Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Boian

Port în regiunea Prutului (Boian) – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

BOIAN. Marele Boian, cum era numit Boianul în primele documente de cancelarie domnească, datorită rostului său comercial, beneficiază de o atestare prin primul stăpân al satului, Tăbuci cel Bătrân[1] din Boian, membru al sfatului domnesc, începând cu anul 1407, dar şi de cea din 27 octombrie 1452, când satul este întărit lui Manea globnicul. Tăbuci din Boian a avut patru copii, pe Olena, Pătraşcu[2], Nastea şi Ion Stârcea, iar din aceştia descind stăpânitorii de mai târziu ai Boianului.

Marele Boian a fost, vreme de veacuri, un târg de mărfuri şi de animale renumit, zilele cele mari pentru activitate negustorească fiind după Înălţarea Domnului, timp de două zile, două zile înainte de Sfinţii Apostoli, precum şi zilele de 25 iulie, 14 septembrie, 21 octombrie şi 21 noiembrie.

În 8 aprilie 1528, Petru Rareş confirmă Marele Boian fraţilor Ion şi Mihul Stărcea, pârcălabi de Hotin şi, respectiv, Cetatea Albă. Din 1 aprilie 1547, fiul lui Ion Stârcea, Matiaş, moşteneşte şi partea de sat a unchiului său, Mihul, fost părcălab de Cetatea Albă.

În 3 aprilie 1560, Boianul se împarte între cei trei urmaşi ai lui Tabuci, nepoţii lui Pătraşco şi copiii Nastei.

Nastea a avut doi băieţi, pe Ion Stârcea, pârcălab de Hotin, pe Mihul Stârcea, pârcălab de Cetatea de Baltă, şi o fată, pe Fedca. Fedca a avut o fată, rudă stearpă, Neacşa. Copiii lui Ion Stârcea au fost Matiaş Stârcea, Sorca şi Anghelina, iar copiii lui Mihul Stârcea au fost Drăgici Stârcea, care va moşteni şi pierde o treime din Boian, în 1547, din pricina datoriilor, Tăbuci, Magda, Anghelina şi Maria.

În 19 august 1579, vistiernicul Lupu Stroici va cumpăra cele mai multe părţi ale moşiei Boian.

Urmaşii lui Matiaş Stărcea au probleme cu moştenirea lor, în 1602, când Lupul Stroici popreşte partea din Boian a lui Ionaşco Stărcea, pentru 12 boi furaţi, dar fratele lui Ionaşco, Pătraşco Stărcea, plăteşte preţul boilor, în 15 septembrie 1602, şi recuperează moşia.

Descendenţii lui Matiaş Stărcea, după fiul său, Toader uricar, numiţi Matieşeşti, deci nepoţii lui Mătiaş Stărcea, Isac, Ionaşco şi Toader Matieşeşti, vând partea lor de sat, în 2 iulie 1604, rudei lor, diacul domnesc Petru Stărcea, pentru 65 taleri de argint.

În 29 martie 1615, Isac Matieşescu, care, acum, îşi zice, iarăşi, Isac Stărcea, obţine întăritură, în defavoarea copiilor fratelui său, Toader Matieşescu, pentru partea din satul Boian care aparţinuse lui Toader.

În 14 iunie 1617, pentru că a noua parte din Boian ajuunsese, prin donaţie, în proprietatea mănăstirii Homor, un alt nepot al lui Matiaş Stărcea, Iloaie Stărcea de Volcineţ răscumpără acea parte de sat, conform principiului de drept valah al neamului celui mai apropiat.

În 10 noiembrie 1632, Ilinca, fata Sofroniei, izbuteşte să obţină întăritură, de la Alexandru Iliaş, pentru a noua parte de sat, pe care o revendica şi unchiul ei, Isac Stărcea.

Din 1 ianuarie 1636, cea mai mare parte a satului Boian aparţine, în părţi egale, prin moştenire, lui Ion Ciolpan şi lui Ghenghea logofăt, strănepoţii lui Matiaş Stărce, Pătraşcu, Maria şi popa Gavril, moştenind, în 13 mai 1670, doar a opta parte din sat şi din moşie.

În 4 martie 1652, se împart moşiile răposatului Gavrilaş Mateiaş între copii lui, Ieremie, Ileana comisoia şi Alexandra vorniceasa, soţia lui Iordache Cantacuzino. „Partea jupânesei Iliana comisoaia a fost… a treia parte de Boian”.

În anul 1670, vistierul Neculce, tatăl cronicarului Ion Neculce, s-a căsătorit cu Catrina, fiica lui Iordache Cantacuzino, unul dintre cei mai bogaţi boieri din Moldova secolului al XVII-lea, cel care moştenise, prin Alexandra, cumnata lui Matiaş Stârce, moşiile jupânesei lui Matiaş, comisoaia Ileana. Ca zestre de nuntă, Catrina a primit 21 moşii, printre care şi câteva sate din nordul Moldovei, Boian, Cernauca, Valeva, Chisălău, Pohorlăuţi, Prelipcea, Bocicăuţi, Grozinţi, Vasileuţi, a patra parte din satul Lehăcenii Teutului.

1683: „În timpul domniei a doua a lui Dimitrie Cantacuzin şi a domniei lui Constantin Cantemir ţara era necontenit bântuită de leşi, căci ne-amiciţiile între ei şi turci nu încetaseră de la asediul Vienei (1683), şi Sobieski era supărat pe moldoveni, că nu-l ajutaseră în contra turcilor. Ţara de Sus mai că se golise de omeni, din cauza acestor prădători. Bravul hatman al oştirilor româneşti, Velicico, fratele lui Miron Costin, în zadar căută să pună capăt acestei invaziuni, care acuma începuse a ameninţa chiar şi Iaşul scaunelor Domniei. El avea prea puţine oştiri, spre a putea ţine piept armatei permanente polone. A trebuit să vină în ajutorul românilor Soliman Paşa, Seraschieriul, care, împreună cu domnii români (Şerban Cantacuzin şi Costantin Cantemir), alungă pe poloni. Războiul frumos, cum îi zice Neculce, avu loc la satul Boian, în care Cantemir făcu minuni de vitejie şi unde gloria armelor rămase pe partea românilor”[3].

1686: „Luni, 29 iulie. Am ieşit din Bucovina. Puteau fi văzute, pe drum, multe rămăşiţe ale expediţiei noastre din anul trecut. Am poposit, lângă întăriturile din anul trecut (lângă Boian), pe marginea Prutului, în faţa Cernăuţilor”[4].

Cronicarul Ion Neculce, hatman al lui Mihai Racoviţă Vodă, dar şi proprietar al moşiei Boian, obţinea dreptul de a face pod umblător peste Prut, în 20 noiembrie 1721.

Hotarnica moşiei Boian cu Lehăcenii şi cu moşiile mănăstiri Slatina s-a făcut în 9 iunie 1726, după următoarele repere toponimice: râul Prut, balta cea mare, balta Pisc, dubul lui Ioan, pârâul Rudii, drumul de sus de la Toporăuţi, drumul de Reucăuţi ce merge la Lehăceni, obârşia Şehaleucii, apa Răchitnei, izvorul cel mare, lângă Doljecul, izvorul doamnei, heleşteul lui Sischi – iobag din Boian, hotarul Rarencei, obârşia Molateţului, la Hutcău, heleşteul lui Popencu din Rarence.

Într-un uric din 21 decembrie 1726, prin care îi este întărit Boianul lui Ion Neculce, se precizează că, în vremea bejenirii cronicarului la Moscova, Lupul Costachi, „în zilele Domnului Nicolae… făcând diferite jalobe împotriva lui Iuon hatman şi cu multe treburi şi împresurări a isbutit să pue mâna pe satul mai sus amintit, Boian, stăpânind până la domnia lui Mihai Vodă”.

1739: „Şi, după ce s-au pornit moscalii, de la Nistru, asupra Prutului, pe la Zastavna, pe la Şubraneţ, le-au tot dat năvală turcii şi cu lipcanii, dar au pierit lipcanii mai toţi. Şi turcii, cât au zăbovit pe acolo, au prădat marginea ţării leşeşti… Până la Stanislav au ajuns, de-au prădat. Şi, după ce-au ajuns la Juşca, au luat-o în jos, de-au trecut codrul, pe la Stanihorci, pe din sus de un sat, ce se cheamă Boian, şi s-au întors, pe supt poalele codrului, pe la Rarance. Şi, acolo, iar au avut război şi iar au bătut pe turci moscalii”[5].

Gavril Neculce, care moşteneşte Boianul de la tatăl său, cronicarul, dar şi dreptul de a ţine podul umblător peste Prut, dobândit în 13 octombrie 1745, are probleme cu mănăstirea Putnei, proprietarul satului şi al moşiei Ostriţa, din vecinătate, pentru dijma locului dintre Boian şi Ostriţa, aşa că, în 4 august 1747, dregătorii domneşti stâlpesc din nou hotarul dintre Boian şi Ostriţa, iar cei doi feciori ai lui Ion Neculce, Gavril şi Ilie, împart Boianul frăţeşte.

În 14 octombrie 1766, Ilie Neculce dăruieşte jumătatea lui de sat nepotului său, Vasile, fiul lui Alexandru Neculce, dar Vasile Neculce va arenda moşia, în 23 aprilie 1792, lui Ion Calmuţchi, iar acesta va rearenda satul, în 18 ianuarie 1796, fraţilor Axenti şi Iacob Şimonovici.

Recensământul lui Rumeanţev[6], din 1772-1773, înregistrează la Boian, moşia lui Alecsandru NECULCE, „202 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Dumitraşco şi Iacob, 1 dascăl, Andrieş, 20 văduve, Măria LUNGULIASA, Catrina a lui STRICO, Grăpina TĂNĂSOAI, Paraschiva HĂUCULIASA, Catrina IVĂNOAII, Mariuţa a lui VASILE, Lupa lui HALOBĂ, Anca rusca, Sandală IGNĂTOAI, Aniţa ARICIOAI, Aniţa GRIGORCIASĂ, Nastasia IVĂNIASĂ, Măria RUŞCIACĂ, Grăpina DUMITRĂŞOAI, Paraschiva VACHIROAI, Sandală ciubotăriţa, Nastasia, Ioana MIHAILOAI, Pelaghia ONCIULIASĂ şi Nastasia cojocăriţa, 18 case pustii, 2 jidovi, Strul şi Zeilic, şi 159 birnici, aceştia fiind: Andrieş GORDA vornic, Ion BALAHORA, Vasile brat ego, Crăciun BALAHORA, Georgii BALAHORA, Costandin croitor, Tanasii, Dumitraşco, Vasile GĂLUŢAN, Neculai TAŞCĂ, Ion sin BALAHURA, Georgii GORDA, Nechita GORDA, Pricop ciobotar, Georgii POPA, Neculaiu sin strugar, Ion STAREŢ, Vasile CIMIGAR, Toader CIMIGA, Iacob HALKO, Iacob zet NISCOROMNE, Grigore NISCOROMNE, Mihalachi SFECLĂ, Ion SFECLĂ, Mihaiu SLEUCĂ, Iacob băjenar, Timoftii băjenar, Toader zet CIUMIGĂI, Mihalachi GLIGORCA, Ion MANCIUN, Vasile NISCOROMNE, Toader MIHĂLCIAN, Mihălachi brat ego, Roman PERDEL, Alecsa BOSUL, Gavril, Ion MIHĂLCIAN, Toader funar, Vasile OSTAFI, Simion rus, Iosip, Andrieş GRIGORKO, Dumitraşco GRIGORKO, Vasile HOŞTILĂ, Ilie NESCOROMNE, Tănase BENDEI, Lupul BENDEI, Toader HARASIM, Ion a PĂRASCĂI, Macoveiu, Dumitraşco FALNIŞ, Ştefan PERETELCIA, Vasile HOŞKAL, Grigoraş HOŞKAL, Luchian velnicer, Mihaiu HAUCĂ, Ion FEDORIUK, Coste olar, Georgii FEDORIUK, Toader, Grigoraş POROŞNE, Iftemii, Vasile rus, Ştefan ZVARICI, Grigoraş ZLEPA, Ion cobzar, Ursul BORTĂ, Ion BORTĂ, Istrate sin GRUMEZA, Simion, Mateiu PELIN, Alecsa BORTĂ, Hrihor sin strugar, Mihaiu sin IGNAT, Mihaiu ARICI, Vasile CUCIURIAN, Ursul PARIBERCE, Ion băjenar, Mihail zet KOBILIAK, Ştefan KABA, Simion KABA, Vasile GIURCAN, Toader KOBILIAK, Toader JALOBĂ, Ursul JALOBĂ, Pavel KABA, Vasile PEREBERCEA, Mihail DURDĂ, Toader vătăman, Grigori CHIRIBARCIUK, Vasile HANGA, Ion JALOBĂ, Ştefan TOMA, Ilie sin SĂUCULIASĂ, Istrate funar, Andrei funar, Dumitraşco DOROBEŢ, Ion CUZUB, Vasile rus, Ivan ZOLIN, Vasile sin SĂUCULIASĂ, Toader GALEŞ, Neculai sin GIUMIGĂI, Petre GIUMIGA, Ştefan GIURCAN, Simion GIURCAN, Ion GIURCAN, Grigori BOGAN, Gavril BĂRBUŢĂ, Vasile, Georgii zet vătămanului, Andronic, Enachi ciubotar, Istrati sin HARASIM, Ion sin HARASIM, Harasim ciubotar, Hermak ION, Ion vătăman, Mihaiu rus, Grigori GIURCAN, Mihalachi, Toader nepot lui MARION, Simion, Vasile GIURCAN, Nechita GORGAN, Mateiu GORGAN, Andrieş, Toader morar, Dănilă a TĂCULESII, Vasile tocar, Simion tocar, Petre sin IVAN, Ivan morar, Pricop sin IVĂNESII, Ion IVAN, Irimie MĂLIN, Manole MĂLIN, Vasile MĂLIN, Mihaiu KOZUG, Grigoraş MIHĂLCIAN, Ştefan MIHĂLCIAN, Grigoraş SÂMINKO, Grigoraş VAIPAN, Ştefan VAIPAN, Ion SÂMINKO, Ştefan STOFAN, Iordachi MOROIU, Mihalachi SPIRID, Vasile SPIRID, Grigoraş zet SPIRID, Alecsa HNITCĂ, Iacob HNITCĂ, Roman HNITCĂ, Constandin MOGÂLDE, Toader GRIGORKO, Petre, Ion GRIGORKO şi Ion chelar.

În 1774, Boianul avea 198 de familii, în 1775, 2 popi şi 291 familii ţărăneştii, iar în 1784, 405 gospodării. Pe teritoriul Boianului, care avea, în 1780, pe lângă cel mai important iarmaroc din zonă, şi cinci mori, o velniţă, un han şi două cârciumi, va fi amplasat şi sediul Inspectoratului vămilor bucovinene şi galiţiene.

1791: „Consilierul aulic Vince Batthyany intră în Bucovina prin Boian, unde înnoptează „în birtul cel rău, căci oaspeţi nepoftiţi au ocupat camera pe care inspectorul de la carantină o pregătise pentru noi… Boianul este locuit de moldoveni şi ruşi. Prin localitatea aceasta trec, anual, 15, până la 20 de mii de boi, spre Viena, şi 6-7 mii, spre Breslau. Anul trecut, au trecut, cu permisiunea specială a Porţii, mai multe mii de oi, ce au fost mânate spre Prusia. În acelaşi an, Viena a ridicat, de aici, 330 de chintale de bumbac levantin, 300 de chintale de mătase, de acelaşi fel, probabil din cauza nesiguranţei drumului prin Serbia. În chip obişnuit, sunt aduse aici, din raiaua Hotin şi din Moldova, haine de tot felul, produse agricole, uneori şi cai. Aceştia din urmă sunt trecuţi, totuşi, mai deseori prin pasul Bârgău sau Oituz. Comerţul cel mai important îl poartă Boianul cu Brody, din Galiţia orientală. Acolo, la Boian, se întâlneau, odată, comerţul Rusiei, Italiei, Levantului şi Germaniei. Acest avantaj n-a fost pierdut de tot, prin interzicerea mărfurilor străine, căci localităţii acesteia i s-au acordat drepturile unui porto-franco”[8].

În 23 aprilie 1799, Vasile Neculce arendează satul Boian Ilincăi Calmuţchi şi fiului ei, Mihalachi, care, în 22 iulie 1799, cedează arenda satului în favoarea lui Ilie Ilschi.

În 1800, Vasile Neculce dăruieşte Marele Boian fiilor lui, Ioan şi Constantin. Ioan Neculce, ajungând spătar al domnitorului Moldovei, arendează satul Boian, în 10 septembrie 1810, lui Dimitrie Vlahovici, care renunţă la arendă curând, în 23 aprilie 1811, aşa că strănepotul cronicarului găseşte doi vechili, Toader von Pasakas şi Lazăr Mihailovici, cărora le arendează satul Boian, aceştia aducând şi nişte familii de evrei, care să se ocupe cu agricultura, înregistrate în 1817.

În 1830, a început construcţia bisericii ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”, finalizată în 1838, pe vatra unei ctitorii a lui Ion Neculce, cronicarul. În această biserică din piatră şi cărimidă, a slujit şi Iraclie PORUMBESCU, din martie 1857, până în aprilie 1859.

În 1843, când patron al bisericii era Ion de NECULCE, strănepotul cronicarului, în Boian existau trei parohii, cea a bisericii lui Neculce, cu 1.037 enoriaşi, păstoriţi de parohul Simeon de ANDROCHOWICZ, cea cu 903 enoriaşi, păstoriţi de preotul George SOROCEAN, şi cea cu 1.229 enoriaşi, pe atunci fără preot. În 1876, peste biserica lui Neculce îşi exercita drepturile şi obligaţiile patronale Stefan von STEFANOWICZ, paroh fiind Emilian SIMIGINOWICZ, iar cooperator, Ioan CZERKAWSKI (tăiat cu creionul în sursa citată şi trecut Ioan BUDUROVICI). Biserica avea, în 1876, 3.211 enoriaşi. În 1907, patron al bisericii lui Neculce era Iacob von NEUSCHOTZ, paroh fiind George VOLCINSCHI, născut în 1853, preot din 1880, paroh din 1886. Preoţi cooperatori erau Aurelian TEUTUL, născut în 1874, preot din 1898, şi Vasile IFTODI, născut în 1874, preot din anul 1900, iar cantor bisericesc, angajat din 1901, era Zaharie VEREHA, născut în 1848.

În Boian funcţiona o şcoală de băieţi, cu 5 clase, şi o şcoală de fete, cu 3 clase, din 1882[9].

Epoca Neculce, jalnică în deceniile din urmă, încetează în 17 mai 1845, când Ioan Neculce, strănepotul cronicarului, vinde Boianul lui Ştefan Ştefanovici şi lui Karl Schedl. Între anii 1839-1842, comunitatea evreiască din Boian se întăreşte, ajungând, în 1880, la 781 evrei, dintr-un total al populaţiei de 5.227 locuitori, rabin fiind fiul Marelui Rabin de Sadagura, Jizchak Friedmann.

La alegerile din 1848 pentru Dieta din Viena, deputatul districtului Sadagura avea să fie ţăranul român Vasile CÂRSTE din Boian, care, aidoma celorlaţi deputaţi bucovineni, toţi ţărani români şi ucraineni, nu vorbea decât limba maternă şi nici nu ştia să scrie şi să citească.

În 1856, preotul greco-catolic Chlibowicki, din Sadagura, profitând de neînţelegerile ţăranilor cu proprietarul moşiei şi cu preotul ortodox, a constituit o comunitate a uniaţilor, formată din 911 enoriaşi, parohia greco-catolică fiind înfiinţată, la Boian, în 1858, când s-a dat în funcţiune lăcaşul din lemn al bisericii, care avea să fie distrus de foc, în 17 aprilie 1892. Biserica din piatră, ridicată pe cenuşa fostei biserici greco-catolice, a fost construită după anul 1896, când s-au început lucrările.

O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Cernăuţi – Sadagura (târg, cu tribunalul raional): Bila sau Bilka, Boian, Buda, Cernauca, Dobronăuţi, Gogolina sau Stroieştii de Sus, Cotul Ostriţa, Lehucenii Teutului, Lenţeşti Camerale, Lenţeşti Privat, Mahala Biała, Novoseliţa sau Stroieştii de Jos, Rarancea, Slobozia Rarancei, Rohozna, Şerăuţii de Sus, Şerăuţii de Jos sau Slobudka, Şubraneţ, Toporăuţ, Vaslăuţ, Zadobriuwka, Jucica Veche, Jucica Nouă” [10].

La începutul secolului XX, stăpâni ai celor mai mari moşii din Boian erau Motio Gottesmann şi Schmiel Metsch. Evreii aveau un viceprimar, pe Avraam Retter, doi farmacişti, Gottesmann şi Benedikt Sternberg. There was one Jewish school in the town that was supported by the Baron Hirsch endowment.ŞŞcoala evreiască a fost înfiinţată de profesorul Efraim Seidmann, iar o profesoară evreică, Berta Schecht Zuflucht, preda la şcoala elementară românească.

Însoţirea raiffeisiană s-a înfiinţat, la Boian, în 11 octombrie 1902, sub preşedinţia preotului Vasile Popoviciuc, cu George Volcinschi director şi cu Vasile Iftodiu vistiernic.

La Boian s-a născut, în 1 decembrie 1883, muzicianul şi compozitorul Ştefan NOSIEVICI, primul autor bucovinean al unui studiu asupra folclorului, publicat, în 1865, în „Foaea Societăţii”.

În 1883, s-a înfiinţat la Boian al doilea cabinet românesc de lectură din Bucovina, după cel din Volovăţ, „Dumbrava Roşie”.

În 1884, polonezii din Boian au început construirea bisericii romano-catolice, terminată în 1887 şi sfinţită în 12 iunie 1887.

În decembrie 1886, un fecior din Boian cumpărase rachiu de la velniţa lui Fischer, cu gândul să-l treacă şi să-l vândă în România, dar a fost împuşcat de revizorul bucovinean Bacinschi[11].

În 1889, s-a construit, la Boian, şi o sinagogă.

Cu ocazia unei colecte, în folosul Societăţii şcolare poporale „Dumbrava roşă” din Boian, făcută, în 1895, de „cassarul” Chiriac CUCIUREAN, au subscris Alexandru FEROREAC, Ignatie alui Costică SPĂTARIU, Gheorghi alui Ion TOMA, Toader AXENCIUC, Gheorghi alui Andri CUCIUREAN, Gheorghi ŢURCAN, Dumitru FIICA, Ştefan CONSARIU, Vasile CUCIUREAN, Mihai CUCIUREAN, Ioan alui Ştefan DÂRDA, Ioan alui Alexandru SFECLĂ, Anton IACOB, Toader SFECLĂ, Vasile CALANCEA, Dumitru alui Ilipe SUPROVICI, Ioan SVARICI, Emilian VASILOVICI, Pentelei BADICEL, Gheorghi alui Toader CUCIUREAN, Vasile alui Toader GHERASIM, Petrea PAVEL, Nicolai HALARIEVICI, Mihai alui Andri TOMA, Nicolai CALANCIA, precum şi preoţii auxiliari Emilian VASILOSCHI şi Vasile LUCAN[12].

În 1901, când dialectologul Gustav Weigand cutreiera Bucovina, aungând şi la „Boianul făcut cunoscut prin poezia lui Eminescu”, localnicul Nicolai Toma i-a cântat „Maică, măiculiţa mea” [13].

În 1902, primar al Boianului era George VAIPAN, adjuncţi fiind Ioan DASCĂL-CUCIUREAN şi Ignati LAZĂR, iar secretar comunal, SONIEWICKI. George Vaipan fusese ales în locul fostului primar, Eugen JENNER[14]. Petrecerea poporală de duminică, 7/20 iulie 1902, s-a desfăşurat în ograda gospodarului Ioan alui Mihail JURCO[15]. Cu ocazia acestei petreceri, organizată de filiala Societăţii „Doamnele române”, au făcut donaţii: Rabinul din Boian, dl FRIEDMAN, prof. Dr. BOTEZAT, preotul Vasile LUCAN, Dimitrie LUCAVIEŢCHI, SPERLING, IFTODI, Vasile POPOVICIUC, George PARANICI, S. GOTTESMAN, farmacistul GOTTESMANN, A. RETTER, CWYNARSCHI, SEIDNER, Dr. FEUERSTEIN, S. METSCH, KULA, TRESSER, VLAICU, P. COSTORIS, G. FEDOREAC, Ignatie SPATARIU, JEMNA, LUŢIA, GIURUMIA, S. SCHACHTER şi gospodarii Eusebie COZUB, Mihai BOICIUC şi Teodor LAZOR[16].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Boianul, târg, în districtul Cernăuţului, situat pe malul pârâului Hucău; are o suprafaţă de 57 km p., cu 6.194 locuitori, din care câteva sute de evrei şi slavi, restul români. Boianul se compune din târgul Boian şi atenenţele Hucău, Vatra, Lehuceni; este sediul unei judecătorii şi loc foarte frecventat de evrei străini, prin faptul că aci locuieşte un rabin, despre care se pretinde că ar face minuni. Populaţiunea străină de rit catolic, deşi nu este numeroasă, îşi are totuşi biserica ei. Tot aci sunt unicii locuitori români de religiune greco-catolică, care ţin însă de forma rituală uzitată în Transilvania. Acest lucru curios a survenit în urma unor neînţelegeri între parohienii ortodocşi. Majoritatea locuitorilor români este însă ortodoxă. Târgul Boianului are 3 şcoli populare, de câte 4 clase, o biserică ortodoxă, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, deservită de un preot român şi doi ajutori, şi o biserică greco-catolică, deservită de un preot român ardelenesc. Aci se află o fabrică de îngrăşăminte artificiale, o fabrică de spirt şi o garnizoană de cavalerie. Populaţiunea se ocupă cu agricultura, însă şi cu negoţul, practicat mai ales de evreii din localitate. Teritoriul pe care se află, astăzi târgul Boian era, în momentul ocupării Bucovinei, proprietatea vornicului Alexandru Niculcea. La 1673, a avut loc, în partea Boianului, o luptă între turci şi poloni, în care comandantul acestor din urmă, Iablonowski, a fost biruit. Comuna Boian are, după ultima statistică, ca avere proprie: 3.780 hectare de pământ arabil, 689 hectare fânaţuri, 130 hectare grădini, 375 hectare izlaz, 352 hectare pădure. Animale domestice numără târgul: 312 cai, 1.609 vite mari cornute, 1.461 oi, 1.258 porci şi 227 stupi. Boianul, moşie, cu administraţie particulară, districtul Cernăuţi. Suprafaţa 18,88 km p.; populaţia: 248 locuitori, parte ruteni, parte izraeliţi, şi parte poloni şi români; rutenii sunt gr. or. şi gr. cat. Se găsesc 54 cai, 313 vite cornute, 43 porci”[17].

Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[18], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Vasile CUCIUREAN (52 ani în 1909), Reveca POROJNI (32 ani în 1914), Marghiola TOMA (44 ani în 1914), Ioana BOICIUC (48 ani în 1913), Maria a lui Ilie IURCU (18 ani în 1914), Maria PAVEL (17 ani în 1913), Nastasia DÂRDA (19 ani în 1914), Maria BOICIUC (33 ani în 1909), Margarita TODERAŞ (15 ani în 1911), Veronica VICSICI (13 ani în 1911), Petrachi FEDOREAC (23 ani în 1914), Veronica BORTĂ (18 ani în 1914), Aniţa CABA (23 ani în 1912), Agripina a lui Gheorghe IURCO (36 ani în 1909), Todosia a lui Mihai HARASÎM (34 ani în 1909), Ion a lui Vasile COSTEL (22 ani în 1909), Paraschiva MELNIC (15 ani în 1913) şi Florica IEREMIE (13 ani în 1912) din Boian.

„Conducerea şcoalei primare din Boian aduce cele mai vii mulţămiri d-lui comisar G. Băncescu, gerent comunal, care a cumpărat, în vremea aceasta de iarnă grea, haine călduroase şi le-a împărţit la 35 şcolari săraci”[19].

În timpul primului război mondial, Boianul a fost distrus în întregime, şi ca urmare a luptelor înverşunate, de pe linia Boian-Mahala-Rareancea-Toporăuţi, dar şi datorită vandalismelor provocate, începând cu 23 august 1914, când au intrat în Boian, de ostaşii ruşi, care au jefuit prăvăliile evreieşti, au profanat şi jefuit de odoare biserica „Adormirea Maicii Domnului” şi au dat foc orăşelului. O mie de familii din Boian au fost deportate în Rusia, în regiunile Astrahan şi Saratov. Planul de reconstrucţie a Boianului a fost întocmit de rabinul Izchak Friedmann, care a murit în timpul războiului.

1914: „Vineri, 21 august, trupele austriece, aflând de sosirea grosului armatei ruse, s-au retras de pe teritoriul rusesc ocupat (satele din nordul Basarabiei, din povestirea lui Ion Grămadă – n.n.), înaintând până la Boian”. Corespondentul din Herţa pare să fie un filo-austriac, dacă scrie că armatele austriece s-au retras… „înaintând până la Boian”. Înfruntarea de la Boian s-a petrecut în 23 august 1914, când bubuiturile tunurilor s-au auzit până în Herţa”[20] şi când în Suceava a avut loc o „călduroasă manifestaţie pentru cei 250 de voluntari, plecaţi pe câmpul de luptă. Pentru întreţinerea familiilor mobilizaţilor, statul austriac plăteşte, pentru fiecare copil, câte 90 helleri, iar soţiei, câte o coroană pe zi.

„Trupele Ruşilor, care au intrat fără împotrivirea grănicerilor noştri, retraşi la întărituri, în Noua Suliţă, întâia vitejie ce au isprăvit-o a fost că au dat foc la gară, poştă şi la mai multe case. Locuitorii din Boian începură, pe loc, să părăsească locuinţele, fugind spre Cernăuţi. De la Cernăuţi, se vedea focul foarte bine. Cei slabi de înger – în Cernăuţi sunt foarte mulţi de aceştia – n-au dormit noaptea întreagă. A doua zi, odată cu răsăritul soarelui, întreg oraşul era în picioare. Neliniştea era cumplită, ea a devenit groază, când, aşa, cam pe la 9 ceasuri, dimineaţa, începură a sosi cele dintâi cârduri de trăsuri cu femei, copii şi ceva mâncare, care părăsiră Boianul, Mahalaua, Cotul Ostriţei şi Buda. Lumea agitată se îngrămădea pe la trăsuri, întrebând mirată: „Ce se întâmplă?”. „O început bătaia”, răspundeau femeile prin plâns. Ruşii intrară în Boian şi se apropiau spre Mahala. Pe la 10 ceasuri, toloacele oraşului erau pline de trăsuri ţărăneşti. Multe dintre ele, apucară spre Corovia, Ceahor sau Voloca, unde aveau neamuri sau cunoscuţi. Ceilalţi rămâneau în voia întâmplării. De pe dâmburi, se desluşeau înfiorătoarele bubuituri de tunuri, iar cei cu ochi mai buni vedeau focul şrapnelelor şi al granatelor, crăpând pe coasta dintre Boian şi Mahala. Lupta fierbea pe întreaga întindere dintre Boian şi Toporăuţi” [21].

„Trupele noastre, între care şi regimente cu flăcăi de ai noştri, şi toţi bărbaţii miliţieni (Landsturm) le-au dat ruşilor, duminică, în 23 august, pe teritoriul de lângă Boian, Rarancea, Mahala, Toporăuţi şi Noua Suliţă o cumplită bătaie. Ruşii erau în număr de 20.000, aproape de două ori mai numeroşi decât ai noştri, dar vrednicia şi vitejia soldaţilor noştri a înfrânt numărul cel mare de ruşi, care au pierdut 800 de prinşi, mai mulţi ofiţeri superiori, 500 de puşti, 100.000 de gloanţe, patru mitraliere, trei care de muniţii şi o mulţime de alte armamente. Dacă între locuitorii din Rarancea nu s-ar fi găsit trădători ticăloşi, desigur că trupele noastre ar fi făcut prizonieri pe toţi cei 20.000 de ruşi. Pe partea ruşilor, sunt o mulţime de morţi şi răniţi; aceştia din urmă au fost aduşi, în mare parte, la Cernăuţi. La câteva zile după această strălucită victorie a românilor noştri, trupele noastre, aflau că s-au zărit nişte ruşi fugari ascunşi, prin păpuşoaie, unde frigeau cartofi şi păpuşoi. Entuziasmul populaţiei din Cernăuţi era de nedescris, la vederea prinşilor, mai ales că cernăuţenii au stat pe dealuri, cu ocheanele la această luptă, dată în ţarina Boianului şi a Mahalalei. De Boian ne leagă şi amintirea altei victorii româneşti, cea a lui Constantin Cantemir asupra regelui polonez Ioan Sobieski, care a fost înfrânt pe acelaşi loc, unde s-a dat, zilele trecute, lupta între ruşi şi trupele noastre”[22].

Acalmia bucovineană, cu rare ştiri de presă, este vag tulburată de capturarea unor spioni austrieci de către ruşi. În 27 octombrie vechi 1914, corespondentul dorohoian transmitea că „patrulele ruseşti din apropierea localităţii Boian au observat un tânăr, care nu avea nici 20 de ani, travestit şi care ţinea ceva ascuns sub haină. Arestându-l, l-au dus la comandamentul rus, care, după o cercetare sumară, a putut stabili că băietanul nu este decât un spion austriac, ce asundea, cu atâta grijă, sub haină, 5 bombe cu dinamită”. La fel de cusută cu aţă albă este şi povestea spionului arestat lângă Noua Suliţă, care purta straie ţărăneşti, dar s-a dovedit a fi „un jandarm austriac, trimis, de asemenea, în spionaj”. Cu câteva zile înainte, fuseseră arestaţi de către români, lângă Mamorniţa, doi ţărani bucovineni, Ilie Badragan şi Mitru Ilie Ştirbu, care aveau două kilograme de dinamită. „Interogaţi, ei au declarat că dinamita le-a fost dată, într-o cutie închisă de lemn, de un ţăran necunoscut”, apoi au fost băgaţi în arest, la Dorohoi, „pentru contrabandă şi contravenţie la legea paşapoartelor”[23].

1916: Comunicatul oficial rusesc, însă, menţiona doar luptele de „la nord de Boian” [24]. Numai că, din pricina înzăpezirilor, confruntările armate aveau să fie întrerupte, vreme de săptămâni, cu excepţia schimburilor de focuri între patrule, care se mai întâlneau, uneori, între Boian şi Rarancea. Abia spre sfârşitul lunii mai, războiul avea să se dezlănţuie, iarăşi, cu adevărat, puternica ofensivă rusă spulberând rezistenţa austriacă pe toate fronturile. În Bucovina, ruşii ocupaseră Toporăuţii şi Rarancea, încă din 10 iunie 1916, iar în ziua următoare, se îndreptau spre Mahala şi Cernăuţi. De la Boian, tunuri grele japoneze, de 329 mm, coordonate de ofiţeri japonezi şi francezi, bombardau Cernăuţii, iar populaţia Bucovinei o apuca, în grabă, pe calea pribegiei. În timpul ofensivei ruseşti, flancul stâng al armatelor generalului Keller a pătruns pe teritoriul românesc, distrugând Mamorniţa şi ucigându-l pe grănicerul Nicolae Luxandra. La Suceava şi la Iţcani, locuitorii au fost treziţi, cu darabanele, în timpul nopţii şi sfătuiţi să-şi ducă vitele spre Dorna, pentru că năvălirea rusească nu mai poate fi stopată. La Iţcani a sosit un tren din Cernăuţi, burduşit cu refugiaţi. „Bucovina e cuprinsă de panică”[25]. Comunicatul oficial rusesc, din 31 mai 1916 (13 iunie nou – n.n.), anunţa, pe lângă ocuparea de importante localităţi poloneze şi luarea de prizonieri (1.700 ofiţeri şi 114.soldaţi), că „în sectorul Prutului, între Boian şi Nepolocăuţi, trupele ruseşti s-au apropiat de malul stâng al râului. Lângă capul de punte de la Cernăuţi, o luptă crâncenă mai dăinuieşte”[26].

1917: „25 iulie / 7 august 1917: Aceeaşi atmosferă grea, deşi comunicatul oficial este mai bun. În regiunea de la nord de Vama, inamicul a fost bătut şi silit să se retragă, în completă dezordine. Lângă Cernăuţi, în regiunea Boian, ruşii au ocupat pădurea Doljecului, făcând 600 prizonieri, cu 20 ofiţeri. Pe restul frontului, trupele ruseşti se întăresc pe noua linie de rezistenţă” [27].

1914-1918: Au văras sânge pentru Bucovina şi următorii luptători din Boian: „Sergentul Toader Morar, Boian, mort; infanteristul Mihai Babiaş, Boian, Regimentul 22, rănit; infanteristul Iacob Hostiuc, Boian, Regimentul 22, prizonier, şi infanteristul Ilie Cuciurean, Boian, Regimentul 22, rănit”[28].

1914-1918: Cronica tragică a Boianului cuprinde şi următorii eroi necunoscuţi: „Iacob Cwynarski, preot romano-catolic în Boian, a fost deportat, în 1916, de Ruși, în Rusia, și internat în Perm, ca mulți alți locuitori din Boian. Acolo ar fi murit la 7 Fevruarie 1917, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea lui Dimitrie Lukawiecki, maestru poștal superior, procedura pentru stabilirea morții celui dispărut / Tribunalul Cernăuți, Secția VIII, în 24 Aprilie 1919”. „Ilie a lui Victor Szuhany, din Boian, a fost deportat, în 1916, de inamic în Rusia și internat, ca și mulți alți locuitori din Boian și Rudnic, în guvernamentul Ecaterinoslav. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea soției sale Elena Szuhany (Șuhan – n. n.), procedura pentru stabilirea morții celui dispărut / Tribunalul Cernăuți, Secția VIII, în 26 Aprilie 1919”. „Leopold a lui Mihail Wilhelm din Boian a fost deportat, la 1916, de inamic în Rusia şi, ca mulţi alţi locuitori din Boian, internat în Astrahan. Acolo ar fi murit în 22 Octombrie 1916, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea lui Mihail Wilhelm, procedura pentru stabilirea morții celui dispărut / Tribunalul Cernăuți, Secția VIII, în 3 Mai 1919”. „Leonti Fedoreac din Boian a fost deportat, în Martie 1916, cu ocazia invaziei, de Ruşi şi, ca şi mulţi alţi locuitori din localitate, internat la Samara. Acolo ar fi murit, în Martie, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea soției sale Nastasia Fedoreac, procedura pentru stabilirea morții celui dispărut / Tribunalul Cernăuți, Secția VIII, în 12 Mai Aprilie 1919” [29]. „Catrina a lui Toader Dârda din Boian a fost, cu ocaziunea retragerii Ruşilor, în 1916, deportată de către aceştia şi dusă la Sosnovca (Sosnowka), unde să fi murit, după cum confirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Vasilchei a lui Dumitru Ihnatiuc, procedura pentru adeverirea morţii celei dispărute / Tribunalul Cernăuţi, Secţia VIII, la 20 Iunie 1919”. „Ioan Ihnatiuc din Boian a fost, cu ocaziunea retragerii Ruşilor, în 1916, deportată de către aceştia şi dusă la Sosnovca (guvernământul Saratov), unde să fi murit, la 28 iulie 1916 după cum confirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează procedura pentru adeverirea morţii celei dispărute / Tribunalul Cernăuţi, Secţia VIII, la 20 Iunie 1919”. „Domnica Capriciuc din Boian a fost, cu ocaziunea retragerii Ruşilor, în anul 1916, deportată de către aceştia şi dusă la Astrahan. Pe urmă, ajunse în lagărul Sloboda Nicolaiciuc, unde să fi murit, după cum confirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea lui Ioan Manoli Tomaskeiw, procedura pentru adeverirea morţii celei dispărute / Tribunalul Cernăuţi, Secţia VIII, la 20 Iunie 1919”[30]. „Ion a lui Onufrei Morgoci, din Boian, a fost deportat de către ruşi, cu ocazia retragerii lor, la Rusia şi a ajuns internat la Smolinsc. Acolo să fi murit, în iunie 1918, după cum confirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Paraschivei a lui Vasile Morgoci, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut”. „Istenia Insteniuk, născută Kaczurek, din Boian, a fost transportată, în anul 1915, de duşman la Rusia şi internată în Tarfor, guvernământul Astrahan, la un loc cu alţi boianeni. Ea să fi murit în acest loc, după cum afirmă mai mulţi martori, în 30 iulie 1918. Prezumându-se ca va fi aflat moartea, se îndrumează, la cererea fiicei ei, Alexandra lui Teodor Isteniuk, procedura pentru adeverirea morţii celei dispărute”. „Apolonia Truszynski, gospodină din Boian, a fost, cu ceilalţi boianeni, transportată de ruşi la Rusia, în primăvara anului 1916, şi să fi murit, după cum atestă mai mulţi martori, în Basmacovca, gubernia Astrahan, în 3 octombrie 1916. Presupunându-se că va fi aflat moartea, se îndrumează, la cererea fiicei sale, Ludowika Skromeda, născută Truszynski, procedura pentru adeverirea morţii celei dispărute”. „Nicolai a lui Ilie Vaipan, gospodar din Boian, a fost transportat, în primăvara anului 1916, cu toată populaţia din Boian, de către ruşi în Rusia. Mai mulţi martori confirmă că el a murit în gubernia Saratow. Presupunându-se deci că va fi aflat moartea, se îndrumează, la cererea Domnichii a lui Ilie Vaipan, gospodină din Boian, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut”. „George a lui Nicolai Zwarycz, din Boian, a fost deportat de ruşi, la retragerea din 1916, în Rusia şi internat în Astrahan. Acolo ar fi murit, de Înălţarea Domnului (gr. or.) 1917, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Sanchira Zwarycz, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”. „Teodor a lui George Rusu, din Boian, a fost deportat de inamic în Rusia şi internat în Tidosinca, districtul Cernowasc, Astrahan. Acolo ar fi murit, la Aprilie 1916, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se dispune, la cererea lui Costachi a lui Teodor Rusu, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”. „Marghioala a lui Iacob Gâză, din Boian, să fi murit, după cum afirmă martorii, în Boian, în luna mai 1915, pe timpul invaziei ruseşti. Presupunându-se deci că va fi aflat moartea, se îndrumează, la cererea lui Petru Criţac, procedura pentru stabilirea morţii celei dispărute”. „Constantin a lui Andrei Constantin Toma, din Boian, a fost deportat de inamic în Rusia şi internat, cu alţi locuitori din Boian, în Repua, guvernământul Sarata. Acolo ar fi murit, la 10 iulie 1917, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se dispune, la cererea Paraschivei lui Nicolae Malin, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”. „Eufrosina lui Vasile Vaipan, din Boian, a fost deportată, în 1917, de inamic la Rusia şi internată în Bekow, guvernământul Astrahan. Acolo ar fi murit, în octombrie 1917, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se dispune, la cererea lui Vasile a lui Ion Vaipan, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”. „Alexandra lui Vasile Onciul, din Boian, a fost deportată de inamic în Rusia şi internată în Sărata, ca mulţi alţi locuitori din Boian. Acolo ar fi murit, pe la Paştele gr. or. 1916, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se dispune, la cererea lui Vasile a lui George Onciul, procedura pentru stabilirea morţii celei dispărute”. „Domnica Ohnatiuk, născută Ţurcan, din Boian, a fost deportată de ruşi în Rusia şi internată, cu mulţi alţi locuitori din Boian, în Kamirlak, guvernământul Astrahan. Acolo ar fi murit, în mai 1916, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se dispune, la cererea lui Teodor a lui Ion Porozin din Boian, procedura pentru stabilirea morţii celei dispărute”. „Aniţa lui Teodor Porozin din Boian a fost deportată de ruşi în Rusia şi internată, cu mulţi alţi locuitori din Boian, în Kamirlak, guvernământul Astrahan. Acolo ar fi murit, în mai 1916, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se dispune, la cererea lui Teodor a lui Ion Porozin din Boian, procedura pentru stabilirea morţii celei dispărute”. „Nicolai a lui Teodor Rusu din Boian a fost deportat de ruşi la Rusia, cu mulţi alţi locuitori din Boian, şi internat în Peoma, guvernământul Peoma. Acolo ar fi murit, în decembrie 1915, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se dispune, la cererea lui Constantin a lui Toader Rusu din Boian, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”. „Teodor Alexa din Boian a fost deportat, în 1916, de duşman în Rusia şi, ca mulţi alţi locuitori din Boian, internat în Auta, guvernământul Astrahan. Acolo ar fi murit, în 2 februarie 1917, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se dispune, la cererea Ioanei Alexa, născută Andrusak, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”. „Ion a lui Dumitru a lui Ion Lazor, născut în 1877, din Boian, a fost deportat de ruşi, cu ocazia invaziei lor, în comuna Zetna, guvernământul Astrahan. Acolo ar fi murit, la 14 octombrie 1916, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se dispune, la cererea lui Dumitru a lui Ion Lazor, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”. „Grigori a lui Vasile Ciobotar din Boian a fost deportat, cu ocazia invaziei duşmane, de ruşi la Auta, guvernământul Astrahan. Acolo ar fi murit, în mai 1916, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se dispune, la cererea lui Teodor a lui Vasile Ciobotar, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”. „Grigori a lui Vasile Ciobotar din Boian a fost deportat, ca mulţi alţi locuitori, de ruşi şi internat în Autu (Rusia). Acolo ar fi murit, în mai 1916, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se dispune, la cererea Alexandrei a lui Simion Iurko din Boian, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”. „Vasilca Moroz, născută Poclitar, soţia lui Ilie Moroz din Boian, a fost deportată, ca mulţi alţi locuitori din Boian, de ruşi şi internat în Balaşovca (Rusia). Acolo ar fi murit, la 2 mai 1916, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se dispune, la cererea Ilie a lui Alexandru Moroz din Boian, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”. „Petru a lui Ion Pascar din Boian a fost deportat, ca mulţi alţi locuitori din Boian, în Rusia şi internat la Saratov. Acolo ar fi murit, în martie 1919, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se dispune, la cererea Vasilcei Rogojewski, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”. „Vasile Fijka din Boian ar fi fost lovit de un şrapnel, în Boian, şi acolo ar fi murit îndată, la 14 septembrie 1916, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se dispune, la cererea soţiei sale, Catarina Fijka, născută Lazar, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”. „Mihail Gorda a lui Nicolai din Boian a plecat, în 1916, pe frontul italian şi a luat parte la luptele din Gorizia. Acolo ar fi murit, în toamna anului 1916, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se dispune, la cererea lui Nicolai a lui Petre Gorda, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”. „Petre Lazăr din Boian a fost deportat de ruşi, ca mulţi alţi locuitori din Boian, şi internat în Zarika, Rusia. Acolo ar fi murit, în iunie 1918, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se dispune, la cererea soţiei sale, Aniţa Lazăr, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[31]. „Petru Pascar şi Ioana Pascar, din Boian, au fost deportaţi, cu ocazia invaziei ruseşti, în Rusia şi internaţi în Saratow. Acolo ar fi murit ei, în martie 1919. Fiind probabil decesul, se dispune, la cererea Domnicei Tokar, născută Stynzibota, procedura pentru stabilirea morţii celor dispăruţi”. „Ludvica Heudel, născută Czerniak, proprietară de casă din Boian, a fost deportată de inamic în Rusia, în 1916. Acolo ar fi murit, la 15 april 1917, la Astrahan, după cum confirmă martorii. Fiind probabil decesul, se dispune, la cererea surorii Ana Ionasz, născută Czerniak, procedura pentru stabilirea morţii dispărutei”. „Victoria Leocadia Bilecka, proprietară de casă în Boian, a fost deportată, în 1916, de inamic în Rusia, la Baszmakowka, guvernământul Astrahan. Acolo ar fi murit, pe la finea lui faur sau începutul lui martie 1917, după cum confirmă martorii. Fiind probabil decesul, se dispune, la cererea copiilor minori Olga, Francisca, Cecilia, Maria şi Leopold Franz Bilecki, reprezentaţi prin epitropul Antonina Wicloczynska, soţia lui Iosef, procedura pentru stabilirea morţii dispărutei”[32]. „Nicolai Strzelbycki din Boian şi domiciliat în Toporăuţi a fost înrolat, la începutul războiului, în Regimentul 41 şi făcea serviciu ca soldat, în 1914 sau 1915, în Przemysl. De atunci lipseşte orice ştire despre dânsul. Toate cercetările făcute în direcţia aceasta au rămas zadarnice. Presupunându-se probabilitatea, în mod legal, a decesului, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Ştefaniei Strzelbycki, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”. „Petru Pascar şi Ioana Pascar, din Boian, au fost deportaţi, cu ocazia invaziei ruseşti, în Rusia şi internaţi ăn Saratow. Acolo ar fi murit el, în martie 1919. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea Domnicei Tokar, născută Stynzibota, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”. „Ludvica Heudel, născută Czerniak, proprietară de casă din Boian, a fost deportată de inamic în Rusia, în 1916. Acolo ar fi murit, la 15 aprilie 1917, la Astrahan, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea surorii Ana Ionasz, născută Czerniak, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”. „Victoria Leocadia Bilecka, proprietară de casă în Boian, a fost deportată, în 1919, de inamic în Rusia, la Basznakowka, guvernământul Astrahan. Acolo ar fi murit, pe la finea lui faur sau începutul lui martie 1917, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea copiilor minori Olga, Francisca, Cecilia, Maria şi Leopold Franz Bilecki, reprezentaţi prin epitropul Antonina Wicloczynska, soţia lui Iosef, procedura pentru stabilirea morţii dispărutei”. „Domnica lui George Presecărean să fi murit, în septembrie 1918, în Boian, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea lui Petru Criţa, procedura pentru stabilirea morţii celei dispărute”[33]. „Toader al lui George Rusu, din Boian, a fost deportat de inamic în Rusia şi internat la Tidosinca, districtul Cernowasc, Astrahan. Acolo ar fi murit, în aprilie 1916, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea lui Costachi a lui Teodor Rusu, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”. „Marghioala a lui Iacob Gâză, din Boian, să fi murit, după cum afirmă martorii, în Boian, în luna lui mai 1915, pe timpul invaziei ruseşti. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea lui Petru Criţac, procedura pentru stabilirea morţii celei dispărute”. „Constantin a lui Andrei Constantin Toma, din Boian, a fost deportat de inamic în Rusia şi internat, cu alţi locuitori din Boian, în Repua, guvernământul Sarata. Acolo ar fi murit, la 10 iulie 1917, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea Paraschivei lui Nicolae Malin, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”. „Eufrosina lui Vasile Vaipan, din Boian, a fost deportată, în 1917, de inamic, la Rusia, şi ănternată în Bekow, guvernământul Astrahan. Acolo ar fi murit, în octombrie 1917, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea lui Vasile a lui Ion Vaipan, procedura pentru stabilirea morţii celei dispărute”. „Alexandra a lui Vasile Onciul, din Boian, a fost deportată de inamic în Rusia şi internată în Sărata, ca mulţi alţi locuitori din Boian. Acolo ar fi murit, pe la Paştele greco-ortodox 1916, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea lui Vasile a lui George Onciul, procedura pentru stabilirea morţii celei dispărute”. „Domnica Ohnatiuk, născută Ţurcan, a fost deportată de ruşi în Rusia şi internată, cu mai mulţi locuitori din Boian, în Kamirlak, guvernământul Astrahan. Acolo ar fi murit, în mai 1916, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea lui Teodor a lui Ion Porozin din Boian, procedura pentru stabilirea morţii celei dispărute”. „Aniţa lui Teodor Porozin, din Boian, a fost deportată de ruşi şi internată, cu mai mulţi locuitori din Boian, în Kamirlak, guvernământul Astrahan. Acolo ar fi murit, în mai 1916, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea lui Teodor a lui Ion Porozin din Boian, procedura pentru stabilirea morţii celei dispărute”. „Nicolai a lui Teodor Rusu, din Boian, a fost deportat de ruşi în Rusia şi internată, cu mai mulţi locuitori din Boian, şi internat în Peoma, guvernământul Peoma. Acolo ar fi murit, în decembrie 1915, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea lui Constantin a lui Teodor Rusu din Boian, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”. „Ştefan a lui George Marintac, din Boian, a fost deportat de inamic la Rusia şi internat, cu mai mulţi locuitori din Boian, în Novorosslisk, Caucasia. Acolo ar fi murit, la 11 septembrie 1918, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea lui Constantin a lui George Marintac, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”. „Petru a lui Ion Pascar, din Boian, a fost deportat, ca mulţi alţi locuitori din Boian, în Rusia şi internat la Satratov. Acolo ar fi murit, în martie 1919, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea Vasilcei Rogojewski, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”. „Maria Porojni, născută Ihnatiuk, din Boian, acolo ar fi murit, între 19 şi 25 octombrie 1914, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea Paraschiţei lui George Dârda, procedura pentru stabilirea morţii celei dispărute”. „Vasile Fijka, din Boian, ar fi fost lovit de un şrapnel, în Boian, şi acolo ar fi murit, îndată, la 14 septembrie 1916, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Catarina Fijka, născută Lazar, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”. „Mihai Gorda a lui Nicolai, din Boian, plecat, în 1916, pe frontul italian, a luat parte la luptele de la Gorizia. Acolo ar fi murit, în toamna anului 1916, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea lui Nicolai a lui Petru Gorda, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”. „Petre Lazăr, din Boian, a fost deportat de ruşi, ca mulţi alţi locuitori din Boian, şi internat în Zarika, Rusia. Acolo ar fi murit, în iunie 1918, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Aniţa Lazăr, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[34]. „George a lui Nicolai Zwarycz din Boian a fost deportat de ruşi şi internat în Astrahan. Acolo ar fi murit, de Înălţarea Domnului 1917, după cum afirmă martorii. Fiind, deci, probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Sanchira Zwarycz, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”. „Ilisei a lui Vasile Iurco, născut la 16 septembrie 1871, la Boian, ar fi murit, în aprilie 1917, în Perin, în Rusia, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabilă prezumţiunea legală a morţii, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Maria a lui Ilisei Iurco, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”. „Ştefan Mariuţac a lui Gheorghe, născut în Boian, la 7 septembrie 1854, să fi murit, în luna lui septembrie 1917, în Rusia, şi Maria Mariuţac, născută Svecla, în Boian, la 23 decembrie 1897, să fi murit în luna lui iunie 1917, în Rusia, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Ioanei a lui Dimitrie Harasim, procedura pentru declararea morţii celor dispăruţi”. „Marian a lui Ioan Lambo, născut în Boian, la 1 februarie 1885, a plecat, în august 1914, la război şi să fi căzut mort într-o luptă de pe frontul galiţian, la 14 septembrie 1914. Până în prezent n-a sosit nici o ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea lui Josef Lambo, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”. „Vasile a lui Toader Cuciurean, născut în Boian, la 30 ianuarie 1857, ar fi murit, la Paştele ortodox 1917, în Zaritz, guvernământul Saratov, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea lui Ioan a lui Vasile Cuciurean, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”. „Aniţa a lui Andri Toma, născut în anul 1843, în Boian, ar fi murit în toamna anului 1916, în Farfus, lângă Astrachan, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea surorii sale, Marghiola a lui Ilie Toma, procedura pentru declararea morţii celei dispărute”. „Catarina a lui Candrea Dîrda, născut în Boian, la 13 decembrie 1911 stil vechi, ar fi murit, în august 1917, în Boian, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea mamei, Domnica a lui Candrea Dîrda, procedura pentru declararea morţii celei dispărute”. „Marian a lui Ioan Lambo, născut în Boian, la 1 februarie 1885, a plecat, în august 1914, la război şi să fi căzut într-o luptă de pe frontul galiţian, la 14 septembrie 1914. Până în prezent, n-a sosit nici o ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea lui Iosef Lambo, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[35]. „Ioan a lui Toader Basaraba, născut în Boian, la 10 noiembrie 1874, ar fi murit, în Postul Mare 1916, în Rusia, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Nastasiei Basaraba, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”. „Alexa a lui Vasile Cuciurean, născut în Boian, la 16 martie 1849, ar fi murit, la 5 săptămâni înaintea Paştelui anului 1916, în Ocniţa, Basarabia, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea lui Petrea Gheorghe Nicoriuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”. „Nicolai a lui Ştefan Strienco fu dus de ruşi, cu ocazia invaziunii lor în Bucovina, din Boian, la Fedosiwka, guvernământul Astrachan. Acolo ar fi murit el, în noiembrie 1916, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Aniţei Heider, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”. „Teodor a lui Petrea Nescoromi, născut la 2 aprilie 1857, agricultor, locuind în timpul din urmă în Boian, a fost dus de ruşi la Letna, guvernământul Astrachan. Acolo ar fi murit el, cu două săptămâni înaintea Postului Mare al anului 1917, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea surorii sale, Catrina Hanca, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[36].

1919: „Comisiunea agrară de ocol Boian” era formată din: Preşedinte: Epaminonda Bocancea, consilier de tribunal şi şef al ocolului judecătoresc Boian; Locţiitor: Isidor Kotlar, judecător, Boian; Reprezentantul Administraţiei: Dumitru Iliuţ, prefect al judeţului Cernăuţi; Locţiitor: Wilhelm Pompe, secretar de administraţie, Cernăuţi; Reprezentantul Băncii regionale: Ştefan Nedelcu, învăţător superior, Toporăuţi; Locţiitor: Vasile Chelbea, agricultor, Mahala; Expert agricol: Temistocle Prelici, consilier agricol, Cernăuţi; Locţiitor: Victor Zaharovschi, paroh, Mahala; Reprezentantul proprietarilor expropriaţi: Dr. Iosef Gottlieb, proprietar mare, Boian; Locţiitor: Alfred Kraus, proprietar mare, Suliţa Nouă; Inginer hotarnic: Samuel Fischer, inginer civil, Boian; Locţiitor: Anton Stanzl, inginer, Cernăuţi; Reprezentanţi ai ţăranilor: Chiriac Cuciurean, agricultor, Boian; Alexandru Grigoraşciuc, agricultor, Buda; Locţiitori: Ieremie Bujeniţă, agricultor, Cotul Ostriţei; Dimitrie Tureac, agricultor, Lehăcenii Tăutului” [37].

1919: Din „Comisiunea de apel pentru evaluarea taxei de cărşmărit” pe anul în curs, stabilită prin deciziunea ministerială nr. 1593/1919, semnată, în numele lui Ion Nistor, de Iorgu Toma, făcea parte şi „Ignatie Spatariu din Boian” [38].

1919, septembrie 10: Decretul de confirmare a autorităţilor judecătoreşti. Începând cu 1 septembrie 1919, se confirmă „la autorităţile judecătoreşti din Bucovina, următoarele persoane[39]: „Iasilkowski Sigmund Kasimir, consilier conducător al judecătoriei Boian, consilier de tribunal cu rangul VII” pleca la Cernăuţi, iar „La judecătoria Boian” soseau magistraţii „Bocancea Epaminonda, judecător de district la judecătoria Rădăuţi, consilier conducător de judecătorie cu rangul VII” şi „Kotlar Isidor, judecător volant, judecător pe post definitiv cu rangul IX”.

1922: Prin ordinul No. 322/22, referitor la „Mişcarea în învăţământul primar”, au fost făcute numirile în învăţământul bucovinean, în baza concursurilor organizate de Consiliul şcolar al ţării: în calitate de învăţători definitivi şi învăţătoare definitive: Alexandra Pedoreac la Boian – şcoala din centru, Veronica Chelbea la Boian-Lehăceni”[40].

1925: „Cercul cultural „Boian” a ţinut, în ziua de 1 noiembrie 1925, o şedinţă plenară în comuna Boian, cătunul Hliniţa. Acestui cerc aparţin învăţătorii de la următoarele şcoale: Boian-centru; Boian-Hliniţa; Boian-Lehăceni; Slobozia-Rarancei; Sălişte; Gogolina şi Lehăcenii-Tăutului. S-au discutat chestiuni pur profesionale. S-a făcut o lecţie model, de dra Ana Cosovan, саre a reuşit bine. Mult haz a făcut, apoi, şedinţa intimă, unde s-a criticat lecţia model. La această şedinţă a luat parte şi dl revizor şcolar Corneliu Clain. Dumnealui a mulţămit preşedintelui pentru munca depusă, îndemnând ca şi pe viitor să se desfăşure a activitate rodnică / Aurel Morariu”[41].

În iulie 1941, după intrarea trupelor române în Boian, localnicii i-au îmbrâncit, în piaţa satului, pe cei 80 de evrei, care mai rămăseseră în localitate, toţi fiind ucişi de ostaşii români şi aruncaţi într-o groapă comună, unde au zăcut până în 1976, când osemintele nevinovaţilor martiri au fost strămutate la Stroieşti.

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[42], următorii învăţători şi învăţătoare: Bucur Eugan, comuna Boian Centru, jud. Cernăuţi, media 9,80; Diaciuc Ioan, comuna Boian Centru, jud. Cernăuţi, media 7.54; Mihălcean Dumitru, comuna Boian Centru, jud. Cernăuţi, media 7,58; Prisăcăreanu Nicu, comuna Boian Mehăceni, jud. Cernăuţi, media 8,45”.

1944: Prin ordinul „Nr. 63.175 din 20 martie 1944, se înaintează la gradul II în învăţământul primar, pe ziua de 1 septembrie 1943, următorii învăţători şi învăţătoare, care au reuşit la examenele de înaintare la gradul II, din sesiunea August 1943, la Centrul Cernăuţi, cu notele arătate în dreptul fiecăruia[43]: Cornuş Pavel, comuna Boian Centru, media 9,00”.