Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Ostra

Obiceiuri de iarnă din Ostra

OSTRA. În 25 aprilie 1475, când Ştefan cel Mare întărea mănăstirii Humor „muntele Ostra cu o slatină”, satul, deşi neatestat explicit, exista ca branişte mănăstirească, deci ca loc de păşunat şi de făcut fânul, şi, în primul rând, ca slatină.

1520: Din uricele de mai târziu (20 iulie 1520, 18 ianuarie 1536), „muntele Ostra cu slatină, în ţinutul Sucevii, care din totdeauna a aparţinut mănăstirii”, beneficia şi de o hotarnică aproximativă, prin care se stabilea ca hotarele „să fie din toate părţile până unde dă în apă”, deci în firul firav al Suhăi.

1663: Actele de danie ale mănăstirii Humor, distruse de cazacii lui Timuş Hmelniţchi, au fost reconstituite în 4 ianuarie 1663, proprietarul ecleziast primind întăritură pentru „muntele Ostra cu slatina de acolo, precum şi peste robii ţigani”, care, deja sporeau numărul iobagilor care se ocupau cu făcutul fânului şi cu exploatarea slatinei.

1774: În 1774, la venirea habsburgilor, satele de pe valea Suhăi, Stulpicani, Ostra şi Gemenea, aveau, împreună, conform evidenţelor primului guvernator militar al Bucovinei, Gabriel von Spleny, 2 popi şi 83 ţărani, robi ţigani nefiind menţionaţi în recensămintele vremii.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Gura Humorului (tribunal districtual), Băişeşti cu Stănileşti sau Cornu Luncii, Berchişeşti, Braşca, Drăgoieşti cu Lucăceşti şi Folowanik, Gemenea cu Slătioara şi Ostra pe Graniţă, Ilişeşti, Joszeffalva, Capu Câmpului, Capu Codrului cu Păltinoasa, Mănăstirea Humorului cu Bori, Pleşca şi Buchenhain sau Poiana Mikuli, Corlata, Măzănăieşti cu Stejăroaia, Stulpicani cu Plutoniţa, Doroteea, Voroneţ cu Bucşoaia şi Frasin”[1].

1889: Biserica Sfântului Dimitrie din Ostra a fost construită în anul 1889, tot atunci fiind deschisă şi o şcoală cu o clasă. În 1907, preot cooperator era George BANILEVICI, născut în 1876, preot din 1905, iar cantor, din 1906, Teofil BANILEVICI, născut în 1880[2].

1890: „O investiţie semnificativă s-a făcut, în anii 1890, pe proprietatea Fondului religios Baiaşescul din valea Moldovei, cantitatea de lemn rotund, care este prelucrat aici anual, fiind de circa 38.000 de metri cubi, din care se produc aproximativ 19.000 de metri cubi de material tăiat. Cea mai nouă fabrică de cherestea din Bucovina este cea din Frasin, care a fost construită în 1899 şi echipată cu toate inovațiile în tehnologie cunoscute până la acel moment. Aceasta preia buștenii direct din pădurile întinse ale Fondului religios şi îl transportă la gaterele menționate anterior, iar de acolo, în gara Frasin; buştenii sunt aduşi pe o cale navigabilă pe larg ramificată, iar după rularea pe o linie cu aburi de fabricare, se furnizează materia primă. Ambele sisteme reprezintă tipuri mai mult sau mai puțin perfecte ale tuturor sistemelor de exploatare forestieră, care se aplică și în pădurile Bucovinei. / Cele două cazane cu abur pentru gaterele din Frasin au fost furnizate de Institutul de inginerie mecanică Arhiducele Friedrich din Ostrau. Motorul cu aburi, de la fabrica de mașini Nicolson, din Budapesta, oferă 250 de cai putere și operează opt ferăstraie cu 180 de lame de ferăstrău. Gaterele au fost achiziționate de la Topham din Viena și Nicolson din Budapesta. Patru fierăstraie circulare, trei de tăiat transversal (unele cu funcționare electrică) încă funcționează în fabrica din Frasin, iar sistemul de iluminat electric include 8 becuri cu arc și 180 de becuri normale. / Costurile totale de producție ale fierăstrăului din Frasin au fost de aproximativ 350.000 coroane. Consumul de bușteni poate fi estimat la aproximativ 50.000 de metri cubi. / Fondul religios are în jur de 25.000 de hectare pe valea Suha, în mare parte păduri, iar producția materială se presupune a fi în jur de 70.000 de metri cubi. De la Drumul împărătesc, din Frasin, un drum lung de aproximativ 18 kilometri duce, prin Stulpicani, către Ostra și constituie ruta principală pentru zona văii Suha; în legătură cu acest drum, a fost înființată o linie pentru transport cu aburi, în vagonete; ea trebuie extinsă în valea principală. / Drumuri forestiere, însumând aproximativ 15 kilometri, au fost create pe văile Gemenea, Muncel și Botuşan, iar o potecă forestieră, de 6 kilometri, în Braniştea. Gara Frasin este conectată cu fierăstrăul fabricii, iar aceasta este conectat, cu o pistă industrială, la stația gării locale Frasin. Pista are direcții și condiții de pantă foarte favorabile. Raza minimă este de 80 de metri, cel mai mare gradient, pe linia principală, nu este mai mare de 33 grade 2 minute pe milă, iar pe pistele laterale, de 41 grade 8 minute pe milă. / Costurile de livrare din valea Suha au fost estimate la 1.200.000 coroane și au fost următoarele: / a). Aproximativ 32.000 pentru construirea de drumuri și rutier; / b). Construirea depozitelor, circa 16.000-20.000 coroane; / c) cale forestieră 8.000 coroane. / În 1898, administrația forestieră a început construcția traseelor forestiere pe văi individuale, ceea ce a permis eliminarea treptată a plutelor, care erau destul de scump de întreținut. Astfel de sisteme de transport trebuie să fie făcute și după Solca și Suceviţa, pentru a putea aduce cu eficienţă lemnul la gaterele situate acolo. Există căi ferate de iarnă, cu o lățime mai mică (fără fundație și pietriș), apoi sunt prevăzute planuri de cale ferată de vară pentru trasee individuale, deosebit de importante, iar construcția rutelor noi, de aproximativ 40 de kilometri, a început deja. / În 1898, s-au construit 18,2 kilometri de căi ferate pentru trenuri cu locomotive cu aburi și 39,5 kilometri pentru căruțe trase de cai, deci, în total, 57,7 kilometri, erau în funcțiune, în Bucovina, spre pădurile comunitare și private. S-au transportat în jur de 420.000 metri cubi de material lemnos, în principal cherestea. Distanța medie este de aproximativ 5-15 km”[3].

1901, august 7 – Gustav Weigand: „Bulgari nu locuiesc pe această vale, după cum s-ar putea presupune, în baza hărții etnografice Kieperts, dar huţuli, în Ostra, germani în Negrileasa (Schwarztal), iar celelalte comunități de pe valea Suhăi sunt românești sau amestecate cu huţuli, în Gemenea și Frasin”[4].

1907: „Un individ adese pedepsit, din comuna Ostra, Grigore Nastiuc fu condamnat, în cazul din urmă, cu sentinţa tribunalului din Suceavă din 15 iulie 1907, Nr. 68/7, la 18 luni închisoare şi fu îndată deţinut. Şarlatanul, văzând că-i va fi timpul cam lung, a început, în 22 iulie, a simula alienaţie, făcându-se totodată surdo-mut şi păstrând această stare cu atâta consecvenţă şi dibăcie, încât, în 15 septembrie, fu trimis, cu multă îngrijire, şi predat comunei sale natale ca greu bolnav. Să fi văzut însă cum s-a însănătoşit, cum i s-au deschis limba şi auzul şi i-au venit minţile acestui făcător de rele, după ce s-a văzut liber! În aceeaşi zi, în care a fost predat comunei ca surdo-mut, a mers la crâşmă, triumfând şi râzând de „prostia domnilor”, şi a predat acolo, prin grai viu şi pălmi, o lecţie zdravănă băietanului Leontie Robaniuc. Cu asemene şarlatănie să fi scăpat acest individ şi de la miliţie, cândva. Oare să nu plătească ştiinţa medicilor din chestie cât rafinamentul acestui derbedeu?! Că ar fi fost în adevăr bolnav n-o crede nici cel mai prost copil din Ostra. Cei convinşi sunt adânc indignaţi că unui astfel de individ îi succede, într-un mod atât de frivol, a-şi bate joc de justiţie şi, încurajat de izbânda sa, să înceapă chiar îndată traiul d-a capo”[5].

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[6], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la ostreanca Ioana MOROŞAN (18 ani în 1908).

1907, aprilie 18: „La Câmpulung au fost trei candidaţi: Contele Bellegarde, prefectul judeţului, dr. Aurel cav. de Onciul, care reprezintă acest cerc în dieta bucovineană. şi consilierul de la Curtea de apel din Lemberg, Teodor Stefanelli, care a reprezentat odată, prin anii 1890, acest cerc în dietă. S-a ales, cu majoritate mare, contele Bellegarde”. La Ostra, toate cele 151 de voturi au fost pentru omul care „n-a candidat, ci a fost rugat să primească candidatura”, contele Bellegarde[7].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Ostra, comună rurală, districtul Câmpulung, aşezată pe pârâul cu acelaşi nume, care se uneşte cu pârâul Negrileasa, sub numirea de Suha. Suprafaţa: 98,82 kmp; populaţia: 681 locuitori, o parte ruteni şi alta germani şi români. Se compune din satul Ostra propriu-zis şi din târlele Muncel, Poiana Flocei şi Predeal, precum şi din fabrica de scânduri Băeşescul. Este legală cu Bucşoaea printr-un drum districtual şi printr-o linie ferată industrială, ce trece prin Stulpicani şi prin Frasin. Are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică, filială, cu hramul „Sfântul Dumitru”, atenenţă a parohiei din Gemini. Este o colonie întemeiată la începutul secolului trecut de huţani din Galiţia. Are un ferestreu. Populaţia se ocupă cu exploatarea pădurilor şi cu prăsila de oi. Comuna posedă 31 hectare pământ arabil, 350 hectare fânaţuri, 3 hectare 400 ari grădini, 170 hectare imaşuri, 742 hectare poieni şi 7.011 hectare păduri. Se găsesc 41 cai, 393 vite cornute, 1.000 oi, 215 porci şi 30 stupi de albine”[8].

1910: În perioada Bucovinei istorice, românilor din Ostra aveau să li se alăture, până în 1910, în proporţie de două treimi, nemţii şi evreii, germanii în număr sensibil mai mare decât negustorii evrei.

1940: „Buletinul Cooperaţiei Române Nr. 23 din 15 Decemvrie 1940. Dizolvări şi puneri în lichidare din oficiu: Banca populară „Clifi”, comuna Ostra, jud. Câmpulung”[9].

1941: „Judecătoria rurală Stulpicani aduce la cunoştinţă că cărţile funciare provizorii, privind imobilele din comuna cadastrală Baiaşescu, care au fost înscrise în fosta carte funciară dominicală Nr. 7, proprietatea Fondului bisericese ort. rom. al Bucovinei şi distruse în timpul războiului mondial, au fost întocmite, primind c. f. Nr. 1, un exemplar se află la Primăria comunei Ostra, al doilea exemplar, împreună cu toate lucrările, la judecătorie”. Acelaşi lucru se întâmpla şi cu „cărţile funciare provizorii privind imobilele din comuna Ostra”

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[10], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Corlăţan Eulogia, de la Moldoviţa-Demacusa, la Ostra”[11].

1949: Primul director al şcolii din Ostra, în învăţământul elementar, ciclul I[12], a fost Croială Aleia, director la Şcoala elementară Ostra.