Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Bărbeşti

1899: Ruteni. Foto: Julius Dutkiewicz

BĂRBEŞTI. Aflat în megieşia Nepolocăuţilor, Bărbeştii, satul de la vărsarea Ceremuşului în Prut, beneficiază de o primă atestare documentară, în 1558 (nedatat), când nepoata lui Barbovschi, Anuşca, fata Marenei, vindea a cincia parte din satul Berbeşti şi din Pleşniţa (Zeleneu) altui Barbovschi, pentru 70 zloţi tătăreşti.

În 3 martie 1581, nepoţii lui Romaşco, Danciul, fiul Ulianei, şi ruda sa, Eremie, fiul Milcăi, vindeau lui Petrea Vatag părţile lor de moşie din Bărbeşti („două părţi, partea de mijloc, pe partea cealaltă a Brusniţii”), Pleşniţa şi Botuşăniţa, pentru 240 zloţi tătăreşti.

În 8 februarie 1595, Ilea, vătaful din Bărbeşti, se ceartă cu Fădor Orbul pentru nişte părţi de moşie din Bănila şi Hluboca. Pe atunci, moşia satului ajungea până la schitul Ostra, aflat pe hotarul sudic al satului, şi până la Bănila Rusească, dar se hotărnicea şi cu sate cuprinse, ca nişte insule, în imensa moşie sau la marginea acesteia, precum Pleşeniţa, Dracineţ, Costeşti, Călineşti pe Ceremuş şi Ceartoria. În nord, dincolo de Ceremuş, se aflau ţinuturile poloneze, iar în sud-est, Zeleneul.

În 7 februarie 1672, marele pitar Toader obţinea uric pentru a opta parte de Berbeşti.

În 25 septembrie 1708, satul căpitanului Apostol Mihuleţ trece în proprietatea cămătarului Cerbul Jidovul.

Mihuleţ fusese împuternicit, împreună cu Sturdza cămăraşul, să strângă văcăritul în ţinutul Cernăuţilor, dar, la socoteala finală, Sturdza a plătit 78 lei şi 10 potronici, pe care i-a împrumutat de la Cerbul Jidovul. Banii fuseseră însuşiţi de Apostol Mihuleţ, care, ca să nu dea socoată în faţa lui Matei Vodă, a mai împrumutat, de la Cerbul, şi 394 lei turceşti, apoi a fugit în Polonia.

Tras pe sfoară, Cerbul Jidovul s-a plâns divanului domnesc, primind uric pentru stăpânirea jumătăţii satului Bărbeşti, care aparţinuse lui Mihuleţ, parte de sat pe care o va vinde curând, în 1 martie 1709, vistiernicului Ion Paladi, pentru „230 lei bani gata, de m-am uşurat şi eu de datornicii mei”.

În 5 octombrie 1710, Dumitraşco Calmuţchi cumpără jumătatea de sat, pe care o luase Cerbul de la Mihuleţ, cu 250 lei, de la Ion Paladi, Dumitraşco fiind „mai aproape de acel nume şi de ace moşie”, deci rudă mai apropiată lui Mihuleţ.

Ruda soacrei lui Apostol Mihuleţ, Dumitraşco Calmuţchi, răscumpără partea de sat, în baza dreptului valah, restituind lui Paladi cei 230 lei, în 27 noiembrie 1710.

Un sfert din sat, „partea lui Isar, pentru care parte de moşie s-a tras în judecată Ionaşco Isar cu Ştefan, fiul Ghiţei, nepotul lui Piliposchi, pe timpul domniei lui Ilieş Alexandru Voievod”, aparţinea, după cum avea s-o confirme uricul din 26 februarie 1715, lui Toader Samson şi lui Goian.

Celălalt sfert de sat aparţinea lui Arsenie Ciornohuz, dar care-l vinde, în 6 februarie 1719, popei Ştefan şi diaconului Toma.

În 1720, Apostol Mihuleţ încearcă să-şi recupereze partea lui de sat, folosindu-se de zapise false privind achitarea datoriei către Cerbul Jidov, dar este dovedit şi iarăşi fuge în Polonia megieşă, de unde revine în 1731, după moartea lui Cerbul Jidovul şi a lui Dumitraşco Calmuţchi, şi obţine, în baza altor zapise false, un uric de la Grigore Ghica Vodă, care-l face iar stăpân peste moşia din vina lui pierdută.

Sfertul de sat, care aparţinuse lui Toader Samson şi lui Goian, ajunsese, în 15 iulie 1724, în stăpânirea fraţilor Mihai şi Gheorghe Lenţa, care se plâng la domnie că moşia lor fusese împresurată, deci ocupată abuziv, de Dumitraşco Calmuţchi şi li se face dreptate. Celălalt sfert de sat, care fusese vândut de Arsenie Ciornohuz preotului şi diaconului din sat, revenise în proprietatea nepotului său, Zaharie Ghiţescu (fiul lui Gheorghe „Ghiţă” Ciornohuz), care avea să-l vândă, în 10 mai 1728, protopopului Toma de Berbeşti.

În 30 august 1725, Mihai Racoviţă Vodă întăreşte lui Gligoraş Păunel moşiile pe care le avea în acest nord de ţară, inclusiv „a patra parte de sat Bărbeşti”.

În mai 1728, Zaharie Piţescul vindea protopopului Toma de Berbeşti a patra parte de sat, „ce mi-a venit după moşul meu Ciornohuz… la apa Bruzniţii, cu vatra satului, cu loc de moară, cu câmp, pădure, fânaţe… pentru 2 boi, preţăluiţi cu 18 lei vechi, din care mi-a dat 4 taleri bani gata”, moşioara urmând să fie stăpânită veşnic de rudele protopopului, „în afară de fratele său, popa Ştefan”.

În 1739, partea de sat, cumpărată de Ion Paladi şi răscumpărată de Dumitraşco Calmuţchi, numită Melenişte, se afla în posesia Saftei Caţichi, fata lui Preda Paladi stolnic, semn că practica zapiselor false era în floare. Safta Caţichi vinde partea de sat, dobândită prin întăriri mincinoase, lui Iordachi Cantacuzino, dar urmaşul lui Dumitraşco Calmuţchi, aflând vestea, întoarce banii şi recuperează partea respectivă de sat. Partea aceasta de sat, aflată în sudul moşiei, cuprindea şi schitul Ostra (Berbeşti, cum i se mai spunea, ctitorit de Nicolae Calmuţchi), schit înzestrat cu moşia străbună de Naftanail (Nicolae) monah Calmuţchi, fiul lui Dumitraşco. În 1792, această înzestrare avea să fie precizată, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, la „100 fălci de pământ”.

În 12 ianuarie 1740, după moartea fiului lor de doar 23 de ani, Constandin „cu moarte grabnică de ciumă, aflându-să eal cu noi la Gălaţi”, Iordachi şi Catrina Cantacuzino dăruiau mănăstirii Suceviţa, „pentru ertarea păcatelor lui şi ale lor… o parte de Berbeşti… totul lângă acele sate ce să cheamă Malineşti, care au fostu a moşului du-sale Boului vornicu”.

În 8 iulie 1751, Ioniţă Talpă, nepotul lui Constantin Păunel, vinde lui Iuon Samson şi lui Ioniţă Străşca, pentru 50 lei, „a treia parte din a patra parte de sat Berbeşti.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Bărbeşti, moşie a paharnicului CALMUŢCHI şi a răzeşilor, „60 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Giorgie LUPAŞCO, 3 dascăli, Vasili, alt Vasili şi Ion palamar, 2 mazili, Vasile SAMSON şi Sandul PĂUNEL, 2 văduve, Tudosca şi PRICOPOE, 9 argaţi, patri ai paharnicului CALMUŢCHI, Anton HOTIC, Alecsa rus, Luchian cioban, Gavril herghelegiu, şi cinci argaţi ai lui Vasile SAMSON, adică Iozep botnar, ANDRIESCUL, Ivan herghelegiu, Mihail şi Vasile, 4 jidovi, Kilma, Herşko, David şi Simon, 1 ţihan, Simion, şi 38 birnici, şi anume: Vasili sin protopop vornic, Ion MULICI, Grigor DIACONENKO, Vasile brat lui, Tuader CERNĂUŢAN, Andronic sin popii lui LUPAŞCO, Petre dascăl, Nicolai COZMA, Petre cumnat lui, Toma sin COZMII, Hrihor ŞĂRBATIN, Toma NECULAICIUK, Fodor brat ego, Dumitru GAVRILIUC, Andrii NICOLAICIUK, Vasili sin pălămariu, Vasile zet dascăl, Tănase sin TOMII, Timofti zet CERNĂUŢAN, Matei DUDUCA, Fedeor RUSNAK, Andrei MĂLAICO, Andrei PODAN, Vasile MARCO, Ion TUCHIN, Mihail morar, Vasile HUŢAN, Grigori HUŢAN, Ivan PAVLIUC, Giorgie ROTILĂ, Iurie rusul, Nicolai BOTEZAT, Ştefan ONCIUL, Acsintii sin TOMII, Mihai sin COZMII, Ostafi POGONICI şi Luchian zet ARICI.

O ultimă revendicare şi întărire de moşii, datată în 20 aprilie 1783, delimitează, în hărţile cadastrale austriece, două părţi de sat, aparţinând răzeşului Iuon Calmuţchi, un sfert, aparţinând lui Vasile Samson, celălalt sfert de sat aparţinând feciorilor popii Toma Păunel, Sandul şi Vasile.

Părţile satului se numeau Calaura, După Deal, Gropana, Samsoneni şi, aşa cum deja am văzut, Maneleşce (loc devenit, ulterior, ţarină).

Moşia Berbeştilor, străbătută de pâraiele Berina, Brusniţa, Salomonie şi Trestianeţul, înseamnă o unduire de dealuri domoale (Stânca, Ostra, Trimudri, Horb, Dumbrava, Culmea Dealului, Venohrad) şi lunci (Lunca Câinelui, Şesul Prutului), cu ţarini roditoare (Berina, Bezar, Cadeleşce, Dumbrava, Maneleşce, Mănăstirea Ostra, Ostra, Pletna, Răzăşeni, Samsoneni, Dubena, Luh, Na Lanu, Rutke, Staveşce).

În 1774, satul Bărbeşti avea 44 de gospodării, sporite, până în 1784, la 119. În 1890, satul avea 1.175 locuitori, păstoriţi de parohul Nestor Goreţchi. Învăţător era Nicolai Cuşniriuc, iar primar – Teodor Petraşciuc.

Răzeşii din Berbeşti, Iuon Calmuţchi, care stăpânea o jumătate de sat, moştenită de la tatăl său, Mihalachi Calmuţchi, care o cumpărase, Vasile Samson, care avea un sfert de sat (zestrea fetei lui Onciul de Zamostie), celălalt sfert fiind al lui Sandul Păunel şi al Vasile, feciorul popei Toma, şi-au declarat proprietăţile, în 20 martie 1783, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina. Fiul lui Mihalachi Calmuţchi, Dimitrie, îmbolnăvindu-se, va dărui, în 11 aprilie 1795, surorii sale, Zoiţa, o jumătate din a douăspezecea parte de sat Bărbeşti, iar fratelui mai mic, Nicolai, o parte din sat.

În 1797, când cete de tâlhari leşi, care prădaseră prin Bucovina, încă s-au mai „ţinut o bucată de vreme la margine şi pe urmă, cu mână întrarmată au căutat să treacă în Galiţia, dar fiind bătuţi de armele împărăteşti, s-au împrăştiat”, autorităţile bucovinene au ordonat vornicilor să întocmească liste nominale cu călăreţi şi pedestraşi, fiind puşi sub comandă, pentru a fi rânduiţi în vederea unor „întâmplări trebuincioase”.

În 1797 iulie 28, s-a întocmit izvodul locuitorilor din Bărbeşti şi Carapciu pe Ceremuş, atât călăreţi, cât şi pedestraşi-puşcaşi. Satul Bărbeşti avea câţiva şleahtici călare, Dumitraş Culeşcăi, Toader Bendaş, Dumitraş Cernăuţeanul, Vasăli Popovici şi Toader Andrusiac, şi tot atâţi pedestraşi, pe Toader Scripcar, Ştefan Ciubotar, Iacov Marcina, Vasăli Necolaeciuc, Vasăli zet Dascăl.

Vornic al satului Bărbeşti era Ion Dascăluc, în consiliul comunal activând mazilii Vasăle Cârste, Vasăle Mihailocu şi Ilie Peletina.

În 1843, patronul bisericii ortodoxe din Bărbeşti era Ioan de GOIAN, iar parohul Georgie MITROFANOVICI păstorea peste 688 enoriaşi. În 1876, patroni ai bisericii erau Eugen şi Elisabeth de KALMUTZKI, satul avea 1.459 locuitori, iar paroh era Nestor GORECKI. În 1907, Nestor GORECKI, născut în 1848, preot din 1870, paroh din 1872, se mai afla la cârma parohiei, cantor fiind, din 1900, George ZALKOWSKI.

Din 1878, în Bărbeşti funcţiona o şcoală cu 4 clase[2].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Bărbeşti, comună rurală, în partea de N.or a districtului Storojineţ, situată pe pârâul Bruşniţa, afluent al Prutului. Suprafaţa: 13,71 km p., împreună cu satul Ostra; populaţia: 1.761 locuitori, dintre care aproape toţi ruteni; români sunt puţini. Este în apropiere de drumul districtual Zeleneu-Văşcăuţ şi de drumul principal Nepolocăuţi-Vijniţa; staţie de drum de fier a liniei ferate Nepolocăuţ-Vijniţa. Are o şcoală populară şi o biserică, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, zidită din legatul defunctei Ana de Calmuschi, născută Prodan. La 1776, era pe jumătate în posesia mazilului Mihalache Calmuschi şi cealaltă jumătate, în posesia mănăstirii Suceviţa. Se găsea, pe atunci, aci schitul, întemeiat pe la anul 1762, de Nicolae Calmuţchi sau Calmăşul, care se călugărise, sub numele de Natanail. Populaţia se ocupă cu agricultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 1.273 hectare pământ arabil, 158 hectare fânaţuri, 18 hectare grădini, 135 hectare izlaz, 27 hectare pădure. Se găsesc 82 cai, 555 vite cornute, 113 oi, 224 porci, 88 stupi. Bărbeştii, moşie, cu administraţie specială, districtul Storojineţ. Suprafaţa: 3,83 km p.; populaţia: 54 locuitori, aproape exclusiv izraeliţi. La 1776, era jumătate în posesia mazilului Mihalache Calmuţchi şi cealaltă jumătate, în posesia mănăstirii Suceviţa”[3].

În 1910, trei sferturi dintre locuitori vorbeau limbi slave, iar un sfert – româna.

În 13 ianuarie 1912, murea „Leon cavaler de Samson, mare proprietar în Samsoneni (Bărbeşti)[4].

1916: Printre eroii necunoscuţi ai Bucovinei, s-au numărat şi „Gavril a lui Teodor Petraşciuc, născut în Bărbeşti, la 21 august 1867, ar fi murit, în toamna 1916, în Prislop, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea surorii sale Paraschiva Cozma, născută Petraşciuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”, şi „Ioan a lui Ştefan Iavorenco, născut în Bărbeşti, la 24 august 1867, trecând, cu trupele austriece, în Ungaria, în luna decembrie 1916, ar fi murit, cu puţine zile înaintea Crăciunului anului 1916, în Tihuţa, Ungaria. Până în prezent, n-a sosit nici o ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Eudochiei Iavorenco, procedura pentru declararea morţii celui dispărut” [5].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Stăneşti, făcea pare, ca reprezentant al ţăranilor, şi „N. Sirota, agricultor, Bărbeşti”[6].

1941: Învăţătoarea „Leca Olga Prodan, seria 1938, media 7,90, numită în comuna Bărbeşti, judeţul Storojinet”[7].

1942: „Noi, preşedinţii Curţii Marţiale a Corpului IV Armată, / Având în vedere deciziunea dlui general comandant al Corpului IV Armată, prin care individul Jealcovschi Petre, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Bărbeşti, judeţul Storojineţ, a fost trimis în judecata Curţii Marţiale a Corpului IV Armată, pentru crima de trădare, prevăzută şi penată de art. 192, combinat cu art. 190 din codul penal; / Având în vedere că numitul nu s-a prezentat la formalităţile prevazute art. 254 din codul justiţiei militare, / Ordondm ca individul Jealcovschi Petre, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Bărbeşti, judeţul Storojineţ, să se prezinte, cel mai târziu în 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial a acestei ordonanţe, la Curtea Marţială a Corpului IV Armată, spre a fi judecat; în caz contrar, va fi judecat în contumacie, conform art. 364, 365 şi 366 codul justiţiei militare. Prezenta ordonanţă va fi afişată la ultimul domiciliu al susnumitului, la uşa Curţii Marţiale; de asemenea va fi trecută în ordinul de zi al Comandamentului de care depinde această Curte Marţială şi va fi publicată în Monitorul Oficial. /Dată la 11 iulie 1942. Preşedinte, lt. col. magistrat Burada / Nr. 67.789”[8].

1943: „Doamna Calenciuc Maria a lui Atanasie, casnică, din comuna Bărbeşti, satul Călineşti, judeţul Storojineţ, prin petiţiunea înregistrată sub Nr. 5.592, din 6 mai 1943, a intentat, la acest tribunal, acţiune de divorţ, contra soţului său Atanasie Calenciuc, agricultor, cu acelaşi domiciliu, pentru motive determinate de lege. Din căsătoria susnumiţilor a rezultat un copil. / Nr. 11.060 – Dos. Nr. 872/943”[9].

1943: „Tribunalul Storojineţ. Prin ordonanţa Nr. 30, din 30 noiembrie 1942, s-a transcris, în registrul de societăţi al Tribunalului Storojineţ, con tractal de asociaţie, intervenit între Alexandru Perci, Vasile lui Gavril Hîj şi Vasile Gavreliuc, toţi din comuna Văşcăuţi pe Ceremus, judeţul Storojineţ, auteutificat de Judecătoria mixtă Văşcăuţi, sub Nr. 85 din 31 iulie 1942, pentru exploatarea fabricii de cherestea, situată în comuna Bărbeşti, judeţul Storojineţ, constituiţi în societate în nume colectiv, sub denumirea „Societate pentru exploatarea şi industrializarea lemnului Perci-Hîj-Gavreliuc”, în Bărbeşti, judeţul Storojineţ, având un capital social de 100.000 lei, în durata de 3 ani, şi cu respectarea clauzelor din contract. Drept care s-a îneheiat prezentul extract. / Grefier, Indeseifrabid, / Nr. 16.374. / 1942, noiembrie 30”[10].

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[11], următorii învăţători şi învăţătoare: Ivanciu Sofia, comuna. Bărbeşti, judetul Storojineţ, media 7,50, şi Prodan Olga, comuna Bărbeşti, judeţul Storojineţ, media 7,70”.

1944: „Doamna Ecaterina Slevciuc, născută Hunca, din comuna Bărbeşti, judeţul Storojineţ, prin petiţiunea înregistrată la Nr. 16.367 din 21 decemvrie 1943, a intentat, la acest tribunal, actiune de divorţ, în contra soţului ei Nicolae Slevciuc, agricultor, fost cu ultimul domicilu în comuna Bărbeşti, în prezent cu domiciliu necunoscut, pentru motive determinate de lege. Din căsătoria susnumiţilor a rezultat o fetiţă, cu numele de Natalia, în vârstă de 2 ani. Pârâtul nu posedă nici un fel de avere. / Nr. 6.688. / 1944, martie 7. / Dos. Nr. 2.159/943”[12].