Căluşarul năsăudean
În anul în care trebuia să le identifică, „Zicălașii” au fost, practic, interziși (ca și „Bucovina Rock Castle) de autoritățile județene. Iar fără „lectura” cu arcușul e greu de deslușit unde mai zac rămășițele Dainei (credința primordială – cum concluzionau Cantemir și Hasdeu) și fiecare din ritualurile „arca” sau „arcanaua” din ritualurile „calușar”. Știm, și o vom proba astăzi, că „Arcanaua” lui Nicolae Picu (notată de Mikuli, în 1848) și „Arcanul” lui Grigori Vindereu (notat de Calistrat Șotropa, în 1880”, au variante călușerești în Oltenia, în Muntenia și în Dobrogea, prin dansurile „Birul” (notate de Alexandru Berdescu și J. A. Wachmann, înainte de anul 1860, drept „războinice”) și, respectiv, „Sârba” dobrogeană a „Horei din Cartal”. „Zicălașii” vor cânta astăzi, după ora 15, la terasa „Lounge” cele șase variante ale „Arcanului”, care, pe la 1800-1860, acopereau întreg teritoriul României, iar Vaillant afla, de la lăutarii vremii, că arca lui Noe nu trebuie căutată pe munte, ci în ceruri, pentru că Sfântul Soare se „plimbă”, din arcă în arcă, deci din constelație zodiacală în constelație zodiacală, prin răsăriturile lui.
Căluşarii sau Boristenii, melodie culeasă din Braşov, în 1832, de Canzler cav. de Ferio şi publicată târziu de Otto Heilig. Diferă puţin de melodia culeasă de Sulzer în 1770.
Dar care sunt celelalte „arcane”, care făceau parte din ritualurile călușerești ale „vorniceilor” nuntirii cosmice? Cel mai vechi ar fi cântecul lăutarilor suceveni, dansat de gărzile soliei domnești, în 1502, la Krakowia, cu ocazia înscăunării regelui. Melodia a fost notată de călugărul polonez Jana z Lublina, care, datorită dansatorilor, l-a numit „Haiducii” și a compus, pe baza cântecului moldovenesc, o variantă pentru orgă, alte trei variante circulând ca folclor polonez. Și maghiarii au două părți din cele 6 părți ale melodiei „Haiducii”, în „Marșul lui Rakoczi” (mărturia lui Esterhazy), alte două părți, mai lente, devenind, după 1640, „Ardeleanca” sau „Bătuta ardelenească” – preluată de Franz Liszt, de la Niculae Picu, pentru „Rapsodia Română”. Sulzer, ca și Ferio, în 1830, nota melodia, înainte de 1792, drept „Caluschär sau Boritschantanz” („dansul strămoșilor” – egiptenii își numeau strămoșii pelasgi „pirobori”, deci „oamenii focului”; aceeași melodie figura, în 1915, la Burada, drept „Călușarii”, deși, între timp, cântecul acesta străvechi, în doar 3 părți din 6, se juna prin Valahia drept „Banul Mărăcine” – născocirea unui colonel din armata română.
În 1906, apărea, la Londra, un „Călușar” care, prin părțile Fălticenilor, se mai joacă și astă, dar cu o singură parte, sub numele de „Jocul Bălțului”, adică jocul năframei miresei, legată de „steagul” starostelui de vornicei. Ceea ce înseamnă că „Jocul Bălțului” ar însemna al treilea joc călușeresc. Și ar mai fi „Războiul”, cu partitură pierdută, dar lesne de identificat, din moment ce Simion Florea Marian preciza că, în Bucovina, dansul „Războiul” se numea „Oleandra” (Alexandru Voievidca ne-a lăsat 7 variante”, „Floarea” și „Hora Ielelor”, ultima, reminiscență din legenda Elfilor, păstrându-se, datorită lui Calistrat Șotropa, doar în Bucovina.
Căluşarii englezi, cu căluţ, în 1579
Rutualurile „Călușar” (Nașterea Limbajului Credinței”, ca și Daina, au supraviețuit în întreaga Europă, dar în formule ritualice mult maiu alterate, datorită intervenției Bisericii Catolice. Se joacă în Anglia, în Germaqnia, în întreaga peninsulă balcanică, după modelul călușarilor moldoveni („Căiuții”), cu deosebirea că șamanul este, la toate aceste popoare, „călare”, pe când la moldoveni, șamanul (țiganul) nu are imaginarul „horse”, călări fiind cei 12 cetași.
Rumänische Hochzeitsfahrt. Nach einer Skizze auf Holz gezeichnet von W. Heine. Zicălașii de odinioară ai Basarabiei, conducând alaiul tradițional de nuntă.
Noi, „Zicălașii”, ne-am fi dorit să ducem deslușirile, cu ilustrări muzicale, până la capăt, dar nu mai este posibil. Așa că, astăzi, vom arăta doar ceea ce am aflat, lăsând pustiei în care au zăcut și până acum călușarii și arcanele, care sunt atât de spectaculos înlocuite, în ultimii ani, de defilările cu cai, bundițe de dihor și strigături județene. Să vă trăiască!
