Povestea arheologiei bucovinene (III)
- Volumul 15, paginile 32 și 33 (Descoperiri în Bucovina). Conservatorul C. A. Romstorfer. „Un topor de piatră a fost găsit, în anul precedent, pe malul drept al Prutului, aproape la suprafață, între podul de fier și oțel și podul vechi din Cernăuți, de către lucrători, cu prilejul săpăturilor. Muchia este tăiată și șlefuită dintr-un flint foarte dur, de culoare închisă și gri deschis, până la partea de tranziție spre tăiş, are lungimea cea mai mare de 93 mm, o lățime superioară de 34, în treimea inferioară, şi o lățime mai mare, de 47 mm, pe muchia de tăiere, lată de 45 mm, care este convexă, pe 3 mm, şi în final are o grosime maximă, în miezul ei, de 23 mm, pe suprafețele laterale de 17 mm. Toporul este foarte ascuțit, iar proprietarul lui este domnul inginer urban Ludwig West din Cernăuți.
Un ciocan străpuns, alcătuit din diabizi (grup de pietre verzi, verde-intens), lustruit destul de lin pe suprafața sa și mai ales în interiorul perforației sale conice; incisivul este neted, parțial zimțat; suprafața ciocanului, în formă ovală, este aspră. Abraziunile de la marginea dintre săpătură și suprafață se datorează țăranilor care au găsit toporul, în primăvara anului 1885, în Iordăneşti, pe malul Siretului, după o revărsare a acestuia. Cele mai mari dimensiuni sunt: lungimea 80, lățimea 42 și grosimea 35 mm; gaura are, pe de o parte, 18, pe de altă parte, 22 mm diametru. Marginea ușor convexă este lungă de 28 mm, suprafața ciocanului măsoară 20 mm lățime, iar grosimea pălăriei măsoară 24 mm; proprietar este domnul Kolakowski, redactor al Gazeta Polska din Cernăuți.
La Lujeni, aproape de Cernăuți, a fost găsită, în 1887, de către proprietarul Bogdan von Bottuschan, la aproximativ 15 minute de Prut, un topor din piatră vulcanică, care are 132 mm lungime, mai degrabă îndreptată spre vârf; în mod ciudat, muchia de tăiere este plasată oblic, în raport cu linia de simetrie, și prezintă o abatere de aproximativ 10 mm în acest sens. Muchia este procesată destul de grosolan. Marginile ascuțite ale toporului au fost tăiate puțin: marginea este purtată spre spate; proprietar este doamna Bogdan von Bottuschan, soția proprietarului din Lujeni.
O bijuterie din argint (fig. 8), probabil dintr-un set de inele de templu, a fost găsit, în 1885, la Malatineţ, în districtul Coţman. Formată dintr-un inel deschis cu sârmă puternică, un capăt aplatizat, care are o perforație, și un al doilea capăt aplatizat, înfășurat în spirală, de asemeni cu o mică perforație rotundă, care susţine ornamentul, care constă, în principal, din suprapuneri de flori, care, dispuse într-un astfel de mod, formează o formă sferică. Fiecare dintre ele (dintre care au mai rămas patru, dar trei despărțite) are o piramidă, cu globuri mici la mijloc, în timp ce frunzele constau din bucăți de argint aplatizate, realizate din bucle de sârmă. Acestea din urmă, împreună cu firele subțiri, înfășurate în spirală, în mai multe rânduri de margele, deasupra, formează deformațiile ulterioare. În special, o parte a discului inelar este umplută cu respectivele bucăți de fagure asemănătoare tubului, din care o parte este, de asemenea, spartă; proprietarul, ca înainte (doamna Bogdan von Bottuschan, soția proprietarului din Lujeni – n. n.).
Descoperiri la Hliniţa, pe Prut: După ce ţăranii au găsit, acum câiţiva ani de zile, pe zamca Miserdziv, de lângă Hliniţa, cioburi de vase şi alte relicve arheologice, pe care proprietarul Alexander von Flondor le-a dobândit și, în mare parte, le-a dăruit, colonelul von Seraczin, prin Regimentul de Pionieri de sub conducerea generalului locotenent Kruzlewski, a organizat săpături la Hliniţa, în anul precedent și în acest an, în urma cărora au fost scoase la lumină numeroase piese, dintre care colonelul m-a informat parţial.
Lângă moara de la Hliniţa, la adâncimea de 0,5 m, s-au făcut decoperiri sub un strat de depuneri de cărbuni și cenușă, gros de aproximativ 20 cm, din partea exterioară; într-un alt loc, pe partea exterioară de sus, unde s-a săpat până la o adâncime de 0,8 metri, s-au găsit cărămizi (?) din lut, iar la adâncimea de 1,5 m, cenușă, cărbune și pietre.
Am mers la fața locului și am găsit un număr mare de piese, apoi cărbune, cenuşă şi alte depuneri acumulate în timp.
În interiorul săpăturii, delimitat cu pereți, s-au găsit cioburi ale diferitelor vase etc., la adâncimi de 1,5, până la 1,8 m. și anume:
a). Piese din ghivece, lucrate manual, de diferite genuri Thon și Tegel, mai mult sau mai puțin arse.
b). Părți ale unor vase mai mari, aparent plate, dreptunghiulare, cu pereți inferiori verticali, modelați foarte simplu cu mâna; poate, de asemenea, părți ale cuptorului, cu o grosime de până la trei centimetri și mai mult, miezul aproape negru, aparent negru, cu suprafața prevăzută cu șiruri de pietre.
c). Piese ale vaselor produse pe placă turnantă, ale căror pereți sunt duri și mai ales albastru-negru în interior, prezintă mai mult sau mai puțin culoarea cărămizii și sunt decorate cu încrustaţii simple sau multiple, care reprezintă cercuri concentrice, paralele, linii ondulate sau în zig-zag, toate aceste încrustaţii fiind produse cu un instrument asemănător pieptenului.
Cărămizile (?) sau părțile de lut, depuse probabil lângă o vatră, serveau, probabil, la acoperirea pereților colibelor, şi s-au găsit lângă bucăți de gresie arsă. Bucățile de flint, albe, marmorate parțial în gri albăstrui. Ibidem au fost găsite la adâncimea de 0,5 m.
Grâul carbonizat, parțial gătit aglutinat, în bucăți mai mari, o bucată fiind compusă, în mod ciudat, din grâu și dintr-un fel de lut poros și ars.
O bucată de fier, cu forma bucății superioare a unei teci, produsă din o foaie de fier, gros de aproximativ doi milimetri. Cea mai mare lățime se află în partea de sus, 18, iar în partea de jos, doar 15 mm. Placa transversală, care conține o gaură, lată de 38 mm, 6 sau 2 ½ lățime, pentru introducerea sabiei, se află oblic în inelul oval, înalt de 16 mm. Piesa este deja foarte mâncată de rugină.
Cu câțiva ani în urmă, țăranii au găsit, la aproximativ 500 de pași distanță de metereze, într-o râpă, un mâner de cuțit lung, de 40 de cm, acum puternic mâncat de rugină. Partea din spate este dreaptă, în față are o armătură longitudinală, apoi o cârpă, care este aproximativ întoarsă spre margine (pe spate pare a fi o cârpă similară ruptă).
Pe mâner sunt atașate trei monturi proeminente, care serveau pentru atașarea pietrelor preţioase pe mâner.
În număr mai mare, s-au găsit piese de bronz în Bucovina. Una dintre piese a fost găsită, în urmă cu aproximativ trei ani, de un țăran, pe versantul de nord-est al crestei Propasna, de lângă Hliniţa, în apropiere de marginea satului. Suprafața prezintă câțiva pori, care au o grosime de 1 mm și poartă un strat gros de material, de culoare verde, care a fost parțial răzuit, după ce a fost găsit. În secțiunea din mijloc, există un hexagon semi-regulat, destul de regulat. În lateral sunt rămășițele unei capse. În unele locuri, piesa are fisuri longitudinale. Grosimea ei este de aproximativ 1 mm; proprietar: colonelul Seraczin.
În anul precedent, generalul locotenent Kruzlewski, împreună cu domnul Alexander von Flondor, au găsit, lângă Zidul Hliniţa, aproximativ 14 fragmente de inele, dintre care patru sunt destul de potrivite pentru un inel întreg. Suprafața este foarte netedă și uniform înverzită, într-un mod care o face să semene cu strat de smalț. Tonul culorii este puțin mai moale decât verdele pur, care este vizibil sub suprafață. Diametrul este de aproximativ 10 cm; cea mai mare lățime, 12, cea mai mică, 6 mm: grosimea l 1/2 mm. Restul, aproximativ zece părți, sunt mai scurte și par a fi aparținut unui al doilea inel (proprietar al aceluiași).
Localitatea Hliniţa sau zamca Miserdziw, care în prezent este acoperită de o pădure de fag, de aproximativ 60 de ani, pare să fi fost cândva un punct fortificat sau o tabără militară (așa-numita tabără tătară).
- Volumul 15, nota 36, paginile 54 și 55 (Raportul, în continuare). De conservatorul C. A. Romstorfer. „Alte amănunte au fost aduse de domnul dr. A. Hammer, rudă a pădurarului localităţii, T. von Zyczynski, pentru o posibilă cointeresare a Muzeului de Istorie, căruia intenţionează să-i predea următoarele descoperiri:
1). Piesele rezultate din săpăturile ocazionale din Koţman, făcute în urmă cu aproximativ zece ani:
a). Două bucăți de inele, exact cu aceeași formă și lucrare (filigran de argint) cu bijuteria de argint menționată mai, care au fost interpretate ca aparţinând cândva unui templu slav. Piesele sunt foarte rău deteriorate, acoperite cu verde-gri, iar firul semicircular de închidere a inelului este rupt la ambele capete.
b). Decorațiuni metalice din alamă (sau bronz), care s-au găsit pe fruntea unui schelet, probabil iniţial atașată la căptușeală. Pe plăcile subțiri de 2 ½ cm, cu patru găuri la colțuri și presate în ornamente crude, se găsesc emisfere lunguieţe, din bucle de sârmă, pe care sunt atârnate plăcuţe tăiate plat, care, pe de o parte, poartă linii gravate rectiliniu și bastoane mici. Buclele de sârmă servesc, în același timp, pentru fixarea emisferelor.
c). Bile de 8 mm în diametru, din alamă subțire sau foi de bronz, după cum se poate vedea, formate din două emisfere împletite. În partea lor superioară, au câte un ochi, cu care probabil au fost prinși la o sfoară, în timp ce pe partea opusă, se află câte o piramidă, formată din patru globule de dimensiuni de mici, care se atașează la bijuteriile de argint menționate mai sus. Globulele amintesc de piramidele mici existente. Aceste sfere, opt întregi și cinci jumătăţi, sunt acoperite cu o patină relativ puternică și în mare parte deteriorate.
Nimeni nu-și amintește, dintre locuitorii din Koţman, locul descoperirii obiectelor menționate, loc în care s-au găsit şi oase, și dinți umani, dovadă că ar fi vorba despre un străvechi cimitir. Se pare că obiectele provin de la un războinic, care și-a găsit mormântul, în mod accidental, aici.
2). Vârful de lance, cu lungimea totală de 27 cm (vârful efectiv, de 8 cm lungime, 27 mm lățime, cu un ax, în partea inferioară, cu o adâncime de 3 cm lățime, pentru atașare, și unul de fixare pe bara de lance, precum şi o ureche forjată, cu tija pătrată, dezvăluie o lucrare destul de rudimentară, mâncată de rugină, în unele locuri, şi găsită, în urmă cu vreo 15 ani, pe dealul Horodişte (la Stăneşti, pe Ceremuş, unde există rămăşiţele unei tabere abandonate, scoase la iveală de prăbușirile de teren, care s-au format după o inundaţie, cu o adâncime de aproape 3 m“ (Figura 6, de la pagina 53).
1889. Volumul 15, nota 160, pagina 215 (Biserica din Bădeuţi). „Conservatorul Klauser și reverendul Tomini au trimis un raport detaliat Comisiei Centrale despre biserica din Bădeuţi, situată pe valea râului Suceava, pe un deal de pe malul drept al Suceviţei, care se varsă în râul sus numit, nu departe de această biserică parohială, care a păstrat un caracter vechi. Fondarea sa datează din 1487, după cum scrie pe o inscripție din stânga, deasupra ușii bisericii. Pe de altă parte, anul 1481 este cel adoptat. Biserica, a cărei figură o ilustrează dispunerea sa (fig. 8), are o lungime de 24 m, şi 9,05 m lățime. Este construită în formă de cruce, pavată cu dale de piatră, are ferestre mici și arcuite, cu pereți de piatră. Iconostasul este, în înălțime și lățime, până la pereții care ajung între altar și naos. Biserica a fost bogat pictată, atât în interior, cât și pe pereții exteriori, până în 1790. Cu toate acestea, atunci când au fost necesare unele reparații de construcții, la acea vreme, totul a fost văruit. Biserica avea patru turnuri, la acel moment, dar trei dintre ele au fost eliminate, şi doar cel mare a rămas, dar modificat într-o mansardă foarte nepotrivită. Din păcate, de-a lungul timpului și prin neînțelegere umană, construcția a fost grav deteriorată, dar este de sperat că existența sa va fi asigurată în continuare, printr-o restaurare adecvată. În 1887, a venit timpul să refacem, treptat, frescele acoperite cu var; frescele altarului au rămas destul de clare, mai puțin pe bolta de acolo. Imaginile sunt grupate în trei rânduri, între primul și al doilea rând existând o panglică modelată, iar în rândul de jos, opt figuri înfățișează pe sfinții părinți; în al doilea rând sunt reprezentate sacramentul și spălarea picioarelor, iar în al treilea, heruvimii. În naos (detașamentul bărbaților sfinţi, de asemenea în imagini încă bine păstrate.) La intrarea dinspre vest, vedem imaginea ctitorului, Ștefan cel Mare, cu familia, care ține imaginea bisericii în mâinile sale, înmânând-o Sfântului Procopiu, răstignirea, Hristos înaintea marelui preot, coborârea de pe cruce, în seria despre moartea Mariei, despre transfigurarea lui Hristos; unele reprezentări nu mai sunt determinabile (la sud), decât vag imaginile sfintilor mucenici, a Maicii Domnului cu Pruncul, purtarea în mormânt etc. În diviziunea femeilor, picturile de perete sunt, de asemenea, foarte bine păstrate, existând acelaşi aranjament în trei rânduri. Cele mai multe imagini se referă la Sfântul Procopius. La exterior, imaginile sunt distruse iremediabil de calcar“ [1].
[1] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 53-56.