Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Bobeşti
Familie de ruteni – fotografie de Dimitrie Dan
BOBEŞTI. Aflat pe malul stâng al pârâului Hliniţa, între Dracineţ, Mihalcea, Broscăuţi, Comareşti şi Căbeşti, satul Bobeşti, menţionat, în 1421, de scrisoarea unui prinţ polon, aparţinea, în 15 martie 1719, fiilor lui Părvul şetrar şi celor ai lui Ştefan Străşca, aflaţi în dispută în faţa divanului lui Racoviţă Vodă, dar toponime localnice sunt menţionate încă din 1648, când sunt menţionate o moşioară, Iablinie, Valea lui Lazor, Poiana Altar şi Poiana Spâţinul. Şi mai există, la Bobeşti, şi o biserică veche, construită în 1622, lângă care a fost înălţată, peste veacuri, şi o capelă, în care au fost adăpostite patru morminte ale familiei Medvedev.
În 4 martie 1652, se împart moşiile răposatului Gavrilaş Mateiaş între copii lui, Ieremie, Ileana comisoia şi Alexandra vorniceasa. „Partea jupânesei Alexandra visterniceasa a fost… satul Bobeşti”.
În 1 aprilie 1680, când Grozava, fata lui Isac de Sinehău, văduva lui Constantin Cocoranul, determină împărţirea moştenirii rămase după soţul ei, între ea şi cumnaţii ei, Miron Cucoranul, Vasile Căzăcescul, Tudosie Ţintă, Costaşco, căpitanul Turculeţu şi Trinca, Grozavei îi revenea „a patra parte din sat Bobeni cu tot vinitul din tot locul şi cu vecinii carii fac oamenii”.
În 15 martie 1719, se certau pentru „a opta parte din Bobeaşti, ceau fosto văndutu Ionaşco Stărce, neavând nici o triabă”, feciorii lui Pavăl şătrarul şi Ştefan Străşca, pentru că, la împărţeala din vremea lui Duca Vodă, „sau învoit Pătraşco şi Maria şi popa Gavril, strămoşii Străşcăi, nepoţii lui Ionaşco Stărcii, şi au dat pentru acea parte din Noneaşti, ce o vânduse Ionaşco Stărcea rău, 11 jărăbii la Călineşti şi cu vecini”.
Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Bobeşti, moşie a stolnicului Andrei BELDEMAN, „71 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Alecsei, 2 dascăli, Ion şi Simion palamar, 9 scutelnici ai lui Andrei BELDEMAN, Mihălachi, Simion CIUNTUL, IFTODII, Iurie rus, Ştefan sin SOPCO, Dumitraş zet vornicului, Toader CHEBAC, Ion morar şi Fodor ciobotar, 4 văduve, Aniţa, Antimia, Gafiţa şi Chiţa, 2 jidovi, Şimon şi Ion BOTEZATUL velnicer, 1 ţigan, Simion, şi 52 scutenici cu salvovardie, adică: Ştefan IONUŢU, Giorgie rus, Pintelei SOPCO, Ion SOPCO, Andrieş SOPCO, Gavril dulgher, Mihai IONIŢUC, Vasilie HARASIM, Necolai ZUBEDAC, Nicolai sin GLIGORI, Tănasă sin JALOBĂ, Ion MELNICIUC, Macovei JALOBĂ, Ion STANICIUC, Moisa sin popii, Hrihor rus, Vasili sin popii, Vasili zet PRESCURNIAC, Onofrei sin HRIHOR, Nechita muntian, Savin MITRAN, Pintelii moldovanul, Ursul botnar, Enachii sin GLIGORI, Andrei sin MIHAI, Gligori sin ZUBIDAC, Tănasă sin popii, Necolai brat lui, Ştefan cojocar, Gligoraş sin ALECSA, Mihai sin ARSĂNICIUC, Ion CHEBAC, Andronic sin ARSĂNII, Toader rus, Ursachi GIOSANUL, Nechifor CIUVIC, Păladi CĂZACUL, Toader CĂZACUL, Ion BERBINICIUC, Vasilie sin MOISA, Vasilie LUNGUL, Ion IACU, Tudosi sâtariul, Ion HARASIM, Hrihor zet MOSCALIUC, Iacob MOSCALIUC, Ivan funar, Vasilie sin MITRAŞ, Vasilii HUŢAN, Ion PÂRVULIAC, Nechifor şi Ion sin ZUBIDAC.
În 5 aprilie 1782, satul Bobeşti aparţinea lui Gheorghe Beldiman, după cum o demonstrează, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, trimisul acestuia, căpitanul Nicolai Munza. Moşia Bobeşti, care trecuse în proprietatea lui Andrei Beldiman, a fost dăruită în întregime, în 1 ianuarie 1792, fiului lui Gheorghi Beldiman, postelnicul Iancu Beldiman, care, 6 noiembrie 1792, schimbă satul Bobeşti pe satul Cosăuţi-Soroca, al generalului… rus, Scarlat Sturza (un boier moldovean, care renunţase, în favoarea rubedeniilor, la moşiile sale moldoveneşti şi se pusese în slujba Ţarului de la Moscova).
Generalul ţarist Scarlat Sturza vinde Bobeştii, în 1 februarie, 1798, lui Theodor Dobrowolski, pentru 5.596 ducaţi, intermediar fiind maiorul rus, cu provenienţă moldovenească, Ioan Măcărescul. Vorba unui cântecel popular al vremii: „Nu mi-i ciudă pe străini / cât pe pământeni haini, / căci ei singuri îşi sugrumă / a lor ţară, a lor mumă”.
Theodor Dobrowolski Ritter (cavaler) von Buchenthal dăruieşte Bobeştii, în 29 ianuarie 1826, fiului său, Gheorghe Dobrowolski Ritter von Buchenthal.
Numit şi „satul în cinci colţuri”, datorită celor cinci legendate vetre de sat, Colţul Vechi, unde ar fi fost casa unui oarecare Bobyrlor, Colţul Cazacilor, vatra pe care şi-au construit case, în 1783, nişte cazaci zaporojeni, Colţul lui Roman, unde cică ar fi avut gospodării un oarecare Roman şi feciorii săi, Colţul Satului, spre nord-vest, întemeiat ca vatră de Ivan Jaloba, şi Colţul Altarului, pe vatra unde ar fi fost, cândva, o biserică, ignorată de oameni şi care, tocmai de asta s-a prăbuşit, transformându-se într-un izvor, Bobeştii abundă, astăzi, de legende, care merită o atentă înţelegere.
În 1843, patron al bisericii din Bobeşti era George DOBROWOLSKI Ritter von BUCHENTHAL, iar preotul Teodor SARNAWSKI păstorea 1.102 suflete. În 1876, patron al bisericii era Kassandra von BUBERLE, iar parohul Cornelie NICOROVICI păstorea 1.585 enoriaşi. În 1907, aceeaşi Casandra de Buberl era patronul bisericii cu 2.338 enoriaşi, peste parohia, proclamată în 1786, păstorind parohul Eusebie PROCOPOVICI, născut în 1870, preot din 1900, paroh din 1905, avându-l cantor, din 1900, pe George POPESCUL, născut în 1866.
O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Vaşcăuţi (Târg) pe Ceremuş, Banila rusească pe Ceremuş, Slobozia Banilei, Berbeşti cu Ostra pe Prut, Bobeşti, Ciartoria, Dracineţ, Hliniţa, Căbeşti, Călineşti pe Ceremuş, Carapciu pe Ceremuş, Costeşti, Stăneştii de Sus pe Ceremuş, Stăneştii de Jos (tribunal districtual), Vilaucea, Voloca pe Ceremuş, Zamostie, Zeleneu cu Samsonowka, Pleşniţa”[2].
O şcoală cu 4 clase activa, la Bobeşti, din anul 1886[3].
În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Bobeştii, comună rurală, districtul Storojineţ, aşezată pe pârâul Hliniţa, la confluenţa sa cu cele două pâraie, Lazăr, pe stânga, şi Vîvlar, pe dreapta. Suprafaţa:9,88 km p.; populaţia: 1938 locuitori, în majoritate ruteni de religiune gr. or. Un drum comunal, foarte bine întreţinut, leagă Bobeştii cu drumul principal Storojineţ-Hliniţa. Are o şcoală populară, cu 3 clase, o biserică parohială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, şi una filială, cu hramul ,Sf. Ioan Botezătorul”. Se compune din vatra satului şi din cătunul Vîvlar, unde se află o capelă şi un izvor. Aci se face un mare pelerinagiu, în fiecare an, la 6 iulie. Are un oficiu poştal; o şcoală populară, cu 2 clase. La 1776, aparţinea marelui ban George Beldiman. Atunci se afla aci o mănăstire, pe locul căreia este zidită biserica actuală a comunei, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Populaţia se ocupă cu agricultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă 1.000 hectare pământ arabil, 383 hectare fânaţuri, 38 hectare grădini, 408 hectare izlaz, 810 hectare pădure. Se găsesc 85 cai, 627 vite cornute mari, 15 oi, 402 porci, 93 stupi. Bobeşti, moşie, cu administraţie specială, districtul Storojineţ. Suprafaţa: 17,22 km p.; populaţia: 79 locuitori, în majoritate izraeliţi. La 1776, aparţinea marelui ban George Beldiman”[4]. „Vîvlar, cătun vechi, pendinte de comuna rurală Bobeşti, districtul Storojineţ. În acest cătun se află o capelă, în care se oficiază serviciul divin în ziua de 6 iulie a fiecărui an, când un mare pelerinaj are loc aci. Origina acestui pelerinaj se găseşte într-o legendă, care spune că aci s-ar fi găsit o icoană a Maicii Domnului, şi anume în izvorul de lângă capelă. Poporul crede că apa acestui izvor, numit de el „Izvorul Tămăduirii”, are puterea să vindece toate boalele. Vîvlar, pârâiaş, ce răsare sub dealul Dracului, nu departe de izvorul pârâului Corovia, şi se varsă în pârâul Hliniţa, în faţa satului Bobeşti”[5].
În 1910, trei pătrimi din populaţia satului era formată din ucraineni şi doar o pătrime din români, dar din conducerea Societăţii Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni făcea parte, ca membru fără funcţiune, şi „Eusebie de Procopovici, paroh în Bobeşti” [6].
În 1914-1918, au vărsat sânge pentru Bucovina şi „corporalul Iordache Mitran, Bobeşti, Regimentul 22, rănit”, şi „corporalul Simion Tocar, Bobeşti, Regimentul 22, rănit”[7].
În 1919, în Comisiunea agrară de ocol Storojineţ, activa ca „locţiitor: Gheorghe Medveţchi, proprietar mare, Bobeşti”[8].
1922: „Având în vedere concursurile publicate, cererile prezentate şi propunerile făcute de revizorate, Consiliul şcolar al ţării a făcut, în şedinţa din 27 Martie 1922, sub preşedinţia domnului Director general delegat al învăţământului din Bucovina, următoarele numiri, pe ziua de 1 Aprilie 1922: Titus Popescul la Bobeşti[9].
Şi la Bobeşti a avut loc, în vara anului 1941, un masacru incalificabil, iar în memoria evreilor care au căzut victime Holocaustului a fost înălţat un monument.
1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[10], următorii învăţători şi învăţătoare: Ucraineţ Nistor, comuna Bobeşti, Căzăceni, jud. Storojineţ, media 7,25”.
La Bobeşti s-au născut jurnalistul ucrainean Mihail TOKARIUK, poetul şi profesorul universitar de limbă ucraineană Boris BUNCIUK şi omul de ştiinţă ucrainean Vasil IFTEMICIUK.
[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 442
[2] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161
[3] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 20, 1876 p. 73, 1907 p. 140
[4] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 14, 15
[5] Ibidem, pp. 241, 242
[6] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 1, bilunar – proprietar şi editor: Prof. Dr. Iancu cav. De Cuparencu; redactor responsabil: Teofil cav de Manescul; tipografia lui E. Kanarski, Cernăuţi, 18 noiembrie 1910, pp. 4-7
[7] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915
[8] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8
[9] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41
[10] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552