Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Dracineţ

DRACINEŢ. Dăruit de Iancu Sasul Vodă, împreună cu Hliniţa, în 22 august 1582, călugărilor de la mănăstirea Pobrata, care „au dat domniei noastre 100 ughi, fiind noi datori Turcilor, cari 100 ughi au fost dăruiţi SF. mănăstiri de Petru Varticovici, fost pârcălab”, şi reconfirmat, în 7 ianuarie 1608, în folosinţa aceleiaşi mănăstiri, satul „Draceniţa”, fost „sub ascultarea Şipinţilor”, supravieţuieşte anonim de-a lungul veacurilor, sub umbra groasă a călugărimii.

1459: Satul Dracineţ pare să fi fost atestat documentar încă din 1459, după cum rezultă dintr-o hotarnică din 1762, în care se face trimitere la uricul lui Ştefan cel Mare.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Draciniţa, moşie a mănăstirii Pobrata (Probota sau Sfântul Niculae din Poiană), „49 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Vasile, 2 dascăli, Tănasă şi Ion, 4 văduve, Maria, Aniţa, Irina şi Catrina, 1 jidov, Herşco, şi 41 birnici, şi anume: Fedor CIORNEI, Hrihor CIORNEI, Ion CIORNEI, Iacob HUŢUL, Ihnat HUŢUL, Dumitru COROCICA, Ivan sin lui, Ion PURŞEGA, Iacob SAPEHA, Iacob VERCICI, Gavrilaş CIORNEI, Tănasă CIORNEI, Mihalachi POPACIOC, Ion ungurian, Iacob sin GRIGORI, Toader SAUCIUC, Georgiţă SAUCIUC, Andrieş SAUCIUC, Iacob scripcar, Ştefan BIŢIC, Dumitru VĂMANUL, Andrieş CERIMIHO, Onofrei PANTIICIUK, Andrei CADOBEICIUK, Ion MACSINCIUK, Ion SADOVENCO, Simion AVRAMIUC, Andrei AVRAMIUC, Andrei RIBACA, Ion ARICI,Andrieş CUŞURBA, Ion CUŞORBA, Andrieş văcar, Alecsa PROCOPIUC, Andrieş sin LUNGUL, Ion PRICOPĂŢ, Vasile HIŞCIUK, Vasile olar, Vasile CRECIUC şi Ion DIACONESCU.

În 1775, satul „Draciniţa”, de pe pârâul Hliniţa, în Ocolul Cirimuşului, avea 2 popi şi 95 ţărani, pe teritoriul moşiei lui aflându-se şi mănăstirea lui Calmuţchi.

În 9 mai 1793, patriarhul de Ierusalim Antim, care primise satul Dracineţ de la mănăstirea Probrota, l-a arendat armeanului Todori Mustaţă, care, la rândul lui, l-a rearendat fraţilor armeni Nicolai şi Iacob Miculi.

1812: Biserica Sfântului Nicolai din Dracineţ, ctitorită, în 1812, de negustorul armean Theodor MUSTAŢĂ şi de preoţii Nicolai ZACHAROVICI şi Theodor NOSIEVICI, cu 1.993 enoriaşi ortodocşi, patronată de armeanul „Joann Freiherr v. Mustatza”, era slujită, în 1843, de parohul Constantin ZAHAROVICI, al doilea post de paroh fiind vacant. În 1876, când deja exista poştă în Dracineţ, patron bisericesc era acelaşi negustor armean Ion Mustaţă, paroh era Ignatie SZPOINAROWSKI, iar preot – Ştefan IVANOVICI, parohia ortodoxă fiind una mare, cu 2.478 enoriaşi. În 1907, paroh era protopresviterul Mihail LUCESCUL, născut în 1828, preot din 1854, paroh din 1860, preot fiind Cornel cavaler de BARBIER, născut în 1872, preot din 1902, iar cantor, angajat în 1899, Alexandru LEVIŢCHI, născut în 1860.

În 19 septembrie 1825, baronul… Teodor Mustaţă lasă, prin scrisoare de danie, „moşia embaticară Dracineţ” fetei sale, Anica Mustaţă.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Storojineţ – Vaşcăuţi (Târg) pe Ceremuş, Banila rusească pe Ceremuş, Slobozia Banilei, Berbeşti cu Ostra pe Prut, Bobeşti, Ciartoria, Dracineţ, Hliniţa, Căbeşti, Călineşti pe Ceremuş, Carapciu pe Ceremuş, Costeşti, Stăneştii de Sus pe Ceremuş, Stăneştii de Jos (tribunal districtual), Vilaucea, Voloca pe Ceremuş, Zamostie, Zeleneu cu Samsonowka, Pleşniţa”[2].

În 1890, comuna Dracineţ avea 3.100 locuitori,în proporţie de 80 % ruteni. Primar era Alexie Piţul, parohi – Mihail Lucescul şi Ioan de Mintici, cantor bisericesc – Alexandru Leviţchi, iar învăţători – George Rohatinovici şi Isidor Hodowanski.

1899: O şcoală cu 5 clase funcţiona, la Dracineţ, din 1879, iar una cu 3 clase, din 1899[3].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Dracineţ, comună rurală, districtul Storojineţ, aşezată pe partea stângă a pârâului Hliniţa. Populaţia: 3.008 locuitori, aproape exclusiv ruteni, de religie gr. or. Este străbătută de drumul principal Storojineţ-Hliniţa; are un oficiu poştal; o şcoală populară, cu 2 clase (deci, 60 şcolari – n. n.) şi o biserică parohială, cu hramul „Sfântul Nicolae”. Se compune din vatra satului şi din cătunul Ordonanţa, numit astfel, după o legendă, pentru că aci s-ar fi aşezat un paznic, de către turci, pe timpul stăpânirii lor. La 1776, era în posesia mănăstirii Probota. În apropiere se află un deal, numit Dealul Dracului, de la care se zice că ar fi provenit şi numirea de Dracineţ, dată comunei şi care are legătură cu numirea slavă de Ciartoria, ce o poartă o comună învecinată. Populaţia se ocupă cu agricultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă 1.935 hectare pământ arabil, 604 hectare fânaţuri, 45 hectare grădini, 407 hectare izlaz, 658 hectare pădure. Se găsesc 197 cai, 1.137 vite cornute, 277 oi, 668 porci, 130 stupi. Dracineţ, moşie, cu administraţie specială, districtul Storojineţ. Suprafaţa: 11,60 kmp. Populaţia: 64 locuitori, de diferite naţionalităţi şi confesiuni. La 1776, era proprietatea mănăstirii Probota.”[4].

1910: „Banca ţării, al cărei prezident este dl Dr. Florea Lupu (cumnatul lui Aurel Onciul – n. n.), a cumpărat şi împărţit în loturi mici între ţărani… moşiile Patriarhiei din Ierusalim: Dimca, Dracineţ şi Volcineţ… Cui s-au dat însă moşiile acestea? Comunele Slobozia-Puncului, Hatna, Calineştii lui Ienachi, Volcineţ, Dracineţ, sunt locuite parte exclusiv de ruşi, parte de ruşi în majoritate covârşitoare şi puţini români dubioşi”[5].

1914-1918: „Aftanasie a lui Daniil Procopeţ, născut în Dracineţ, la 12 aprilie 1880, agricultor cu domiciliul ultim în Dracineţ, a fost înrolat, la 1 august 1914, în armata austriacă şi a luat parte la luptele în contra ruşilor, lângă Brest-Litowsk, în luna august a anului 1915. De atunci lipseşte orice ştire despre dânsul. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Zenovia Procopeţ, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[6]; „Petru a lui Matei Screpnec, născut în Dracineţ, la 26 noiembrie 1887, a plecat, în august 1914, la război şi să fi căzut în luptă la Ivangorod, în toamna anului 1914. De atunci şi până în prezent, n-a sosit nici o ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Aniţei Screpnec, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[7]; „Vasile a lui Petrea Popovici, născut în Dracineţ, la 21 noiembrie 1883, a plecat, în 1 august 1914, la război şi să fi căzut în luptă, la 29 april 1915. De atunci şi până în prezent n-a sosit nici o ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Zenoviei Popovici, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[8]; „Alexa a lui Toader Piţ, născut la 17 martie 1875, în Dracineţ, ar fi murit, în septembrie 1914, lângă Viliczca, Galiţia, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Maria Piţ, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[9].

1941: În cadrul politicii de românizare, învăţătorul „Frai Iosif, seria 1937, media 7,34, a fost numit în com. Dracineţ, Centru, judeţul Storojineţ”[10].

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[11], următorii învăţători şi învăţătoare: Caroeru Gheorghe, comuna Dracineţ, Centru, jud. Storojineţ, media 7,50”.

1943: „Tribunalul Storojineţ. Doamna Paraschiva Ioan Vasile Iasinivschi, agricultoare din comuna Dracineţ, jud. Sorojineţ, cere declararea morţii soţului ei dispărut Ioan a lui Vasile Iasinivschi, născut în anal 1895, fost cu ultimul domiciliu în comuna Dracineţ, care, în anul 1926, a plecat la America şi, din anul 1928, n-a mai dat nici un semn de viaţă. Potrivit art. 14 din legea Nr. 173 din 4 Martie 1941, invităm pe toţi acei ce au ştiri despre existenţa acestui dispărut să comunice Tribunalului Storojineţ”[12].