de Putna, ca să stăpâniască vecinii din Ropce, din anii 7244 (1736), Iulie 27”[4]. „Mănăstirea posedă un hrisov din 26 iulie 7244 (1736), prin care i se supun vecinii din Ropcea”[5].

1741: „Carte domnească de la Grigorii Ghica voievod, cătră vel căpitan de târgul Siretului pentru o moară de la Ropce, a mănăstirii Putnii, ce au făcut-o un preot, pe locul mănăstirii, şi au dat-o da­nie mănăstirii, din anii 7249 (1741) Ghenarie 15”[6].

1756: „Zapisul lui Vasile Ropceanul, dat la mâna lui Calistru, epis­copul de Rădăuţi, cum i-a făcut sfinţia sa bine, de i-a dat 100 lei bătuţi, de s-a scos din robie, şi cum a pus zălog la sfin­ţia sa a patra parte de sat de Ropce, şi cu vecini, la vade adică, Martie din zece zile, până la Sfânta Maria, iar nedând banii la zi însemnată, să fie această moşia şi cu vecini veşnică a sfin­ţii sale”[7].

1760: „Carte domnească de la Ioan Teodor voevoda, dată lui Costân, feciorul lui Ştefan Cotruţă, ca să stăpânească a patra parte din Ropce, partea din jos (unde este acum partea mănăstirii), din anii 7268 (1760) Iulie 7”[8].

1762: „Mărturia hotarnică de la Vasile Buhăescul şi de la Lupul Hadânbul, vornic de poartă gospod, cum au hotârit această moşia Ropce, 7270 (1762)”[9].

1772: Recensământul lui Rumeanţev[10], din 1772-1773, înregistrează la Robcia din Ocolul Berhometelor „40 – toată suma caselor”, însemnând 2 mazili, 2 ruptaşi, 2 panţiri, 2 popi, 2 femei sărace şi 30 birnici.

1775: Sat vechi răzeşesc, Ropcea mai avea, în 1775, 5 mazili, la care se adăugau 2 popi şi 45 familii de ţărani. Printre mazilii satului Ropcea se numărau, Ursachi Sorocianul, Ion Coşătianul şi Iordachi Alcazi.

1776: Partea de sat a lui Ioniţă Sorocianul şi Ştefan Sorocianul, nepoţii lui Toderaşco Sorocianul şi ai Mariei, va reveni, în 18 noiembrie 1776, copiilor lui Ioniţă Sorocianul, Tudurachi, Gheorghi, Constantin, Marica şi Irina, şi fetei lui Ştefan Sorocianul, Soltana.

1782: În 25 ianuarie 2782, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, „s-au înfăţişat egumenul mănăstirii Putna, cu numele Ipasaf ieromonah, pe care l-a chemat comisiunea, cu eclesiarhul aceleiaşi mănăstiri, anume Atanasie: Întrebare: Quo titulo posedă mă­năstirea Putna a patra parte din Ropce? Răspuns: Mănăstirea a primit a patra parte din Ropce în dar, de la episcopul Calistru, care a murit, pe cale, când se întorcea de la Iaşi. Mănăstirea însă n-are o carte de danie de la binefăcător. Afacerea acestei pătrimi este asemenea celei mai sus amintite a satului Terebleşii. Să se no­teze: Mănăstirea posedă un zapis de la proprietarul acestui sat, de la care l-a cumpărat episcopul Calistru. Acest zapis se află aicea, sub No. 124. Întrebare: Posedă mănăstirea o hotarnică pentru această pătrime din Ropce şi de când posedă în linişte această pătrime din Ropce? Răspuns: O hotarnică pentru această pătrime se află, însă răze­şii din Iordăneşti şi-au împropriat această pătrime şi zic că ea ar fi în hotarul  lor. Acum, pe timpul când era  dl general baron Spleny în ţară, a avut mănăstirea o ceartă pentru hotar cu aceşti răzeşi, care s-a finit prin o hotărâre făcută de căpitanul şi directorul Schmiedebauer, hotarele s-au îndreptat şi mănăs­tirii Putna i s-a ajudecat partea ei, cu toate acestea mănăstirea, până astăzi, nu posedă nimic şi răzeşii posedă această a patra parte de sat. Să se noteze: Hotarnica, făcută înainte de 20 ani, la poruncă domnească, se află aice, sub No. 125, şi promiţând egu­menul şi hotărârea directorială, pe care n-a luat-o cu sine, aceasta se va alătură aicea, sub No. 126”[11].

1782: În 16 septembrie 1782, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, Ursachi Sorocean, Iuon Cozma, Manole Borce şi Nicolai Morţun declarau că stăpânesc, împreună cu rudele lor, trei sferturi din satul Ropce, moştenite de la ginerii lui Sorocean, Constantin Alcazi şi Constantin Coşotan. În 1 iunie 1785, toţi stăpânii din Ropcea aveau să se învoiască asupra stăpânirii părţii de jos a satului de către Ursachi Coşotianul şi de cumnaţii lui, Iuon Cozma şi Manole Borce.

1785: În 17 august 1785, Lupul Sorocean, feciorul lui Vasile, dăruia vărului său, Ursachi, feciorul lui Mihalache Grec, o treime din Poiana Sârbii.

1835: În 3 februarie 1835, Ioniţă şi Zoiţa Brahă dăruiau fetei lor, Aniţa, jupâneasa lui Antohi Sorocean, partea lor din Ropcea, printre martori aflându-se şi parohul Mihail Palievici. Sorocenii obţinuseră părţile din Ropcea, la schimb, de la Iuon Ropceanul.

1864: Biserica Adormirii Sfintei Maria din Ropcea a fost construită în 1864, pe locul bisericuţei din 1786, slujită, în 1843, când avea 1.142 enoriaşi, de parohul Mihail PALIEVICI, patron bisericesc fiind Nicolai de BARBUL. În 1876, parohul Emanuel PALIEVICI păstorea peste 1.676 suflete, patron bisericesc fiind Ioan de BARBUL. În 1907, patroni bisericeşti erau baronii Nicolai şi Natalia HORMUZACHI, Nicolai cavaler de FLONDOR şi evreul Herzl ACHNER, paroh fiind tot Emanuel  PALIEVICI, născut în 1836, preot din 1863, paroh din 1873, iar cantor, din 1900, George ANTONOVICI, născut în 1828.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Storojineţ – Storojineţ (Curte districtuală), Banila Moldovenească pe Siret, Broscăuţi, Budeniţ, Cireş cu Opaiţ, Ciudin cu Neuhütte (coliba nouă), Davideni, Igeşti, Iordănești, Camenca cu Petriceanca, Carapciu pe Siret cu Hatna, Comareşti, Comareşti Camerale cu Althütte (coliba veche), Crasna-Ilschi cu Glashütte (fabrica de sticlă), Cupca, Panca, Pătrăuţi pe Siret, Prisăcăreni, Ropcea, Suceveni sau Pomeşti, Zadova”[12].

1882: Volumul 8, Raport anual pentru 1881. Pagina XI. (Tumuli, morminte megalitice, descoperire de aur). „Conservatorul Gutter a raportat recentele sale cercetări arheologice în Bucovina, în special în vechiul castel din Suceava. S-a remarcat raportul aceluiași conservator despre tumulii din Pătrăuţi (Petrouts), Siret (Sereth), Corceşti (Korczeschti) și Ropcea (Ropcze), precum și un alt raport, despre așa-numitele morminte megalitice, găsite la Jankulberg (Dealul lui Iancu) și despre un depozit de aur, găsit la Hatna“[13].

1892: Informatori ai lui Simion Florea Marian, pentru documentarea studiilor sale folclorice[14], au fost și „studinții gimnaziali Iancu de Cuparencu și Em de Cuparencu, din Ropcea”.

1894: Din 1894, funcţionau, la Ropcea, două şcoli cu câte 2 clase, iar din 1900, şi o şcoală cu o clasă[15].

1896: În 1896, „familii de răzeşi şi mazili sunt în Ropcea: Sorocean, Ianovici, Braha, Semaca (numele rusificat al familiei Şeptilici – n.n.), Jancoschi, Borcea, Onciul, Cuparencu, Volcinschi şi multe altele. Biserica din Ropcea este făcută de răzeşi, şi cele două şcoale comunale, cu limba românească a învăţământului, se află în două case de răzeşi, anume una la domnul Georgi Volcinschi şi una la domnul Dimitrie Sorocean. Portul fraţilor răzeşi şi mazili din Ropcea este cel românesc din vechime”[16].

1900: Din conducerea nou înfiinţatei Societăţi a Mazililor şi Răzeşilor din Bucovina făcea parte şi „Eudoxiu Daşchievici, primar comunal în Ropcea”[17].

1906: „Miercuri, în 7 Noiemvrie 1906, a răpausat, în Ropcea, în etate de 65 de ani, doamna Veronica de Cuparencu, născută de Braha. Repausata e mama dlui profesor Ioan cav. de Cuparencu, din Cernăuţi, şi a dlui adjunct de la tribunalul din Câmpulung Dr. Em. cav. de Cuparencu”[18].

1906: „Din Ropcea primim o corespondenţă mai lungă, iscălită de peste 20 de locuitori, că nume bun din comuna aceasta, prin care se exprimă părintelui exarh (Emilian – n. n.) Palievici mulţumită pentru atitudinea sa hotărită în consiliul comunal faţă de încercările proprietarului Achner de a câştiga pentru sine o parte din toloaca sătească. Atragem atenţia comitetului ţării asupra încercărilor lui Achner de a se îmbogăţi pe seama comunei”[19].

1907: „Vineri, în 29 martie 1907, a repausat, în Ropcea, soţia învăţătorului superior din loc, Paulitia Reuţ, născută Cernăuţean. Înmormîntarea va afla loc duminică, în 31 martie”[20].

1907: „Deputatul naţionalist dl Dr. Constantin Isopescul-Grecul a ţinut, Dumineca trecută, în 25 august, la Banila moldovenească, Miercuri în 28 august, la Ropcea iar astăzi, Duminecă, la 1 septemvrie, ţine la Boian o adunare electorală. Primirea ce-a avut-o, atât în Banila, cât şi în Ropcea, a fost grandioasă şi la ambele adunări poporul, adunat cu miile, i-a votat deplină încredere. În Ropcea, a fost dl deputat sărbătorit ca un rege. La hotarele comunei, a fost întimpinat de primarii comunelor învecinate cu pâine şi sare şi condus cu un alai de sute călăreţi la locul de adunare, unde s-a fost strâns popor ca la zece mii. Nu puţin mai grandioasă va fi primirea şi la Boian”[21].

1907: Din Comitetul național districtual Storojineț făceau parte „părintele Em. Palievici, Eud. Dașchievici, M. Reuț, învățătorul superior Vasile Canțer și Emilian Antonovici din Ropcea”[22].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Ropcea, comună rurală, districtul Storojineţ, aşezată pe ambele maluri ale Siretului, între Iordăneşti şi Storojineţ. Suprafaţa: 17,30 kmp; popu­laţia: 2.021 locuitori români, de religie gr. or. Se compune din vatra satu­lui, cu o populaţie de 1.934 lo­cuitori, şi din cătunul Slobozia-Ropcea. Este lângă drumul districtual Sto­rojineţ-Petriceanca; haltă de drum de fier a liniei Berhomet-Hliboca; are 2 şcole primare, o sală de lectură, „Deşteptarea”, şi o biserică parohială, cu hra­mul „Adormirea Maicii Dom­nului”. A patra parte din Ropcea, fostă înainte a mănăstirii Putna, aparţinea, la anul 1776, îm­preună cu celelalte 8 părţi, mazililor Ursache Soroceanu şi Ursache Coşcoteanu. Aceasta comună este pome­nită într-un hrisov, datând din anul 6956 (1448), ceea ce înseamnă că întemeierea ei este foarte veche. La 1691, a fost nimicită aci, printr-un mare viscol, armata lui Sobieschi, care se întorcea, pe vreme de iarnă, din vestita expediţie de jaf, întreprinsă în ţara Moldovei. Viscolul cum­plit înămoli aci tunurile şi carele de muniţie ale regelui lacom, încât trebui să le lase acolo, până în primăvară şi să-şi salveze viaţa cu oamenii săi. Din aceştia, au pierit, totuşi, destul de mulţi în acea iarnă geroasă, iar alţii s-au pribegit pe la locuitorii din apropiere. De acolo va fi ră­mas, desigur, şi vorba care mai există încă şi astăzi: „De la Ropcea, mai la vale, umblă foametea călare”. Între locuitorii Ropcei, ce se ocupă mai toţi cu lucratul pământului, creşterea vitelor şi parte cu pescuitul, sunt multe familii cu nume polon, care, deşi cu totul romanizate, arată destul de clar originea lor, mai ales că şi se pretind a fi de neam (şleahtă leşească). Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 191 hectare pământ arabil, 361 hectare fânaţuri, 15 hectare grădini, 554 hectare imaşuri, 1.057 hectare păduri. Se găsesc 162 cai, 915 vite cornute, 150 oi, 270 porci, 120 stupi de albine. Ropcea-Achner, moşie, cu administraţie specială, districtul Storojineţ. Suprafaţa: 7,79 kmp; popu­laţia: 148 locuitori ruteni, izraeliţi, poloni şi câţiva români; religia gr. cat., mozaică, rom. cat. şi gr. or. Moşia aceasta forma, la 1776, împreună cu Ropcea-Barbulu, o singură moşie, proprietate a mănăstirii Putna. Ropcea-Barbu, moşie, cu administraţie specială, districtul Storojineţ. Suprafaţa: 6,04 kmp; popu­laţia: 116 locuitori, români în majoritate, de religie gr. or. şi mozaică. Moşia aceasta, împreună cu Ropcea-Achner, forma, la 1776, o singură moşie, pro­prietate a mănăstirii Putna”[23].

1911, Em. Grigorovitza: „În josul Siretului, cam spre amiazăzi, odată cu drumul ce duce, de-a lungul grădinii şi curţilor familiei boiereşti a Flondorenilor, dai, la o depărtare de jumătate de ceas, de alt sat frumos, cu multe amintiri din trecutul Bucovinei, satul Ropcea. De pe o ridicătură de deal lină, aripată, pe amândouă laturi, cu câte o rarişte de stejari umbroşi, drumul porneşte repede, la vale, şi dă în vatra satului răzăşesc de odinioară. / Despre dealul acesta ştiu letopiseţele Moldovei, ba ştie şi cântecul poporului, că iată cum sună stihurile Moldovencei, ce coboară, cu legăturica de vreascuri, din pădure, către cărăruşa satului: // De la Ropcea, până-n deal, / Cade Leahul de pe cal; / Iar din Ropcea, mai la vale, / Umblă foametea călare”[24].

1914-1918: Obolul de sânge pentru Bucovina a fost depus de „Infanteristul Onofrei Costineanu, Ropcea, Regimentul 22, rănit; Fruntaşul Herman Costinean, Ropcea, Regimentul 22, rănit”[25]; „Meliton a lui Toader Costinean, născut în Ropcea, la 3 iulie 1885, ar fi murit, la 6 februarie 1918, în Prewoczowska, guvernământul Kurski, Rusia, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Ioanei a lui Meliton Costinean, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[26].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Storojineţ căcea parte, ca locţiitor, şi „Procopie Lunguliac, agricultor, Ropcea”[27].

1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc orto­dox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Flondor Nicu Dr. cav. de, Cernăuţi, strada Eugen Nr. 4 (Ropcea); Hormuzachi Alexandru, Dr. baron, Cer­năuţi, strada Iancu Zotta No. 8 (Ropcea); Hormuzachi Constantin baron, Ischi (Ropcea)”[28].

1922: Având în vedere concursurile publicate, cererile prezentate şi propunerile făcute de revizorate, Consiliul şcolar al ţării a făcut, în şedinţa din 27 Martie 1922, sub preşedinţia domnului Director general delegat al învăţă­mântului din Bucovina, următoarele numiri, pe ziua de 1 Aprilie 1922 – a). în calitate de învăţători superiori: Alexandru Iancovschi la Ropcea m./dr.”[29].

1933: „9 Decembrie 1933. În jnd Storojineț, echipa legionară, condusă de părintele Dumitrescu-Borşa, încă nu fusese arestată. În 9 Decembrie legionarii se concentraseră la cătunul Maidan, din Storojineţ, pe la prieteni ai mişcării. În oraş, toată lumea suspectă era legi­timată. Informatori în oraş intrau nu­mai deghizați. Ordine împotriva legio­narilor se duseră în toate satele. În dimineaţa zilei de 9 Decembrie, părin­tele desparte pe legionari în două echipe, una va parcurge Storojineţul, prin cătunul Albovăţ, Ropcea, Pătrăuți de Sus, Igeşti, Ciudei, Crasna, căutând să se întoarcă pe altă cale înapoi. A doua echipă va ajunge până la Adâncata, prin Carapciu, şi se va întoarce. / O echipă de 9 legionari intră în Ropcea. Afară, ger, de nu vezi ţipenie de om pe drum. Legionarii trec cân­tând. Satul e în duşmănie cu legionarii, e cuzist, nu îi salută nimeni, câte un ţăran se uită mirat şi neîncrezător dintr-o ogradă. / Sunt orele 12 şi băieții au flămânzit, de două săptămâni echipa e în marş necontenit, dar nicăieri atâta opacitate ca în Ropcea. În sfârşit, iată casele răzeşeti. Sărăcăcioase, uneori mai sărăcăcioase decât cele ţărăneşti. Răzeşii nu mai sunt ce au fost odată, dar spiritul de demnitate şi onoare încă nu s-a uitat. / Un flăcău se repede, de undeva, dintr-o uliță și taie drumul echipei: / „Sănătate!”. / „Trăiască Legiunea, Camarade, sunt pe-aici legionari?”. / „Da, sunt, eu şi mai sunt câţiva flăcăi”. / „Bine, unde-am putea noi sta puţin de vorbă?” / „Ştiu eu, să mergem la bunicul”. / „Bunicul dumitale e legionar?”. / „E bătrân, are 71 de ani, dar e om bun şi trebuie să ne primească”. / Alexandru Volcinschi e un răzeş bătrân, vorbeşte molcaluţ, aşa de simplu şi de curat: / „Apoi, voi sunteţi din Garda de fier?”. / „Da, moşule”. / „Dumnezeu să vă deie sănătate, poate că-ți face, odată, dreptate”. / „’om face moşule, trebuie să facem”. / „Ia-n cată, noră şi fă-le ceva de mâncare, c-or fi flămânzi dumnealor!”. / După o oră de odihnă, echipa, întremată, părăsi Ropcea, spre Pătrăuți. / În Ropcea, jandarmii, aflând de trecerea echipei, umblau vârgol să o poată găsi. Dispăruse fără urmă între casele răzeşeşti. Către seară, jandarmii arestară şapte flăcăi, bănuiți a fi con­spirat la ordinea de stat. În sfârşit, au aflat că echipa a fost adăpostită la Alexandru Volcinschi. Au fost trimişi doi jaudarmi şi l-au adus la post. / Şeful de post scrie, la masă, pro­tocoale. Bătrânul se apropie de masă: / „Pentru ce m-aţi adus aice, domnule?” / „Crucea şi Dumnezeul mă-ti, să taci, că nu te-am întrebat! O să vă arăt eu vouă, anarhişti ce sunteți. Fundul tembiței vă aşteaptă”. / „D-apoi ce am făcut eu, domnule, bătrânețele mele, da neam de neamul meu n-o avut de lucru cu jandarmii. Lăsați-mă-n pace. Eu mă duc acasă”. / Şi moşneagul dă să iasă. Doi jan­darmi se reped la el şi-l leagă cu mânile la spate: / „Aşa, bestie, nu ţi-a fost bine, stai în lanţuri şi taci! Eu să vă spun ce-aţi făcut?”. / Ochii slabi şi supţi ai bă­trânului se umeziră: / „Aveţi milă, domnilor, de bătrâneţele mele, de cinstea mea!”. / „Tot nu taci!?”. / Şeful de post sări peste moşneag, îl izbi la pământ şi-l călcă în picioare. / „Aşa, acum duceţi-l în găinărie şi-l închideţi acolo, ăştialalţi rămâneţi aici şi să vă puie dracul să mişte careva, că vă arăt eu vouă!”. / Pe la orele 12, noaptea, protocoalele au fost închise, s-a stabilit că toţi arestaţii au avut legături cu Garda de fier şi, deci, au conspirat la ordinea de stat. / Afară, noaptea de Decembrie stă de pază şi-n noapte legionarii aşteaptă, le­gaţi, sentinţa. Alexandru Volcinschi, amorţit, a căzat în noapte şi ger. Nu-l păzea nimeni, căci ştiau toţi că nu va fugi. / În casă, e călduţ şi-i bine. Şeful de post a salvat ordinea de stat. După o zi atât de furtunoasă, acum se odih­neşte, liniştit. / 10 Decembrie. Şapte flăcăi din Ropcea sunt trimişi la Storojineţ. În frunte, singurul cu mânile legate, e Alexandru Volcinschi. / „De ce l-aţi legat pe ăsta?”, întreabă comandantul Legiunii de jandarmi, căpitanul Fotino. / „E recalcitrant, să trăiţi!”. / „Bine, duceţi-i la penitenciar”. / Aci, ceilaţi 30 de anarhişti, arestaţi, aşteptau. Nu ştia nimeni pentru ce a fost arestată atâta lume. / „Bătrânețele mele, măi băieţi, pentru ce m-au adus aici? Cinstea mea, sunt bolnav, spuneţi-le să mă lase, că nu mai am mult”. / „Ce putem face noi, moşule, ne va da drumul, că n-are de ce ne ţine. Dar să ştii d-umneata că cea mai mare cinste a vieţii dumitale asta e, că te-au arestat pentru bunătatea şi cură­ţenia dumitale”. / „Cum?”… / După trei zile, ânţe­legea şi bătrânul ce s-a întâmplat. A înţeles toate, nu mai vorbea. Nici nu avea cine să vorbească. A venit co­misia de triere şi l-a găsit fără nici o vină. Acasă n-a plecat pe jos. L-au dus cu trăsura. A mai gogit câteva săptămâni. Aşa, bolnav, tot n-a uitat de cei rămaşi în închisoare. În fiecare săptămână, venea, de la Ropcea, nora bătrânului, şi ea văduvă, şi aducea câte un ulcior de lapte şi câte-o pâine. Pe urmă, n-a mai venit. Noi n-am uitat însă nici până azi de Alexaudru Volcinschi. / Am aflat târziu cum s-a sfârşit bătrânul. Legionarii au intentat proces şefului de post. Procesul a fost casat, fiindcă şeful de post executa un act de guvernământ şi, deci, nu poate fi făcut responsabil“[30].

1941: „Se publică mai jos Lista Nr. 13, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24[31]: Ionuţ Zaharia, fruntaş, ctg. 1935, cu ultimul domiciliu în comuna Ropcea, judeţul Storojineţ, mort la 6 iulie 1941”.

[1] Neculce, Ion, Letopisețul Țării Moldovei, Chișinău 2011, p. 149

[2] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, p. 187

[3] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, p. 94

[4] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, p. 187

[5] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, p. 22o, subsol

[6] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, p. 188

[7] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, p. 187

[8] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, p. 188

[9] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, p. 188

[10] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 336

[11] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, pp. 251, 252

[12] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[13] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[14] Marian, S. Fl., Înmormântarea la români, București 1892, pp. 29, 52, 53

[15] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 33, 1876 p. 70, 1907 p. 149

[16] DEŞTEPTAREA, Nr. 2/1896, p. 14

[17] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 1, bilunar – proprietar şi editor: Prof. Dr. Iancu cav. De Cuparencu; redactor responsabil: Teofil cav de Manescul; tipografia lui E. Kanarski, Cernăuţi, 18 noiembrie 1910, pp. 4-7

[18] Apărarea Națională, Nr. 11, Anul I, duminică 11 noiembrie stil nou 1906, p. 3

[19] Apărarea Națională, Nr. 24, Anul I, joi 27 decembrie stil nou 1906, p. 3

[20] Apărarea Națională, Nr. 25, Anul II, joi 4 aprilie stil nou 1907, p. 3

[21] Apărarea Națională, Nr. 62 și 63, Anul II, duminică 1 septembrie stil nou 1907, pp. 5 și 6

[22] Apărarea Națională, Nr. 21, Anul II, joi 21 martie stil nou 1907, p. 3

[23] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 182, 183

[24] EM. GRIGOROVITZA, Cum a fost odată / Schiţe din Bucovina, Bucureşti 1911, pp. 58, 59

[25] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8

[26] Monitorul Bucovinei, Fascicula 9, Cernăuţi 15 martie nou 1921, pp. 98-105

[27] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[28] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66

[29] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41

[30] Macrin, George, Moșul Alexandru din Ropcea, în Iconar, Nr. 2, Anul III, 1937, pp. 3, 4

[31] Monitorul Oficial, Nr. 220, 17 septembrie 1941, pp. 5543-5549.