Poezia christică la români: HRISTOS

*

Hristos ca Rege a intrat

’n Ierusalimul desfătării;

Poporul l-a întâmpinat

Cu osanalele urării.

 *

Şi-aceeaşi plebe, ce-a strigat

Osana Fiului iubirii,

Apoi de-ocară L-a-ncărcat

Şi de batjocura hulirii…

*

Hristos smochinu-a blestemat,

Că n-adusese rodul dulce;

Şi din smochinul cel uscat

Duşmanii-i pregătiră cruce,

 *

Iar Iuda, când L-a sărutat

Cu sărutarea lui vicleană,

Hristos văzu îndurerat

Cât fu iubirea Lui de vană!…

 *

Pentru cuvântu-i-ntr-aripat

Poporul îl batjocorise:

Când un ostaş, când un argat,

Pe-un împărat îl biciuise?

*

Cu spini apoi încununat

Şi cu hlamida mohorâtă,

Lovit şi de ostaş mânat

A dus El crucea Lui gătită.

*

Iar când pe cruce L-au urcat,

L-au pironit la mâini, picioare,

Şi hulitor L-au înfruntat

Ca de pe cruce să pogoare!

 *

Şi când Hristos fu însetat

Ostaşul i-a întins o fiere;

Lui, Celui ce a mângâiat

Şi-a alinat orice durere.

*

Şi-atunci când sufletul şi-a dat

Şi a vărsat sudori de sânge,

Părintele nu L-a lăsat,

Şi moartea nu-L putu învinge!

 *

Căci sângele-I nu s-a-nchegat,

Ci-a curs din coasta Lui cu apă:

Iar trupul Lui îmbălsămat

N-a putrezit în neagra groapă.

*

Hristos din morţi a înviat!…

În zorii roşi de dimineaţă;

Puterea nopţii a-mprăştiat

Şi dăruitu-ne-a viaţă!

*

Hristos ca Rege a-nălţat

Ierusalimul mângâierii

Şi sufletelor a lăsat

Nădejdea sfântă-a învierii!…

 *

Mihai VASILACHE

(Biserica şi Şcoala, anul LI, nr. 17, 24 aprilie 1927, p. 4)