Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Crişceatec

CRIŞCEATEC. Aflat pe malul drept al Nistrului, mai jos de Zviniace, satul Crişceatec este ales de negustorul Teodor Preda şi de răzeşii din Răpujineţ, alt sat din megieşie, pentru a adăpoti şi sluji un schit, construit în 1765 şi închinat Sfântului Ioan Botezătorul. Schitul a fost înzestrat cu un teren în Răpujineţi, sat aflat mai jos, pe Nistru, cu jumătate din satul Zviniace, cu 4 mori, un atelier şi cu aşa-zisul sat Crişceatec, cel care, în 1775, avea… 2 ţărani (!), puşi în slujba celor 5 călugări aşa-zişi sihaştri şi care arendează, în 1784, toate „bunurile dumnezeieşti” dobândite, pe trei ani, pentru 500 florini, lui Mihail Mocranschi.

În 1843, biserica Sfântul Ioan Teologul din Crisceatec, ctitorită, în 1765, de hagiul Theodor PREDA, şi finalizată, în 1768, prin contribuţia voievodului grigore Ioan Callimah şi a căpitanului Mihail TALPĂ, a lui Constantin TALPĂ, Grigore BOTEZ, Ieremie BOTEZ, postelnic George TALPĂ, Catarina BOTEZ şi Ioan COZMA din Răpujniţa, cu 742 enoriaşi, patronată de Dimitrie von MOKRANSKI, era slujită de parohul George ZURKANOWICZ. În 1876, Dimitrie KOZB păstorea peste 836 suflete. În 1907, când patron al bisericii era evreil Marcus FISCHER, paroh era Eugen GOREŢCHI, născut în 1871, preot din 1894, paroh din 1902, cantor fiind, din 1901, George FOKI, năschut în 1858.

1787: La Crisceatec a foncţionat, din 1787 o şcoală trivială moldovenească, iar din 1892, o şcoală cu 2 clase[1].

1803: „Școli există, pe teritoriul dintre râurile Prut și Nistru doar în Coţman (Kotzman) și Cişciatec (Kryszczatek), unde se predau, în germană și ruteană, citirea, scrierea și aritmetica, apoi religia, toate acestea în cele 5 ore pe zi, trebuiau să fie predate. Şcoala din Coţman a avut, timp de 30, până la 40 de ani, în mare parte copii de țărani; la Crişciatec, întâmplător sau nu, 50 dintre şcolari erau copii de clerici săraci și țărani, iar chiriașul de acolo (schitul – n. n.), le-a oferit mâncare și haine copiilor săraci”[2].

1818: „S-a născut, la 19 Aprilie 1818, Dr. Ioan Ţurcan; părinte i-a fost parohul din Crişceatec, George Ţurcan, descendent dintr-o veche familie română basarabeană. Dr Ioan Ţurcan fost decorat de Maiestatea Sa Împăratul cu Medalia de aur pentru serviciu credincios, prin 40 ani”[3]. Ioan Ţurcan va fi preot la Mamaieştii Vechi, doctor în teologie, din 1880, Arhipresviter şi Mitrofor, deputat în Dieta din Viena, din 1891[4].

1897: „În următorii câțiva ani, se vor face trei conducte de apă, pentru municipalitățile Crisciatec, Babin și Toutri (total costuri de construcție: 36.000 florini), precum și instalarea mai multor captări și construcția a 52 de puțuri de pompă. în districtele Kotzmann, în Waskoutz, Russ-Banilla și Millie (costuri de construcție: 24.000 florini)”[5].

1900: „Adunarea generală a Societăţii pentru cultura poporului român din Bucovina s-a ţinut, duminica trecută. În această adunare s-a decis vânzarea câmpurilor ce le are Societatea în Boian şi Crişceatec, petru ca să se poată face adaptările şi instalaţiunile necesare la Palatul Naţional. „Deşteptarea”, cu drept cuvânt, se bucură că s-a aflat un vrednic gospodar român, dl Şlefureac din Ceahor, care, cu 56 de mii de coroane, a cumpărat locurile Societăţii din Boian”[6].

1903: O excursie de cercetare, organizată de profesorul J. N. Woldrich din Praga: „În dimineața zilei de 14 august, au fost studiate, în detaliu, impozantele falii bucovinene de pe Nistru, lângă Crisciatec, și s-a făcut o excursie, pe jos, la capela Sf. Ioan”[7]. „Cele mai bune structuri ale straturilor geologice milenare se află în satul Crişceatec (Kryszczatek), lângă panta idilică a dealului capelei Sf. Ioan, ascunsă de copaci, un loc de pelerinaj original, vizitat de credincioşi veniţi de departe. Sub capelă, se află linia de graniță dintre Silur și Miocen, din care apar numeroase izvoare”[8].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Crişciatec (Kryszczatek) comună rurală, districtul Coţman, aşezată pe malul drept al Nistrului, faţă în faţă cu localitatea galiţiană Zaleşcechi (Zaleszczyki), pe o înălţime foarte pitorească. Suprafaţa: 4,87 kmp; populaţia: 999 locuitori ruteni, de religie gr. or., şi ceva izraeliţi. Este străbătută de drumul principal Cernăuţi-Zaleszcyki, din care se desprinde o raramură, la Horovenca (Galiţia); comunică cu comunele vecine conriverane prin drumuri de ţară. Are o şcoală populară, cu o clasă, şcoală special creată pentru populaţia moldovenească, imediat după ocuparea Bucovinei (de unde se poate conchide că exista populaţie română); o biserică, cu hramul „Sfântul Ioan Teologul”, zidită la 1766. La 1776, depindea de schitul cu acelaşi nume, ce se află aci. În această localitate se află o carieră, din care se scoate piatră de pavaj foarte mult căutată. Populaţia se ocupă cu agricultura. Comuna posedă 713 hectare pământ arabil, 10 hectare fânaţuri, 3 hectare grădini, 93 hectare izlaz, 5 hectare pădure şi 4 hectare heleştee. Se găsesc 35 cai, 162 vite cornute, 152 oi, 119 porci şi 37 stupi. Crişciatec (Kryszczatek), fost schit, în districtul Coţman, pe malul Nistrului, la hotarul Bucovinei spre Galiţia. A existat până la 1776, cînd s-a desfiinţat, prin neînţelegerea ivită între călugări, făcând loc comunei de astăzi, cu acelaş nume. Într-un document de la 1768, se zice că acest schit ar fi fost chiar, odată, mănăstire în toată regula. Pozitiv se ştie numai că un negustor român, Preda Hagiul, ar fi clădit biserica, pe înălţimea stâncoasă, unde se află şi un admirabil izvor de apă. La desfiinţare, schitul avea cinci călugări. Crişciatec (Kryszczatek), moşie, cu administraţie particulară, districtul Coţman. Suprafaţa: 4,13 kmp; populaţia: 104 locuitori, aproape toţi izraeliţi. Cuprinde, pe lângă moşia Crişciatec propriu-zisă, şi târlele Nahainici (Na Hajnici) şi Nacopireca (Na Kopireka)”[9].

1912: „Excursie la Crişceatec – urme româneşti. Cu prilejul unei reviziuni, care s-a făcut la cassa din Crişceatec, din partea Centralei (însoţirilor rurale – n. n.), am vizitat, în 23 iunie, comuna aceasta aşezată pe malul Nistrului. După o primire frumoasă, în casa dlui paroh Eugeniu Goreţchi, am mers la vechea mănăstire. Acest schit e zidit în anul 1765, de Teodor Preda Hagi. În pridvor, e înmormântat Mocrainschi, cunoscutul luptător din 1809. În apropiere se află capela Sfântului evanghelist Ioan, casa peregrinilor şi vechea şcoală călugărească, în care a învăţat şi episcopul Hacman az-buche. Priveliştea asupra Nistrului e impunătoare. În fiecare an, în 21 Mai, are loc, la această mănăstire, un mare peregrinaj; pe o invitare, ce-am aflat-o la părintele Goreţchi, am aflat următoarea poezie, care merită atenţie: „Sus pe malul Nistrului, / în tăcerea codrului, / Te pune în uimire / O veche mănăstire / Şi sub dânsa curge / Izvorul lui Ioan / A dreptcredincioşilor / Dulcele liman. / Aici din veac se-nchină / Ridică a lor mâini, Din inimă suspină / Toţi peregrini români. / Caută tămăduire / De boalele trupeşti, / Află curăţire / De cele sufleteşti. / Şi noi să nu-l uităm / Acest locaş măreţ / Cu drag să-l vizităm / Izvor de atâta preţ” – Sentinela Prutului”[10].

1914-1918: „Ioan a lui Petru Kozaryczuk, născut la 26 aprilie 1889, ţăran cu domiciliul în Crişciatec, a plecat, în urma mobilizării generale, în august 1914, la Regimentul No. 3 de Artilerie, în Przemysl şi a picat în prinsoare rusească. În staţiunea prizonierilor, la Samarkand, ar fi murit susnumitul, la 23 aorilie 1915 stil vechi, de tifos. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Paraschei Kozaryczuk, născută Demka, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[11].

1941: „Prin deciaia ministerială Nr. 17.790 P din 14 Noemvrie 1941, se mută Teleagă Viorel, actual impiegat stagiar la Cheatura poliţiei Cernăuţi, la Detaşamentul de poliţie Crişciatec; Şatrauca Alexandru, actual agent de poliţie la Chestura poliţiei Chişinău, la aceeaşi chestură”[12].

1920: „Cu încheierea tribunalului, semnată din 31 decembrie 1920, s-a desfiinţat controlul asupra administraţiei întreprinderii comerciale Fabrica de zahăr „Marcu Fişer” Crisceatec. Societate anonimă în lichidare”[13].

1921: Secretariatul general pentru culte din Cernăuţi alocă 76.000 lei pentru „Repararea bisericii ortodoxe din Crşceatec”[14].

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[15], următorii învăţători şi învăţătoare: Luca Ştefan, comuna Crisceatec, jud. Cernăuţi, media 7,41”.