Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Ispas

Nuntă pe Ceremuş

ISPAS. Menţionat de Ion Neculce drept sat al logofătului Ion Tăutul („Când au aşezat pace Ştefan-vodă cel Bun cu leşii, fiind Ion Tăutul logofăt mare, l-au trimis sol la leşi. Şi au dăruit craiul leşescu Tăutului aceste sate la margine: Câmpul Lungu rusescu, Putila, Răstoaceli, Vijniţa, Ispasul, Milie, Vilavce, Carapciul, Zamostie, Vascăuţii, Voloca. Toate acestea le-au dăruit craiul leşescu Tăutului logofătului. Şi au pus hotar apa Cirimuşului, întru o duminică dimineaţa”[1]), Ispasul este atestat documentar în 13 decembrie 1433, când Regele Vladislav al Poloniei şi Ştefan Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun (şi nu Ştefan cel Mare, cum greşit înţelesese Neculce), stabileau hotarul moldo-polon, Vladislav lăsându-i negociatorului, logofătul Tăutul, moşiile Coroanei din nordul Moldovei.

1691: În 14 noiembrie 1691, Rafila, fata lui Lupu Popăscul, lasă soţului ei, Miron Cucoranul, şi nepoatei sale, Aniţa, jupâneasa lui Gheorghe Goian, „parte me de Ispas, cătă se va alege parte me dentr-a patra parte… cu tot venitul satului şi cu toţi oamenii, anume Sava Chiseliţă cu toţi ficiorii lui, şi pe Pavăl…, Covăleştii tij cu copii, şi Luca, şi Fădor, şi Gavril Şăpneştii tij cu copii lor, şi Fădor, şi Ivan, şi Iascan Ariceştii tij cu toţi copii lor, Ghierman şi Roman şi Andrei Zaharieştii tij cu toţi copii lor, şi Gafton Luchinescul, şi Procop Burniţa, şi Simion Robul, şi Gligori Frenţii cu ficiorul lui… şi Dumitraş Luchianici şi fără Nifor Florciuc”.

1696: În 4 noiembrie 1696, după o judecată în faţa Divanului între Gheorghi Goian şi socrul său, Andrei Groholschie, „pentru a patra parte din giumătate din tot satul din Ispas, care parte au fost a Antimiei, fetii Lupului Popescului, şi ne-au arătat Gheorghi Goian şi un zapis de la soacră sa, cum au dat cu limbă de moarte parte acea din Ispas featii sale, Aniţii, jupânesei lui Gheorghie Goian, iar fiului său, lui Liudvic, au datu din giumătate de sat Câmpul-lung a treia parte, cu vecini, cu totul”, partea din Ispas era întărită lui Gheorghi Goian, iar partea din Câmpulung Rusesc, lui Ludovic Groholschi.

1698: În 24 iulie 1698, starostele Cernăuţilor Constantin Turcul şi rohmistrul Liudvic, feciorul lui Andrei Grohovschi pârau pe Gheorghiţă Goian pentru jumătate dintr-un sfert din satul Ispas şi tot atâta moşie din Câmpulung Rusesc.

1722: În 20 februarie 1722, când Iuon Paladi şi cumnatul său, Miron Dari, convin să împartă moşiile rămase după Toader Paladi, fost mare vornic şi de la mama lui Iuon Paladi, fata lui Tăutul logofăt, lui Dari „i-a venit a patra parte de sat Ispas”.

1725: În 25 iunie 1725, se hotărnicea „a patra parte (din Ispas) cu vecini, din vatra satului, din câmp şi vad de moară, venind partea de sus lui Vasilie şi lui Iuon Tăutul şi fraţilor lor, iar partea de jos lui Iuon Popovici, care a primit şi partea unchiului său, Gavrilaş, iar lângă partea lui Gavrilaş se află partea lui Sandul Momitco, fiul lui Gligoraş vameş, lângă partea acestuia este partea lui Hermeziu, lângă partea lui Hermeziu, este partea lui Andrei”.

1738: În 16 iunie 1738, „Constantin Tăutul, fiul lui Ioniţă Tăutul, nepotul lui Pătrăşcan Tăutul” şi fraţii lui obţineau uric de la Grigori Ghica Vodă pentru „a patra parte de sat Ispas… care parte părintele lor, Ioniţă Tăutul, a primit-o danie de la unchiul său, Velicico Tăutul, arătând şi un zapis de mărturie de la Toader Tăutul, fratele părintelui lor, şi de la alţi oameni buni, cari mărturisesc precum au avut de la moşul lor un zapis de danie, care s-a pierdut în războaiele cu Leşii”.

1752: În 1752, la împărţeala moşiilor Goianeştilor, fraţii Toader, Nacul şi Ion Goian, şi surorile lor, Măriuţa (mama lui Alexandru Vasilco), Irina şi Gafiţa primesc a patra parte din tot satul Ispas”. Măriuţei, „ce au ţănut-o Vasălce” şi Irinei, „ce au ţănut-o Andrei Marcu” le mai revin două părţi din a patra parte a satului şi câte o parte din a patra parte din Ispas.

1754: În 25 iunie 1754, mazilul Alexandru Vasilco se plângea Divanului că moşiile sale din Ispas sunt stăpânite, în mod abuziv, de Goianeşti. Goianeştii, care aveau propriile moşii în Ispas, le împart între ei în 1755, în spiritul împărţirii din 1752.

1771: În 1 aprilie 1771, s-a făcut împărţeala moşiei din Ispas (a şaisprezecea parte din sat) între copiii Saftei Tomuzei, Iordachi, Gheorghe şi Mariţa Buţura.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[2], din 1772-1773, înregistrează la Ispas, moşie răzeşească, „113 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Ostafii şi Vasilii, 2 dascăli, Vasilii şi Ion sin popii lui Vasilii, 3 mazili, Iordachi TUMUZEIU, Ştefan GIURGIUVAN şi Giorgie TUMUZEIU, 4 ruptaşi, Ion MARCO, Ion POPOVICI, Vasilache COSTRĂŞ şi Ion nepot GHENGHII, 9 şleahtici, Ioniţă MARCO, Vasili sin TOADER, Vasili MARCO, Gligoraş sin COSTII, Vasilii sin COSTII, Andronachi BORŞAN, Sandul MĂLAI şi Ilii STAVĂR, 5 văduve, Parasca, Iliana, Tudosca, Maria şi Parasca, 3 jidovi, Şmil orândar, Leiba şi Gilman orândar, 11 argaţi mazileşti, 25 scutelnici şi 49 birnici. Scutelnicii lui Dumitrachi RAMAZĂ erau: Toader ŞANDRU, Tănasă morar, Mihail VATRICI, Mihail GIORGIICIUC, Petrea TRIFAN, Macovei ŞENDRE, Nichita VATRICI, Mihail Pânzar, Ivan VATRICI, Luchian GIORGIICIUC, Hlihor pânzar, Nichifor GIORGIICIUC, Ion ŞANDRU, Tănasă ŞANDRU, Ivan sin lui Ioniţă MARCO, Gligore ŞANDRU, Iacov TRUFIN, Simion TRUFIN, Sămen a lui MĂLAI, Ignat HUŢAN, Dumitru GURAŞ, Tănasă TRUFIN, Ion TRUFIN, Acsenti VATRICI şi ŞANDRU. Alţi scutelnici, argaţii: Nichifor FEŞCA, argatul popii lui Vasilii; Petre DECA, argat lui Ştefan GIURGIUVAN; Nichifor TOCAR, Ion sin TOCAR, Vasilii PAVLIUC, Giorgie IURIMCIUK şi Nichita IRIMCIUK, argaţi ai Aniţii TĂUTULIASĂ; Dănilă HUŢAN şi Ivan sin HUŢAN, argaţi lui Iordachi TUMUZEIU; Zaharie HUŢAN, argat lui Giorgie TUMUZEIU, şi Ştefan CORDACU, scutelnic al lui Ion POPOVICI. Cei 49 birnici din Ispas au fost: Vasilie vornicul, Matei vătăman, Andrei GLOBANCĂ, Ion HATMAN, Ilaş HATMAN, Matei MOLOŞ, Ilaş MOLOŞ, Oleksa MOLOŞ, Luchian VATRICI, Vasili OLENICI, Ion zet TROFIN, Andrei CIUICĂ, Dumitru AVRAM, Nichifor ISAC, Andrei BOICA, Sămen COVALIUC, Ştefan DUCIAC, Dumitru CLIŢIC, Ştefan OCERENKO, Ion CEPUL, Ion CONDRIC, Ion CIPOCĂ, Ion CEPUZ, Filip CEPUZ, Ion ZENIC, Ştefan PAVLIUC, Chirilă COSAC, Ion PIERDIICA, Ivan DUCIAC, Vasili PIERDIICA, Luchian CÂRNECA, Ignat HOŢOLACĂ, Tănasă COVALCU, Macsim tocariul, Vasili TOCAR, Andrei ŞINII, Sămen zet ego, Fedor COROPCĂ, Petre LUCIC, Giorgie sin COSTANDIN, Costandin TOCARIUL, Cozma OLINICI, Pintelei SĂDORAC, Pricop MAŢÂNCO, Ion MAŢÂNCO, Dumitru HATMAN, Ştefan HATMAN, Dumitru HATMAN şi Ion CHILĂ.

1774: În 1774, satul Ispas avea 128 familii, iar în 1775, 3 mazili, 5 răzeşi, 2 popi şi 87 de familii de ţărani ucraineni. În 1784, satul ajunge la un număr de 203 familii.

1783: În 14 aprilie 1783, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, Ionaşco Tăutul declara că stăpâneşte un sfert din satul Ispas, pe care îl moştenea de la Zaharia Tăutul, partea ce avea să fie împărţită între Antohi Popovici, Iuon Tăutul, Vasile Ghine, Ienachi Istrătuţă şi Dochiţa Cotomăniţa; un alt sfert de sat aparţinea lui Iordachi Darie, care o moştenea pe ruda sa Aniţa, fiica Ghergheloaiei; al treilea sfert de sat aparţinea lui Iordachi Tomuzei, care moştenea partea care fusese a lui Pătrăşcan Tăutul; ultimul sfert de sat aparţinea lui Alexandru Vasilco şi rudelor sale, Sandu Mălai şi Andronic Borşan, partea lor fiind moştenire, prin mamă, de la Gheorghiţă Goian.

1785: În 15 februarie 1785, fraţii armeni Kuty Petru şi Iacob Romaşcan, care mai cumpăraseră părţi din Ispas de la Vasile Ghine şi jupâneasa Safta, fata Mierlei Ruginoaia, dar şi de la Vasile Spânul şi jupâneasa Iftinca, fata lui Vasile Popovici, şi de la Gavril Ţura, fiul lui Simion Ţura de Mamorniţa, şi de la Grigori Tăutul, fiul lui Ursachi Tăutul de Lehăceni, şi de la Alexandru Coleasca, fiul lui Mihalachi Coleasca din Costeşti, cumpăra şi şaisprezecimea de Ispas care aparţinuse fetei lui Sandul Tăutul, Ileana Mălăiasa, cu 800 ducaţi. În 19 februarie 1785, Alexandru şi Maria Vasilco, îşi înzestrează fata, Catarina, care se căsătorea cu Ştefan Antohi, cu a douăzeci şi patra parte din Ispas, înzestrarea având încuviinţarea fraţilor miresei, Nicolae, Vasilie şi Ştefan.

1790: În 1790, Alexandro Jăian din Chisălău, feciorul Saftii Jăeniţii, den fată Dochiţei Buţuroei, ce au ieşit den Vasăle Popovici, care se trage din Ionaşco Tăutul, vindea lui Ionaşco Vasilco, nepotul lui Ionaşco Tăutul, din a patra parte din satul Ispas, din vatra satului, 18 stânjeni împărăteşti.

1802: În 23 aprilie 1802, Toader şi Smaranda Cârste vindeau lui Iacob von Romaşcan a opta parte a satului Ispas. Moşiile armeanului von Romaşcan se vor împărţi, în 3 iunie 1807, între copiii acestuia, Gregor, Iohann, Ana, căsătorită cu Iohann Botoz-Antonievicz, Rosalia, Peter, Michael şi Aron.

1803: În 15 mai 1803, Ştefan Giurgiuvan, care stăpânea 40 stânjeni în Ispas, îşi înzestra fata, Catarina, care se căsătorea cu Vasile Dragalina, cu acea moşioară.

1828: În lista elevilor care au absolvit Academia cezaro-crăiască de Inginerie Militară din Viena, se află şi „Johann Edler von Romaszkan, deci Ioan nobil Romaşcan, născut în 23 octombrie 1809 la Ispas, în Bucovina. Tatăl este mare moşier. A absolvit în 11 octombrie 1828, când a fost repartizat stegar în Regimentul Nr. 48 de Infanterie Gollner”[3].

1860: O şcoală cu 5 clase a fost deschisă, la Ispas, în 1860, iar o şcoală filială, cu o clasă, în 1893[4].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Vijniţa – Vijniţa (târg, cu tribunal) cu Bahna, Ciornohuz, Revna și Wiszenka, Berhomet pe Siret cu Lăpuşna, Mihodra, Cireşenca, Mazuri, Şipot cu Bursekeu, Ispas, Lucavăţ pe Siret cu Maidan, Meschibrod cu Podzaharie, Mihova cu Mega, Milie”[5].

1876: Biserica Arătării lui Cristos din Ispas a fost construită, în 1876, pe vatra vechii bisericuţe a Romaşcanilor, patronată, în 1843, de Mihail de ROMAŞCAN, peste cei 1.927 enoriaşi păstorind parohul Theodor MIRONOVICI şi preotul administrator Vasilie ZURKANOWICZ (deci, ŢURCAN). În 1876, patronul bisericuţei vechi era grafina Rosalia de CIHALLA, paroh fiind Georgie FRACIAN, postul de preot cooperator fiind neocupat, în ciuda măririi spectaculoase a numărului enoriaşilor, care ajunsese la 2.859. În 1879 s-a mai construit o biserică şi la Maidan, sfinţită în 1880 şi închinată Sfântului Dimitrie. În 1907, postul de paroh nu era ocupat, preot administrator fiind Dimitrie VOLOŞENCO, născut în 1875, preot din 1905, iar cantor, din 1900, Andronik WINNICKI, născut în 1862.

1890: În 1890, comuna Ispas avea 3.650 locuitori, conduşi de primarul Vasile Cuzic. Paroh era Graţian Fraţian, iar învăţători, Leon Macovievici, Filip ANDRIUC şi Macarie Totoescul.

1908: Preotul Mihail Voloşencu, cooperator în Ispas, a fost numit catihet la Şcoala poporală de pe strada Palatului ţării, în Cernăuţi[6].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Ispas, comună rurală, districtul Vijniţa, aşezată pe dreapta fluviului Ceremuş, între Millie şi Cernohuze. Suprafaţa: 28,40 kmp; populaţia: 4.047 locuitori ruteni şi puţini izraeliţi; religia gr. or. Cuprinde, pe lângă satul de reşedinţă, Ispas, cu 3.403 locuitori, şi satele Cernohuze-Ispas şi Măidan-Ispas. Este în apropiere de drumul districtual Vijniţa-Văşcăuţi şi de linia ferată Nepolocăuţi-Vijniţa. Are un oficiu telegrafo-poştal; o şcoală populară, cu 3 clase (deci, 90 şcolari – n. n.), şi alta filială, cu o singură clasă; o biserica parohială, cu hramul „Înălţarea Domnului”, în satul dc reşedinţă, şi alta filială, în Măidan-Ispas; o parte din comună ţine însă de enoria bisericei din Cernohuze. La 1776, aparţinea mazililor Iordache Tomaţei, Ştefan Giurgiuvan, Iordache Lazul şi Iordache Darie. Populaţia se ocupă cu agricultura şi cu prăsila de vite. Comuna posedă 1.805 hectare pământ arabil, 2.156 hectare fânaţuri, 56 hectare grădini, 561 hectare imaşuri, 1.544 hectare păduri. Se găsesc 96 cai, 1.543 vite cornute, 186 oi, 545 porci, 157 stupi. Ispas, moşie, cu administraţie particulară, districtul Vijniţa. Suprafaţa 35,68 kmp; populaţia: 194 locuitori poloni şi ruteni; religia rom. cat., pentru majoritate, gr. cat. şi gr. or. pentru rest. Se compune din moşia Ispas propriu-zisă, cu 141 locuitori, şi din localităţile Cernohuze-Ispas şi Măidan-Ispas sau Zvar”[7].

1914-1918: „Dimitrie Kudrek a lui Ion, născut în 1884, în Ispas, a fost înrolat în 1914, cu ocazia mobilizării generale la oaste, și a plecat în campanie. De atunci lipsește orice știre despre dânsul… Se îndrumează, la cererea soției sale, Vaselena Kudrek, procedura pentru stabilirea morții celui dispărut / Tribunalul Cernăuți, Secția VIII, în 27 Iunie 1919”[8]; „Vasile Tocar, născut la 24 decembrie 1874, în Ispas, înrolat fiind în armata austriacă, ar fi căzut în prinsoare la ruşi, unde ar fi murit. În anul 1915, a primit soţia sa ultima ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Maria Tocar, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[9].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Vijniţa făcea parte, ca reprezentant al ţăranilor, şi „Petru Mazurec a lui Simion, agricultor, Ispas”[10].

1941: Printre cei care au comis abuzuri, în dauna locuitorilor comunei lor, pe timpul ocupaţiei sovietice, şi care pierd, astfel, cetăţenia română, se numără Hrehoreac Tudose, din com. Ispas, jud. Storojineţ, „sub regimul sovietic a făcut propagandă comunistă, ţinând cuvântări, prin care insulta biserica, Statul şi poporul român, totodată făcându-se vinovat şi de deportarea mai multor familii din citata comună”[11], Lucec Grigore a lui Procop, din com. Ispas, jud. Storojineţ, „sub regimul sovietic a făcut propagandă comunistă şi, în cuvântările pe care le ţinea, aducea ofense poporului şi Statului român”[12], Mihai I. Uhrenovschi şi Mihai Serehei, ambii din com. Ispas, jud. Storojineţ, „au fost comunişti ruşi înainte de a fi ocupată de ruşi Bucovina de Nord, iar după această dată au criticat în public regimul românesc, aducând injurii poporului şi Statului român… Uhrenovschi Mihai, sub regimul sovietic, a rupt tricolorul românesc de la toate instituţiile din citata comună, făcând, din partea roşie a steagului, drapele bolşevice, iar Serehei Mihai era în serviciul de spionaj al ruşilor mai înainte de anul 1940, trecând chiar fraudulos în Rusia, în luna februarie 1940, şi reîntorcându-se odată cu intrarea trupelor ruseşti în Bucovina”[13], Dumitru N. Guriuc, din com. Ispas, jud. Storojineţ, „sub regimul comunist, a denunţat pe foştii funcţionari ai Statului Român, care au fost apoi deportaţi de autorităţile ruseşti”, Gheorghe A. Alexiuc şi Simion O. Sernic, ambii din com. Ispas, jud. Storojineţ, „ca funcţionari ai regimului sovietic, au semnalat autorităţilor ruseşti, spre a fi deportaţi, pe locuitorii români care erau contra acestui regim şi au adus, în public, ofense naţiunii române şi Statului Român”[14], Andriuc Leon, din com. Ispas, jud. Storijineş, „fiind vechi comunist, a făcut propagandă pentru regimul sovietic, aducând, în acelaşi timp, injurii poporului român şi făcând propagandă anti-religioasă”[15].

1941: Învăţătorul „Pop Remus, seria 1937, media 7,80, numit în com. Ispas, Cotul de Sus, jud. Storojineţ”[16].

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[17], următorii învăţători şi învăţătoare: Vizanti Ioan, comuna, Ispas, Dumbrava, jud. Storojineţ, media 7,54, şi Beţianu Sofia, comuna Ispas Centru, media 8.12”.