Care sunt cele 12 arcane cerești?

Căluşarul năsăudean

În anul în care trebuia să le identifică, „Zicălașii” au fost, practic, interziși (ca și „Bucovina Rock Castle) de autoritățile județene. Iar fără „lectura” cu arcușul e greu de deslușit unde mai zac rămășițele Dainei (credința primordială – cum concluzionau Cantemir și Hasdeu) și fiecare din ritualurile „arca” sau „arcanaua” din ritualurile „calușar”. Știm, și o vom proba astăzi, că „Arcanaua” lui Nicolae Picu (notată de Mikuli, în 1848) și „Arcanul” lui Grigori Vindereu (notat de Calistrat Șotropa, în 1880”, au variante călușerești în Oltenia, în Muntenia și în Dobrogea, prin dansurile „Birul” (notate de Alexandru Berdescu și J. A. Wachmann, înainte de anul 1860, drept „războinice”) și, respectiv, „Sârba” dobrogeană a „Horei din Cartal”. „Zicălașii” vor cânta astăzi, după ora 15, la terasa „Lounge” cele șase variante ale „Arcanului”, care, pe la 1800-1860, acopereau întreg teritoriul României, iar Vaillant afla, de la lăutarii vremii, că arca lui Noe nu trebuie căutată pe munte, ci în ceruri, pentru că Sfântul Soare se „plimbă”, din arcă în arcă, deci din constelație zodiacală în constelație zodiacală, prin răsăriturile lui.

Căluşarii sau Boristenii, melodie culeasă din Braşov, în 1832, de Canzler cav. de Ferio şi publicată târziu de Otto Heilig. Diferă puţin de melodia culeasă de Sulzer în 1770.

Dar care sunt celelalte „arcane”, care făceau parte din ritualurile călușerești ale „vorniceilor” nuntirii cosmice? Cel mai vechi ar fi cântecul lăutarilor suceveni, dansat de gărzile soliei domnești, în 1502, la Krakowia, cu ocazia înscăunării regelui. Melodia a fost notată de călugărul polonez Jana z Lublina, care, datorită dansatorilor, l-a numit „Haiducii” și a compus, pe baza cântecului moldovenesc, o variantă pentru orgă, alte trei variante circulând ca folclor polonez. Și maghiarii au două părți din cele 6 părți ale melodiei „Haiducii”, în „Marșul lui Rakoczi” (mărturia lui Esterhazy), alte două părți, mai lente, devenind, după 1640, „Ardeleanca” sau „Bătuta ardelenească” – preluată de Franz Liszt, de la Niculae Picu, pentru „Rapsodia Română”. Sulzer, ca și Ferio, în 1830, nota melodia, înainte de 1792, drept „Caluschär sau Boritschantanz” („dansul strămoșilor” – egiptenii își numeau strămoșii pelasgi „pirobori”, deci „oamenii focului”; aceeași melodie figura, în 1915, la Burada, drept „Călușarii”, deși, între timp, cântecul acesta străvechi, în doar 3 părți din 6, se juna prin Valahia drept „Banul Mărăcine” – născocirea unui colonel din armata română.

În 1906, apărea, la Londra, un „Călușar” care, prin părțile Fălticenilor, se mai joacă și astă, dar cu o singură parte, sub numele de „Jocul Bălțului”, adică jocul năframei miresei, legată de „steagul” starostelui de vornicei. Ceea ce înseamnă că „Jocul Bălțului” ar însemna al treilea joc călușeresc. Și ar mai fi „Războiul”, cu partitură pierdută, dar lesne de identificat, din moment ce Simion Florea Marian preciza că, în Bucovina, dansul „Războiul” se numea „Oleandra” (Alexandru Voievidca ne-a lăsat 7 variante”, „Floarea” și „Hora Ielelor”, ultima, reminiscență din legenda Elfilor, păstrându-se, datorită lui Calistrat Șotropa, doar în Bucovina.

Căluşarii englezi, cu căluţ, în 1579

Rutualurile „Călușar” (Nașterea Limbajului Credinței”, ca și Daina, au supraviețuit în întreaga Europă, dar în formule ritualice mult maiu alterate, datorită intervenției Bisericii Catolice. Se joacă în Anglia, în Germaqnia, în întreaga peninsulă balcanică, după modelul călușarilor moldoveni („Căiuții”), cu deosebirea că șamanul este, la toate aceste popoare, „călare”, pe când la moldoveni, șamanul (țiganul) nu are imaginarul „horse”, călări fiind cei 12 cetași.

Rumänische Hochzeitsfahrt. Nach einer Skizze auf Holz gezeichnet von W. Heine. Zicălașii de odinioară ai Basarabiei, conducând alaiul tradițional de nuntă.

Noi, „Zicălașii”, ne-am fi dorit să ducem deslușirile, cu ilustrări muzicale, până la capăt, dar nu mai este posibil. Așa că, astăzi, vom arăta doar ceea ce am aflat, lăsând pustiei în care au zăcut și până acum călușarii și arcanele, care sunt atât de spectaculos înlocuite, în ultimii ani, de defilările cu cai, bundițe de dihor și strigături județene. Să vă trăiască!

DATINA, DATINA ROMÂNILOR No Comments Sep 7

Mihnea

În muzica și în societatea românească, Mihnea e un personaj simbolic al bătăliei cu morile de vânt pentru demnitatea umană. Crede atât de intens în îndreptățirile noastre, încât arareori se mai trăiește pe sine și numai prin Sofia-Maria – Prințesa Speranței, muzica și versurile lui fiind, dintotdeauna, armă și armură, tăiș pătrunzător și metal protector pentru ascunderea rănilor sufletului. Cea mai dureroasă – dezamăgitoarea Suceava, care a spulberat în vânt și pustie, ca pe o cenușă, Bucovina Rock Castle. Definitiv și iremediabil.

În anul din urmă, cel mai cumplit pentru cultura română, Mihnea a supraviețuit. Și-a câștigat cele necesare traiului din practicarea unor meserii brutale, dar care îi garantau demnitatea înnăscută. Mihnea nu poate trăi sub ordinele imbecililor care domină discreționar toate domeniile de activitate socială românească. Mihnea nu poate suporta prostia și nu o să i se închine supus niciodată. S-a sufocat la fiecare interzicere „pandemică” a concertelor în aer liber ale trupei „Luna Amară”, pentru că, în România reală, nu mai există aer liber. Și nici respirație.

Un cântec vechi îi prelungește timpul, nici nu se-ntreabă și nici nu-și răspunde, doar ar fugi, și cum nu știe unde, salută cu securea anotimpul. Habar nu aveam, în urmă cu zeci de ani, când scriam aceste versuri, cu care am câștigat „Labiș-ul”, că intuiam și defineam destinul Mihnea al unor necuprinse generații de creatori români. Pentru că Mihnea ne reprezintă și ne cuvântă pe toți.

La mulți ani, Mihnea,

și Dumnezeu să ni te ție!

Ca să avem și noi o bucurie…

Cronici sentimentale No Comments Sep 6

Tiberiu Avram lansează un nou roman

Nu înseamnă şi nu a însemnat pentru mine o surpriză tentativele cunoscutului lider sucevean de presă, Tiberiu Avram, de a se împlini şi prin naraţiuni ample, în care, pornind de la fapte reale, care i-au marcat sufletul şi memoria, să încerce să înţeleagă (nu să şi explice), oameni şi întâmplări. Şi o face dezarmant de onest, fără înflorituri inutile, rarele recursuri la hiperbole reprezentând, de fapt, raportări la universal, din perspectiva condiţiei existenţiale a generaţiilor noastre. Şi tocmai onestitatea aceasta narativă, fără stropi de trucuri sentimentale, place lumii, Tiberiu Avram devenind, aparent pe neaşteptate, o adevărată personalitate şi a scrisului literar, nu doar jurnalistic, în acest nord de ţară românească a Moldovei. Am întâlnit puhoi de oameni cu suflete limpezi şi proaspete la Gura Humorului, care veniseră să cumpere cartea „Aventuri pe şase roţi”, primul roman al realităţii (nu neapărat realist), pe care l-a scris şi publicat Tiberiu Avram, după câteva volume de publicistică.

Citisem romanul, la o corectură primară, şi am fost la fel de entuziasmat, ca şi distinsa Prof. Univ. Dr. Elena-Brânduşa Steiciuc, în prefaţa noului roman, de acelaşi filon „captivant” al naraţiunii, deci de intimitatea tulburătoare care se încheagă între autor şi lector, o intimitate fluidă, care parcă ar adopta cuvintele pentru desluşirea propriilor aduceri aminte. Iar consecinţa imediată, manifestată chiar în timpul lansărilor, este cea a unui adevărat spectacol, în care sufletele sărbătoresc, pentru că fiecare carte, indiferent de autor, este ca o rugăciune şoptită într-o catedrală. Prin cărţi ne îndumnezeim toţi cei care nu suferă de maladia ereditară a suficienţei şi a invidiei.

Felicitări, Tiberiu Avram, chiar dacă ştiu că merite mari în a te „împinge” la scris au şi prinţesele tale, Clara şi Dinuţa, tot aşa cum ştiu că, dacă n-ar fi existat în lăuntrul tău sămânţa sentimentală a inspiraţiei, nimic nu s-ar fi ivit în lumina zilei, nici măcar mugurii.

Cronici sentimentale No Comments Sep 4

Radu Bercea: Memoria retinei

Puteţi vizualiza albumul lui Radu Bercea „Memoria retinei”, făcând click pe imaginea copertei.

Carti No Comments Sep 2

Radu Bercea sau viaţa pe două tărâmuri

Radu Bercea

Născut în Cuciurul Mare al pe nedrept uitatului Mircea Streinul, pictorul Radu Bercea a trăit pe două tărâmuri: cel al suferinţei, în timpul opresiunii comuniste, şi cel al împlinirii, care cuprinde copilăria şi destinul de zugrav al luminii, de după eliberarea din lagărele de muncă forţată. Fiind un artist plastic îndrăgit, Radu Bercea nu mai are nevoie de vreo prezentare, nici măcar astăzi, de ziua naşterii sale. De aceea, prefer să vorbesc despre destinul de stejar al lui Radu Bercea, care îşi vede viaţa împlinită prin urmaşi şi prin urmaşii urmaşilor săi; şi o voi face folosindu-mă de peniţa de caligraf al sufletelor a lui Radu Bercea, apelând la uriaşa mea colecţie de fotografii ale lucrărilor marelui pictor român, care trăieşte în Gura Humorului. Şi asta, pentru că Radu Bercea mai are un domiciliu secret, în afară de cel din inima mea, templul mult mai statornic şi mai durabil al familiei: