Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Borăuţi

BORĂUŢI. Undeva, la izvoarele Soviţei, în Ţinutul Zastavnei, în vecinătatea graniţei cu Polonia şi a satelor Şişcăuţi, Chisălău, Zvineace, Prelipcea şi Babin, se află, din vremea Descălecatului, „satul lui Boris”, Borăuţi.

Satul lui Boris, care nu trebuie confundat cu cel al lui Bărea (satul lui Boris, Boroaia), menţionat în opisul celor 50 de biserici, închinate mănăstirii Bistriţa, în 11 iulie 1428, este atestat documentar abia în 23 februarie 1448, când nepotul lui Alexandru cel Bun, Roman, fiul lui Ilie, recompensându-i pe lefegii poloni şi lituanieni, care l-au sprijinit în prinderea şi uciderea unchiului său, Ştefan, care-l orbise pe Ilie, dăruia starostelui polon de Cameniţa, Didrih Buceaschi, satele „Vasilov pe Nistru şi satul Borisov, şi Cuciurul, satul lui Lenţovici, şi Iurcăuţii, şi Verbouţii”, „satul Borisov”, deci al lui Boris, fiind vatra veche a Borăuţilor de mai târziu (în DRH, vol. II, se opinează că Borăuţii ar fi fostul sat Boriscăuţi, întărit, în 20 decembrie 1437 lui Mihail de Dorohoi, apoi, în 15 septembrie 1480, lui Sin de Hotin, cel care se însurase cu nepoata lui Mihail de Dorohoi).

Aflat pe graniţa cu Polonia şi la răscruce de năvăliri ale oştilor turceşti, tătare şi căzăceşti, satul Borăuţi nu a prea fost locuit, de-a lungul veacurilor, deşi a fost folosit ca păscătoare pentru herghelii de cai, cum o sugerează toponimul Cierul (păşune plină de rogoz, folosită la păscutul hergheliior de cai), posibilul comis fiind un oarecare Radul, înveşnicit de toponimul Dealul Radului.

În 4 martie 1648, Dumitraşco de Călineşti se prezintă la Divanul lui Vasile Vodă cu o scrisoare de mărturie, semnată de Ştafan Murguleţ, Gavriluţă de Vascăuţi, Cosma Robceanul, Vasilie Cornaci, Pătraşco Machedon de Comăreşti, Creţul ispravnic de Coţmani, din care rezulta că Nastasia, jupâneasa lui Gligorie Robceanul, şi fiul ei, Prodan, i-au vândut jumătate de Borăuţi (cumpărătură de la Gligore şi Solomon, fiii lui Mătieaş) pentru 200 taleri bătuţi.

În 4 iunie 1649, logofătul Gavrilaş cumpăra partea din Borăuţi a fraţilor Pătraşco şi Dumitraşco, feciorii lui Ionaşco, nepoţii lui Măteiaş, cu 60 lei turceşti, precum şi părţile surorilor Mărica şi Nastasia, fetele Filcei, şi a Ileanei, tot cu 60 lei turceşti.

În 4 martie 1652, se împart moşiile răposatului Gavrilaş Mateiaş între copii lui, Ieremie, Ileana comisoia şi Alecsandra vorniceasa, soţia lui Iordachi Cantacuzino. „Partea jupânesei Alecsandra visterniceasa a fost… jumătate de sat Borăuţi”.

În 24 mai 1658, Iordachi Cantacuzino, mare paharnic, obţinea întăritură de la Gheorghe Ghica Vodă pentru jumătatea de sat Borăuţi, care aparţinuse lui Ionaşcu cupărelul, pe care l-ar fi împrumutat cu 285 ughi (ducaţi ungureşti). De la Iordache Cantacuzino, satul Borăuţi va trece la văduva Alecsandra Cantacuzino (fata lui Gavrilaş Mateiaş, bunica, după mamă, Catrina, a cronicarului Ion Neculce), apoi la Gheorghe Ursachi, jupânul Mariei, fata lui Iordache şi a Alecsandrei Cantacuzino.

În 2 august 1715, Ghica Vodă îl trimitea să cerceteze jalba Ursăchioaiei (deci, văduva lui Ursachi, Maria), care se plânsese că satul ei este împresurat de Gavrilaş Năculescu, de Ion Figarschi şi de alţi răzeşi din Babin.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Borăuţi „58 – toată suma caselor”, însemnând 1 poă, Feodor, 1 dascăl, Istrate, 1 călăraş, Iacob, 3 văduve, Paraschiva, Anna şi Anna, 1 jidov, Iacob, şi 51 birnici, adică: Dănilă vornicul, Ştefan ODOSACU, Necolai SĂFAVCIUC, Petre BOTNARIUC, Ştefan LABA, Hrihor TÂRNAUCA, Hrihor DĂNILIUC, Mihailo PILAT, Vasili CURILIUC, Toader VERTEBNII, Fedor CĂSULIUC, Matei CACIUR, Fodor SFIRDUC, Fedor CURILIUC, Fedor ZOTA, Hrihor SLAVCA, Vasili VAGUL, Vasili SLĂUCIUC, Vasili COLĂSNIUC, Ursul rus, Vasili ZOTA, Onofrei FEDORIUC, Vasili FEDORCIUC, Andrei HUŢAN, Ilko brat lui, Ion BAHOR, Luchian vătăman, Fedor ŞTEFCIUC, Ion DASCALCIUC, Ivan COLIBCIUC, Vasili SAUCA, Vasili SĂCĂICIUC, Ostafii HUDELITO, Dumitru PRISĂJNIUC, Dumitru HUNIAC, Petre HUNIAC, Petre vătăman, Vasili SCOREIKO, Chirilă GEORGIICIUC, Ivan OLASCHEI, Fedor OLASCHEI, Vasili PELIHUT, Ion BARCOT, Andrei VAGHELNII, Ion SOMUC, Fedor BUZIAC, Iani ciobotar, Ion GORGIICIUC, Ioniţă argat lui PASCAL, Dima bulgar şi Ioniţă CHIROŞCĂ.

În 1775, satul Borăuţii, din Ocolul Nistrului, avea 2 răzeşi, 1 popă şi 65 familii de ţărani, dar, până în 1910, satul devine, în întregime, o obşte de limbă ucraineană.

În 1843, „Clopotele din Borăuţi”, cum zice o uitată carte de poeme bucovinene, vesteau pentru 1.620 enoriaşi, paroh fiind Leon VOROBCHIEVICI. În 1876, parohul Ioan de ZOTTA îngrijea de cele dumnezeieşti pentru 1.773 enoriaşi. În 1907, când biserica din Borăuţi, ctitorită, între anii 1846-1853, de Ruxanda de ZOTTA, pe temeiliile unei vechi biserici, şi închinată mănăstirii Frumoasa din Moldova, intrase în stăpânirea patronală a evreului Kalman SCHLESINGER, paroh era Nicolai GIURUMIA, născut în 1857 la Boian, preot din 1886, paroh din 1891, cantor, angajat din 1897, fiind Mihai TARNOVIEŢCHI, născut în 1861.

Din 1861, a funcţionat, la Borăuţi, o şcoală cu 4 clase[2].

O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea raionului Coţman: Zastavna (judecătorie de district), Babin cu Ştefanovca, Boianciuc, Borăuţi, Brodok, Czarnypotok, Cincău, Doroşăuţi, Horoşăuţi, Iurcăuţi, Cadobeşti, Kiseleu, Krisciatek, Cuciur-mic, Culeuţi, Mitcău, Mosoiuca, Ocna, Onut, Pohorlăuţi, Prilipce cu Luca, Repujineţ, Samuşin, Teutri, Vasileu, Verbăuţi, Verenceanca, Zwiniec cu Koetriszöwka”[3].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Borăuţi (Boroutz), comună rurală, districtul Coţman, aşezată, în masă compactă, puţin mai sus de locul de unde îşi ia naştere pârâul Sovica, lângă 2 lacuri mici, între comuna Chiseleu şi hotarul Bucovinei cu Galiţia. Suprafaţa 14,23 km p.; populaţia: 2.069 locuitori ruteni gr. or. Cuprinde, pe lângă vatra satului, şi târla Marianca. Este străbătută de drumul districtual Zastavna-Borăuţi, care trece, apoi, în Galiţia şi se uneşte cu drumul principal Crisciatec (Krysźezatek) – Horodenca (Galiţia); comunică, apoi, prin drumuri de ţară, cu comunele vecine, precum şi cu Stefanovca (comuna Babin). Are o şcoală populară, cu 2 clase, şi o biserică parohială. Este pomenită în documente, pentru prima oară, la 1741, ca proprietate trecută în posesiunea Domnului Moldovei Grigore Ghica. Populaţia se ocupă cu agricultura şi cu creşterea de vite, precum şi cu albinăritul şi cu pescăria în cele două heleştee. Comuna posedă 1.721 hectare pământ arabil, 15 hectare fânaţuri, 64 hectare grădini, 191 hectare izlaz, 5 hectare pădure, 14 hectare heleştee. Are 280 cai, 452 vite cornute mari, 950 oi, 356 porci şi 227 stupi. Borăuţi, moşie, cu administraţie particulară, districtul Coţman. Suprafaţa: 6,96 km p.; populaţia: 27 locuitori ruteni, în majoritate gr. cat., precum şi câţiva români. Cuprinde, pe lângă moşia Borăuţi, cu 4 case şi 16 locuitori, şi cătunul Marianca”[4].

1921: În „Lista de serviciu a juraţilor tribunalului Cernăuţi pentru cadenţa primă 1921” figureazp, la Nr. 20/421, şi „Potrea Artmon Ilica, agricultor, Borăuţi”[5].