Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Berchişeşti

Drumul spre Berchişeşti

BERCHIŞEŞTI. Satul inconfundabilului cărturar bucovinean Procopie Jitariu, pe care l-am descoperit, recent, şi readus în memoria locurilor datorită prieteniei lui Viorel Varvaroi, are rădăcini străvechi, în vremea ocupaţiei tătare asupra Moldovei, când, în apropierea castrului tătar de la „Ymor (Homor) filius Molda” (confluenţa Repedei cu Valea, deci a Humorului cu Moldova, cum nota un călugăr italian, în 1286), îşi întremase sălaşul, pe locul numit, astăzi, Seliştea, câţiva tătari agricultori, conduşi de Berkîş. Tătarii aceia au fost spulberaţi de vremuri, dar numele cneazului a rămas, aşa cum a rămas şi numele altui tătar, Kutlu-Buga (Bourul Norocos), în toponimul Cătlăbuga, dar şi în Ciuca-Buga din urătură. Oricum, pe moşia întinsă a actualului sat Berchişeşti au trăit şi români, şi ei deveniţi, peste vremuri, doar toponime, memoria locurilor înveşnicind nume precum cele ale lui Goga, Hasniş, Vlaşin, Lupoaia (văduva lui Lupu), Boldea sau Todereştii.

Dincolo de legendă şi de dreptul nostru la imaginaţie, stă documentul. Nu un început, ci o confirmare a ceea ce exista şi care, după întemeierea statului feudal al Moldovei, consemnează doar schimbările regimurilor de proprietate, menţionând, uneori, şi o hotarnică, aşa cum s-a întâmplat, în 13 septembrie 1473, când Ştefan cel Mare confirma lui „Corlat ocinile sale, satul Berchişeşti pe râul Moldova, ţinutul Sucevii, o topliţă cu moară pe ea şi poiana Muncelului, cu mănăstirea ce se afla acolo”. Nu mai reproduc hotarnica, pentru că a făcut-o, cu o teribilă pasiune a amănuntului explicat, Procopie Jitariu, cărturarul care a făcut parte din comitetul executiv al Societăţii pentru cultură şi literatură română în Bucovina până în 1946, când toate cele care meritau să dureze au fost spulberate.

Din 11 aprilie 1533, când Corlat vinde Berchişeştii lui Petru Rareş, pentru 480 zloţi tătăreşti, iar voievodul dăruieşte satul mănăstirii Moldoviţa, încep veacurile neguroase, bântuite de certurile pentru pământ între călugării de la Moldoviţa şi cei de la Voroneţ. Tocmai de asta, în 1783-1786, când averile mănăstireşti au fost secularizate şi din ele s-au constituit pădurile, izlazurile şi fâneţele obşteşti, sătenii beneficiind şi de o primă reformă agrară, fiind împroprietăriţi cu exact suprafeţele de pământ pe care le aveau în lucru, berchişeştenii au săpat şanţuri adânci, întărite cu palisade de lemn, în jurul moşiei lor, gândind să le apere pentru totdeauna de lăcomia călugărească. Dar şi întâmplarea aceasta e povestită în amănunt de Procopie Jitariu, în monografia folclorică a satului bucovinean, pe care a închina-o satului natal, satului veşniciei sale.

1546: „Petru, voievodul Moldovei, confirmă mănăstirii Moldoviţa posesiunea satului Berchişeşti şi a unei mori de acolo”[1].

Recensământul lui Rumeanţev[2], din 1772-1773, înregistrează la Bercheşeştii, în Ocolul Siretului de Sus, fără alte precizări, „23 – toată suma caselor”, însemnând 5 femei sărace, 3 panţiri isprăvniceşti şi 15 birnici.

1709: Călătorul străin Johann Wendel Bardili, care trece prin Suceava, venind de la Bender, unde se întâlnise cu Carol al XII-lea, în drumul spre Câmpulung, „la o moară veche (socotind după descriere, la Berchişeşti – n.n.), într-o vale, în pădure, unde am petrecut noapte în tufăriş, lângă foc, deoarece nimeni nu s-a încumetat să intre în odăile de locuit, care erau locuite doar de o femeie bătrână. Ploaia, de care am suferit în ziua şi noaptea aceasta, m-a stânjenit foarte mult, pe lângă frigul de peste noapte”[3].

În 1774 şi în 1775, satul Berchişeşti din Ocolul Moldovenesc avea 1 popă şi 25 ţărani, toţi emigranţi transilvăneni, numărul familiilor ajungând, în 1784, la 63.

La Berchişeşti s-au stabilit vornicul Vasile HORGA (venit din Leşu Ilvei, în 1764), vatamanul Cristian NEGRU (Ruşii Bârgăului, 1773), Lupu RUSU (St. George, 1761), Simion IONAŞ, Filimon BOIAN, Ion a lui GEORGE, Petru ONIGĂ, Mihail ANDRIAŞ, Mihai ANTON, Gavril ONIGĂ, Nicolae BOERIU, Tanasă ONIGĂ, Vasile BUZDOAIE, Ion CĂLUGĂRUL, Ion CĂRBUNE, Teodor IANUŞ (plugari din St. George, 1765), Lupu UNGUREAN (plugar din St. Iacob, 1765), Maria GAVRILEANA (St. George, 1773), Ion CORUZ (St. Iosif, 1772), Gavril BOERIU (Lunca Vinului, 1763), Gavril ŢĂRAN (Ilva Mică, 1765), Ştefan a POPEI (Ilva Mică, 1774), Manole MUNTEAN (Boian, 1771), Savu MUHAI (Budacul Mic, 1772), Gavril PUŞCARIU, văduva Nastasia GLIGORAŞ (Sân Gieorgiu, 1763), Teodor RUSU, a lui ANDRIEŞ, a lui ŞTEFAN, Ion BLOŢIU, Teodor ŞTEFAN, Axentie BUGA (Sân Gieorgiu, 1765), Ştefan ALBOIŢĂ (Sân Gieorgiu, 1773), Axente MOLDOVAN (Periş, 1768), Constantin MOLDOVAN (Beclean, 1772), Mihai MOLNAR (Moiseiu, 1775) şi ţiganul Toader BORGHEAN (Bârgău, 1777).

În 1843, biserica din Berchişeşti avea 740 enoriaşi, iar postul de paroh era vacant. În 1876, paroh era Mihai IEREMIEVICI, care păstorea 1.739 suflete. Ieremievici, născut în 1826, preot din 1850, paroh din 1865, era paroh şi în 1907, când, în parohia cu 2.243 enoriaşi, era ajutat, din 1900, şi de cantorul Anania VELEHORSCHI, născut în 1873.

O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava: Gura Humorului (tribunal districtual), Băişeşti cu Stănileşti sau Cornu Luncii, Berchişeşti, Braşca, Drăgoieşti cu Lucăceşti şi Folowanik, Gemenea cu Slătioara şi Ostra pe Graniţă, Ilişeşti, Joszeffalva, Capu Câmpului, Capu Codrului cu Păltinoasa, Mănăstirea Humorului cu Bori, Pleşca şi Buchenhain sau Poiana Mikuli, Corlata, Măzănăieşzi cu Stejăroaia, Stulpicani cu Plutoniţa, Doroteea, Voroneţ cu Bucşoaia şi Frasin”[4].

În Berchişeşti funcţiona o şcoală cu 4 clase din 1894[5].

În 1890, comuna Berchişeşti îl avea primar pe Georgie Coca, paroh fiind Mihail Ieremievici, iar cantor bisericesc – Nicolai Velehorschi.

1898: Prin decizia nr. 6100, din 3 mai 1898, a Instanţei de district (preşedinte: Dr. de Stremayr, procuror: Dr. Gertscher), împotriva stomatologului Josef G., judecat şi condamnat, iniţial, de instanţa districtuală Gura Humorului, care a pronunţat sentinţa nr. 1402, din 22 iunie 1897, motivul procesului fiind… un dinte, extras coaforului Chaje F., din Berchişeşti, căruia i-a cerut, pentru tratament, 1 florin, iar sentinţa vizând „practica profesională neautorizată”[6] şi nu plata sau neplata acestui serviciu.

Însoţirea raiffeisiană din Berchişeşti şi Corlata a fost înfiinţată joi, 1 august 1901, de directorul Michail Jeremievici, vistiernic fiind Dionisie Vlad. Cabinetul de lectură „Cometul” funcţiona, în casa lui Grigore Vacariuc, din 1897, cu 34 membri, 35 cărţi, 2 abonamente la gazete şi 18 florini şi 15 creiţari avere. În comitetul de conducere al acestei prime biblioteci săteşti din Berchişeşti activau preotul Mihai Ieremievici Berar, Dimitrie Ianoş şi Constantin Velehorschi.

Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[7], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la berchişeştenii Vasile PANŢÎRI (22 ani în 1908), Ioana ZBÂRCEA (41 ani în 1908) şi Rachila a lui Nichita IANUŞ (ţărancă oarbă, 42 ani în 1908).

1907: Din Comitetul districtual Umor pentru alegeri, fac parte şi „Ioan Pohoaţă, paroh, Dumitru Buta – Berchişeşti”[8].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Berchişeştii, comună rurală, districtul Gura-Humora, aşezată pe par­tea stângă a râului Moldova, între cele 2 pâraie: Stoeneasca şi Corlata. Suprafaţa: 11,65 km p.; po­pulaţia: 1.265 locuitori români, religia gr. or. Se află lângă drumul districtual Suceava – Gura-Humora, din care se desprinde, în Berchişeşti, o ramură spre Cornul Luncii. Are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială, cu hramul „Sf. Nicolae”, de care ţine şi biserica filială din Corlata. La 1553, Petru Rareş a cumpărat această localitate, cu moşia atenenţă, de la poseso­rul ei, Corlat, şi a dăruit-o mânâstirii Moldoviţa. Pe atunci, Berchişeştii, pe lângă vatra satului, mai cuprindea şi satul de azi Corlata. Numele comunei vine, proba­bil, de la cel al muntelui învecinat, Berchisăul. Populaţia, formată din locuitori originari, peste care au venit colonişti transilvăneni, se ocupă cu agricultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă 526 hectare pâmânt arabil, 151 hectare fânaţuri, 24 hectare 80 ari grădini, 273 hectare izlazuri, 6 hectare 51 ari păduri. Se găsesc 64 cai, 585 vite cornute, 366 oi, 429 porci şi 10 stupi. Berchişeştii, moşie, ţine de corpul moşiei cu administraţie specială Capul Codrului, districtul Gura-Humora. Are 3 case şi 21 locuitori români”[9].

1911: „Curtea cu juraţi din Suceava: Miercuri s-a judecat o seducere a unei fete din Berchişeşti, al cărei autor a căpătat două luni de temniţă”[10].

1912: „Se aprobă schimbarea de posturi de învăţători între domnii Nicanor Bumbu din Berchişeşti şi Adran Cernăuşan din Capu Codrului”[11].

1913: „În 12 martie 1912, a răposat protopresviterul şi parohul din Berchişeşti Mihail Ieremievici-Berariu, decorat cu Medalia de Onoare pentru serviciu credincios de 40 de ani şi cu Crucea de Aur cu coroană pentru merite. Răposatul ajunsese vârsta de 87 ani”[12].

În anii Primului Război Mondial, s-au jertfit pentru Bucovina: „La propunerea doamnei Minodora Dancu, din Berchişeşti, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Andrei a lui Ioan Dancu. Doamna Minodora Dancu susţine că soţul ei, Andrei a lui Ioan Dancu, a picat, în anul 1915, la Lemberg” şi „La propunerea domnului Irimie Varvaroi, din Berchişeşti, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii lui Ioan a lui Costan Varvaroi. Domnul Irimie Varvaroi susţine că Ioan Varvaroi a căzut, în anul 1914, la Rarancea”[13]. Au mai vărsat sânge pentru Bucovina: „legionarul (aşa se numeau voluntarii – n. n.) Petru Bucur, Berchişeşti, Compania 3, rănit” şi „infanteristul Roman Gogian, Berchişeşti, Regimentul 22, rănit” [14].

În 1919, din Comisiunea agrară de ocol Gura Homorului făcea parte şi Locţiitor: Ştefan Velehorschi, învăţător, Berchişeşti”[15].

În Monitorul Oficial, Nr. 264 din 13 noiembrie 1946, pp. 11909 şi următoarele, sunt înregistrate următoarele cooperative săteşti de credit: Cooperativa „Frăţia”, comuna Berchişeşti, judeţul Suceava.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului ţcolae regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[16], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Rădăşanu Olga, de la Berchişeşti, la Baiaşeşti.

Pe o cruce discretă din cimitirul Berchişeştilor, se află fotografia cărturarului şi o mărturisire de pe urmă: „Sub această sfântă cruce aştept învierea morţilor”. Când am citit mărturisirea, împreună cu Viorel Varvaroi şi, apoi, cu ziaristul Tiberiu Cosovan, mi-am amintit spusa lui Leca Morariu, de la Stupca, în 4 iunie 1933: „Ciprian Porumbescu zace în două morminte: un mormânt este cel pe care îl vedeţi la Stupca, iar celălalt este mormântul uitării, în care zace opera lui”. Şi tocmai de asta am şi hotărât noi ca, în anul 555 al Berchişeştilor, să-l reînviem pe Procopie Jitariu, cu voia bunului Dumnezeu, măcar din cel de-al doilea mormânt, cel al uitării. Şi am făcut noi, cei de la Centrul Culturii Tradiţionale Suceava, cartea legendarului cărturar, întregind-o, după putinţă, cu alte texte, aflate, sub semnătura lui Procopie Jitariu, prin vechile gazete bucovinene. Apoi, în cea de-a doua zi a Sfintelor Paşti, ne-am înfăţişat la Berchişeşti, aşa cum conveniserăm cu primăriţa Violeta Ţăran, acest argint viu berchişeştean, ca să dăruim cărţile mărturisitoare celor care au ales să fie lângă Procopie Jitariu, în acea sfântă zi. Veniserăm, de la Centru, un întreg comando (Viorel Varvaroi, Corina Scîntei, Dan Lungu, Marcel Horodincă, Gheorghe Senciuc şi Aurel Alexa), venise şi cântăreţul folk Cornel Angelescu, pentru a atenţiona, pe versuri de Ana Blandiana, că „se-aude, se-aude, se-aude, / din vecii, din adânc, din mereu, / murmurul, sângele, glasul / poporului meu”,  cântecul trezind rădăcinile ierburilor în plămada veşnic generoasă a ţărânii.

Apoi, în alte zile, în alte ceasuri, am dus cărţile lui Procopie Jitariu şi prin alte localităţi bucovinene, vestind despre învierea din mormântul uitării şi îndemnând şi pe alţii la săvârşirea de miracole întru memorie, miracole nespus de lesnicioase, pentru că-s şi pe placul bunului Dumnezeu.

[1] Hurmuzaki, Eudoxiu de, Documente privitoare la Istoria Românilor, Volumul II, Partea 4, Bucureşti 1894, p. 387

[2] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 345

[3] Călători, VIII, pp. 280-282

[4] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[5] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 51, 1876 p. 53, 1907 p. 94

[6]Verordnungsblatt des k. k. Justizministeriums , XIV Jahrgang 1898, Wien 1898,  pp. 111, 112

[7] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[8] Apărarea Naţională, Nr. 23, Anul II, joi 28 martie stil nou 1907, p. 4

[9] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 10, 11

[10] Revista Politică, Nr, 18, Anul VII, 12 februarie 1911,  p. 8

[11] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 11, Anul II, 7 noiembrie 1912, p. 175

[12] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovinani, Nr. 16 şi 17, Anul II, 27 martie 1913,  p. 267

[13] Monitorul Bucovinei, Fascicula 19, Cernăuţi în 5 Aprilie nou 1919, p. 4

[14] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8

[15] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 1, bilunar – proprietar şi editor: Prof. Dr. Iancu cav. De Cuparencu; redactor responsabil: Teofil cav de Manescul; tipografia lui E. Kanarski, Cernăuţi, 18 noiembrie 1910, pp. 4-7

[16] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657