Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Botoşana

Vechea biserică de lemn din Botoşana

BOTOŞANA. Satul Botoşana, numit, iniţial, Botuşani, are o semnificaţie toponimică străveche, botuşanii fiind păstorii oilor botee, adică sterpe, iar locul în care se aşezau astfel de stâne se numea, de regulă, botuş. Botoşana reprezintă, deci, vatra veche a unei obşti păstoreşti, dar atestată documentar abia în 14 octombrie 1498, când Ştefan cel Mare dăruia Mănăstirii Putna „satul Botuşani”, pe care-l dobândise în urma unui schimb de moşii cu Stanciul, fiul lui Fedco, nepotul lui Mihul Starostescul, strănepotul lui Giurgiu de la Frătăuţi.

Aşadar, Botoşana există măcar din vremea Descălecatului, atunci când legendarul Giurgiu, menţionat doar în documentele moştenitorilor săi, îşi făcuse case la Frătăuţi, dar stăpânea o mulţime de sate, inclusiv „Botuşani”, loc în care, probabil, îşi amplasase stânele cu miei, cârlani şi oi sterpe. Satul revine, însă, în proprietatea unor urmaşi ai legendarului Giurgiu de la Frătăuţi, în 4 mai 1587, când Sora, văduva pârcălabului Stanciul, a răscumpărat satul şi l-a dăruit fiicei sale, Marinca Mihăilescu.

Ctitorul mănăstirii Solca, sângerosul voievod Ştefan Tomşa, vestise, la începutul anului 1615, că este în căutare de moşii, pe care să le cumpere, pentru înzestrarea ctitoriei sale, care trebuia să întreacă Dragomirna lui Crimca măcar prin frumuseţea moşiilor. În aceste condiţii, oferta bănească fiind surprinzător de avantajoasă, proprietarii de atunci ai Botoşanei, numită, încă, Botuşani, „anume Anastasia (văduva lui Constantin Cărcu), fata Michei, nepoata Răcătoaiei, cu fiul ei, Ieremie, şi sora, Marica”, au vândut satul, în 25 octombrie 1615, pentru 700 ughi (ducaţi ungureşti), lui Tomşa Vodă, care-l dărui Mănăstirii Solca.

Hotarnica privind achiziţionarea şi dăruirea unui „sat, anume Botuşani, în ţinutul Sucevii, pe părăul Soloneţul Mic, şi cu loc de moară pe părăul amintit, cu toate fănaţele şi poienile, ce se cheamă Şerba, şi cu toate hotarele în bucovina (adică în pădurea de fagi), şi cu cămp, şi cu holme, şi peste holme, şi cu plaiuri, şi peste plaiuri, unde au fost vechile hotare ale Căjvanei şi Botoşanei” este precizată în acelaţi document.

În 15 septembrie 1724, sunt menţionate, în hotarnica mănăstirii Solca, „casa lui Grămadă şi aria Oncii”, iobagi mănăstireşti, cu casa şi, respectiv, aria, la margine de hotar, iar în 1760, este menţionat botoşăneanul Simion Tăutul, care avea casă în hotar cu Soloneţul, satul dintre Botoşana şi Pârteştii de Jos.

În 18 iulie 1760, egumenul Solcăi, Venedict, s-a plâns domniei de împresurarea moşiilor mănăstireşti Căjvana, Botoşani şi Hrinceşti, care se învecinau cu pământurile răzeşilor Simion Comănescul şi Matei Bantăş, de către Gândul şi Stamate şătrarii (încasatorii dărilor datorate de ţigani).

Între anii 1762 şi 1763, la Botoşana se stabilesc, în număr mare, familii de emigranţi ardeleni, care dau consistenţă obştii săteşti şi individualizează un anume specific folcloric.

Din Ilva Mare, au venit grănicerii năsăudeni Anton IOSIPIEŞ, fost vornic în Ilva, preotul Pap BOCA, Maftei BOCA, Lupu HUCIU, Doroftei BOCA, Miron COCA, Pintilei SLOVAC, Pintilei TODOREAN, Ion SLUTUL, Ion ONIGĂ, Maria VÂNTEANCA, Ioan FINUŢ (străbunul celor care se vor numi FINIŞ), Atanasie HUCIU, Ioan SUZA, Nichită BOCA, George HUCIU, Ion FRAGA, Marcu CHISSA, Maftei CRIŢĂ, Chiriţă CREANGĂ, Lupu CRIŢĂ, Vasile CREANGĂ, Ştefan CREANGĂ, Teodorel ROBU, Iacob BOCA, Simeon MOLDOVAN, Maria CRIŢĂ, Nichită OSEAC, Lupu SOLCAN, Grigore SOLCAN, Pintilei ELIŞOR, Ioan ROBU, Frasin MOŞCHIUCA, Leon STIGLEŢ, Lazar FAZAR, Lupu TODERAŞ, Simeon BUBURUZAN, Grigoraş OPREA, Precop GHEORGHIAŞ, Ihnaţ, Ioan şi Petru PUŞCARIU, Marcu BICO, Toader FLUTUR, Ion ILOVAN, Grigore BUŢĂ, Ioan BRĂMSTRA, Ioan BABOR, Leon BOIUC, Ioan şi Pintilei BOCARIU, Vasile IOLVAN, Petru GHEORGHIAŞ, Precop AGACI, Ion CIOCAN, Chirilă ŞTEHICAN, Vasile CURŞEC, Maftei a POPEI (fiul preotului Pap BOCA) şi Doroftei ZAHORE.

Din Rodna, au venit foştii grăniceri năsăudeni Toader şi Lupu PUŞCARIU, Ion BUZĂ, Costin TEODORU, Toader RUSU şi Varvara STEREA.

Din Maier, au venit grănicerii năsăudeni Iacob STERCIU (primul învăţător al Botoşanei), preotul Nichita BOCA, Andrei BUBURUZAN, Toader ICANU, Miron GALIŢ, Grigore IOVA, Toma URGHIŞ, Iacob BURCĂ, Vasile, Maftei, Mihai, Iacob şi Toader BUŢĂ, Vasile BLIŢĂ, Ion ŢUŞCĂU, Ioan ANTON, Mihai IACOBOI, Leonhard WECKI, Maria IACOBOI, Mihai şi Ioan ŞTIRBU, Alexie SÂRGHIE, Alexa BUITĂ, Ioan PINTILEI, Tofan ANDRONAŞ, Gheorghe GHITAR (străbunul celor din neamul GHIAŢĂ) şi Lupu SAMSON.

Din Bârgău, au venit jelerii Ilie BÂRGĂUAN, Alexie STRAT, Ioan ŞCHIOPU şi Dimitrie BÂRGĂUAN.

Din Fiscut, a venit grănicerul năsăudean Vasile VASAI.

Din Feldru, a venit grănicerul năsăudean Ion BORDIZAN.

Din St. George (Sângeorz), au venit grănicerii năsăudeni Nicolai URGHIŞ şi Nistor TECHERILĂ.

Din Măgura, au venit supuşii Petru ROMANESCU, Ioan ROMAFIŞ, Ion SÂNGIORGIU, Ion OLTU, Vasile LESUŢ (străbunul celor din neamul LEŞANU) şi grănicerul Ioan SABA (ca şi Matei din Rebrişoara, străbunul celor din neamul SAVA).

Din Rebrişoara, Matei SABA, din Dicea, Ion TRIŞCUŢ, iar din Leşu Rodnei, Daniil GORGA.

Din Bistriţa, au venit grănicerii Ştefan şi Alexa HAIDUC.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Botoşana, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „70 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, 6 femei sărace şi 63 birnici.

În 1775, satul Botoşana, din Ocolul Vicovilor, avea 2 popi şi 107 ţărani, trăitori în tot atâtea gospodării.

În 1843, biserica din Botoşana avea 1.036 enoriaşi, păstoriţi de preotul administrator Constantin HURJUI. În 1876, paroh era Nicolai SBIERA, iar biserica avea 1.648 enoriaşi. Biserica fusese construită, în 1810, de administraţia habsburgică, rămânând „Patron Se. K. und K. Majestat” şi în 1907, când paroh era Ştefan PAVEL, născut în 1855, preot din 1883, paroh din 1895, iar cantor, angajat din 1887, era Chiril CHIRAŞ, născut în 1867.

O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Rădăuţi – Solca (judecătorie raională), Arbore cu Bodnăreni, Bălăceana, Botoşana, Clit cu Lichtenberg, Iaslovăţ, Cajvana, Comăneşti, Ludihumora, Pârteştii de Sus cu Soloneţul Nou sau Slovac, Cacica, Pârteştii de Jos, Poieni”[2].

O şcoală cu 6 clase avea să funcţioneze, la Botoşana, din 1883[3].

O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în iunie 1891, de „Niculaiu SBIERA, paroch în Botuşana”, fratele cărturarului I. G. SBIERA, menţionează, printre familiile comunei, pe: antistele comunal Dumitru LEŞANU, cantorii bisericeşti Constantin PRELIPCEANU şi Teofil BOCA, marele proprietar Simion LEŞANU, epitropul Gheorghi ROBU, Toader alui Grigori BOCA, Georgi alui Ion Serghie FINIŞ, Nistor alui Georgi BOCA, Ioan MARCIANU, Ion alui Samuil NICHITOIU, Ion alui Georgi BOCA, Ion al Saftei GHIAŢĂ, Georgi alui Grigori BOCA, Dumitru alui Ion Iacob BOCA, Dionisie GHIAŢĂ, Onofreiu BOCA, Ion alui Anton BOCA, Tanase FINIŞ, Gherasim SOLCANU, Ion a lui Simion FLUTUR, Nistor alui Ştefan BOCA, Vasile SLEVOCA, Dumitru alui Serghie FINIŞ, Nichita alui Ion SOLCANU, Iftimia, soţia lui Iordachi BOCA, Nichita alui Niculaiu FINIŞ, Domiţian GHIAŢĂ, Georgi alui Ilie FINIŞ, Ştefan alui Dumitru FINIŞ, Ion alui Simion CREANGĂ, Ion alui Georgi ROBU, Georgi alui Constantin BOCA, Ştefan al Ilenuţei ROBU, Dumitru alui Irimie ROBU, Eudochia, soţia alui Ioachim SAVA, Grigori alui Grigori ROBU, Irimie alui Ion FINIŞ, Ion alui Luca BOCA, Georgi alui Simion FLUTUR, Gavril alui Ion NICHITOIU, Gavril alui Georgi ONIOIU, Luca PUŞCUŢĂ, Alexandru, feciorul lui Ion BOCA, Paraschiva, soţia lui Teodor ONIOIU, Magdalina CHIRAŞ, Palaghia alui Simion ROBU, Marina, soţia lui Teodor ONIOIU, Teodor alui Ion FLUTUR, Maria, soţia lui Petru FINIŞ, Elisaveta, soţia lui Gavril NICHITOIU, Nichifor BOCA, Toader CREANGĂ şi soţia sa, Ecaterina, Ion alui Gheorghi ONIOIU, Ion alui Simion Acsenti BOCA, Toader alui Nichita SOLCANU, Eudochia, soţia lui Manole FLUTUR, Teodor alui Nichita BOCA, Pinteleiu alui Georgi SLEVOCA, Andreiu alui Nichita GHIAŢĂ, Mitrofan GHIAŢĂ, Ioan BĂEŞU, Miron BĂEŞU, Georgi BUBURUZAN, Dumitru alui Pantelimon CREANGĂ, Michail TOMUŢU, Dumitru MOŞINĂ, Ion alui STICLEŢU, Ileana PRELIPCEAN, Marina GHERMAN, Grigori alui Andreiu BOCA, Toader LEŞANU şi Ion alui Grigori FINIŞ[4].

În toamna anului 1895, „creştinii noştri din Botuşana au făcut peste şese mii de litri de vin din poame, şi la aceste mii de litri nu-s număraţi oamenii aceia cari şi-au făcut mai puţin de 25 de litri. Sfinţia Sa părintele paroch, apoi învăţătorul şi dascălul de acolo au fost persoanele acele care i-au îndemnat pe creştini să-şi facă vinuri din vişine, din mere şi din pere, iar cinstiţii gospodari George FINIŞ şi Costan CREANGĂ au făcut maşinile de stors. Botuşănenii au băut, la hramul lor din ist an, în ziua de Sâmedru, vinuri făcute de dânşii ori bere, şi numai cei uitaţi de Dumnezeu, cum îi Costan alui Mihalachi ŞESAN, Gavril GHIAŢĂ, Ion MUŞINA şi vadana Paraschiţa lui Mihalachi BAEŞ, au băut otrava de bulearcă.

Iacă tipărim, aice, numele bravilor gospodari cari şi-au făcut vinuri din poame, şi anume câţi litri şi-au făcut: Sfinţia Sa părintele Nicolai SBIERA 250 litri, dl învăţător George BURCIU 50 litri, Gavril ROBU 138 , Ch. CHIRAŞ 50, Gherasim ILIŞOIU 50, Gavril GHIAŢĂ 170, Dumitru GHIAŢĂ 80, Costan BOCA 166, Ioan BOCA 75, Onufreiu FLUTUR 50, Dumitru FINIŞ 36, Ion NICHITOIU 56, Simion LEŞAN 128, George GHIAŢĂ 36, George FINIŞ 64, George CREANGĂ 200, George STIGLEŢ 44, George FLUTUR 50 (primul localnic român, care şi-a făcut dugheană), Grigori ROBU 75, Grigori alui Ştefan ROBU 120, Saveta ILIŞOIU 86, Ioan ONIOIU 130, Ioan CREANGĂ 56, Pintilei SLEVOACĂ 25, Ioan ROBU 56, Pintilei ONIOUI 150, George CREANGĂ 130, Costan GHIAŢĂ 100, Condurachi ILIŞOIU 25, Petrea NICHITOIU 80, Foca NICHITOIU 30, Ioan ROBU 100, Georgi GHIAŢĂ 60, Ioan LEŞAN 60, Toader BOCA 56, Ioan BOCA 70, Toader LEŞAN 160,Toader alui Dimitrie BOCA 160, Gavril SLEVOACĂ 60, Niculai MUŞINA 25, Atanasie DANILIUC 52, Irimie DANILIUC 25, Maria CREANGĂ 40, Alexa FLUTUR 140, Costan CREANGĂ 240, Grigori BOCA 120, Costan BOCA 25, Ana BIDULAC 25, Dumitru BOCA 300, Grigori alui Dumitru BOCA 40, Dumitru FINIŞ 30, Toader FINIŞ 60, Porfire PUŞCUŢĂ 50, Georgi alui Grigori BOCA 70, Ioan FINIŞ 60, Andrei GHIAŢĂ 50, Dumitru GHIAŢĂ 62, Niculai GHIAŢĂ 88, Dorotei BOCA 85, George BOCA 100, Vasile CREANGĂ 50, Nistor NICHITOIU 40, Samuil CREANGĂ 100, Costan FLUTUR 25, Dumitru FINIŞ 50 şi Teofil BOCA 100”[5].

O altă colectă, pentru Azilul de studenţi din Cernăuţi, făcută, în mai 1896, de „dl paroch Nicolai SBIERA în comuna Botuşana”, menţionează următoarele nume de localnici: învăţător George BURCIU, primar Dumitru LEŞAN, epitrop George ROBU, Chifor BOCA, Ion TOMUŢU, George FLUTUR, Condurachi ILIŞOIU, Grigori BOŞCA, Sârghie FLUTUR, Damian BOCA, Dumitru CUCU, Gherasim alui Petru BOCA, Nistor alui Ştefan BOCA, Dumitru alui Ion BOCA, Ion alui Simion NICHITOIU, Nichita alui Ioan FINIŞ, Toader ONIOIU, Petre NICHITOIU, Amfilochie GHIAŢĂ, Societatea de cetire „Cloşca”, candidat jurist Ion alui Nicolai SBIERA, Teofil BOCA şi Chiril CHIRAŞ[6].

Banca rurală în sistem Raiffeisen a fost înfiinţată, la „Botuşana” în 1899, fiind, practic, a opta însoţire din Bucovina, după cele din Crasna, Fundu Moldovei, Solca, Stroieşti, Horodnicul de Sus, Ropcea şi Ilişeşti. Însoţirea raiffeisiană din Botoşana a fost promovată de cabinetul de lectură „Cloşca”, înfiinţat, în 1895, în casa preşedintelui Dumitru Boca, cu 56 membri, 60 cărţi, un abonament la gazetă şi 4 florini avere, şi era condusă de George Burciu, secretarul cabinetului de lectură, şi gestionată de Mihai Ghiaţă. Vicepreşedinte al cabinetului de lectură era George Câmpan.

În 1901, dialectologul Gustav Weigand a vizitat „Botoșana și Poieni Ungureni (Poieni Solca – n. n.)”, dar fără a nota vreun cântec, de unde a „mers spre sud-est, până la Costâna” [7].

1906: „Invitare la adunarea generală extraordinară a însoţirii de păstrare şi credit pentru Botuşana, însoţire înregistrată cu garanţă nemărginită în Botuşana, care va afla loc în 21 Octomvrie 1906, în casa naţională, la oarele 2 p. m. Ordinea zilei: 1). Raportul directoriului despre starea însoţirii şi activitatea direcţiunii. 2). Fixarea sumei maximale a împrumuturilor luate şi a celor acordate, 3). Eventuale. / Botuşana, la 14 Octomvrie 1906. / Pentru direcţiune : Chiril Chiraş, Petru Curelariu”[8]. „De Sf. Gheorghe (la 6 Mai 1906), s-a sfinţit şcoala la Botuşana. „Precum este şcoala aceasta una dintre cele mai frumoase zidiri şcolare, aşa a fost şi festivitatea sfinţirii ei una din cele mai pompoase, cu toate că tempestatea a fost nefavorabilă, fiindcă a plouat tot timpul. Totuşi, au participat la sfinţire peste 300 de oaspeţi, şi anume aproape toţi învăţătorii şi învăţătoarele din districtul Humorului, căci vrednicul inspector şcolar Dolinschi, vrând să arate rezultatul muncii sale prin 5 ani, a hotărât pentru ziua menită o adunare a reuniunii învăţătorilor din districtul său. Afară de aceştia, au mai fost oaspeţi mulţi din districtul Rădăuţului, Câmpulungului, Cernăuţului şi din districtul Sucevei. După finea şedinţei reuniunii, începu, pe la orele 6 p.m., sfinţirea, care s-a săvârşit în sobor de… părinţii Pavel din Botuşana, Sauciuc din Poieni şi Mercheş din Dorna. După sfinţirea şcolii, a vorbit dl părinte Pavel despre scopul şcolii, amintind persoanele care şi-au dat silinţă pentru zidirea ei. Apoi a vorbit dl inspector şcolar Dolinschi, fericind şi felicitând comuna Botuşana pentru şcoala aceasta, amintind cât au avut de suferit copiii şi învăţătorii, în şcoala cea veche, unde a pierdut conducătorul 5 copii şi sănătatea, devenind el cu soţia sa morboşi, şi cât de fericiţi trebuie să fie, acuma, toţi, văzându-se într-o zidire nouă, cu toate întocmirile necesare. În fine, a ţinut dl (învăţător) superior A. Ţurcan o cuvântare foarte frumoasă despre şcoală şi biserică, în care a expus însemnătatea ambelor pentru cultura şi progresul poporului. După această festivitate, s-a sfinţit casa cabinetului „Cloşca”; aici a vorbit dl părinte Mercheş, întonând că nu e destul dacă îşi îndeplineşte învăţătorul datoria sa în şcoală şi preotul în biserică, ci ambii trebuie să lucre, mână în mână, la toate instituţiile economice şi naţionale, spre binele poporului”[9].

1907: La Botoşana se confruntă electoral „naţionaliştii” gospodari cu „democraţii” onciuliştii: „Marţi, în 12 mărţişor, ne-am trezit noi, gospodarii din Botoşana, că copiii noştri, pe care i-am trimis la şcoală, ca dragă doamne să înveţe, în 6 ani, cel puţin a scrie şi ceti, se întorc, pe la prânz, acasă, cu gura căscată, şi ne cheamă să venim numaidecât îndata-mare la şcoală, căci aşa a poroncit dl învăţător superior Burciu. Fără multă întârziere, am lăsat fiecare lucrul pe care chiar pusesem mâna şi ne-am grăbit spre şcoală, să videm la ce ne cheamă dl superior. Mare ne-a fost mirarea, când am văzut şcoala plină de gospodari, alarmaţi, aşa ca şi noi, subsemnaţii. Dar mai mult ne-am mirat când, întrând în şcoală, am văzut pe un cuconaş tinerel că se urcă lângă masa unde şede, de rând, învăţătorul şi începe a grăi la poporul adunat. Dar când am auzit ce grăieşte, eram să împietrim, nu altceva. Că preoţii sunt duşmanii cei mai mari ai poporului; că ei caută ca poporul să rămână în întunecime; că numai preoţii şi domnii, care scriu la „Apărarea naţională” sunt de vină că poporul nostru e sărac, şi câte alte năzdrăvănii am auzit din gura lui. Şi când am înţeles, din vorbirea lui, mai departe, că numai Aurel Onciul şi Chisanovici sunt în stare a scăpa poporul nostru din cumpăna în care se află acum, am izbucnit în hohote. Numaidecât am întrebat cine e acest domnişor? Şi ştiţi ce am înţeles? Cuconaşul, care vorbea aşa de straşnic, e un ficior din popor, este prezidentul Ivanovici al Societăţii academice „Dacia” din Cernăuţi, care tot spune că nu se amestecă în treburile noastre. Dar fapta l-a dat de ruşine, căci am cunoscut îndată că el nu e altceva decât un căpău plătit de dl Aurel Onciul, care cutrieră districtul nostru, ca să câştige poporul pentru cei care îşi zic că se ţin de partidul democrat. Frumos lucru!”. Textul, care continuă tot aşa, este semnat de „Mai mulţi gospodari din Bouşana”[10], care erau, de fapt… „părintele Pavel din Botoşana”. Scandalul continuă până la sfârşitul anului, bietul învăţător Burciu fiind făcut albie de porci de către stăpânitorul „tainei spovedaniei” locale. Dar dincolo de toate, veninoasele texte parohiale vehiculează numele unor gospodari de funte ai Botoşanei, precum: „primarul din Botuşana Georgi Gheaţă”[11], Artemi a lui Artemi Boca, Onufrei Oneoi, Gavril şi Toader Oneoi, I., B. şi H. Eidinger, Maftei a lui Onufrei Oneoi, învăţătorul Zaharie Leşan, Gavril Domnari[12],

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Botuşana, comună rurală, districtul Gura-Humora, aşezată pe pârâul Botuşana, afluent din stânga pârâului Soloneţului. Suprafaţa: 16,61 km p.; populaţia: 1.838 locuitori români de religiune gr. or. Este străbătută de drumul districtual Cacica-Arbore şi legată cu comunele învecinate Comăneşti şi Poeni, prin şosele comunale. Are o şcoală populară, cu o clasă; o biserică parohială, cu hramul „Sf. Dumitru” (o splendidă biserică moldovenească de lemn, „ascunsă” de biserica nouă şi folosită, din păcate, pentru depunerea morţilor, în loc să fie reamplasată, în cadrul unui complex muzeistic definitoriu pentru românismul bucovinean – n. n.), şi o casă românească de economie. Domnul Moldovei, Ştefan Tomşa, a cumpărat localitatea aceasta, de la Anastasia, fiica boierului Micu, şi a dăruit-o, prin hrisovul din 25 Oct. 1615, mânăstirii Solca, în stăpânirea căreia se găsea şi la 1776. Populaţia, formată din locuitori originari şi din colonişti transilvăneni, se ocupă cu creşterea vitelor şi parte cu exploatarea pădurilor. Unii locuitori se ocupă şi cu cojocăria. Comuna posedă 1.133 hectare pământ arabil, 217 hectare fânaţuri, 21 hectare grădini, 264 hectare izlaz, 26 hectare pădure. Se găsesc 128 cai, 939 vite cornute mari, 631 oi, 1.019 porci şi 92 stupi”[13].

1913: „Părintele Abageriu, exposit parohial în Braşca, fu numit paroh la Botuşana”[14].

1913: „Joi, 4 septembrie 1913 a fost hirotonisit, de Excelenţa Sa Mitropolitul Dr. Vladimir de Repta, din cantor român. În lector, Chiril Chiraş din Botuşana”[15].

1914-1918: Sacrificii de sânge pentru Bucovina au fost făcute şi de sătenii Botoşanei „infanteristul Toader Gheaţă, Botoşana, Regimentul 22, rănit”, „infanteristul Ion Creangă, Botoşana, Regimentul 22, rănit”, voluntarul sau „glotaşul Constantin Buburuzan, Botoşana, Reg. 24, mort (între 1 şi 10.06.1915)”, „rezervistul Constantin Robu, Botoşana, Regimentul 22, prizonier” la ruşi, şi „infanteristul Nicolai Finiş, Botoşana, Regimentul 22, rănit” [16]. „Samuilă a lui Gheorghe Ghiaţă, din Botuşana, a participat la război şi ar fi murit ca prizonier în Italia, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Eudochia a lui Samuilă Ghiaţă, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[17].

În 1919, din Comisiunea agrară de ocol Solca făceau parte, ca „locţiitor: Chiril Chiraş, cantor, Botoşana”, iar ca locţiitor din partea ţărănimii, „Jacob Ghiaţa, agricultor, Botoşana”[18].

1919: Se înregistrează „Deciziune de expropriere Nr. Ag. 172/20. Deciziunea comisiei agrare de ocol Solca, cu care s-a decis exproprierea corpului dominical fasc. Nr. 382, Botoşana, din registrele fonciare pentru moşiile bucovinene, în suprafaţă de 46 ha 96 a 43 mp, proprietatea Fondului bisericesc ort. or., în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă” [19].

1930, iulie 18: În Joia grijilor în Bucovina, datorită rebeliunilor împotriva cametelor bancare, „Dl deputat Gorcea a mai vizitat comunele Pârteştii de Jos, Pârteştii de Sus, Cacica, Botoşana, Cajvana etc.”[20], primind asigurări de la ţărani că vor sta liniştiţi.

1941: „Tabloul normaliştilor cu diploma de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin ,,incredinţare de post”, pe ziua de 1 octombrie 1941”[21]: Rădulescu T. Mihai, seria 1938, media 7,74, numit în comuna Botuşana, postul IX, jud. Suceava”.

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[22], următorii învăţători şi învăţătoare: Hrincescu Elisabeta, comuna Botoşana, jud. Suceava, media 7,83, şi Stoleru Ana, comuna Botoşana, jud. Suceava, media 7,67.

1945: „Prin Ordinul Nr. 319.634 din 15 Noemvrie 1945[23], se fixează, pe data de 1 noemvrie 1945, următorii învăţători la şcoalele aratate în dreptul fiecăruia: Dobjanchi Victoria, la Botuşana, p. 10”.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului ţcolae regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947”[24], era transferată învăţătoarea Seiciuc Ştefan, de la Ruşii Mănăstioara, la Botoşana, iar „Sahlean Claudia, de la Pârteştii de Sus, la Botuşana, post VII, soţ preot” şi „Seiciuc Olga, de la Rus-Mănăstioara, la Botuşana, post IX, soţ învăţător”[25].

Din vatra de sat, întemeiată de legendarul Giurgiu de la Frătăuţi, dar atestată documentar abia în 14 octombrie 1489, s-au ridicat numeroase personalităţi, pentru a dura în cultura română: poetul Vasile TOMUŢ, născut în 21 ianuarie 1878, publicistul Vasile BOCA, născut în 8 ianuarie 1910, teologul Ştefan SLEVOACĂ, născut în 6 octombrie 1912, scriitorul Roman BOCA, născut în 13 noiembrie 1913, teribilul prozator Pan SOLCAN, născut în 23 martie 1924, pictorul Ilie BOCA, născut în 21 februarie 1937, marele sculptor Nicolae GHIAŢĂ, născut în 23 noiembrie 1939, şi pictoriţa Paraschiva AGAPE, născută în 21 august 1944.