Poezia christică, la români: „Pace vouă!”

*

O, Crist, şi noi ca tine pătimim!…

Creştinii tăi se prăpădesc prin castre

Iar lumea ta e-o lume de dezastre

Căci am uitat de mult să ne iubim.

 *

Iubindu-ne pe tine te-am iubi

Şi-n suflete ar fi de-a pururi soare…

Pământ şi cer ar fi o sărbătoare

De imnuri ce pe tine te-ar slăvi.

*

Ce zâmbitor a vieţii primăvară

Ne-ar desmierda în zilele-nvierii,

Iar zâmbetul de flori al primăverii

Ne ar legăna ca visul de vioară!

*

O, Tatăl nostru, care eşti în cer

Şi pe pământ, ascultă-ne rugarea

Şi peste noi revarsă-ți îndurarea,

Tu, ce-ai sfinţit al dragostei mister!

 *

Cobori la noi ca lacrimă de rouă

În necuprinsul slavei tale haos

Şi dă-ne iarăşi setea de repaos,

Şi-aprinde visul tău de „Pace-Vouă!”,

 *

Să piară toate duhurile rele,

Să moară Cain care ne ţine încă

În iadul urii, ura lui adâncă,

Şi ne-ncovoaie sub gândiri rebele!

 *

Şi iartă, Doamne, iartă-i de păcate

Pe cei ce mor eroic prin străini;

Ei mor zâmbind spre cer, cu ochi senini

Visând o lume nouă, de dreptate!

 *

În sufletele mândre de eroi

O singură nădejde le rămâne:

Că învierea zilelor de mâine

Va înfrăţi pe cei de după noi…

 *

Şi-atuncea se va face voia ta,

Şi vor gusta sublimele ei roade.

De rele bântuitele noroade

Şi slava ta vor binecuvânta.

 *

Leontin ІLIESCU

 *

(Universul literar, Anul XXI, No. 12, Duminică 22 martie 1915)