Poezia lui Robeanu şi postfaţa lui Şt. O. Iosif
Postfaţa lui Şt. O. Iosif
*
Continuând să-i public tot câte cinci poeme pe zi celui mai nedreptăţit poet al Bucovinei, inserez în text şi fotocopii ale paginilor postfeţei lui Şt. O. Iosif, pe care nu a semnat-o. Nu a semnat-o pentru că inimosul poet ardelean, care nu l-a vrut pierdut pe marele lui confrate bucovinean, încerca, discret, să confere Bucovinei meritul recuperării culturale respective.
*
*
Nufărul
*
Legănându-se pe-adâncuri
Albul nufăr înfloreşte,
A mrejărului copilă
Visătoare îl priveşte.
*
Şi ea-i albă ca un nufăr…
Gândul de mi-ar fi de vrajă
Şi-mprejurul ei aş pune
A prăpăstiilor strajă.
(Convorbiri literare 1887, No. 2)
*
*
Drăguţă pierdută…
*
Drăguţă pierdută, tu nu-mi ieşi din gând!
Zadarnic dispar pe albastre aripe
De fum vestitorii tăcuţi a dulci clipe:
Foiţele albe c-un singur mic rând,
Drăguţă pierdută, tu nu-mi ieşi din gând!
*
Cu ochii tăi umezi şi plini de minuni
Un înger de pază îmi eşti şi alungi
Ale dragostei visuri în nopţile lungi,
Şi ziua, râvnirea la-ale lumii cununi,
Cu ochii tăi umezi şi plini de minuni.
*
Şi-n nopţile albe, sub sclipet de stele,
Bărbatul ce-ţi spune cât el te iubeşte
Nu ştie că-n sufletul tău se trezeşte
A mea amintire cu glasuri de jele…
În nopţile albe, sub sclipet de stele.
(Convorbiri literare 1887, No. 2)
*
*
De când te-ai dus…
*
De când te-ai dus, copilă dragă,
S-a stins pe cer o lume-ntreagă.
Stejaru-n codru s-a uscat,
Mii de morminte s-au săpat.
*
Cu părul ca argint de lună
Aş vrea să-ţi zic o noapte bună,
Dar de la mine, pân’ la tine
Sunt mări adânci şi ţări străine
*
Şi numai gândul meu pribeag
V-ajunge-n taină al tău prag
Şi nevăzut va săruta
Şi ochii tăi, şi inima.
(Convorbiri literare 1887, No. 2)
*
*
Cântec vechi
*
La Suceava, în cetate,
Ceas de miază-noapte bate,
Păzitorii cântă-n uliţi
Răzimaţi în albe suliţi.
*
La Suceava, în cetate,
Ceas de miază-noapte bate,
Zidul vechi adânc răsună:
„Noapte bună, noapte bună!“
*
Şi din plai şi de la mare
Visurile vin călare,
Din risipe-ncetişor
Creşte-un mândru foişor.
*
La prag luna ţine strajă
Înlăuntru doarme-n vrajă
Fata cea de voievod,
Cu păr galben pus în nod.
*
Cine vine şi-l dezleagă
Nu se duce noaptea-ntreagă
Şi cui vine s-o sărute
Toate nopţile-s pierdute.
*
Copiliţă mult nătângă,
Ochii tăi cu mâna stângă
Să-i acoperi; iar cea dreaptă
Facă drum celui ce-aşteaptă
*
Ca în ceasul din poveşti
De la dragile-ţi fereşti
În ispită să nu-l ducă
Albul număr de nălucă.
(Convorbiri literare 1887, No. 8)
şi (Revista Bucovinei, nr. 5/1943, p. 215)
*
*
Azi
*
De pe balconul casei tale
Albastre flori de mult nu cad,
în parc, înspre bătrânul brad,
Crescut-au buruieni în cale.
*
Eu nu te mai aştept la dânsul
Să vii ca şi o căprioară
Tremurătoare şi uşoară
Iubirea s-o sfinţeşti cu plânsul.
*
În săli ce scânteie-n lumină
Şi-n luciul de oglinzi înalte
Tu stai, râzând cu celelalte,
Schimbată-n suflet şi străină.
*
Şi eu, plecat pe-antice scrieri,
Uitat-am dorul de copile,
Zadarnic luna ca-n idile
Discretă-i, şi-n câmp cântă grieri.
(Convorbiri literare 1887, No. 8)