Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Oşehlib

Torcătoarea – fotografie de Juliusz Dutkiewicz, 1880

OŞEHLIB sau OŞIHLIB. Oşilibul a fost întărit, împreună cu Ciortoria şi Dubovăţul, de Ştefan cel Mare, în 2 noiembrie 1464, lui Andreico Ciortorâischi, fiul lui Nemircea Ciortorâischi (lituanianul Nemirski, amestecat în disputele dintre Ilie şi Ştefan, feciorii lui Alexandru cel Bun).

1473: În 7 mai 1473, când întărea Ivancăuţii lui Dragoş Uşar, care îl cumpărase de la Cârste, Ştefan cel Mare menţionează, în hotarul Ivancăuţilor, „Oşohlib, până la pârâul Volhoveţ, şi earăşi până la drumul Hmielovului”.

1645: În 6 februarie 1645, mitropolitul Kievului, Petru Movilă, adeverea că satul Oşehlib era stăpânit de Pătraşco Ciogole logofăt.

1714: În 1714, văduva lui vistierului Ilie Cantacuzino, Maria, îi dăruia lui Iordache Cantacuzino, în contul unei datorii neplătite ale părintelui ei, Miron Costin, satul Oşihlib. Iordachi Cantacuzino va dărui fiului său, Iordachi, „satul Uşăhlib, cu vecini, heleştee, sat întreg”, în 1735, ziua a şasea a unei luni omise.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Uşihlib, moşia spătarului Iordache CANTA, „90 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Dumitru, 1 dascăl, Ivan, 5 jidovi, Iosip, Volva, David, Leiba şi Faibiş, 8 văduve, Maria, Nastasia, Maria, Hafia, Parasca, Aniţa, Maria COZMULIASĂ şi Maria FEDOROAII, şi 75 birnici, adică: Ştefan vornic, Petro HUŢUL, Ion LUCHIAN, Toader sin DUMITRAŞCO, Petre sin RUSNAKO, Ion sin TOADER, Neculai IVAŞCIUK, Vasile SĂMENUK, Vasile LUPULIAC, Ivan POPOVICI, Vasile ANDRUS, Mitro sin BOIDA, Ion MELNICIUK, Ion BOICIUK, Costaş POPOVICI, Iacob COLŢUN, Simion BOIDA, Ştefan LOPANCIUK, Iacob HARUC, Vasile VACARCIUC, Ivan HULTUR, Neculai TRUFIN, Pintelei LUCUMCIUK, Ion COSTUC, Ursul moldovan, Ivan HRINUC, Tudosi STRÂJBORODA, Vasile morar, Fedor MIRONUC, Vacile TCACI, Dumitro sin BABIUC, Mihail BABIUC, Dumitro BABIUC, Georgie BABIUC, Mihail BABIUC, Ion HARABARI, Hrihor RABEIU, Timofei BULBUC, Vasile ICUL, Ivan DRUŢUL, Mihail KOŞKO, Ivan ŢNIŞCIUK, Toader LESII, Mihail CIORNOPIŞCIUK, Hrihor TIMOFEICIUK, Anton RUSNAK, Ivan BABIUC, Ivan RUSNAK, Mitro STRÂŞCIUK, Dănilă RUSNAK, Alecsa sin lui DĂNILĂ, Hrihor zet lui DĂNILĂ, Ştefan vataman, Vasile sin DRUŢUL, Ştefan ŢIHANCIUC, Tudose brat popii, Vasile HUZNUC, Ştefan brat popii, Oleksa DUBUSAC, Ion TOADERIUC, Vasile POPOVICI, Nechifor NECULAI, Ivan IVASIC, Andrei sin VASILE, Nechifor, Ion MENILCIUK, Mitro BUGHIUC, Iacob HARE, Pavlo bătrân, Vasile ONICIUK, Ion IACOBCIA, Hrihor holtei, Neculai sin LUCHII, HARE rus şi Alecsa sin DĂNILĂ.

1774: Satul de pe malul stâng al Şoviţei, în vecinătatea Orăşenilor şi a Coţmanului, avea, în 1774, 73 familii, iar în 1775, când făcea parte din Ocolul Prutului, „Uşihlibul” avea 1 popă, 83 ţăranii şi 1 arnăut, populaţia satului ajungând, în 1784, la 114 familii ţărăneşti.

1778: În 25 octombrie 1778, marele spătar Iordache Cantacuzino dăruieşte nepotului său, Ianache, „satul Uşihlibii, ci-i de la părintele meu Iordache Cantacuzino logofăt.

1795: În 1 octombrie 1795, Ianachi Cantacuzino dăruia fiului său, Iordachi, „moşia Uşihlibi”.

1779: Ctitorită, în 1779, de familia CANTACUZINO, biserica Sfântului Nicolai din Oşehlib avea 1.110 enoriaşi, în 1843, când era patronată de Ignaz von ANTONIOWICZ, paroh fiind Vasilie DANILEVICI. În 1876, când avea 1.470 enoriaşi, biserica, patronată de Gregor de BOGDANOVICI, îl avea paroh pe Alexander VELEHORSCHI. În 1907, paroh era protopresviterul Alexander VELEHORSCHI, născut în 1838, preot din 1863, paroh din 1867, iar cantor, din 1900, Ioan MACIEWICZ, născut în 1844.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea raionului Coţman – Coţman (judecătorie de district), Berhomet pe Prut, Bordei sau Burdigeu, Davideşti, Dubăuţi, Havrileşti, Iujeniţa, Ivancăuţi, Clivodin, Laszkowka, Lujeni, Malatineţ, Mămăieştii Vechi, Mămăieştii Noi cu Cutul Strileţchi, Nepolocăuţi, Orăşeni, Oşehlib, Piedecăuţi cu Ţopeni, Revacăuţi, Revna, Şipeniţ, Şişcăuţi, Stăuceni, Suhoverca, Valeva, Viteleuca”[2].

1875: Din 1875, funcţiona la Oşehlib o şcoală cu 4 clase[3].

1880: „Am aflat, pe la anul 1880, şi aici mulţi oameni bătrâni, care cunoşteau graiul românesc şi care îmi adevereau că, în tinereţile lor, se vorbea în sat mai mult româneşte, decât ruseşte”[4].

1890: În 1890, comuna Oşihlib avea 1.950 locuitori, primar fiind Nicolai Babiuc. Albin Axentovici era învăţător, paroh era Alexandru Velehorschi, iar cantor bisericesc – Ioan Maţievici.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Oşehlib (Osjechlib), comună rurală, districtul Coţman, aşezată, în masă compactă, pe partea stângă a pârâului Sovica, între Ivancăuţi şi Şipeniţi şi la Vest de târgul Coţman. Suprafaţa: 7,28 kmp; populaţia: 1.725 locuitori ruteni, de religie gr. or. Este străbătută de drumul districtual Nepolocăuţi-Coţman şi legală cu comunele indicate mai sus, prin drumuri de ţară. Are o şcoală populară, cu 2 clase, şi o biserică parohială, cu hramul „Sfântul Nicolae”, zidită, la anul 1779, de boerul Iordache Cantacuzino, fost Mare Spătar, în a cărui posesie se găsea comuna la 1776. Într-un hrisov, datînd din 2 Noiembrie 1463, este menţionată această comună, cu ocazia dăruirei ei, de către Ştefan cel Mare, boierului polon,Andrii Czartoryjski. Numele său vine de la cuvintele ruseşti: osjek = loc îngrădit şi chlib = pâine. Populaţia se ocupă cu agricultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 1.087 hectare pământ arabil, 72 hectare fânaţuri, 28 hectare grădini, 162 hectare imaşuri, 1 hectare 50 ari pădure. Se găsesc 90 cai, 413 vite cornute, 770 oi, 312 porci şi 60 stupi de albine. Oşehlib, moşie, cu administraţie particulară, districtul Coţman. Suprafaţa: 4,87 kmp; populaţia: 51 locuitori, în majoritate poloni, restul izraeliţi şi ruteni, de diferite confesiuni”[5].

1919: În Comisiunea agrară de ocol Coţmani era „Locţiitor: Kasimir Bohdanovici, proprietar mare, Oşehlib”[6].

1941: „Tabloul normaliştilor cu diplomă de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin ,,încredinţare de post”, pe ziua de 1 Octomvrie 1941: Lunceanu Remus, seria 1938, media 8,35, numit în comuna Oşehlib, judeţul Cernăuţi”[7].

1942: „Cu începere de la 1 Aprilie 1942, comunele şi satele din Provincia Bucovina, cuprinse în tabloul anexat, care face parte integrantă din acest decret-lege, vor purta numele româneşti arătate în dreptul fiecăruia: Oşehlib, comună rurală, se va numi Deleni”[8].