Pictura Voroneţului, cheia înţelegerii simbolisticii sacre

Bolţile pictate ale Voroneţului, un alfabet al simbolurilor

*

Pictura religioasă din nordul Moldovei reprezintă cheia autohtonă a înţelegerii simbolisticii sacre străvechi, păstrată totemic pe ornamentaţiile oului încondeiat (cu semnificaţia de “ou scris”, deci de Ou Cosmic – în condiţiile în care “rânduielile lui Dumnezeu sunt scris sus, pe Ceruri”, cum spuneau vechii chaldeeni). Pentru că sunt încredinţate explicit şi iniţiatic. Biblia şi, deci, viziunile creştinismului reprezintă Cartea Sfântă a omenirii, transpusă istoricizant, mitizant şi prin folosirea excesivă a pildei (pentru a înlesni înţelegerea), dar nu diferă cu nimic de celelalte variante geografico-istorice ale omenirii. Există o singură Carte Sfântă, un singur mesaj al sfinţeniei, o singură simbolistică sacră, deşi metodele desluşirii şi, deci, ale reprezentării, diferă.

*

În imaginea de mai sus, semisfera cuprinde pătratul, peste care este suprapus rombul, iar peste romb, chipul Mântuitorului. Cum pătratul semnifică cetatea pământească, raiul Terestru, vremelnicul, iar rombul – dubla natură, pământească şi cerească (divină) a sfinţeniei, mesajul de pe boltă, prezent întocmai şi pe oul încondeiat, s-ar putea traduce prin fraza “Calea spre Ceruri a Pământului o reprezintă Iisus Hristos”. De aici şi semnificaţia de Sfânt Graal sau de Inimă a lui Iisus, pe care o are rombul. Iar calea este spre Ceruri (3, la număr, cerul zilei sau al vieţii, numit Deaus, cerul înstelat sau roata cerului, adică Ur Anu , care aparţine sfinţeniei, şi cerul întunecat, Cernunos, cerul Timp şi, totodată, poartă a dumnezeirii).

*

Cele 3 Ceruri, la Voroneţ

*

La Voroneţ, există şi Poarta Părinţilor, Pytr-Yana, dar nu cu romburi, precum în ornamentaţiile populare, ci cu pătrate, dovadă că pictorii vremii (secolul al XVI-lea) erau iniţiaţi în simbolistica sacră străveche.

*

*

Deasupra acestei alternanţe de X-uri şi de pătrate, se află frescele cu oameni sfinţi şi cu fapte ale sfinţeniei, expuse, explicit, dar şi cu simbolistica străveche necesară, mesajul ansamblului pictural fiind aproape identic celui de pe bolta bisericii: “Calea spre Ceruri a Pământului o reprezintă Credinţa (Sfinţenia)”, o variantă şi mai explicită fiind cea de la Suceviţa, numită “Scara spre Ceruri”. La Voroneţ, se păstrează încă simbolistica Căii, cea încredinţată nouă de Iisus Hristos:

*

Calea Cerurilor, de la Voroneţ

*

În desfăşurarea aceasta de imagini sugestive, dar pe interior (interiorul este conţinutul, adâncul, concreteţea Celui Veşnic, Nedesluşit şi Fără Nume), simbolistica sacră a dublei naturi a Omului Sfânt, pământească şi cerească, este marcată, aproape obsesiv, prin romburi, care desluşesc şi o altă rânduială, cea a reazămului:

*

Reazămul şi simbolistica sfinţeniei, la Voroneţ

*

Reluarea obsesivă a simbolisticii reazămului, la Voroneţ

Dominantă este, chiar şi pe Calea Sfinţeniei, pe Pământ, natura pământească, subliniată prin simbolistica dreptliniară, simbolistica în care domină natura cerească fiind sinusoidală şi, pentru a deveni şi mai explicită, florală, deşi floarea cuprinde cele două cruci, crucea dreaptă, care, prin perimetru, dă rombul, şi crucea oblică, al cărei perimetru este pământesc, deci pătratul.

*

Spiralele, ca dezvoltări cereşti ale rombului, la Voroneţ

*

Spiralele, tot ca reprezentări, dar astrale, ale dublei naturi, pământeşti şi cereşti, a Omului Sfânt, sunt folosite cu exces de explicit (abundenţa chipurilor de Sfinţi) în pictura noastră religioasă, iar poziţionarea pătratelor şi X-urilor (părinţii) în partea de jos (Poarta Părinţilor sau Pytr-Yana) şi a spiralelor, în partea de sus (Poarta Cerească, a zeilor, Deva -Yana), probează nu numai cunoaşterea, ci şi iniţierea pictorilor vechi în limbajul ritmicităţii (Solomon îl numea “limba păsărilor”, iar David, “limba Îngerilor”).

Ideograma Celui Veşnic, Nedesluşit şi Fără Nume

*

În Taoism, chiar dacă există o scriere explicită, prin ideograme, elementele limbajului sacru străvechi al omenirii nu lipsesc. De pildă, ca şi în creştinismul de după anul 300, Cel Veşnic, Nedesluşit şi Fără Nume, pe care creştinismul îl numeşte, în mod surprinzător, Domn al Zeilor (deşi e Unic), este redat prin ideograma  care, la creştini, îl simbolizează aparent neideogramatic.

*

Ideograma Pământului

Pământul, care, împreună cu Cerurile, se nasc reciproc, dar care are obligaţia, deci rânduiala de a urma “pilda Cerurilor”, care, tot prin rânduială sacră, urmează pilda Celui Veşnic, Nedesluşit şi Fără nume, iarăşi aminteşte şi de simbolistica noastră creştină, Pământul fiind, în fond, şi mormântul vremelniciei, al Temporalului, în vreme ce spaţiul (adâncul, nedesluşitul, golul, originea lucrurilor) au o altă grafie ideogramică, şi ea identică multor troiţe şi cruci creştine.

Ideograma Adâncului (golul din Oul Cosmic, dar şi spaţiul sacru din interiorul bisericilor).

*

Valorile sacre, pe care le putem cunoaşte doar până la porţi, dar nu şi dincolo de porţi, se păstrează, din ce în ce mai fără de desluşire, în toate culturile lumii, mesajele străvechimii fiind păstrate, cu mari încărcături de explicit, doar pe pictura bisericească murală din nordul Moldovei şi din spaţiul răsăritean, dar numai prin componentele dreptliniare (în spaţiul răsăritean), după cum observase Lucian Blaga.

*

Încep să cred în obligaţia noastră de a încerca desluşirea rânduielilor străvechi şi am să mă încumet la un astfel de demers. Iar dacă mi-i mie ursit să fac o astfel de carte, o voi face. Dacă nu, nu voi avea vreme să o fac. În fond, strămoşii şi străbunii există şi  în subconştientul fiecăruia dintre noi, dar arareori le mai auzim glasul, închinările şi rânduielile. E drept, nici nu facem eforturi de a ne vindeca sufletele cu înţelepciunea lor metafizică, pentru că ne-a golit modernitatea şi de ultimul licăr de metafizic.

*

Ion Drăguşanul