Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Ceahor

Soldaţi împeriali, între bucovineni

CEAHOR. Satul de pe malul stâng al Dereluiului, în hotarul Cosminului şi al Molodiei (vechiul Cosmin), împreună cu care două sate, de altfel, alcătuia un singur sat, a fost, de-a lungul veacurilor, încă o proprietate a Mănăstirii Putna, începând cu anul 1488.

În 1775, Ceahor, împreună cu Mologhia şi cu Cozmin, de pe malul drept al Dereluiului, avea, conform recensământului lui von Spleny, 2 popi, 133 ţărani, 1 umblător, 1 arnăut şi 1 baran (deci, un agent fiscal pedestru. Daniel Werenka dă, pentru anul 1774, 172 familii numai în Ceahor şi 170 familii în 1784.

1837: O şcoală cu 6 clase funcţiona, în Ceahor, din toamna anului 1837[1].

În 1843, biserica Sfintei Treimi din Ceahor, înălţată în 1786, cu 1.235 enoriaşi, avea vacant postul de paroh. În 1876, paroh era Artemie BERARIU, care păstorea peste 1.858 de suflete, în acelaşi an începând construcţia bisericii Sfântul Dimitrie, care va fi finalizată în 1884. Pe Artemie BERARIU, născut în 1834, preot din 1862, paroh din 1865, protopop din 1880, cancelar sinodal între anii 1884-1891, tatăl poetului şi dramaturgului Constantin BERARIU, îl regăsim paroh în Ceahor şi în 1907, când preot cooperator era Alexandru BERARIU, născut în 1868, preot din 1904, iar cantor, din 1880, George NASTASI, lector la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, din 1884.

1843: Tănărul preot Silvestru Morariu, viitorul mitropolit de luminoasă aducere aminte, „după terminarea studiilor teologice, în 29 Iunie 1843, fu hirotonit în preot şi decretat mai întâi ca administrator parohial şi apoi, cu un an mai târziu, ca paroh în comuna Ceahor, unde petrecu 20 de ani, împlinindu-şi servitul totdeauna cu zel apostolic, încât Ceahorul trece şi astăzi ca model de parohie bine disciplinată. Pierzându-şi însă soţia, încă în floarea vieţii, el, în adânca-i mâhnire, îşi căută şi-şi află mângâiere în neobosită ocupăciune păstorească şi literară”[2].

1862: Silvestru Morariu, „la anul 1862, lăsându-şi în păstoria Ceahorului ginerele, primi un loc de referinţă, cu o remuneraţiune neînsemnată, la Consistoriul din Cernăuţi, unde, de mai înainte, împărtăşea excurrendo, din Ceahor, învăţământul tipicului şi al cântărilor bisericeşti, la seminariul clerical şi la şcoala dăscălească”[3].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Cernăuţi – Curtea regională din Cernăuți: Cernăuţi, Ceahor, Hliboka, Camena cu Spaski, Corovia, Cotul Bainski, Cuciurmare, Ludi Horecea Camerale cu Mănăstioara, Lucaviţa, Mihalcea, Mihuceni cu Kicera, Molodia cu Franzthal și Derelui, Ostriţa, Preworokie, Stăneştii de Sus pe Siret, Stăneştiii de Jos pe Siret, Poienile, Tărăşeni, Trestiana sau Dimka, Voloca Camerale pe Siret, Zurin”[4].

În ianuarie 1888, primarul comunal din Mologhia trimisese la Ceahor, „chiar în zi sfântă de ajunul Bobotezei, pe Ivaniţchi, cu doi deputaţi, ca să ia zălog de la oamenii care au pământuri pe hotarul Mologiei pentru bir. Ivaniţchi, deci, cu oamenii săi, intra pe în case, apuca ce năpădea de pe grinzi, din straiele şi podoabele creştinilor şi le ducea la dânsul… Şi asta nu-i prima întâmplare. Sechestrătorii au năvălit asupra creştinilor în Ceahor chiar şi în ziua Adormirii Maicei Domnului, în 1887, de i-au necăjit”[5]. La Balul român de elită al „Junimei”, din februarie 1888, participa, ca membru al elitei româneşti din Bucovina, şi „Artemiu Berariu din Ceahor”[6], care avea să rămână, timp de decenii, parohul satului.

În 1890, comuna Ceahor avea 2.070 locuitori. Paroh era Artemie Berariu, învăţător – Alexie Cicaleac, iar cantor bisericesc – George Nastasi. Primar al comunei era Iacov Rusnac.

1891: „În folosul societăţii „Şcoala română” au mai incurs, la Lista Nr. 10, încredinţată domnului protopresviter din Ceahor, Artemiu Berariu, 32 florini, şi anume de la următorii binefăcători: Artemiu BERARIU 1 florin, doamna Eugenia Olga MORARIU din Cernăuţi 3 florini, dl Vasile ANDONI din Ceahor 2 florini, dl Georgiu BERARIU din Mologhia 1 florin, dl Moses GEIGER din Mologhia 50 cruceri, dl Lazar GEIGER din Ceahor 1 florin, dl Lazar SOSNOVICI din Suceviţa 1 florin”[7] şi aşa mai departe, adică elite săteşti din comunele districtelor Rădăuţi şi Siret.

1893: O colectă publică pentru Societatea „Şcoala Română”, făcută, în 1893, în Ceahor, de protopresbiterul din Ceahor, Artemiu BERARIU, cuprinde următoarele nume de localnici: Alexandru PAULOVICI, Vasile ROTARIU, Michail DIMITROVICI, Michail CASIAN, Ioan CHMARA (se citeşte HMARA), Iordachi ROTARIU, Teodor ŞTEFUREAC, Vasile NEGRUŢ, Constantin CILIEVICI, Aftanas MORARIU, Grigori ZAHARIUC, Ilie CIORNEI, Samuil CIORNEI, Constantin ZAHARIUC, Zoe PRIDIE, Nicolae DIMITROVICI şi Teodor COSTAŞ[8].

1897: O altă colectă publică pentru Internatul de băieţi români din Cernăuţi, în decembrie 1897, menţionează, în Ceahor, următorii localnici: preotul Artemie Berariu, profesorul I. ACHNER, Ion PRIDIE, Ioan alui Ştefan VOROSCIUC, Petru PRIDIE, Mihai MACOVEI, George DIMITROVICI, Ion ROTAR, Dimitrie REPCIUC, Maria lui Nicolai CIORNEI, Ioan CIORNEI, Ioan DANILEICU, Teodor SUPROVICI, Mihai HRETIUSIAC, Mihai POŞTARIU, George PLIUNDRA, Dimitrie HUDEMA, George PRIDIE, GeorgeV DANILEICU, Teodor ZAHARIUC, George ŢIGĂNAŞ, George COBLIUC, Petre COBLIUC, Nicolai PAULOVICI, Nicolai CHMARA, George VOROSCIUC, Ion LUPANCIUC, Alexandru UNGUREAN, Constantin HREŢIUSTAC, Eugen ŞTEFUREAC, Ioan MORARIU, Ioan alui Teodor HUDEMA, Dimitrie POŞTAR, Alexa BALAN, George POŞTAR, Alexe ZAHARIUC, Ioan PLIUNDRA, Alexa REPCIUC, Vasile alui Alexa DIMITROVICI, Dumitru MORARIU, Vasile alui Constantin ANDONI, Nicolai RUSNAC, Ştefan ZAHARCIUC, George CILIEVICI, Neculai ANDONI, secretarul OBERHOFFNER, M. ŞLOSSER, M. HELLENBERG, Abraham AUSLANDER, Petre COBLIUC, Maria SAUCIUC şi Ana SLUŞANSCHI[9].

1901: Dialectologul Gustav Weigand scria, în 27 august: „În Ceahor, am găsit nu numai o primire foarte caldă, la protopopul Berariu, dar atât el, cât și fiul său, erau dornici să mă ajute în studiile mele”[10]. Două fetişcane din sat, Zoiţa lui Vasile Rotariu (Frunză verde de scunchie) şi Mariuca Rotariu (19 ani), l-au încântat cu cântecele lor.

1902: Banca populară raiffeisiană din Ceahor a fost înfiinţată, în 17 august 1902, „în casa nr. 198”, sub preşedinţia lui Ioan Virozub şi sub direcţiunea parohului Artemie Berariu. Vicepreşedinte era Nicolai Poştariu, în comitetul de direcţie activând Alexie Repciuc şi vistiernicul Vasile Sluşanschi.

1906: „Opt ţărani români din Ceahor s-au prezentat, Marţi în 16 octombrie 1906, la orele 11, înainte de amiază, sub conducerea dlui Dr. Sluşanschi, la preşedintele ţării, dl Dr. Octavian cavaler de Bleyleben, şi s-au plîns de modul cum încearcă inspectorul ucrain Nicolai Spenul şi învăţătorul Kesseletzja (amândoi, români de origine – n. n.) să-i facă cu forţa ruteni, cerând ca ei să înscrie copiii la secţia ruteană. Dl Dr. Sluşanschi a intonat în mod potrivit, că părinţii au dreptul să-şi crească copiii după placul lor şi nu după tendinţa dlui Spenul; faptul invocat de acesta, că copiii nu cunosc bine limba română, e, pe de o parte, neadevărat, pe de alta irelevant, pentru că, dacă un ţăran îşi poate da copilul la şcoala germană din oraş, deşi copilul nu ştie o boabă germană, cu atât mai mult are el dreptul să-l dea la instrucţie romînă, pe care copilul o înţelege. Cu toate acestea, au primit cei opt reprezentanţi următorul act: „De la consiliul şcolar districtual. / Cernăuţ, la 2 Octomvre 1906, Nr. 6553/6. / În urma deciziunii consiliului şcolar ţinutal, din 28 Septemvre a. c., sunteţi provocat să înscrieţi copilul X . imediat în secţia ruteană a şcolii primare din loc, deoarece s-a constatat, în urma cercetării făcute de ambii inspectori şcolari ţinutali, la faţa locului, că copilul menţionat nu cunoaşte limba română îndestul, spre a urma învăţământul în această limbă. / În contra acestei somaţiuni, se poate înainta recurs, până-n decurs de 14 zile de la primire, către consiliul şcolar de ţară. / Consilierul guvernial: Krześniowski m. p.”. După expunerile vorbitorului, a înmânat ţăranul Tanasă Zahariuc preşedintelui un memoriu, cu următorul cuprins: „Ilustre domnule preşedinte! / Necesitaţi de împrejurările nefaste, ce domnesc în comuna Ceahor şi în şcoala poporală din această comună, subsemnaţii îşi iau refugiul la Ilustritatea Voastră şi Vă roagă ca să binevoiţi a îndruma cele necesare, spre a înlătura neajunsurile ce bântuie această comună. / Cu începutul anului şcolar 1906/7, aveau să fie înscrişi, la şcoala poporală de 6 clase, în clasa primă, 60 copii. Conform dispoziţiunilor şcolare, limba de instrucţiune a copiilor o stabilesc părinţii; astfel s-a întâmplat că 55 copii, ai căror părinţi sunt şi s-au declarat români, au fost înscrişi, la cererea părinţilor, în secţia română, şi numai 5 copii la cea ruteană. În urma acestui fapt, au denunţat învăţătorii ruteni, consiliului c. r. ţinutal, că învăţătorii români au romanizat şcoala cu forţa, înscriind copiii ruteni la secţia română. În urma acestui denunţ, a fost o comisiune la şcoala din Ceahor, compusă din dnii inspectori George Jancovschi şi Nicolai Spenul, ca să cerceteze afacerea. Fiind Ceahorul comună mixtă, toţi locuitorii vorbesc atât limba română, cât şi cea ruteană. Astfel, toţi copiii, avorbiţi fiind de dl Spenul în limba ruteană, au şi răspuns în această limbă. Drept urmare, au fost reclamaţi de dl Spenul pentru secţia ruteană, şi numai în urma faptului că dl Jancovschi le-a vorbit copiilor în limba română şi a primit şi răspunsul în această limbă, a trebuit să renunţe la reclamaţiunea sa pripită. După acest accident, s-a dus dl Spenul la cancelaria comunală şi a citat, acolo, pe părinţii alor 18 copii, provocându-i, în mod de tot necuviincios şi brusc, ca să înscrie copiii lor la secţia ruteană. La aceasta, a primit însă dl Spenul răspunsul că părinţii vor da copiii la acea şcoală, la care vor voi ei şi nu unde le-a porunci dl Spenul; ei sunt români şi voiesc ca copiii lor să înveţe româneşte. Iară când s-a răstit dl Spenul către săteanul Ilie Hriţuşac, cu cuvintele: „Tu trebue să dai copilul tău la secţia ruteană!”, acesta i-a respuns: „Da’ de ce-mi spui „tu”, crezi că şi eu am păscut porcii cu tine?“. Văzând dl Spenul că locuitorii din Ceahor nici astfel nu voiesc să-şi dea copiii la şcoala ruteană cu forţa, s-a întors la Cernăuţi şi a citat pe părinţii celor 18 copii la sine, în birou, unde i-a ameninţat cu pedepse şi cu jandarmi, dacă nu vor da copiii la secţia ruteană. Ba dl Spenul a cerut chiar, de la oameni, ca să aducă cu sine copiii, spre a fi examinaţi ce limbă vorbesc; dar oamenii şi-au lăsat copiii acasă, ştiind că această cerere este ilegală. Neputând reuşi dl Spenul nici în modul acesta, ca să ne rutenizeze cu forţa, şi-a ales, dintre cei 18 oameni, pe subsemnaţii şi le-a trimis în scris provocarea „ca, până-n decurs de 8 zile, să înscrie copiii la secţia ruteană, la caz contrar vor fi pedepsiţi”. Între cei provocaţi de dl Spenul, ca să înscrie copiii la secţia ruteană, sunt nume ca, de exemplu, Gîndac, Pridie, Roman ş. a., din care dl Spenul şi agentul său, Keseletzja, ar voi să facă ruteni cu orice preţ, fie chiar şi cu forţa. În vederea acestor fapte, subsemnaţii supun Ilustrităţii Voastre rugarea ca să binevoiţi a dispune îndrumarea unei cercetări minuţioase a cazului şi să daţi subalternilor Iluştrităţii Voastre, o dată pentru totdeauna, porunca strictă ca ei să respecte exercitarea drepturilor cetăţăneşti din partea civilor pacinici, care nu doresc alta nimică, decât ca să nu fie conturbaţi întru realizarea dreptului de a dispune asupra educaţiunii copiilor săi. / George Manec, Ilie Hriţuşac, Samuil Pridie, Samuil Roman, Nicolai Gândac, Tanasă Zahariuc, Ion Humeniuc, Grigori Rusnac, toţi agricutori în Ceahor”. Preşedintele ţării a primit pe ceahoreni în mod foarte amabil şi i-a asigurat că pot să fie liniştiţi, deoarece Domnia Sa va îndruma o cercetare obiectivă şi strictă, şi le va face dreptate. Atâta cer bieţii oameni şi tot asta pretindem şi noi!”[11].

1907: „În adunarea din Ceahor, din 13 Aprilie 1907, Oberbereznicul din Cuciur a făcut gospodarilor de acolo mare cinste. Dumnealui a zis că gospodarii din Ceahor ar fi bine să aibă 2 troci mari, una pentru moldoveni şi alta pentru ruşi, aşa că atât moldovenii, cât şi ruşii să aibă a se liopăi în trocile lor nestingheriţi. Iară dacă ar îndrăzni să se bage unul de la troaca cea moldovenească la troaca cea rusească sau unul de la troaca rusească la cea moldovenească, apoi să capete peste rât de să-i sară dinţii. Apoi dă, Oberbereznicului i se pare sfatul bun, de aceea l-a şi dat, dară cine să fie păstorul trocilor, ca să nu se facă nenorociri ? Şagă şăguită şi să nu fie cu banat, dle Cuparencu, dacă te întrebăm. Ai găsit dumneata, în adunarea aceea, pe gospodarii din Ceahor într-adevăr aşa de prăpădiţi, încât ai aflat de cuviinţă a-i pune pe acei gospodari în rând cu cei ce se liopăiesc prin troci, vorba dumitale? Ceahorenii se cade să-i mulţămească dlui Oberbereznic pentru cinstea ce le-a dat-o, au însă timp, să nu se grăbească, căci 14 Mai îi încă departe”[12].

1908: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[13], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Zoiţa PRIDI (70 ani în 1909), Andrii PRIDI (49 ani în 1909), Veronica SEMENIUC (20 ani în 1909) şi Magdalina PRIDI (22 ani în 1909) din Ceahor.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Ciahor (Czahor), comună rurală, districtul Cernăuţi, aşezată, în masă compactă, pe stânga pârâului Derehlui, afluent al Prutului, între comuna Corovia şi Molovia. Suprafaţa: 14,28 kmp; populaţia: 2.070 locuitori ruteni şi români, de religiune gr. or. Se compune: 1). din satul de reşedinţă cu acelaş nume, care, împreună cu târla Rutca, numără 1.988 locuitori; 2). din târlele: Chisia (Kisia), Cutie, Selestie şi Văduvari (Woduwaria). Este străbătută de un drum districtual, care o leagă, pe de o parte, cu comuna Mologhia, iar pe de alta, cu drumul principal Cernăuţi-Siret şi de linia ferată principală Cernăuţi-Iţcani. Are o şcoală populară, cu 2 clase, şi o biserică parohială cu hramul „Sf. Dumitru”. La 1776, era în posesia mănăstirii Putna. La 1774, a fost unită cu Mologhia. Este întemeiată pe teritoriul istoric numit „Cozminul”. Populaţia se ocupă cu agricultura. Comuna posedă 1.122 hectare pământ arabil, 47 hectare fânaţuri, 19 hectare grădini, 167 hectare izlaz, 7 hectare pădure. Se găsesc 106 cai, 671 vite mari, 249 oi şi 371 porci. Chisia, târlă pendinte de comuna Ceahor. Are 3 case şi 13 locuitori. Cutie, târlă, pendinte de comuna rurală Ceahor. Are 4 case şi 20 locuitori”[14].

În 1910, trei sferturi din populaţia comunei încă o mai formau românii.

1913: „În Ceahor, au rutenii o şcoală de 3 clase. În această şcoală au fost înscrişi 76 copii, dar au fost clasificaţi numai 44. Deci pentru 44 copii, trei învăţători, pe când, de altfel, un învăţător instruieşte 80 copii”[15].

1914: „Viena, 24 august (K.B.). Atacul unei armate ruseşti de 20.000 de oameni, în partea cea mai mare călăreţi, asupra graniţei Bucovinei a fost respins, lângă Noua Suliţă, cu desăvârşire. Adversarilor li s-au luat sute de prizonieri. Armata lor nebună a lăsat pe câmpul de luptă mult material de război”… „Lumea agitată se îngrămădea pe la trăsuri, întrebând mirată: „Ce se întâmplă?”. „O început bătaia”, răspundeau femeile prin plâns. Ruşii intrară în Boian şi se apropiau spre Mahala. Pe la 10 ceasuri, toloacele oraşului erau pline de trăsuri ţărăneşti. Multe dintre ele, apucară spre Corovia, Ceahor sau Voloca, unde aveau neamuri sau cunoscuţi. Ceilalţi rămâneau în voia întâmplării. De pe dâmburi, se desluşeau înfiorătoarele bubuituri de tunuri, iar cei cu ochi mai buni vedeau focul şrapnelelor şi al granatelor, crăpând pe coasta dintre Boian şi Mahala. Lupta fierbea pe întreaga întindere dintre Boian şi Toporăuţi”[16].

1914: „Nestorul preoţimii bucovinene, venerabilul protopresviter din Ceahor, Artemie Berariu, a fost chemat, împreună cu fiul său, înaintea comandamentului militar, bănuit fiind de tainică înţelegere cu ruşii. Interogat cu severitate asupra acestui momenr, octogenarul a răspuns: „Mă simţesc prea pe sus de orişice bănuială. Sunr român bun şi am avut fericirea să vorbesc, de trei ori la viaţa mea, cu Majestatea Sa Împăratul. Pentru meritele mele patriotice am fost distins de Majestatea Sa şi sunt cavaler al Ordinului Francisc Iosif”. Atunci căpitanul s-a ridicat şi, salutându-l milităreşte, i-a mulţumit pentru desluşiri, cerându-i scuze”[17].

1915: „Mamorniţa, 8 februarie 1915. Ruşii s-au stabilit în tranşee, în jurul satelor Ceahor, Coponia şi Mihalcea, de unde voiesc să apere Cernăuţii. Se aşteaptă o mare luptă”[18].

1914-1918: Nesfârşită e lista Eroilor uitaţi din Ceahor, care s-au jertfit pentru modelul european de viaţă, numit Bucovina: „infanteristul Ion Laşciuc, Ceahor, Regimentul 80, rănit”[19]; „sergentul Dumitru Papelea, Ceahor, Regimentul 41, rănit”[20]; „Dimitrie a lui Ştefan Paulovici, din Ceahor, a fost înrolat, în 1914, cu ocazia mobilizării generale, în Regimentul 41 Infanterie şi era ataşat, după aceea, unei companii de lucrători militari, şi anume nr. 1. Înainte de Paştele gr. or. 1915, s-a îmbolnăvit de tifos şi ajunse într-un spital, în Slanka (Galiţia). Acolo ar fi murit, în Sâmbăta Patimilor 1915, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se dispune, la cererea soţiei sale, Domnica Paulovici, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”; „George Ţiganaş a lui Teodor, din Ceahor, născut în 1886, a fost înrolat, în 1915, în Regimentul 15 Infanterie şi a mers pe frontul rusesc. În noiembrie 1915, a căzut prizonier şi a fosi internat în diferite lagăre, în urmă, în Askresenski, guvernământulMoscova. Acolo ar fi murit, în Duminica Paştelui 1916, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se dispune, la cererea soţiei sale, Maria Ţiganaş, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”; „Simion Repciuc a lui Alexandru, născut în 1883, în Ceahor, a fost înrolat, în 1914, cu ocazia mobilizării generale, în Regimentul 58 Infanterie şi luptă, în anul 1917, pe frontul românesc. Acolo, pe dealul Caşinului, să fi murit, lovit de un plumb, la 6 ianuarie 1917, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se dispune, la cererea soţiei sale, Iftimia Repciuc, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”; „Dimitrie Bolesiuc, fiul lui Ion, născut la 18 mai 1879, în Ceahor, în timpul din urmă domiciliat în Corovia, a fost înrolat, la începutul războiului, în Regimentul 58 Infanterie şi a a luat parte la luptele în contra ruşilor, în Galiţia. Acolo ar fi murit, în toamna anului 1915, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se dispune, la cererea soţiei sale, Dochiţa Bolesiuc, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”; „Constantin a lui Ştefan Ţigănaş, născut în 1882, din Ceahor, a fost înrolat în 1914, cu ocazia mobilizării generale, în Batalionul de Vânători 27 şi a plecat cu dânsul la luptă. În noiembrie 1916, s-a îmbolnăvit, în tranşeu la Cârlibaba. Martorul Dimitrie a lui Mihai Holunga se afla în acelaşi tranşeu cu dânsul şi, părăsind tranşeul Ţigănaş, află el de la un stegar sanitar, că dânsul ar fi pe locul de ajutor. De atunci nu e nici o ştire despre dânsul. Conform unei informaţii din partea Crucii Roşii, el a dispărut din 6 iulie 1916. Presupunându-se probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Fevronia Ţiganaş, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”; „Lazar a lui Iacov Zahariuc din Ceahor, născut în 1882, a fost înrolat, în august 1914, cu ocazia mobilizării generale, în Regimentul 41 Infanterie şi luptă, cu regimentul, în contra Rusiei. Conform martorului Vasile Rusnac din Ceahor, care a servit la Regimentul 41, l-a văzut pe acesta, ultima dată, în noiembrie 1914. Venind el, după aceea, la compania lui Zahariuc, i-au spus ceilalţi camarazi şi chiar fratele lui Zahariuc, care a picat în 1916, că Lazar Zahariuc a picat în noiembrie 1914. Fiind deci decesul presupus, se dispune, la cererea soţiei sale, Ana Zahariuc, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[21]; „Dimitrie a lui Ştefan Paulovici, din Ceahor, a fost înrolat, în 1914, cu ocazia mobilizării generale, în Regimentul 41 Infanterie şi era ataşat, după aceea, unei companii de lucrători militari, şi anume Compania 1. Înainte de Paştele greco-ortodox 1915, s-a îmbolnăvit de tifos şi ajunse într-un spital în Slanka, Galiţia. Acolo ar fi murit, în Sâmbăta Patimilor 1915, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Domnica Paulovici, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”; „George Ţiganaş a lui Teodor, din Ceahor, născut în 1886, a fost înrolat, în 1915, în Regimentul 15 Infanterie şi a mers pe frontul rusesc. În noiembrie 1915 a căzut prizonier şi a fost internat în diferite lagăre, în urmă, în Askresenski, guvernământul Moscova. Acolo ar fi murit, în Duminica Paştelui 1916, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Maria Ţiganaş, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”; „Simion Repciuc a lui Alexandru, născut în 1883, în Ceahor, a fost înrolat, în 1914, cu ocazia mobilizării generale, în Regimentul 58 Infanterie şi luptă, în anul 1917, pe frontul românesc. Acolo, pe dealul Caşinului, să fi murit, lovit de un plumb, la 6 ianuarie 1917, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Iftima Repciuc, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”; „Simion Bolesiuc, fiul lui Ion, născut la 18 mai 1879, în Ceahor, la timpul din urmă domiciliat în Corovia, a fost înrolat, la începutul războiului, în Regimentul 58 Infanterie şi a luat parte la luptele în contra ruşilor, în Galiţia. Acolo ar fi murit, în toamna anului 1915, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Dochiţa Bolesiuc, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[22]; „Constantin a lui Ştefan Ţiganaş, născut în 1882, din Ceahor, a fost înrolat, în 1914, cu ocazia mobilizării generale, în Batalionul de Vânători 27 şi a plecat cu dânsul la luptă. În noiembrie 1916, s-a îmbolnăvit în tranşeu la Cârlibaba. Martorul Dimitrie a lui Mihai Holunga se afla în acelaşi tranşeu cu dânsul şi, părăsind tranşeul Ţiganaş, află el de la un stegar sanitar că dânsul ar fi pe locul de ajutor. De atunci nu e nici o ştire despre dânsul. Conform unei informaţii din partea Crucii Roşii, el a a dispărut din 6 iulie 1916. Presupunându-se probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Fevronia Ţiganaş, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”; „Lazar a Iacov Zahariuc, din Ceahor, născut în 1882, a fost înrolat, în august 1914, cu ocazia mobilizării generale, în Regimentul nr. 41 Infanterie şi luptă cu regimentul în contra Rusiei. Conform afirmărilor martorului Vasile Rusnac din Ceahor, care a servit în Regimentul 41, l-a văzut acesta, ultima dată, în noiembrie 1914. Venind el, după aceea, la compania lui Zahariuc, i-au spus ceilalţi camarazi şi chiar fratele lui Zahariuc, care a picat în 1916, că Lazar Zahariuc a picat în noiembrie 1914. Fiind, deci, decesul presupus, se dispune, la cererea soţiei sale, Ana Zahariuc, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[23]; „Ioan a lui Toader Danileicu, născut în Ceahor, la 23 decembrie 1887, chemat, în august 1914, sub arme, a ajuns, la începutul anului 1915, în captivitate la ruşi, unde apoi a petrecut câtăva vreme în localitatea Pensa, Siberia, să fi murit apoi în gubernia Iecaterinoslaw, la finea anului 1918, până în prezent lipseşte orice ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Ielenei Danileicu, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[24]; „Ioan a lui Mihai Poştariuc, născut la 1 iunie 1889, agronom cu domiciliul ultim în Ceahor, s-a prezentat la serviciul cu arma, în noiembrie 1914. Ultima ştire de la dânsul este o carte poştală, adresată soţiei sale, Veronica Poştariuc, datată din 15 august 1916. Din cartea aceasta reiese că menţionatul a servit în Compania a VII-a din fostul Regiment austriac No. 18. Din acel timp lipseşte despre dânsul orice ştire. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Veronichii Poştariuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”; „Ioan a lui Petru Ceahorschi, născut la 5 iunie 1888, în Mihalcea, cu domiciliul din urmă tot acolo, a fost mobilizat, în anul 1914, şi ar fi picat, la 11 octombrie 1916, pe frontul italian. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Zoiţei Ceahorschi, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[25].

1919: Prin Deciziunea ministerială nr. 1593/1919, semnată, în numele lui Ion Nistor, de Iorgu Toma, era numit, în „Comisiunea de apel pentru evaluarea taxei de cărşmărit” pe anul în curs, şi cârciumarul Abraham Ausländer din Ceahor[26].

1920: „Deciziune de expropriere No. 59/20. Deciziunea comisiunii agrare de ocol Cernăuţi, cu care s-a decis exproprierea corpului dominical fasc. No. 426, Ceahor, din registrele fonciare pentru moşiile bucovinene, în suprafaţă de 123 ha 93 a 50 mp, proprietatea Fondului bisericesc ort. or., în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă”[27].