Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Cândeşti | Dragusanul.ro

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Cândeşti

 

 

 

Cândeşti. Satul Cândeşti a avut soarta satelor Mitoc, Negostina, Sinăuţi, adică a rămas pe jumătate în Moldova, în Bucovina fiind inclusă cealaltă jumătate, adică o moşioară cu 30 de case. Em. Grigorovitza nu-l menţionează în dicţionarul său geografic, iar Teodor Bălan are informaţii puţine şi indirecte despre satul Cândeşti. În România, existau încă vreo duzină se sate Cândeşti, cu importanţă în veacurile din urmă, iar cele câteva sate cu acelaşi nume din Basarabia, din Iaşi, din Vrancea, abia dacă sunt amintite de mărturiile târzii. Aşa că e greu să găsesc mărturii despre satul acesta de peste Siret, dar trebuie să scot la iveală ceea ce aflu, dând curs rugăminţii cuiva din Cândeşti. Şi iată ce am dibuit, astăzi, printre vechiturile uitate ale istoriei, despre aşezarea moldo-bucovineană Cândeşti:

 

1430, iulie 7: Fraţii Jumătate, Jurju sau Giurgiu, Ştiful sau Şteful şi Mândrul, primeau uric de la Alexandru cel Bun pentru moşiile moştenite de la părintele lor, Ion Jumătate, şi pe care le împărţiseră între ei frăţeşte, în bună înţelegere. „Iar jupânului Ştiful s-au dat Şerbăneştii, pe Siret, şi cu mori pe Siret, şi Cândeşti pe Siret, cu moară în Siret, între Grămeşti şi Rogoşeşti, şi mai jos de Călineşti”[1].

 

1480, septembrie 15: Ştefan cel Mare întăreşti boierului Duma, cliucinic, „dreapta ocină şi cumpărătură a paniţei lui, Nastea, fiica panului Petru Brăescul, un sat, anume Cândeşti, pe Siret, cu moară la Siret, între Rusăneşti şi între Călineşti, pe care acest sat l-a cumpărat pan Petru Brăescul de la Maruşca, fiica panului Şteful Jumătate, paniţa panului Ştibor, pentru 300 de zloţi tătăreşti”[2].

 

1604, martie 22: Onciul din Cândeşti, fiul vornicului Moţoc, nepotul lui Boldur din Herţa, dăruieşte mănăstirii Teodoreni din Burdujeni o parte din Pomârla[3].

 

1636, ianuarie 28: În faţa Divanului lui Vasile Lupu au venit „Anghelina, fata Cârstii (Ghenovici – n. n.) ce au fost mare vornic, şi cu feciorii ei, Dumitraşco, şi Crăciun, şi Constantin, şi Necula, şi Parvana, şi Apostolachi, cu surorile lor, Tofana, şi Nastasia, şi Ilinţa, şi Marie, nepoţii Cârstii vornic; şi iarăşi Schiva, fata Cârstii vornic, cu feciorul ei, Ghione, şi cu fetele ei, şi cu ginerii ei, toţi nepoţii Cârstei vornic, aşijderea cu nepoţii lor, Ştefan şi Armanca şi Alexandra, feciorii Măricuţii Cernătoae, toţi nepoţii Cârsteii vornicului, de a lor bunăvoie şi au împărţit a lor drepte ocini şi moşii şi cumpărături, dintr-a lor drept hrisov de la Irimie Movila Vodă, ce au avut tatăl lor, Cârste vornicul”. Cu acest prilej, „parte din Cândeşti, ţinutul Sucevei” revenea „Anghelinii, fata Cârstei vornic, cu feciorii ei”[4]. Suretul şi ispisocul de împărţeală a fost emis de către Divan în 8 martie 1636, cu precizarea despre partea din Cândeşti, care este „a treia parte din Cândeşti”[5].

 

1637, aprilie 4: Acelaşi Vasile Lupu întăreşte vistiernicului Dumitru Buhuş „a lui drepte ocini şi moşii de baştină şi cumpărătură, din uric şi privilegii, anume sate: Cândeşti (Gândeşti, în hrisov – n. n.), pe Siret, cu loc de moară în Siret şi în pârâul satului, cu bălţi de peşte, şi cu podul de peste Siret şi cu vii”[6]. Uricul nu precizează, precum în cazul puzderiei de sate care-i mai sunt întărite, în ce împrejurări şi de la cine a Moştenit Buhuş Cândeştii.

 

1643, martie 15: O scrisoare de învoială, de la Vasile Roşca, Maria Potronică şi Ştefan feciorul lui Cernat, relatează cum s-au învoit ei cu „feciorii mătuşii lor, Anghelina, fata Crâstei vornic, de le-au dat pentru Cândeşti a treia parte din sat Brăiţăni”[7].

 

1644, ianuarie 21: „Adică noi, Gligorie Ureche, vornicul cel mare de Ţara de Gios, dimpreună cu femeia mea, Lupa, şi Toma, stolnicul cel mare, cu femeia mea, Aniţa, şi Lupul Bucium, stolnicul, cu femeia mea, Antimiia, şi Savin, cu femeia mea, Nastasiia, mărturisim cu această scrisoare a noastră cum, de bună voia noastră, dinaintea maicii noastre, dumisale jupânesei Solomiei comisoaei, ne-am tocmit şi ne-am împărţit direpte ocine şi moşii de pe socrul nostru, Voruntar comisul şi de pe soacra noastră, de moşii şi de cumpărături ce-au avut dumnealor, mai apoi şi din zapis de-mpărţeală ce s-au împărţit dumneaei, soacra noastră, cu frate-său, Neagoe postelnicul, şi am mai adaos şi jumătate din toate satele care s-au fost venit cu împărţeală lui Condre, vameşul, de pe jupâneasa lui, de pe Sofroniia, iar după moarte le-am împărţit cu Dumitraşco Neagoe, feciorul postelnicului Neagoe… Şi s-au venit pe partea stolnicului Bucium şi a jupânesei dumisale, Antimiei… şi a treia parte de Cândeşti pe Siret, cu vad de moară în Siret”[8].

 

1708, octombrie 7: „Mihai Racoviţă, domnul Moldovei, dă şi întăreşte sihastrului Lazăr, care stă la munte cu alţi călugări, o prisacă de stupi la Cândeşti, ţinutul Suceava, care sat este drept de moşie al domnului din părinţi şi moşi, spre a fi hrană şi ajutor lui. Scuteşte de deseatină prisaca de stupi, iar prisăcarul Mitrică este scutit de toate dările şi angheriile „câte ar fi pe alţi mişei, măcar hărtii sau pecetluiri, sau fumărit”, numai să fie de paza stuipilor şi de posluşania acelui sihastru. Dăruieşte acelui sihastru 40 merţe de grâu, 10 merţe de secară, 180 vedre de vin, 24 ocale untdelemn şi 3 ocale tămâie pe an. Blestem”[9]. Bietul călugăr, să fie nevoit să dea pe gât câte minimum 3 litri de vin zilnic! Chiar că-l vezi pe bunul Dumnezeu, după o lună-două de astfel de post. Cât despre prisăcar, el era, în hrisov, un sârb, pe nume Mitrić (se citeşte Mitrici), dar mult mai patriotic sună un Mitrică autohton!

 

1710, martie 6: „Nicolae Mavrocordat, domnul Moldovei, văzând cartea de milă de la Mihai vv., prezentată de sihastrul Lazăr, întăreşte acestuia prisaca de stupi de la Cândeşti”[10] şi privilegiile.

 

1727: Testamentul lui Ion Paladi, mare vornic, menţionează „Călineşti pe Siret din gios de Cândeştii lui Mihai Vodă[11].

 

1735, ianuarie 23. „Constantin Nicolae Mavrocordat Vodă trimite pe boierii Ion Balş şi Şerban Cantacuzino să stingă conflictul ivit între mănăstirea Homorul şi Ştefan Gherghel pentru jumătate din Băişeşti, ţinutul Sucevei, şi oamenii din Cândeşti, pentru o bucată de loc din Dersca, ţinutul Sucevei, şi oamenii din satul Horodnic pentru o iapă furată”, pentru că „aşijderea se mai jelui egumenul pentru altă moşie, anume Dersca, la ţinutul Sucevei, care i se hotărăşte cu satul Candeaşti a domniei sale lui Mihai Vodă şi s-au făcut mănăstirii mare strâmbătate pentru o bucată de loc ce se cheamă Covalca, de către oameni de Căndeşti, oprind acea bucată de loc, arătând că s-ar fi făcut o moarte de om pe acea bucată de loc şi au plătit-o ei, de care călugării dau samă cum ei nu ştiu nemică de acea moarte de om, nici au dat acei oameni nemică, şi acea bucată de loc este dreaptă a mănăstirii de hotarul Derscăi, având şi mărturie hotarnică”[12].

 

1752, martie 1. „Constantin Racoviţă Voevod dăruieşte mănăstirii Dobrovăţ satul Cândeşti, ţinutul Sucevei”, „cu vad de moară pe apa Siretului”, pentru că se găseşte „mănăstirea într-o stare atât de rea” şi „fiind înmormântaţi aici părinţii noştri”, „ca să-i fie satul de ajutor”[13].

 

1753, august 18. „Matei Ghica Voevod întăreşte lui Daniil, egumenul, şi întregului sobor al mănăstirii Dobrovăţ satul Căndeşti. Partea de sus a satului începe la apa Siretului, la vadul Rugăşeştilor (Rogojeştilor – n. n.), de aici la răstoace, la fântâna de piatră a lui Roman, prin pădure, peste părău, la opcină, fântâna putredă, la Ruda, la colţul Rudoaiei, părăul Hliboca, în sus, la hotarul Bălileştilor. / Din cauza hotarului Bucovinei, care a fost tras prin mij­locul satului, jumătatea de sus, cu circa 30 case, a rămas în Bu­covina, restul în Moldova. Partea din Bucovina se hotărăşte cu satele Călineşti şi Rugăşeşti; în apropiere părăul Molniţei, care desparte Bucovina de Moldova. Alexandru Ilschi, membru în comisiunea austriacă, a declarat, la 1782, Februarie 8, că principele Racovită, luând de soţie pe o fată din familia Cantacuzino, a moşteniţi cu ea multe sate. Având 4 fii şi 3 fete, care toţi au murit pe rând, a dăruit mănăstirilor satele sale (Vezi Arh. Stat. Cernăuţi, pachetul Cândeşti)[14].

 

1803, Octombrie 19: „Serafim, egumenul mănăstirii Dobrovăţ, ţinutul Vaslui, s-a plâns că i se împresoară moşia Căndeşti, ţinutul Sucevii (Berechet St.: Documente vechi 1490-1827, Chişinău, 1928 pp. 56-57 nrl. XXV)”[15]. Posibil, deci, ca locuitorii din cele 30 de case ale satului trecute în Bucovina, să mai fi revenit pe la mai vechile lor pământuri.

 

1804, Iunie 30: „Mănăstirea Dobrovăţ, stăpâna satului Căn­deşti, ţinutul Sucevei, e în conflict cu Teodor Balş, stăpânul satului Rugăşeşti (Rogojeşti – n. n.). Se trimit boieri să cerceteze hotarul satului Căndeşti (Ibidem pp. 57, 58, nrl. XXVI). / Dl. Mihai Costăchescu: Documente moldoveneşti, vol. I, p. 301, neştiind că hotarul austriac a tăiat în jumătate satul Cân­deşti, a crezut în existenţa a două sate Cândeşti. De fapt, n-a fost lângă târgul Siret decât un singur sat cu acest nume. / Satul Cândeşti a fost proprietatea familiei Racovită. La 1667, Martie 9, copiii lui Toma (Cantacuzino) vornicul şi ai so­ţiei sale Ana, anume Nastasia şi Catrina, căsătorită cu Ion Racoviţă, împart între olaltă moşiile părinţilor lor. Catrina primeşte sa­tul întreg Cândeştii, ţinutul Sucevei, cu mori şi case (Buletinul co­misiei istorice a României, vol. VIII, 1929, pp. 45-47). / Un şat Cândeşti pe Sirete (al nostru?) a fost întărit de Ion Vodă (1572-1574) nepoţilor lui Vasco Mihăilaş (Paul Mihailovici: Mărturii româneşti din Bulgaria şi Grecia, Chi­şinău, 1933, tipografia Uniunii clericilor ortodocşi din Basarabia, pp. 6-9, nrl. II)”[16].

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Siret – Siret (Oraş cu tribunal districtual), Bahrineşti, Raince, Bălcăuţi sau Laudonfalva, Bănceşti, Botoşăniţa, Cerepcăuţi cu Bereşti, Ţibeni sau Istensegits, Fântâna Albă sau Białakiernica, Şerbăuţi, Grăniceşti, Hadikfalva sau Dorneşti, Calafindeşti, Cândeşti, Climăuţi, Muşeniţa, Negostina, St. Onufri sau Drăguşanca, Oprişeni sau Panţiri, Rogojeşti cu Gura Molniţei, Rudeşti sau Gropana, Şerbăuţi, Sinăuţii de Sus, Sinăuţii de Jos, Stârce sau Berlinţi cu Slobozia lui Dumka, Terebleşti, Vaşcăuţi pe Siret cu Parcelowka, Volcineţ”[17].

 

1899: „Cândeşti, sat, judeţul Dorohoi, pe moşia cu acelaşi nume, comuna Dersca, plasa Berhometele. Are 117 familii, cu 470 suflete. Se află pe şesul Siretului, între ca­lea naţională Mihăileni-Botoşani şi pârâul Molniţa. Aşezările sătenilor sunt bune, fără livezi, numai cu grădini. Proprietatea din vechime a fost a mănăstirii Dobrovăţul din judeţul Vaslui. Are o biserică, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, de­servită de 1 preot, 2 cântăreţi şi 1 pălămar. Este de zid, fă­cută în anul 1858, de poseso­rul moşiei, Stoianovici. În sat este o şcoală, cu 1 în­văţător, frecventată de 35 elevi. Calitatea pământului este bună. Sătenii împroprietăriţi au 494 hectare 82 ari pământ, iar pro­prietarul moşiei are 298 hectare 5 ari câmp. Pâraie principale sunt: Viţcanul, ce trece pe moşie, şi Molniţa, ce curge pe la hotar. Drum mai însemnat este ca­lea naţională Mihăileni-Botoşani. Se hotărăşte cu: Călineşti, Pârâul-Negru, Viţcani şi Buco­vina. Numirea moşiei şi a satului se zice că vine de la Cândea, ce era din vechime proprietar. În hrisovul din 1463 (6072), iu­nie 11, de la Ştefan cel Mare, se vede că un Toma Cândea era consilier domnesc şi boier de credinţă (existau, în Moldova, şase sate Cândeşti, dar Toma Cândea nu are nici o legătură cu satul lui Ion Jumătate de pe Siret şi, apoi, al feciorului său Mândrea sau Mundrea – n. n.)”[18].

 

1910: Printre partizanii politici ai lui Aurel Onciul se afla, cu renume de publicist, care scria şi în „Minerva” din Bucureşti, Ion Irimescu-Cândeşti, Irimescu din Cândeşti identificându-se cu „teoria românizării rutenilor” şi intrând, astfel, într-o polemică cu Vasile Liţu, de la „Revista Politică”, pe care îl cataloga drept „anarhistul lui Iorga”[19].

 

1914-1918: Mihai a lui Petrea Giuraniuc, născut în Cândeşti, la 2 noiembrie 1888, să fi murit în martie 1917, în Oberhollabrunn, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea lui Vasile şi Ilie a lui Petrea Giuraniuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[20].

 

1918, mai 7: „Luni, în 7 Mai 1918, în ziua de Sf. George, (când) s-a încheiat pacea între Puterile Centrale şi România”, cu rectificările de frontieră, niciodată puse în practică, prin care Bucovina câştiga, în defavoarea României, „un teritoriu de 1.800 chilometri. În colţul dintre Transilvania şi Bucovina, noua frontieră duce, de pe muntele Ceahlău, peste Bistricioara şi muntele Bivol, înspre Cornul Luncii. Ea cuprinde satele Borca, Drăgoiasa, Şarul Negri, Şarul Dornei, Arenii, Broştenii, Găineştii ş.a. / Înspre est, noua frontieră o ia, mai în jos de Sirete, la punctul numit „La Ţară” şi duce spre Cândeşti, dincolo de Herţa, la Lunca de lângă Nouasuliţă. Localităţi mai însemnate pe acest teritor sunt: oraşele Mihăileni şi Herţa, apoi Mamorniţa şi Molniţa”[21].

 

1919: În comuna Cândeşti, din judeţul Siret, 19 cai aveau „râia cailor”[22].

 

1919: În „Tabloul circumscripţiunilor electorale” din Bucovina, în Circumscripţia 17 Siret, figura, la poziţia 6, comuna Cândeşti[23].

 

1931: În publicaţia Ministerului de Interne „Tablou de regruparea comunelor rurale”, Bucureşti 1931, p. 316, comuna Cândeşti, cu sediul în Cândeşti, face parte din judeţul Rădăuţi (poziţia 12), deci îşi păstrează statutul bucovinean.

 

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[24], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Rotaru Aurelia, de la Horodnicu de Jos, Centru, la Cândeşti; Cuter Virginia, de la Cândeşti, la Vicovu de Sus, Bivolărie”.

 

 

[1] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. I, doc. 99, Bucureşti 1975, pp. 146, 147,

[2] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. II, doc. 229, Bucureşti 1976, pp. 349, 350

[3] DGAS, Din tezaurul documentar sucevean, Bucureşti 1983, Doc. 141, p. 85

[4] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XXIII, doc. 321, Bucureşti 1996, pp. 363, 364

[5] Ibidem, doc. 350, pp. 392, 393

[6] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XXIV, doc. 52, Bucureşti 1998,  pp. 48-50

[7] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XXVII, doc. 51, Bucureşti 2005, p. 58

[8] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XXVII, doc. 236, Bucureşti 2005, pp. 216, 217

[9] DGAS, Din tezaurul documentar sucevean, Bucureşti 1983, Doc. 641, p. 212

[10] DGAS, Din tezaurul documentar sucevean, Bucureşti 1983, Doc. 649, p. 215

[11] Balan, Teodor, Documente bucovinene, vol. IV, Cernăuţi 1939, p. 17

[12] Balan, Teodor, Documente bucovinene, vol. IV, Cernăuţi 1939, pp. 123, 124; DGAS, Din tezaurul documentar sucevean, Bucureşti 1983, Doc. 734, p. 245

[13] Balan, Teodor, Documente bucovinene, vol. V, Cernăuţi 1939, pp. 83, 84

[14] Balan, Teodor, Documente bucovinene, vol. V, Cernăuţi 1939, p. 84

[15] Balan, Teodor, Documente bucovinene, vol. V, Cernăuţi 1939, p. 84

[16] Balan, Teodor, Documente bucovinene, vol. V, Cernăuţi 1939, p. 84

[17] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[18] Lahovari, George Ioan, Marele Dicţionar Geografic al României, volumul II 1899, p. 283

[19] Revista Politică, Nr. 13, Anul VI, 8 ianuarie 1911, p. 7

[20] Monitorul Bucovinei, Fascicula 19, Cernăuţi, 1 iulie nou 1921, pp. 244-254

[21] VIAŢA NOUĂ, nr. 1/1918, p. 7

[22] Monitorul Bucovinei, Fascicula 31, 25 mai nou 1919, p. 3

[23] Monitorul Bucovinei, Fascicula 62, 6 septembrie nou 1919, p. 4

[24] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657