Poezia care cântă: Adrian Ardelean, Andrei Crecan

*

Primele poeme, care mi-au sosit pentru antologia „Poezia care cântă”, care se va lansa în 8 și 9 iulie, la Vatra Dornei, în cadrul festivalurilor „Națiunea Poeților” și „Bucovina Acoustic Park”, fac parte din repertoriul trupei clujene NATIF, care are în componență și trei bucovineni, pe dorneanul Adrian Ardelean și pe sucevenii Marius Ștefan și Cristian Horodnic.

*

Pentru creațiile muzicale ale trupei NATIF compun versuri, în română sau în engleză – funcție de tema melodică, chitaristul Adrian Ardelean și vocalistul Andrei Crecan, ambii înzestrați cu un remarcabil har liric. Citindu-le textele cântecelor, mai că-mi vine să le recomand poeților pe și de hârtie să se apuce de rock, până nu-i prea târziu.

*

Poezia rock, scrisă de… natifii Adrian Ardelean și Andrei Crecan, vibrează de frumusețea discursului liric, iar construcțiile impuse de liniile melodice nu înseamnă constrângeri, ci condiții existențiale minunat narate, în logica inefabilului liric al poemelor care au ceva de transmis și, mai ales, de receptat. Poezie a generațiilor care vin și care au alte așteptări de la viață și de la libertatea spiritului, textele cântecelor rock frământă sufletele prin dinamica protestului cu idei. Ca să vă conving că am dreptate, iată câteva mostre edificatoare ale „poeziei care cântă”:

*

*

Adrian ARDELEAN – NATIF

*

Week-end

*

(A şaptea zi nu se va sfârşi.

Vinul, şi cântul, şi prietenii.

Tu…

Laude suntem, într-un acatist

Încrustat cu daltă de aur

De un iscusit alchimist.

*

Carafele pline de vin şi de seve

S-au revărsat.

Eu am văzut în asta un semn.

Aşa cum, sub stele, un acatist

Te-aduce, o secundă, aproape

De visul lui Christ

*

Cântul, de sus şi de jos,

Cântă şi-acum,

Din ziduri vechi şi uşi răsturnate.

Ca o litanie de acatist

Cu harfe şi murmur.

Leac pentru sufletul trist.

*

Prietenii, toţi, fiecare,

Prietenii sunt.

Stau încă la masa cea albă

Rămasă curată, ca un acatist

Deschis în faţă icoanei pictate

De sfântul artist).

*

Dar tu, tu eşti şi vei fi

Prilej de rugăciune

În nopţile cu somn alungat

De focul din piept. Ca un acatist

Citit în cămară secretă,

Săpată în ametist.

* 

*

Poet fără voie

*

Dragostea îmi scrie zilnic

câte o poezie.

Unele au rimă, altele nu

Unele m-adorm,

altele mă ţin în trezie

Restul, nici măcar nu se scriu.

Sunt tabu.

*

Zilnic, de câteva săptămâni,

Plagiez fără scrupul

ceea ce simt

Cuvinte, idei,

miere, venin.

*

Toate spun, în felul lor, adevarul.

Toate mint.

Mintea e o curvă,

îmi şopteşte ispite

Îmi aruncă otravă cu iz de absint.

*

Doar sufletul tace,

lovit de copite

Murdare şi absurde

Ascunse în cuvânt.

*

Tu n-ai nici o vină,

iubita mea dulce

Că mintea mea-i curvă

şi sufletul ars.

*

Iubirea mă urcă zilnic pe cruce,

Iar seara ma obligă să scriu

Poezii

Din ce-a mi-a mai rămas.

* 

 *

*

Andrei CRECAN – NATIF

*

Un loc

* 

E-aceeaşi soartă,

Închis în temniţe noi,

Văzut ca o lume în care cuvântul ne lasă teferi şi goi.

Şi o fărâmă,

De lumină se adună

Şi-neacă întunericul care-ţi încape într-o mână.

*

Dar e un munte,

Un munte pe care-am ales

Un loc în care-am ales să visez că nimeni nu mă latră,

*

Un nou început,

Un drum plin de noroi,

O vară prea arsă de soare şi o toamnă plină de ploi.

O altă zvâcnire,

Un mic efort,

Mă risipesc în lumea în care mă aflu fără confort.

 *

Dar e un munte,

Un munte pe care-am ales

Un loc în care-am ales să visez că nimeni nu mă latră.

*

Şi mai e timpul,

Care trage de mine,

Să fac, să pot, să vreau, să iau şi să mă pot abţine.

Şi mai e schimbarea,

Care-mi aparţine,

Şi nu mai pot să iau înapoi tot ce găseam în mine.

* 

*

Sevraj

 *

Simţiri care cad şi gesturi prost înţelese
Mă aduc într-o stare ce atât de greu o ascund
Vădite culori şi atât de meschine diverse
Mă-nec şi plumbul mă trage mai tare la fund
*
Fără voi, fără mine, fără cer şi fără de culori
Mă răstorn fără vină şi mă întorc înapoi între nori
*
În sevraj încerc să mă găsesc
Fără chip şi fără înţeles,
În sevraj mă pierd şi mă defac
Ca un fir de aţă fără ac
*
Vedenii şi glume atât de puţin sărate
Înconjurat de toţi care vor să îmi arate
Ce-i bun, ce-i rău şi ce-i de făcut mai departe
Găsindu-mi reper la fel ca un semn de carte
*
Fără voi, fără mine, fără cer şi fără de culori
Mă răstorn fără vină şi mă întorc înapoi între nori
*
În sevraj încerc să mă găsesc
Fără chip şi fără înţeles,
În sevraj mă pierd şi mă defac
Ca un fir de aţă fără ac
*
Sunt cuvinte şi culori atâta de departe…

 *

 *

Two stars

 *

How many times have I heard you say
«You’re the one that’s gonna keep my heart,
Right inside of your hands»
And how many times have I gone so far,
As to keep you thinking I’ll never let go
And I know it makes me smile
*
We’re just two stars watching,
Waiting for the moment to collide,
To sit down and cry,
We’re just two stars watching,
Waiting for the moment to collide,
So you can remember it.
*
I can always speak the words,
But you just imply with everything you do,
And that’s alright with me,
There’s always the time we spent,
Counting the lights in the sky holding our hands,
What else could I want?
*
We’re just two stars watching,
Waiting for the moment to collide,
To sit down and cry,
We’re just two stars watching,
Waiting for the moment to collide,
So you can remember it.

*
And you can remember everything that should have been so lost,
Remember everything that got us so in love,
Remember everything that could have gotten away,
Remember everything that made us who we are today.