Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Romaneşti | Dragusanul.ro

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Romaneşti

 

 

 

ROMANEŞTI. În 15 martie 1490, printre bisericile închinate Episcopiei Rădăuţilor se afla şi „biserica de la Roman” (deci, făcute de un oarecare Roman), dar atestarea explicită a satului datează din 23 iulie 1568, când Bogdan Rareş dăruia Mitropoliei Sucevei satul Româneşti, cu împuternicirea ca „numai mitropolitul să aibă a lua dările, afară de darea către Poartă”.

 

1663: În 25 februarie 1663, Eustratie Dabija Vodă întărea diata lui Isac Cocoranul, prin care Isac lăsa feciorilor săi, Constantin şi Săcuianul, „partea de moşie de sat de Romăneşti, în ţinutul Sucevei, câtă i se va alege, care i-a fost parte cumpărătură, parte baştină, împreună cu o moară şi cu toate veniturile şi părţile sale drepte”.

 

1704: În 16 iulie 1704, Mihai Racoviţă Vodă întărea armaşului Ştefan Străşca, nepotul lui Onciul Iuraşcovici, „a sa ocină şi moşie den sat Romăneşti… şi să ia de a zecea din cămp, păne, fănaţe, pomete, prisăci şi den tot locul tot venitul ce va fi pe acele locuri”, dreptul de a strânge dijma fiindu-i întărit lui Ştefan Străşca şi în 1 iulie 1716.

 

1722: În 20 februarie 1722, partea de sat a lui Toader Paladi era moştenită de feciorul lui, Iuon Paladi.

 

1740: În 25 noiembrie 1740, a şasea parte din satul Româneşti era stâlpită pentru Toader Brahă, cel care îşi va apăra proprietatea la Divanul Domnesc, în 2 februarie 1751, când Mihalache Cuparenco umblase cu zapise false, rupte la Divan, apoi o va dărui, în 11 martie, mănăstirii Humor, în cimitirul căreia urmau să fie îngropaţi Toader şi Antimiţa Brahă.

 

1750: În 5 februarie 1750, conform mărturiei lui Mihail Străşca, moşia Româneşti aparţinea lui Onciul Iuraşcovici, care o dăduse zestre ginerelui său Ieremie Cărcu. După moartea lui Cărcu, Româneştii au rămas în proprietatea văduvei lui, Maria, care a dăruit-o nepoatei sale, mama lui Mihail Străşca, cea care a dat-o drept zestre, în 1714, ginerelui ei, Toader Brahă.

 

1751: În 9 februarie 1751, cearta dintre Toader Braha şi Andrei Cuparenco pentru satul Româneşti ajunge la Divan, Brahă cerând despăgubiri pentru dijmă şi alte venituri, pierdute în anii în care Cuparenco încercase să-i fure moşia.

 

1764: În 1 aprilie 1764, Miron Cuparenco dă copiilor săi, Andrei şi Dochiţa, „a patra parte din Romăneşti ce sănt pe Horaiţ”. Printre martori, se afla şi popa Simion ot Romăneşti.

 

1722: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Româneşti, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „32 – toată suma caselor”, însemnând o slugă a logofătului BALŞ, o femeie săracă şi 30 birnici.

 

1775: În 1775, satul „Romăneşti” avea 1 popă şi 35 familii de ţărani iobagi.

 

1782: În 2 decembrie 1782, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, Mihalachi, Iuon şi Vasilie Cuparenco declarau că stăpânesc, împreună cu Ştefan Malinescul, a treia parte din satul Româneşti, moşie care „vine de la Ştefan Matieşescul, a trecut la Dumitraş, pe urmă la Constantin Matieşescul, care Constantin a dat satul zestre lui Miron Cuparenco”.

 

1783: În 11 ianuarie 1783, în faţa Comisiei apare vechilul lui Lupul Balş, Constantin Bocşa, declarând că Lupul Balş stăpâneşte o altă a treia parte din satul Româneşti, cealaltă treime aparţinând, conform declaraţiei din 11 aprilie 1783, lui Constantin Sturza reprezentat de Andronic, fiul vechilului Bogdan Moise din Suceava.

 

1789: În 4 iulie 1789, copiii lui Ştefan Mălinescu, Ioniţă, Neculai, Maria, jupâneasa lui Gheorghie Bucescul, şi Smaranda, jupâneasa lui Toader Sămaca, împart între ei moşia din Româneşti a părinţilor lor, Dochiţa şi Ştefan Mălinescu.

 

1793: În 7 aprilie 1793, Ralu, soţia generalului rus Matei Cantacuzino înscria partea sa de sat Româneşti, primită, la schimb, de la Iordachi Balş, în 6 iulie 1792.

 

1802: În 2 septembrie 1802, Nicolai Malinescul vindea lui Ursu Moisa „partea sa de Găureni zişi şi Româneşti, pentru 320 florini vienezi”.

 

1803: În 10 octombrie 1803, partea de Româneşti care fusese a lui Iuon Paladi şi pe care o moştenise nepoata lui, Ileana Sturza, jupâneasa  lui Vasile Neculce, a fost dăruită feciorilor Ilenei, Ioan şi Constantin Neculce, Constantin arendând sfertul lui de sat, în 12 august 1810, lui Iordachi Cărste, apoi, din 7 aprilie 1812, lui Ilie Ilschi, apoi, din 2 februarie 1813, lui Iosef Volanschi.

 

1814: În 13 iunie 1814, Constantin Neculce vinde, pentru 900 galbeni olandezi, partea lui din Româneşti armeanului Bogdan Botoşanul.

 

1843: Biserica Sfântului Nicolai din Româneşti, construită în 1759, restaurată în 1895, avea, în 1843, 1.070 enoriaşi, împreună cu satele Iacobeşti, Gura Solcii şi Slobozia, patroni bisericeşti fiind Bogdan de BOTUŞAN şi familia BOTUŞAN, iar preot administrator, Alexander PROCOPOVICI. În 1876, parohia avea 1.393 enoriaşi, patron bisericesc era Bogdan de BOTUŞAN, paroh fiind Vladimir RENNEY de HERŞENI. În 1907, paroh era Ioan ZUGRAV, născut în 1846, preot din 1874, paroh din 1882, iar cantor, din 1901, Ioan PALIEVICI, născut în 1868[2].

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Suceava (Oraş cu tribunal districtual) cu Cutul Zamca, Iţcanii Vechi şi Şeptilici, Bosance cu Nemericeni, Podeni, Hriaţca şi Lisaura, Buneşti, Buninţi, Chilişeni, Danila, Găureni, Hatna cu Dărmăneşti, Iacobeşti sau Fogodisten cu Gura Solcii, Slobozia sau Milişăuţii de Jos, St. Ilie, Ipoteşti, Iţacanii Noi, Călineşti Enache cu Vasilache, Călineştii lui Kuparenko, Costâna cu Berindeşti, Liteni, Mereţei, Mihoveni, Mitocul Dragomirnei cu Lipoveni, Părhăuţi, Pătrăuţi pe Suceava, Reuseni, Romaneşti, Rus Mănăstioara, Rus Plavalar cu Rus Poienile, Securiceni, Şcheia, Soloneţ, Stroieşti pe Suceava, Tişăuţi, Todireşti cu Pietroasa, Uideşti, Zahareşti”[3].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Romaneşti, comună rurală, districtul Suceava, aşezată pe partea stângă a pârâului Horaiţul. Suprafaţa: 3,08 kmp; populaţia: 614 locuitori, aproape exclusiv români, de religie gr. or. Se compune din vatra satului, cu 503 locuitori, şi de cătunul Racova. Prin drumuri de ţară este legată de comunele învecina­te şi de drumul districtual Siret-Hatna. Are o şcoală populară şi o biserică parohială, cu hramul „Sfântul Nicolae”, de care ţin bisericile filiale din Găureni şi din Slobozia Pruncului, pre­cum şi comunele Iacobeşti, Milişăuţul de Jos şi Gura Solcii. La 1766, o parte din ea se afla în stăpânirea boierulul Lupu Balş şi a vornicului Constantin Sturza. Într-un hrisov, datând de la 1566-1572, este menţionată această comună, fiind dăruită de Bogdan Vodă, Mitropoliei din Suceava. Populaţia se ocupă cu agri­cultura, cu creşterea vitelor şi mai ales cu munca cu ziua. Comuna posedă 627 hectare pământ arabil, 45 hectare fânaţuri, 12 hectare grădini, 70 hectare imaşuri, 236 hectare păduri, 2 hectare 50 ari heleştee. Se găsesc 11 cai, 187 vite cornute, 128 oi, 134 porci, 13 stupi de albine. Romaneşti-Bogdanovici (numele vine de la un proprietar al moşiei, armeanul Bogdan de Botuşan – n. n.), mo­şie, cu administraţie specială, districtul Suceava. Suprafaţa: 4,01 kmp; popu­laţia; 34 locuitori, dintre care 14 vorbesc limba polonă, 17 limba germană şi 3 limba ruteană; în privinţa religiunii, 16 sunt rom. cat, 7 armeni uniţi, 3 gr. or. şi 8 izraeliţi. Odinioară era unită cu mo­şia Romaneşti-Botuşeni şi forma o singură moşie, alipită la satul cu acelaş nume, Romaneşti. Romaneşti-Botuşeni (moşia rămasă în judeţul Botoşani, Gropenii – n. n.), moşie, cu administraţie specială, districtul Suceava. Supiafaţa: 3,41 kmp, popu­laţia: 55 locuitori, dintre care 28 vorbesc limba germană, 16 limba română, 8 limba ru­tena şi 3 alte limbi; în pri­vinţa religiei, 24 sunt gr. or., 22 izraeliţi şi 9 rom. cat. La 1776, era alipită de comuna Romaneşti, ca şi moşia Romaneşti-Bogdanovici”[4].

 

1915: Urmând exemplul Vienei, care iniţiase „Ţintuirea ostaşului ferecat”, şi al Berlinului, unde „s-a construit din lemn o statuie uriaşă a generalului Hindenburg, pe a cărui suprafaţă se pot bate 20 milioane de ţinte”, colectându-se, astfel, 20 milioane de mărci, Suceava, „din iniţiativa unui comitet aranjor al serbării, compus din neobositul prefect Dr. Korn, Preşedintele Tribunalului Dr. Handl, girantul oraşului, consilierul guvernial V. Gribovschi, şi profesorul gimnazial Dr. Orest de Tarangul” a pus să se facă „un product, lucrat cu multă artă, din lemn de tei, de cunoscutul maestru Vasile Buliga din Câmpulung”, după care a trecut la organizarea de colecte publice… Itinerariul bătutului de ţinte, pentru o coroană bucata, în buciumul din lemn de tei cuprindea comunele Bosanci, Ipoteşti, Securiceni, Rus-Plavalar, Tişăuţi şi Lisaura – duminică, 17 octombrie, Danila, Găureni, Iacobeşti, Călineştii lui Cuparencu şi Ienachie, Măriţei, Romaneşti şi Slobozia – duminică, 24 octombrie, Pătrăuţi, Hatna (Dărmăneşti – n. n.) şi Mitocul Dragomirnei – miercuri, 27 octombrie, de ziua Sfintei Paraschiva, Iţcanii Noi, Iţcani Gară, Şcheia şi Lipoveni – duminică, 31 octombrie, Udeşti, Chilişeni, Reuseni, Rus-Mănăstioara şi Ruspoieni – luni, 8 noiembrie, de Sfântul Dumitru, Stroieşti, Sf. Ilie, Zahareşti, Liteni-Moara şi Buneşti – duminică, 14 noiembrie, şi Bălăceana, Liudihumora şi Comăneşti – duminică, 14 noiembrie 1915[5]. Itinerariul era, bineînţeles, teoretic, fiind vreme de război, dar „versurile” propagandisto-umanitare, care însoţeau „Ţintuirea buciumului”, fiind de o înduioşătoare naivitate, merită reproduse: „În ţara fagilor sună / Adese-un bucium şi cheamă / Voinicii toţi cari se luptau / Avut şi ţară-şi apărau. / Azi buciumul răsună tare / Chemând pe toţi cu mic, şi mare / Să ocrotească de nevoi / Orfani şi văduve d-eroi”[6]. „În 24 octombrie, buciumul a fost dus la Danila, delegatul prefecturii fiind concepistul guvernial Lumicovsci. „Un banderiu de călăreţi a întâmpinat pe oaspeţi, la hotarul comunei. Baronul George Capri a participat, tot timpul, la serbare. La iniţiativa părintelui Ion Berariu, s-a făcut, cu concursul primarului şi secretarului, şi al altor fruntaşi din Danila, o masă şi pentru fruntaşii sosiţi din cele 7 comune învecinate, care au sosit, cu preoţii Ursachi din Romaneşti, cu Lanivschi  din Călineşti Ienachi şi cu Hotincean din Călineşti Cuparencu, precum şi cu primarii lor”. S-au strâns 942 coroane – deh, masa costă! –, plus 250 de coroane, promise de primarul cav. de Cuparencu, din partea comunei sale”[7].

 

1919: din Comisiunea  agrară de ocol Suceava  făcea parte, ca reprezentant al ţăranilor, şi „Nicolae Gafenco, agricultor, Romaneşti”[8].

 

1942, ianuarie 29: „Noi, general Victor Iliescu, subsecretar de Stat al Educaţiei Extraşcolare; / Având în vedere jurnalul Consiliului de Miniştri Nr. 21 din 14 Ianuarie 1942… / Decidem: Art. unic. Se angajează, pe data prezentării la serviciu, ca diurnişti la formaţiunile tineretului extraşcolar, următorul personal, plătibil cu îndemnizaţia de şedinţă respectivă: Sârbu Nicolae, seria 1938, media 7.60, numit în comuna Romaneşti, postul IV, jud. Suceava; Sâsâiac Nicolae, seria 1938, media 7,50, numit în comuna Romaneşti, postul III, jud. Suceava”[9].

 

1947: Se transferă şi se stabilizează pe post de învăţător „Panciuc Lazăr, de la Blândeşti-Botoşani, la Romaneşti, post I, vechime învăţământ”[10].

 

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 341

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 45, 1876 p. 34, 1907 p. 134

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 181, 182

[5] Viaţă Nouă, IV, nr. 164 din 17 octombrie n. 1915, p. 2

[6] Viaţă Nouă, IV, nr. 163 din 3 octombrie n. 1915, p. 4

[7] Viaţă Nouă, IV, nr. 174 din 7 februarie n. 1915, p. 4

[8] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[9] Monitorul Oficial, Anul CX, Nr. 24, joi 29 ianuarie 1942, pp. 561, 565

[10] Monitorul Oficial, Nr. 135, 17 iulie 1947, p. 4912