Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Babin

BABIN. Satul lui Moţoc cel Bătrân şi al starostelui Cernăuţilor, logofătul Gavrilaş Mateiaş, de pe graniţa cu Polonia, aflat aproape de malul drept al Nistrului, lângă Luca, Prelipcea şi Borăuţi, în ţinutul Zastavnei, beneficiază de atestare documentară 29 aprilie 1642, când se împart moşiile lui Moţoc cel Bătrân, şi se înfăţişează Divanului Domnesc Lupul Prăjescul, cu feciorii lui, nepoţii marelui logofăt Ghenghe, nepoţii lui Neagoe, strănepoţii lui Crăciun postelnic şi toţi strănepoţii lui Lenţa cel Bătrân, revendicând şi obţinând întăritură pentru părţile lui Lenţa cel Bătrân, câte un sfert din satele Babin şi „Stepanovca”.

În 4 martie 1652, se împart moşiile răposatului Gavrilaş Mateiaş între copiii lui, Ieremie, Ileana comisoaia şi Alexandra vorniceasa. „Partea jupânesei Iliana comisoaia a fost… trei părţi din satul Babina”, care vor fi moştenite, în 1 ianuarie 1670, prin testament, de la sora ei, Ileana, de Alecsandra, fata lui Gavrilaş, jupâneasa lui Iordachi Cantacuzino.

În 1 aprilie 1680, când Grozava, fata lui Isac de Sinehău, văduva lui Constantin Cocoranul, determină împărţirea moştenirii rămase după soţul ei, între ea şi cumnaţii ei, Miron Cucoranul, Vasile Căzăcescul, Tudosie Ţintă, Costaşco căpitanul Turculeţu şi Trinca, Grozavei îi revenea „a patra parte din Babin, ce este cumpărătură”.

În 23 iunie 1712, Nicolai Alexandru Mavrocordat întăreşte fraţilor Gavril, Nacu şi Vasilie Volcinschi „jumătate de sat Zvinece… cu toţi vecinii care locuesc pe ea, jumătate de sat Babin… a şasea parte de Stepaniuca… care părţi de moşie le stăpânise, mai înainte, Rugină jitnicer şi aceste moşii le-au venit de la sora moşului lor, de la sora lui Nacul, fata lui Gavril, Nacul şi Vasilie Volcinschi, după cum au mărturisit du-lui Ioan Paladi mare spătar, partea de moşie din Babin fiind lăsată moştenire, în 7 decembrie 1739, în mod indirect, prin Gheorghe Cârstian, Gheorghe Ursuleţ şi Gheorghe Volcinschi, fraţilor Maria şi Pavel Rugină.

În 7 decembrie 1739, când Miron Gafenco uricar, Gheorghe Ursuleţ postelnic şi Gheorghe Volcinschi împart între ei moşiile rămase „de la moşi şi fraţi sterpi, anume de la Duraşco comis şi sora acestuia, Grozava Cocoraniţa, cari au fost fraţi cu moşii lor, anume cu Nastasia Rugină, care l-a făcut pe Pavel Rugină, cu Maria, mama lui Miron Gafenco, şi cu Cârstian armaşul, care i-a făcut pe Gheorghiţă vameşul şi pe Sofronia, iar Sofronia l-a născut pe Gheorghiţă Ursuleţ postelnic şi pe sora acestuia, şi cu Nacul, care i-a făcut pe Gheorghiţă Volcinschi şi pe sora acestuia”, Nastasia Rugină, Miron Gafenco şi fraţii lui primesc jumătate de sat Babin.

Cealaltă jumătate de sat, moştenită de Ursachi, este revendicată, în 21 iulie 1741, de mănăstirea Putna, pe motiv că Ursachi n-ar fi plătit „patruzăci matci de stupi”, pe care i le vânduse „Calistru ce au fost episcop rădăuţchi”, dar ruda cea mai apropiată a lui Ursachi, vătaful Vasile Drăghici, returnează stupii şi plăteşte mănăstirii şi o despăgubire de „o sută de lei noi”, păstrând jumătatea aceea de sat.

Hotarnica satului Babin s-a făcut, în 21 iulie 1742, la cererea fiicei lui Pavel Rugină, Nastasia, jupâneasa lui Drace, şi „începe la dealul Horodencei, lângă drumul sobarilor, şi merge până la marele drum care duce la Horodenca. Încă înainte de prima venire a Moscoviţilor în ţară, a stăpânit Rugină comis până la apa Sarafineţului, care cade în Nistru. De la marele drum al Horodencei, pe care îl taie drumul sobarilor, hotarul merge cu coama dealului, până la piatra de Stepeniuca, deasupra bălţii de Borăuţi; de la această piatră, la piatra de Prilipce, unde se întâlnesc hotarele de Borăuţi, Prilipce şi Stepeniuca; de aici, drept la Nistru”.

În 1752, monahul Onufrei a construit un schit, pe moşia Babin, înzestrat cu 10 fălci de teren arabil şi cu o moară, arendată, în 1782, lui Vasile Marcu, pe trei ani, pentru 17 florini pe an, dar schitul a fost desfiinţat, în 19 iunie 1783, odată cu emiterea legii noii organizări religioase în întregul imperiu habsburgic.

În 11 iunie 1754, fraţii Nicolae şi Dumitraş Gafenco obţin uric de la Matei Ghica Vodă pentru părţile lor de moşie din Babin.

În 16 martie 1760, copiii Raiftei Vlaiculesii, Ştefan, Mihai şi Maria Tumurugiesii, împart între ei a patra parte din satele Babin, Vasileu, Horoşăuţi şi Stepaniuca. Jumătatea de sat Babin, cumpărată de Andrieş Turcul de la Ilie Drace, s-a împărţit între surorile Safta, Aniţa şi Anghelina, Aniţa vânzând partea ei lui Ilie Drace, care a zălogit-o lui Ursachi vistiernic, feciorii acestuia vânzând-o lui Vasile Drăghinici, dar răscumpărată fiind de Gheorghi Turcul. Moşiile Raiftei Vlaiculeasa din Babin (a patra parte din sat) aveau să fie împărţite între Ştefan, Mihai şi Marica Tumurugesii, în 16 martie 1760.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Babin, moşie răzăşască, „71 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Vasili, 1 dascăl, Andrei BOŞNACA, 2 mazili şi ruptaşi, Constantin DRĂGHINICI mazil şi Vasili SĂMACA ruptaş, 1 călăraş, Luchian, 4 văduve, Paraschiva, Gafiţa, Anca şi Ticana, 22 case pustii şi 40 birnici, şi anume: Anton vornicul, Mihailo HRINIUC, Hrihor BALONAC, Ivan sin HRINIUC, Ilco CEREP, Hrihor BLAJCIUC, Iacob morar, Ivan AHAFIE, Ştefan VARVSU, Ivan PRODAN, Ivan CHIFTORAC, Sămen CHISĂLIŢĂ, Dumitru HUNCIAC, Ştefan OSTAPENCU, Iacob ŞMUNDAC, Dumitru SAUCIUC, Hrihor LUNIC, Ilco HICU, Mihailo brat lui, Vasili HOLOVACIUC, Toader PROCOPIUC, Alecsa morar, Simion OZĂCU, Hrimko BOIKO, Ştefan SIMACIUC, Oleksa HUMENIUC, Tănasi zet popii, Nechifor zet Hlihor BALONIC, Pricop salahor, Hrihor HOROBEŢ, Iacob MURUSACU, Mihailo vătăman, Mihailo CALICU, Ivan CIOPIEI, Dumitru CALICICA, Vasili BACLAN, MARCO, Petrea ce şade cu vornicul, Mihailo BUNICU şi Simeon BOIKO.

În 1775, satul Babin, din Ocolul Nistrului, avea 3 mazili, 2 popi şi 44 ţărani (62 familii, după Werenka), iar în 1784, 125 de familii. Conform mărturiei lui Karacsay, „în satul Babin, pe Nistru, se găseşte pucioasă”[2].

Biserica din Babin, construită în 1777, şi care-i avea drept patroni, în 1907, pe Kaietan JOSEFOWICZ, Dr. Oswald FREUNDLICH, Josef BLUM, Hersch şi Schlome KARMELIN, era slujită, în 1843, când satul avea 1.196 locuitori, iar patron era Constantin von KALMUTZKI, de parohul Georgie KIRILOWICH. În 1876, când patron era Ioan de ZOTTA, paroh peste cei 1.669 enoriaşi era Isidor LITWINOWICZ. Altarul bisericii din Babin, de care ţinea şi Ştefaniuca, era slujit, în 1907, de parohul Victor RACOCE, născut în 1872, preot din 1897, paroh din 1901, şi, din 1902, de cantorul Emanuil KAUTISH, născut în 1872.

O şcoală cu 3 clase activa, în Babin, din 1862[3].

În 1890, satul Babin, din ţinutul Zastavnei, avea 1.827 locuitori, în mare majoritate ruteni, românii constituind, alături de câteva familii evreieşti, doar o pătrime din populaţie. Preot al satului era Isidor Litwinowicz, Simion Starciuc era cantor, iar învăţător, Vasile Prodan, fratele acestuia… Ioan Prodanek fiind primar.

În 1907, „Ministerul de comerţ a încuviinţat activarea unui oficiu poştal în comuna Babin, districtul Coţman. Concursul pentru ocuparea acestui post s’a escris cu termin de 4 săptămîni”[4].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza, „Babin, comună rurală, districtul Coţman, aşezată pe un pârâiaş, afluent al Nistrului, între comuna Prelipce şi hotarul de Vest al districtului cu Galiţia. Suprafaţa: 9.01 km p.; populaţia: 1.333 locuitori ruteni, gr. or. Cuprinde, pe lângă vatra satului, cu 1.254 loc, şi cătunul Vimuşiv (Wymusziw). Prin drumuri de ţară este legată cu comunele vecine: Prelipce şi Luca, apoi cu Horodniţa, Probabin, Serafinţe (Galiţia), precum şi cu drumul principal Zaleszczyki-Horodenka, ce se află la o depărtare numai de 2 km. Are o şcoală populară, cu o clasă, o biserică parohială, cu hramul „Sf. Arh. Mihail şi Gavril”, şi o societate de economie. Această comună se afla, la 1776, în stăpinirea următorilor proprietari: Vasile Semaca, Ioan Mitesco, Constantin Reginitiş şi Nicolae Gafenco. În secolul al XVII-lea, se afla aci o mănăstire. În 1783, se face cunoscut, prin raport special guvernului austriac, că în această comună se găsesc pietre foarte interesante de alabastru, ce se scot din albia Nistrului. Se mai găseşte aci gips, precum şi o carieră din care se scoate piatră pentru pavaj, precum şi pentru alimentarea unei vârniţe. Această localitate e însemnată şi prin o mulţime de obiecte din epoca preistorică, ce s-au găsit pe teritoriul ei. Are mai multe mori şi ferăstraie (gatere – n. n.). Populaţia se ocupă cu agricultura. Comuna posedă: 1.824 hectare pământ arabil, 7 hectare fânaţe, 25 hectare grădini, 105 hectare izlaz, 47 hectare pădure şi 2 hectare heleştee. Se găsesc 78 cai, 248 vite cornute, 619 oi, 89 porci şi 6 stupi. Babin, moşie, cu administraţie particulară, districtul Coţman. Suprafaţa: 12,44 km p.; populaţia 245 locuitori, în majoritate izraeliţi, restul ruteni şi poloni. Se compune: 1). din moşia Babin propriu-zisă, care, împreună cu târlele Davidovici, Semaca şi Ududovici, numără 217 locuitori; 2). din cătunele: Ştefanovca şi Vimuşiv (Wymusziw) şi 3). din ferma Rudca. Are 89 cai, 225 vite cornute, 27 oi, 50 porci şi 2 stupi de albine”[5].

„Ioan a lui Vasile Mechetiuc, născut în Babin, la 27 noiembrie 1878, chemat sub arme, în 1915, luând parte la o luptă de lângă Leow, dată în acelaşi an, e dispărut, lipsind, până în prezent, orice ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Anei Mechetiuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut” [6].