Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Igeşti

IGEŞTI. Igeşti, Iuginţii sau Iugeşti, dar şi Jijeştii, cum s-a numit iniţial satul de pe Sereţel, situat între cele două Crasne, Ciudei, Budeniţ şi Pătrăuţi pe Siret, a fost atestat documentar, în 17 august 1428,  când Alexandru cel Bun îl întărea lui „Crâstea şi femeii sale, Maria, Iuginţii”, apoi în 20 aprilie 1481, când Ştefan cel Mare întăreşte Zberii satul „Jijeştii, pe dealul Putnii”, pe care Zbiera îl cumpărase de la nepoţii lui Dragoş Viteazul, feciorii lui Stanislav Rotinpan, Sima, Şteful şi Maseico.

1555: În 20 martie şi în 7 mai 1555, şi tot ca proprietate, pe jumătate, a nepoţilor lui Danco din Bănila, Fedco şi Maruşca, copiii Magdei Banilovschi, şi verilor lor, Alexandru şi Avram, feciorii lui Ioan Banilovschi, nepoţii lui Danco Banilovschi şi strănepoţii lui Stanciul. Cealaltă parte din sat aparţinea, probabil, răzeşilor (după cum o sugerează tranzacţiile funciare ulterioare), dar mărturii, vreme de vreun secol, nu există.

1641: În 8 martie 1641, prin care „Petre, fiul lui Isac, fratele său Toader şi surorile sale Ana, Gaftona şi Toader, copiii lui Grama de Călineşti”, cumpără, cu 150 galbeni, părţile Onacăi Ropceanul, fiica Vasilinei, ale Mariuţei şi ale lui Gheorghie, copiii Saftei, şi ale lui Ionică, fiul lui Constantin, toţi nepoţi ai Vasilinii, din satele Lucavăţ, Bănila, Igeşti şi Hliboca, iar în 24 august, fraţii Toader şi Pătraşcu Goian vând popii Mihai din Igeşti, pentru 15 galbeni, a patra parte din sat.

1675: În 29 iulie 1675, doi răzeşi din Igeşti, Costin şi Gligorie, cumpără, cu 20 de galbeni, părţile de sat ale Nastasiei Gorcea. Dările igeştenilor sunt încasate, începând cu 9 octombrie 1714, de vornicul Calafindeştilor, Pavel Morţun.

1723: Hotarnica moşiilor răzăşeşti din Igeşti s-a făcut, la cererea popii Vasile, care-şi considera moşia împresurată, în 15 iunie 1723. Conform hotarnicei, moşia popii Vasile se învecina cu moşioarele răzeşeşti ale fraţilor Ionaşco, Vasilie şi Chiful Gavrilescu, cu cele ale fraţilor Teodosie, Loghin şi Andrieş Frunce (feciorii popii Păntelei Frunce), cu moşioara lui Simion al lui Iuraşco (nepotul lui Dodorici), cu cea a lui Dumitraş, fiul lui Ştefan Cernăuţeanul, şi cu moşioara ginerilor lui Mereuţă, Constantin şi Mihăilă.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Igeşti, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „41 – toată suma caselor”, însemnând 1 panţir, 1 jidov botezat, 2 popi, 6 femei sărace şi 12 birnici.

În 1774, când austriecii ocupă Bucovina, recensământul guvernatorului militar Gabriel von Spleny consemnează, pentru Igeşti, din Ocolul Berhometelor, 7 mazili, 1 popă şi 27 ţărani.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Storojineţ – Storojineţ (Curte districtuală), Banila Moldovenească pe Siret, Broscăuţi, Budeniţ, Cireş cu Opaiţ, Ciudin cu Neuhütte (coliba nouă), Davideni, Igeşti, Iordănești, Camenca cu Petriceanca, Carapciu pe Siret cu Hatna, Comareşti, Comareşti Camerale cu Althütte (coliba veche), Crasna-Ilschi cu Glashütte (fabrica de sticlă), Cupca, Panca, Pătrăuţi pe Siret, Prisăcăreni, Ropcea, Suceveni sau Pomeşti, Zadova”[2].

1883: O şcoală cu 4 clase şi o şcoală filială cu o clasă au fost deschise, la Igeşti, din 1883[3].

1897: Biserica Sfântului Dimitrie din Igeşti a fost construită în anul 1897. Vechea bisericuţă, cu hramul Adormirii Maicii Domnului, patronată, în 1843, de Ienachi de REUS, cu 1.566 enoriaşi, era slujită de parohul Theodor BOCANCE. În 1876, patron bisericesc era Ioan de REUS, iar parohul Alexander PLEŞCA păstorea peste 2.482 suflete. În 1907, patronii bisericii din Igeşti erau Daniil GRIGOROVICI, Ecaterina UDRZCKI (născută REUS), Petru de REY şi evreul Feibisch HUBNER, paroh era Iosif COCZYNSKI, născut în 1855, preot din 1881, paroh din 1893, iar cantor, din 1900, Dimitrie VLAD, născut în 1835.

1903: Banca populară raiffeisiană din Igeşti s-a înfiinţat în primăvara anului 1903, sub directoratul lui I. Grigorovici, vistiernic fiind Iancu de Tiron.

1907: Din Comitetul naţional districtual al Storojineţului făceau parte şi Daniil Grigorovici, Pavel Gavrilescu, Vasile a lui Iordache Loghin şi Vasile Zaveliţa, toţi din Igeşti[4]. „Voinţa Poporului, în numărul său din 16 Iunie, publică o scrisoare din Igeşti, subscrisă de învăţătorul Gheorghe Chariton, în care acesta cearcă să-l murdărească pe antistele nostru comunal, pe dl Daniil Grigorovici, zicând că e duşman neîmpăcat al şcolii şi a învăţătorimii, că, pe cât acest domn va fi vornic, bieţii oameni din Igeşti nu vor avea dreptate şi că e aşa de răzbunător încât, spre a satisface acestei patimi, nu cruţă nici existenţe omeneşti. Daţi-mi voie să vă spun, domnule redactor, că aceste toate sunt scornituri răutăcioase. Oamenii iubitori de dreptate din comuna noastră sunt de tot mulţămiţi cu acest domn, căci agendele comunale el le poartă fără plată şi, ca om cu avere, ajută fiecărui nevoiaş, dacă nu altfel, măcar dându-i avansuri pentru lucru, aşa că domnia sa are o sumă de tot mare împărţită printre oameni. De am avea noi numai mulţi bărbaţi ca dl Daniil Grigorovici! Dar acum să-mi daţi voie să vă spun şi cine este dl învăţător Chariton, care a subscris această scrisoare. Dl Chariton, care e, de câţiva ani, în comuna noastră, ca învăţător inferior, nicicând nu s-a purtat ca om model, ci necontenit a dat ansă la scandaluri. În loc să-şi grijească de slujba sa, dumnealui s-a ocupat cu beţii, jocuri de cărţi şi trai desfrânat. Cât de cinstit ştie domnia sa juca cărţi poate să o spună secretarul comunal din Crasna, T. Vasilovschi, care, prinzându-l că joacă fals, l-a tras la răspundere cu palma. Nu o dată au avut oamenii ocaziune să-l vadă pe dl Chariton prăvălindu-se prin şanţuri, ba, odată, s-a îmbătat atât de teribil, încît nici n-a nimerit locuinţa sa, ci a adormit într-o casă pustie (casa lui Brigadir), unde fuse dus de alţi companişti de ai săi. Lucru firesc că, după astfel de petreceri, dl Chariton nu era în stare să-şi facă slujba în şcoală. / Vasile Loghin”[5].

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[6], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la igeştenii Ioana a lui Ioan VICOVAN (38 ani în 1909), Agripina VLAD (răzeşiţă, 33 ani în 1909), Nicu de REUS (mazil, 38 ani în 1909) şi Constantin UNGUREAN (23 ani în 1909).

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Igeşti, comună rurală, districtul Storojineţ, aşezată pe ambele părţi ale Sireţelului, între Ciudei şi Pătrăuţ. Suprafaţa: 26,20 kmp; po­pulaţia: 2.363 locuitori, toţi români, de religie gr. or. Este în apropiere şi legat de drumul comunal Ciudei – Pătrăuţul de Jos, prin drumeaguri rău întreţinute. Are o şcoală populară, cu 2 clase; o sală de lectură, „Progresul”, o biserică parohială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”; o casă de econo­mie. Se compune din vatra sa­tului şi din cătunul Zamca. La 1776, era în posesia mazilulul Petre Morţun şi a no­bilului polon Ioan Reus. E sediul multor familii vechi răzeşeşti, cu nume care indică că au fost, cele mai multe, aduse probabil din Pocuţia Veche. Trăgându-se din şleahta polonă, locuitorii au conservat, până astăzi încă, semnele ca­racteristice originii lor, atât în port, cât şi în vorbe. De alt­fel, însă, sunt românizaţi. După o legendă, comuna îşi derivă numirea de la primul locuitor al ei, colon venit din Transilvania, cu numele Egiş. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi creşterea vitelor; o mare parte însă din locuitori părăsesc, în timpul anului, ţara lor şi caută de lucru în România. Comuna posedă 1.590 hectare pământ arabil, 453 hectare fânaţturi, 9 hectare grădini, 252 hectare imaşuri, 615 hectare păduri. Se găsesc 171 cai, 722 vite cornute, 269 porci, 108 stupi. Igeşti, moşie boerească, cu ad­ministraţie specială, districtul Storojineţ. Suprafaţa: 4,27 kmp; popu­laţia: 40 locuitori români şi izraeliţi. La 1770, era în posesia mazilului Petre Morţun şi a no­bilului polon Ioan Reus”[7].

În 1910, satul Igeşti era în totalitate românesc. Din conducerea Societăţii Mazililor şi Răzeşilor din Bucovina căcea parte şi „Ioan cav. de Tiron, învăţător în Igeşti”[8].

1911: „Adunarea generală extraordinară a „Societăţii Mazililor şi Răzeşilor bucovineni” în Igeşti. Adunarea din Igeşti a avut loc în 2 c. Din partea societăţii au participat Dr. Cuparencu şi Ioan de Popescul. Societatea academică „Junimea” a fost reprezentată prin dl Emil Goraş, Reprezentanţii societăţii au dat un raport de­taliat despre activitatea societăţii în ultimii ani, au îndemnat pe mazili şi răzeşi să-şi dea copiii talentaţi la şcoli secundare, să îmbrăţişeze meseria, să intre toţi în societate şi să aboneze gazeta care reprezintă interesele lor. Abonaţilor gazelei li s-a distribuit gratuit „Apelul către Răzeşii din satele înstrăinate”. Dl paroh Cocinschi a mulţămit călduros domnilor Cuparencu şi Popescul pentru osteneala lor şi pentru îndemnurile adresate ră­zeşilor din Igeşti, care luptă greu cu nevoile vieţii, şi i-a rugat să sprijinească copiii sărmani ai Igeştenilor, care cercetează şcolile din Cernăuţi. Adunarea, care a avut un succes deplin, a decurs în perfectă ordine, mulţămită domnului gerent comunal Koch şi simţului de ordine al igeştenilor. Mulţămim domnilor Iosif Cocinschi, Leon Zavaţchi şi onor învăţătorimii pentru frumoasa primire ce au făcut reprezentanţilor societăţii din Cernăuţi”[9].

1914-1918: S-au jertifit pentru Bucovina „Infanteristul Dumitru Braha, Igeşti, Regimentul 22 Infanterie, rănit”[10] şi „Ion a lui Gheorghe Frunză, născut la Igeşti, la 1 aprilie 1888, chemat, în august 1914, sub arme, a luptat în Polonia rusească, la Karliad-Hromalod şi ar fi murit acolo la 19 noiembrie 1914. Până în prezent lipseşte orice ştire despre el. Fiind deci probabilă prezumţiunea legală a morţii, se îndrumează, la cererea Aurorei Frunză, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[11].

1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc orto­dox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Iacoviţa Teodor, Igeşti, şi Rey Petru de, Igeşti”[12].

1922: Familiile, bisericile şi cimitirele din Igeşti. Părintele Dan, membru corespondent al Academiei Române, ne comunică aceste date din Igeşti (Bucovina): / A). Familiile din Igeşti. Pe şesul Sireţelului, între comunele Crasna, Ciudei, Budeniţ, Pătrăuţul de sus şi de jos, Corceşti şi Vicovul de Sus, este situată comuna răzeşească Igeşti, locuită numai de români, fără oarecare amestecare de oameni, ceea ce în Bucovina se întâlneşte adesea, – doară câteva familii de evrei. După tradiţia locală[13], familiile din această comună îşi au obârşia din comunele respective ale ţărilor care se vor indica: / 1). Familia Ungurean s-a stabilit aici, venind din Marmaţia. 2). Familia Buta a venit încoace de pe Ilinca, cătunul Pătrăuţului. 3). Originea familiei Lazăr nu se ştie. 4) Mazilii Daşchievici s-au mutat încoace din Banila Moldovenească. 5). Frunzenii se trag de pe timpul Vlădicăi Calistru de Rădăuţi, de la un slujitor episcopesc, căruia acesta să-i fi dat numele, deoarece slujitorul era aşa de harnic, cum se clatină frunza pe apă. 6). Familia Zaveliţa se trage din Carapciu pe Ceremuş şi Vilaucea. 7). Familia Ură a venit de la mănăstirea Putna. 8). Loghinenii sunt băştinaşi din Igeşti; ei se porecleau şi pentru că erau negustori de diferite obiecte de alimentare. 9). Un oarecare Scripa, cumnat de-al unui băştinaş Colţilă, a venit încoace de la Budeniţ. 10). Familia Agapi este originală din oraşul Siret. 11). Moscalescu Gheorghe, tatăl lui Nicolae, a venit din Călineşti pe Ceremuş, iară fiul acestuia era „fiu de urzici”, deoarece mama lui era ţigancă. 12). Familia Haritiuc este de origine galiţiană, ca şi familia Socolescu. 13). Porumbenii au venit încoace din Pătrăuţi. 14). Chiseliţenii la Ivăneşti au venit din Galiţia, ca şi familia Racoschi, al cărei cap era ciubotar, „srobgiu”. 15) Familia Lupaşcu se trage din Moldova. 16). Familiile Druciuc şi Bodnariuc sunt venetici din Galiţia. 17). Familia Rei[14] se trage din Tarnow, în Galiţia; ei sunt nobili, „conţi”, de origine cehi. Fiind în Polonia doritori de locuri înalte, au fost persecutaţi de concurenţi şi s-au refugiat încoace. Alţi membri ai familiei s-au stabilit în Polonia, iară alţii în Rusia. 18). Familiile Danilescu şi Romaniuc sunt venite din Galiţia. 19). Luchianenii au venit încoace din Coşciuia. 20). Capul familiei Porumbel a fost un copil aflat. 21). Familiile Ionaşcu şi Burlă sunt originare din loc (răzeşi). 22). Familia Muşcear este venetică, din Galiţia. 23). Bercovici a venit din Ciudei (se pare că de origine evreu botezat). 24). Tiron se chema Roşca, era mazil, care şi-a luat porecla soţiei; unul, Tiron Ianachi, era zugrav. 25). Numele de familie Cozac era Piţul, din care unul a fost preot la Ilinca. Cozăcenii adevăraţi au venit încoace din Comareşti. 26). Numele Tecleanul li s-a dat Ionăştenilor după o străbună „Tecla”. 27). Cutiscă a venit, coval, din Galiţia. 28). Familia Vlad parte era băştinaşă, parte a venit încoace din Opaiţeni. Din această familie au fost doi preoţi, în Zamca. 29). Bejan era mazil din Budeniţi. 30) Cuciulenii erau răzeşi, aşezaţi aici din Carapciu şi Vilaucea. 31). Gătej era din Davideni. După Scalatachi Goran a venit Băjenco şi apoi Grigorcea. 32). Ursachi era ţăran din Crasna. 33). Chiful zice că să fi fost băştinaş. 34). Vornicul de poartă Ureche a venit din Banila Moldovenească. 35). Grigorovicenii au venit de la Cernăuţi, iară ţăranii Iliuc, din Pătrăuţi. 36) Mazilii Semaca sunt de la Muşeniţa, iarăşi răzeşii. Lenta, din Boianciuc pe Nistru. 37). Ţăranii Luhan au venit din Frătăuţul Nou, iară Teodorovici, din Sniatin în Galiţia. 38). Ţurcan era familie preoţească din Grăniceşti. 39). Galer Tudor era mazil din Mihalcea, pe când ţăranul Gavrilescu era din Pătrăuţul de Sus şi s-a căsătorit aici cu o răzeşiţă. 40) Familiile Frunză, Tomac, Terentin, Jija sunt tătari de origine, al căror nume adevărat este „Tomac”; de la tătarul „tomai” = herghelegiu. 41). Ţăranul Schipor a venit din Vicovul de Sus, Onufciuc, din Galiţia, iară Scheiber, din Baineţ. 42). Vlad a fost poreclit „Sabie”, pentru că el, pe unde mergea, lua tot ce afla, „pârjolea”, iară altul, Lehaciu, pentru că vorbea, adecă „lehăia” mult. 48). Andrei Iacoviţă a venit, cu Gavril Ionaşcu, din Coşciuia şi s-a căsătorit aici cu fata evreului botezat Vasilachi Ionaşcu. 44). Ţăranul Clepa Ioan a venit din Cuciur. 45). Venetici au fost Cojocar şi ruteanul Borciuc, ca şi ruteanul Siminiuc. 46) Huţan a venit din Storojineţ, Paladi din Budeniţa, Pavel de pe Ilinca, din Pătrăuţi, Grozavul din Ciudei, Iuniciuc, rutean, din Galiţia şi Sauciuc, din Carapciu. 47. Mazilii Brahă sunt din Ropcea, pe când familia de mazili Rîpta era băştinaşă: ea s-a stins, cea de acuma este venită din Călineştii lui Cuparencu. 48). Tcaciuc a venit din Corceşti, Şindilar de la Rădăuţi, Corniciuc a venit, odată cu Paşcaşii, din Gropeni, Bruja, de la Crasna, Dolinschi, din Galiţia; Ariciu, băştinaş, Măslinescu, de la Muşeniţă, Berlinschi, din Târgul Siretului, Iluţac, din munţii ruseşti, Cornarniţchi, de la Ceartoria, Oshovschi, de la Muşeniţa, Zus, de la Siret, Zelinschi nu se ştie de unde, Simeon, soldat din Moscova, Beluţchi şi Sahoverschi, ruşi din Galiţia. 49). Bălăşescul, răzeş, a venit din Banila Moldovenească, şi 50). Familia Cracalia, tot de acolo. / B). Biserica din Igeşti. Prima biserică din Igeşti era pe Zamca[15] şi servea pentru Igeşti şi comunele Pătrăuţul de Sus şi Jos. Ea era din lemn de stejar, şi a fost, în anul 1843, dăruită şi strămutată la Tărăşeni. Iconostasul din „starea femeilor” a fost adus din Zvineasca, de unde era de loc Zamfira, soţia lui Ienachi Răus, născută Volcinschi. A doua biserică a fost tot de lemn, însă a ars; în locul ei a făcut, în anul 1889, Grigoraş Răus, supt conducerea lui Ienachi Răus, biserica actuală, după planul bisericii celei vechi din Pojorâta, pe care a văzut-o pe când umbla prin, ţară în calitate de comisar pentru birul ţării. / C). Cimitirele din Igeşti. 1). Un cimitir a fost, după spusa lui Castretin Iordachi, „posesia parohială” din Zamca; 2). Unul a fost pe dealul Danciului[16], pe timpul holerei din anul 1830, când s-au îngropat acolo, în timp de şase săptămâni, 84 de morţi; 3). Unul dinapoia bisericii; 4). Unul, pe deal, la Andrei, acuma Iancu Sripa, şi 5). Cel prezent, cumpărat de la Alexie Dănilescu[17].

1936: „În comuna Igeşti, din jud. Storojineţ (Bucovina), ţăranii nu aveau casă pentru şcoală. Atunci legionarii au pornit la lucru, fără a mai aştepta să o facă statul, când va putea. La 3 Mai, s-a sfinţit, de către pă­rintele Popescu, locul pe care se va ridica şcoala, apoi s-a pornit la lucrul cărămizilor. În câteva zile, s-au făcut aproape 20.000 cărămizi, iar lucrul merge mai daparte. La 24 Mai, pentru a mai strânge bani, le­gionarii au dat o serbare, la care au jucat frumoasa piesă de teatru a Dlui Corneliu Georgescu, „Vremuri de res­trişte”, chiar acolo, la cărămi­dărie. În aceiaşi vreme, legionarii au mai zidit un pod peste pârâul Frăsiniş, de mare folos pentru locuitorii din împreju­rimi”[18].

1941: Din postura de simpatizanţi ai comunismului, care au comis abuzuri în dauna comunităţii lor, au fost condamnaţi la pierderea cetăţeniei române: „Gătej Constantin şi Lazăr Victor, ambii din com. Igeşti, jud. Storojineţ, „fiind agenţi secreţi ai ruşilor, au terorizat populaţiunea română, supunând-o la munci grele şi contribuind la deportarea multor români, manifestând, în acelaşi timp, mare simpatie pentru programul comunist”[19].

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[20], următorii învăţători şi învăţătoare: Cernat Adelina, comuna Igeşti, Ursoaia, jud. Storojineţ, media 8,75, şi Truşcă Zainfir, comuna Igeşti, Centru, jud. Storojineţ, media 7,91”.

La Igeşti s-a născut Corneliu Zelea-Codreanu (1899-1938), fondatorul şi conducătorul mişcării legionare din România.

Biserica din Igeşti

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 337

[2] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[3] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 35, 1876 p. 48, 1907 p. 168

[4] Apărarea Naţională, Nr. 21, Anul II, joi 21 martie stil nou 1907, p. 3

[5] Apărarea Naţională, Nr. 47 şi 48, Anul II, duminică 30 iunie stil nou 1907, pp. 4, 5

[6] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[7] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 117

[8] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 1, bilunar – proprietar şi editor: Prof. Dr. Iancu cav. De Cuparencu; redactor responsabil: Teofil cav de Manescul; tipografia lui E. Kanarski, Cernăuţi, 18 noiembrie 1910, pp. 4-7

[9] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 15, Anul I, 20 iulie 1911, p. 176

[10] Viaţa Nouă, IV, nr. 158 – Supliment, din 25 iulie n. 1915

[11] Monitorul Bucovinei, Fascicula 15, Cernăuţi în 29 Aprilie nou 1921, pp. 189-192

[12] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66

[13] Dată într-o notiţă pastorală din Arhiva parohială din Igeşti.

[14] Cf. Anexa.

[15] Zamca a fost o fortăreaţă şi întăritură a creştinilor, contra invaziei tătarilor.

[16] Unde era pădure, ca şi pe Castir, Ursoaia, Frăsiniş, unde erau frasini, între Pătrăuţi şi Ciudei şi pe Bahnă, unde erau arbori foarte deşi, de nu se putea străbate, şi numai ici-acolo câte o poieniţă.

[17] Dan, Dimitrie, Igeştii, în Revista Istorică, N-rele 4-6, Anul VIII, Aprilie-Iunie 1922, pp. 117-119

[18] Libertatea, Nr. 11, Anul 33, 21 iunie 1936, p. 4

[19] Monitorul Oficial, nr. 176 din 31 iulie 1942, pp. 6460-6466

[20] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552