Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Dihtineţ | Dragusanul.ro

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Dihtineţ

 

 

 

DIHTINEŢ. Practic, aşezările Dihtineţului ar trebui să se revendice, ca atestare documentară, în întâmplarea din 1501, „când au aşedzat pace Ştefan-vodă cel Bun cu leşii, fiind Ion Tăutul logofăt mare, l-au trimis sol la leşi. Şi au dăruit craiul leşescu Tăutului aceste sate la margine: Câmpul Lungu rusescu, Putila, Răstoaceli, Vijniţa… Toate acestea le-au dăruit craiul leşescu Tăutului logofătului. Şi au pus hotar apa Cirimuşul, întru o duminică dimineaţa”[1], aşezările Dihtineţului având, pe atunci, statutul târlelor şi cuturilor care mai existau, în 1908, cu acelaşi străvechi statut al pietrificării în netimp, pe care Lucian Blago o numea metaforic „veşnicia (care) s-a născut la sat. Reperele cronografice ale localităţilor Dolhopole, Putila, Răstoace şi Vijniţa sunt, în fond, şi ale localităţilor Dihtineţ. Muntenii, existând dincolo de timp şi de istoricitate, nu s-au mărturisit singuri, iar cei care au făcut-o, mai târziu, au fost stârniţi de „enigma etnologică” (Iancu Nistor), pe care ei o reprezentau în vremurile mai apropiate de noi. De aceea, informaţiile sunt puţine şi au, de cele mai multe ori, un caracter etnografic sau geologic.

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Vijniţa – Putila cu Stroroneţ (district), Chiseliţeni, Toraki și Sergi, Plosca, Dihteniţa, Dolhopole sau Câmpulung rusesc, Jabloniţa, Koniatyn, Petrasza sau Petriceni, Rostoki, Stebny cu Stepki, Uscie-Putilla cu Mariniceni”[2].

 

1874: „La Dichtenitz (germană Teerdorf), în valea pârâului Dihteniţa, chiar lângă moara de apă, o companie din Bucovina a săpat câteva puţuri, de 30-80 m, în urmă cu 30 de ani, iar unul, cu o adâncime de 32 m, ar fi trebuit să producă până la 5 barili pe zi. Petrolul era de culoare verde deschis, bogat în parafină și condensat (cunoscut ca intermediar între petrolul brut și ceara de pământ). Ceara de pământ ar fi trebuit să fie găsită și puţuri. Urmele de petrol brut de la Dichtenitz apar din gresii de până la 30 m grosime, cu granule grosiere, orientate spre nord-vest (nivelul superior al celui de-al treilea orizont)”[3].

 

1884: „Bucovina. Siturile de descoperire a petrolului formează o legătură intermediară și de legătură în lanțul de forări de petrol, care se află de-a lungul Carpaților și Moldovei… Urmele de petrol apar pe panta Nord-estică a Carpaților, până la Câmpulung și Stulpicani, la granița Moldovei. Potrivit lui Bruno Walter, se pot distinge 3 pungi de petrol. Prima este identificată în Breaza, Sadova, Câmpulung, Stulpicani; a doua, prin punctele de descoperire a petrolului, Dihteniţa, Putna, Ruşi-Modoviţa și Vatra-Moldoviţa; a treia prin locurile cu petrol: Berhomet, Crasna, Karlsberg, Mănăstirea Putna, Maginea, Solca, Cacica, Slatica”[4].

 

1889: Raimund Friedrih Kaindl primea însemnări cu folclor din Dihteniţa de la preotul G. Baloszeskul, deci George Baloşescul, parohul din Dihteniţa[5]. Folosind şi un desen, Kaindl scrie: „Casa de la Dihiteniţ are o singură cameră, nici un coridor și un acoperiș rău, cu excepția celui din față”[6].

 

1899: „Starea îmbolnăvirilor de tifos. Creșterea cazurilor de îmbolnăviri, în perioada din 7 până în 19 decembrie 1899. În Bucovina în raionul politic Rădăuţi: Şipot 5 cazuri; în raionul Vijniţa: Dihteniţa 1 caz, Podzahorycz 1 caz, Putilla 2 cazuri, Sergie 6 cazuri”[7].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Dihtineţ (Dichtinetz), comună rurală, districtul Vijniţa, aşezată pe pârâul cu acelaş nume, la confluenţa sa cu Putila. Suprafaţa: 29,80 kmp; popu­laţia: 1.579 locuitori, aproape exclusiv huţani gr. or. şi câţiva izraeliţi. Se compune: 1). din satul de reşedinţă Dihtineţ, care, îm­preună cu târlele Gruni, Chicerca şi Socoli, are 784 locuitori, având pe lângă sine şi cătunele Besaşin – 116 locuitori ruteni, Dichterca, Lipoveţe – 335 locuitori, Ruda – 130 locuitori, şi Tarnocica cu Bucovinca; şi 2). din satul atenent Greblena. Partea centrală a comunei e străbătută de drumul districtual Vijniţa-Storoneţ-Pu­tila. Are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială, cu hramul „Sf. Dumitru”. Aci se află urme de izvoare de păcură. Populaţia se ocupă cu prăsila de vite, cu stânăria şi cu exploatarea pădurilor. Comuna posedă 213 hectare pământ arabil, 1.201 hectare fânaţuri, 35 hectare grădini, 231 hectare izlaz, 1.290 hectare pădure. Se găsesc 107 cai, 890 vite cornute, 1.900 oi, 485 porci şi 150 stupi. Dihtineţ, pârâu, afluent, pe stânga, al râuleţului Putila. Izvo­răşte din pădurea Maximeţ, la poa­lele muntelui cu acelaş nume, şi se varsă în Putila, lângă comuna Dihtineţ, districtul Vijniţa. Dihterca (Dichterka), cătun, pendinte de Dihtineţ, satul de reşedinţă al comunei rurale cu acelaşi nume. Are 15 case şi 55 locuitori huţani. Greblena, sat, districul Vijniţa, formând, împreună cu satul de reşedinţă Dihtineţ, o singura comună rurală, cu numele Dihtineţ. Suprafaţa: 29,80 kmp, îm­preună cu satul de reşedinţă Dihtineţ; populaţia: 795 locui­tori ruteni şi foarte puţini izraeliţi; religia gr. or. Se compune: 1). din vatra satului, care, împreună cu târlele Lipovăţ şi Ruda, are 469 locuitori; şi 2). din cătunele: Gruni – 117 locuitori, Chicerca (Kyczerka) – 131 locuitori, Mancile (Manczyly) cu Groapa – 11 case, cu 56 locuitori, şi Socoli (Sokoly) – 142 locuitori ruteni. Satul Greblena este aşezat la Nord-Vest de satul de reşedinţă, la piciorul mun­telui Hanger”[8].

 

1919: Raportul despre starea bolnavilor în 10 mai 1919 prezintă un caz de tifos abdominal la Dihteniţ[9], iar în 20 mai – 2 cazuri[10].

 

1919: La Judecătoria Putila, s-au scos la licitaţie, în 12 mai 1919, parcelele cadastrale Nr. 319 – cu 2.500 coroane, şi Nr. 859 – cu 580 coroane, ambele în Dihtineţ[11].

 

1919: „Juri Ilişciuc şi Vasile Ivanciuc, ambii domiciliaţi la urmă în Dihteniţi”, figurează într-un proces pentru pagube la Tribunalul din Cernăuţi[12]. Vasile Ivanink, Iuri Iliszczik, Vasile Doboş şi Mihai Iendesczek, „toţi din Dihteniţ” au fost daţi în judecată, pentru o datorie de 6.700 coroane către Iankl Reichmann din Plosca, dar „pârâţii neaflându-se în Bucovina”, aveau să fie reprezentaţi, din oficiu, de avocatul Dr. Kisselitza[13].

 

1940: 1940: Tablou de cărţile de capacitate (atestate de meserie – n. n.) eliberate de Oficiul Rădăuţi, anulate de minister prin decizia Nr. 66.017 din 1940”[14]: Focşer Ioan, tâmplar, domiciliat în Dihtineţ”.

 

1940: Tablou de cărţile de capacitate (atestate de meserie – n. n.) eliberate de Oficiul Rădăuţi, anulate de minister prin decizia Nr. 66.017 din 1940”[15]: Focşer Ioan, tâmplar, domiciliat în Dihtineţ”.

 

1941:  Învăţătoarea Mina Iaroslava, născută Ivanicic, absolventă în 1938, cu media 7,50, este numită la şcoala Dihtineţ-Centru[16].

 

 

 

[1] ION NECULCE, O samă de cuvinte, Junimea 1972, p. 10

[2] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[3] Krahmann, Max, Zeitschrift für praktische geologie, mit besonderer berücksichtigund, Berlin 1904, p. 324

[4] Zincken, C. F., Die Geologischen Horizonte der fossilen Kohlen, Leipzig 1884, p. 297

[5] Kaindl, Raimund Friedrich, Die Huzulen, Wien 1894, p. III

[6] Ibidem, p. 32

[7] Österreichische Sanitätsrathes, Wien 1900, p. 24

[8] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 85

[9] Monitorul Bucovinei, Fascicula 30, 24 mai nou 1919, p. 2

[10] Monitorul Bucovinei, Fascicula 36, 6 iunie nou 1919, p. 5

[11] Monitorul Bucovinei, Fascicula 30, 24 mai nou 1919, p. 6

[12] Monitorul Bucovinei, Fascicula 36, 6 iunie nou 1919, p. 8

[13] Monitorul Bucovinei, Fascicula 87, 11 decembrie nou 1919, p. 14

[14] Monitorul Oficial, Nr. 58, 10 martie 1941, pp. 1197-1208

[15] Monitorul Oficial, Nr. 58, 10 martie 1941, pp. 1197-1208

[16] Monitorul Oficial, Nr. 249, 20 octombrie 1941