AS2: Sava, Aurel V., Documente putnene, II
Sava, Aurel V., Documente putnene, II, Chişinău 1931 – prescurtat AS2
AS1: Sava, Aurel V., Documente putnene
Sava, Aurel V., Documente putnene, I, Focşani 1929 – prescurtat AS1
BIBLIOTECA GENEALOGICĂ
Pentru că ştiu că mulţi dintre doritorii de a-şi cunoaşte străbunii, în baza reperelor din cartea „Cronicile pământurilor – Indice bibliografic al neamurilor moldoveneşti”, pe care am lucrat-o în ultimii ani, nu prea au timp să caute cărţi prin Biblioteca Digitală a Bucureştilor sau prin marile biblioteci ale lumii, cea mai vastă fiind archive.org, am să distribui, începând de astăzi, folosind drept titluri prescurtările folosite în indice, toată bibliografia care le poate fi de folos. Nu vă rămâne decât să faceţi un click pe copertă şi să derulaţi la pagina precizată în index, unde veţi găsi documentele fiecărui neam în integralitatea lor.
Sofia Vicoveanca şi călătoriile între Rai şi Rai
De câtăva vreme, poposesc prin preajma sufletului Sofiei Vicoveanca, desluşindu-l floare care îşi revarsă tainica frumuseţe în lumină. O întreagă mitologie străveche românească, în care s-a înrădăcinat şi insolitul iconarism bucovinean, pulsează prin dactilogramele şi manus-crisele irepetabilei interprete de cântec îndătinat, calea ei, cu întreg păienjenişul de drumuri, răzbind înspre inefabil prin aceleaşi relaţionări – cu străbunii, prin pământ, cu universul, prin credinţă, şi cu viaţa, prin dragoste – dar, în naraţiunile şi în dezvăluirile sale lirice cuvântul nu se mai potenţează pe sine, ci se lasă captiv în idee de parcă ar parcurge „singur în singurătate”, devenind închinare, rugă, vibraţie pe care doar glasul de veritabilă actriţă al Sofiei Vicoveanca îl poate aşeza icoană în sufletul şi în mintea fiecăruia dintre noi.
Dezinteresată de metaforă şi, în general, de trucuri stilistice mai mult sau mai puţin la modă, în favoarea sincerităţii trăirii, Sofia Vicoveanca nu ocoleşte figurativul alegoric, rotunjindu-l curcubeu în conturarea celor pe care simte nevoia să le comunice sau, mai inspirat spus, să le răsădească, aidoma celor 130 de flori din casa ei din Suceava, orientând spre lumină propriile noastre nevoi de iluminări, în căutarea şi aflarea bucuriilor fireşti, de care avem parte, deşi adesea le ignorăm ca şi pe copacii pe lângă care trecem nepăsători. Şi totul se întâmplă pe axa cosmică a călătoriilor – cu mama, la mănăstirea Suceviţa, călătorie din care se desprind toate celelalte, care aveau să urmeze prin lumea largă. Accentul, inclusiv în textele lirice, este pus spre viaţa reală, care mărgineşte, uneori ca mlaştină, alteori ca pajişte înflorită, calea dintre Rai şi Rai, cum îndrăznesc să numesc eu viaţa de artist împlinit a Doamnei Cântecului Românesc, o viaţă desprinsă, în fond, din prejmuirile căii, deci din locurile de popas şi de meditaţie la sensurile existenţiale.
Fără îndoială, cântecele Sofiei Vicoveanca redau tot frământul cosmogonic al spiritualităţii româneşti, tot focul lăuntric picurat din lumina primordială a Datinii, dar nevoia artistei de a trăi altfel, printr-o înşiruire de astre, înşiruirea clipitelor irepetabilă, din care s-a întrupat statuar simbolul atât de cuprinzător dăltuit de Maestrul Ion Irimescu, o înşiruire care, sub parabola mărgelelor de la gât, scapără şi scapătă aduceri aminte, toate cu învăţă-minte, deci cu o morală care trebuie să ne dea de gândit.
Personajul central al scrierilor Sofiei Vicoveanca este eul liric, lăuntricul plămădit de cele trei unice planuri cosmogonice (Dumnezeire, Viaţă, Pământ), de răsufletul conştientizării de sine şi nu doar cel al extazului, fie acest extaz bântuit de nelinişte, de zâmbete, de dor, de pârjolire sau de speranţă, deci de licăr dumnezeiesc. Şi toate se respită cu sufletul, se trăiesc firesc, fără artificialul unor măiestrii de împrumut, deci drept identitate, drept sigiliu sacru al sufletului şi al minţii de o splendidă unicitate.
Lucrez a doua carte a Sofiei Vicoveanca, dar nu vă pot spune câte cărţi a scris sau câte vinilinuri sau casete a înregistrat, şi asta pentru că Artista refuză inventarierea, preferând veşnica deschidere spre viaţă, înmugurirea şi lăstărirea prin noi şi noi dialoguri. În fond, ca şi cântecele ei, şi scrierile înseamnă comunicări, depovărări, deci rugi şi închinări, în sens religios, dar şi omenesc.
Tot ce săvârşeşte Sofia Vicoveanca – iar sugetia unui sacerdot ancestral nu poate fi ignorată – înseamnă un ritual al sufletului dăltuit din lumină şi care refuză, cu toţi porii, însingurarea şi întunecarea. Sofia Vicoveanca este o dezlănţuire a bucuriei de a fi, dar şi o sete neostoită de viaţă trăită frumos, moral, responsabil şi pe deplin. Îi simp bucuria, în vreme ce scriu aceste rânduri cu rol de portret al unui trăitor onest de frumos, de sinceritate. Mă închin în faţa acestei sincerităţi, pe care o percep dincolo şi mai presut de cuvinte, întotdeauna proaspătă şi de o uluitoare generozitate.
Scrierile Sofiei Vicoveanca nu se revendică drept literatură, deşi sunt mai mult decât atât, adică spovedanii lăuntrice, care îşi vor căuta locul reverberării doar în alte lăuntruri, adică doar acolo unde se simte aceiaşi nevoie de repere fundamentele, la care să ne putem raporta. Şi, din această perspectivă, scrierile Sofiei Vicoveanca sunt păşiri prin veşnicie, sunt conturări siderale ale aceleiaşi Căi predestinate, pe care păşeşte şi va păşi întotdeauna cu neîntinată demnitate (I. D.).
CAP. II: „Superlativul Rapidului: Ciprian Deac”
Cartierul în care locuiesc, Mănăştur, e trăitor al iubirii de „U Cluj-Napoca”, aşa că adeseori, seara, până târziu în noapte, aud, de pe balcon, cântecele inimoasei galerii, majoritatea frumoase şi inspirate. De când s-au mutat copiii mei aici, cu ocazia studiilor universitare, eu am simpatizat cu ambele echipe, poate cu un plus pentru CFR, unde joacă şi suceveanul Andrei Burcă, mijlocind nu doar interesul durabil şi constant pentru Ciprian Deac, ci şi pentru dinamicul şi inimosul tânăr Claudiu Petrila sau pentru proaspătul român Mario Camora. Prin urmare, meciul de diseară, împotriva armenilor de la Pyunik Yerevan, îl aştept cu mare interes, aşa cum aştept, de fapt, toate meciurile internaţionale ale echipelor noastre româneşti, deşi sunt un fan îndătinat al Rapidului, cu o galerie de „icoane” în amintirile mele sărbătoreşti, din care fac parte Iuliu Baratky, Ionică Bogdan, Ion Ionescu, Niki Dimitriu, Necula Răducanu, Constantin Jamaischi, Dan Coe, Nicolae Lupescu, Ion Motroc, Iliuţă Greavu, Teofil Codreanu, Constantin Năsturescu, Liţă Dumitru, Nicolae Manea, Marius Şumudică, Daniel Pancu, Dan Alexa, Vasile Maftei, Cristian Săpunaru, Dănuţ Coman, Ciprian Deac, cei doi Alexandru Ioniţă, Rareş Ilie, Ştefan Pănoiu, Antonio Sefer. Pe Ciprian Deac, pe care-l ştiam din cele „şase luni de vis petrecute la Oţelul Galaţi”, unde, sub bagheta antrenorului Petru Grigoraş, avea să ajungă „una dintre marile speranţe ale fotbalului românesc”[1], „Toată viaţa o să-i mulţumesc antrenorului Petre Grigoraş”, declara emoţionat Ciprian Deac, ştiind bine că păşea pe o punte solidă spre selecţia la echipa naţională, la care l-a convocat Victor Piţurcă, în 2008, dar debutul, deci evadarea şi individualizarea din lotul lărgit avea să se producă abia în 2010, într-un meci cu Israel, în mandatul lui Răzvan Lucescu.
După Galaţi şi după suita de împliniri de atunci, Deac a revenit la CFR Cluj, iar jocul lui avântat şi plin de eficienţă a atras atenţia unor cluburi europene, cea mai bună şi concretă ofertă venind din partea echipei germane Schalke 04, rivala echipei Borussia Dortmund, plecând la Gelsenkirchen în august 2010, dar a jucat mult prea puţin pe Veltins-Arena, exigentul şi reputatul antrenor Felix Magath[2], care, datorită raportului secundului său, Bernd Hollerbach, părea să aibă entuziastă încredere în tânărul fotbalist român[3], folosindu-l în doar „două meciuri de campionat și trei în grupele UEFA Champions League”[4], evoluând pe teren „numai 92 minute în Bundesliga şi 59 în Champions League”[5].
Scurta şi oarecum nefericita experienţă la echipa din cartierul Schalke al oraşului german Gelsenkirchen, care îi avea, pe atunci, în componenţă pe celebrul Raul de la Real Madrid, care s-a şi plâns că „atacanţii nu primesc destule baloane în zona careului advers”[6], pe Huntelaar, Neuer, Howedes sau Draxler, i-a schimbat concepţia şi stilul de joc lui Ciprian Deac, în Germania el înţelegând nu doar că fotbalul modern se bazează pe o minte sănătoasă, într-un trup sănătos, ci şi pe o oţelire egală a trupului şi a minţii. „Dacă nu eşti concentrat sută la sută, la fiecare antrenament, se vede imediat. Era şi o concurenţă fantastică. Acolo nimeni nu te aşteaptă, ca în România, să aibă răbdare. Dai totul de la început sau te auto-elimini”, declara el, într-un interviu în exclusivitate pentru PlaySport.ro”, precizând că „experienţa la Schalke a fost foarte plăcută. M-am antrenat cu jucători adevăraţi, am făcut antrenamente la nivel înalt. Raul avea 33 sau 34 de ani, dar venea primul şi pleca ultimul de la antrenament. Era o legendă a Realului, pentru mine era ceva fantastic. De atunci m-am schimbat şi eu”[7].
Timpul de după avea să probeze faptul că tânărul fotbalist român Ciprian Deac avusese parte, sub privirea de gheaţă a lui Felix Magath, de o ucenicie temeinică şi cu adevărat folositoare. Spunea, mai zilele trecute, Daniel Pancu, cu trimitere la eforturile pe care trebuie să le facă un fotbalist talentat, pentru a-i cere maximum trupului său, că Deac, imediat după sosirea la Rapid, se antrena, pe teren şi în sala de forţă, la fel de intens ca Raul; iar dacă nu putea rezista ispitei unei prăjituri, Ciprian fugea, imediat, pe teren şi la sală, ca să ardă caloriile depuse. Un alt rapidist, Alex Ioniţă, care i-a fost coleg la CFR Cluj-Napoca, mărturisea, admirativ, la începutul anului 2022, că veteranul „Ciprian Deac e „Cristiano Ronaldo de România” la capitolul fizic… La 36 de ani, Ciprian Deac e la a doua tinerețe. Mijlocașul lui CFR Cluj e un adevărat pachet de mușchi, la fel ca Ronaldo… Din punctul meu de vedere, Deac face prea multă sală, eu nu aș putea să fac atât de mult ca el. Eram în cantonament, eu mă duceam la micul dejun, aveai o oră limită la care puteai să mergi, de exemplu 9.30, iar el era deja în sală. / Începeam antrenamentul, la 10.30, și el venea la antrenament și, după aia, se întorcea în sală. Eu am făcut vreo 600 de abdomene și el făcea dinaintea mea și continua să facă. L-am întrebat: tu câte faci? Și a zis că el nu le numără”, a spus Alex Ioniță la Liga Digisport”[8].
La Schalke, Ciprian Deac a învăţat cum să devină un gladiator cu mingea, dar învăţămintele a putut să le pună în practică abia după ce a fost împrumutat de Schalche la Rapid Bucureşti, club la care şi-l dorea enorm antrenorul care îl debutase şi la naţională, Răzvan Lucescu. Şi chiar dacă în vestiarul Rapidului nu întâlnea celebrităţi precum cele de la Schalke, existau şi fermecau acolo, în Giuleşti, fotbalişti savuroşi, nu doar prin joc, ci şi prin vorbă, precum Daniel Pancu, Dănuţ Coman, Mihai Roman, Ovidiu Herea, iar Ciprian Deac deveni, în scurtă vreme, „Superlativul Rapidului”, în baza faptului că, „după revenirea de la Schalke 04, Deac a reuşit să revină la forma pe care i-a făcut pe nemţi sa-l transfere în Bundesliga. Giuleşteanul a marcat, în jumătate de an, mai multe goluri decât în toate sezoanele carierei sale. Extrem de apreciat de suporterii alb-vişinii, Deac se află pe podium în topul marcatorilor rapidişti, fiind depăşit doar de Pancu şi de Herea. Fotbalistul ce poartă tricoul cu numărul 7 este cotat, de transfermarkt.de, la 1.250.000 de euro”[9].
Pentru eşecul aparent din Germania, Ciprian Deac s-a învinovăţit mereu numai pe sine, deşi responsabili-tatea revine, în mod logic, unui şir întreg de factori, care ţin de specificul naţional, dacă nu cumva şi de spirit. În două rânduri, întrebat fiind cum poate explica faptul că nu s-a integrat la Schalke, Deac a răspuns tranşant, deşi mult prea nedrept cu sine: „Cred că mi-a lipsit, în primul rând, mintea. Nu cred că am fost destul de pregătit. Nu eram foarte hotărât să fac acest pas. Fiind un copil mai de casă, m-am rupt, m-am dus în altă lume și nu am fost pregătit psihic. Îmi pare rău că am dezamăgit multă lume, dar îmi doresc, din nou, să plec afară, pentru că vreau să demonstrez că a fost o pură întâmplare. Simt o pată asupra carierei mele de fotbalist și vreau să o șterg”[10].
La Rapid, eşecul german deja se transformase în temelie: „Semnând cu Rapid, Ciprian Deac a devenit cel mai bine plătit jucător din Liga 1! Nou-venitul a marcat, împotriva Vasluiului, chiar în prima etapă a campionatu-lui, asigurându-şi simpatia suporterilor alb-vişinii… jucă-torul a semnat cu Rapid, dornic de a se revanşa în faţa celor care s-au grăbit „să-l şi îngroape”. Pentru mijlocaş a contat enorm faptul că Răzvan Lucescu a preluat echipa din Grant. Apreciat şi convocat mereu la naţională de fostul selecţioner, Deac a semnat cu Rapid, deşi îl curta şi fosta sa formaţie, CFR Cluj”[11].
Mi-l amintesc în acea perioadă, când, cu energia inepuizabilă a legendarului rapidist Teofil Codreanu, Ciprian Deac pusese stăpânire pe jumătatea, nu doar pe banda din dreapta a terenului şi, prin deposedări precise, curse în mare viteză, schimburi rapide de pase şi centrări ideale, Deac îl vestea, cu precise contururi, pe cel care avea să fie recunoscut, inclusiv de forul continental, drept „Regele centrărilor fixe”, atunci când „UEFA a realizat şi un montaj cu golurile ardelenilor, în care este inclus golul din lovitură liberă prin care Deac a adus victoria cu Rennes (1-0)”[12].
[1] Adam Popescu, Senzaţionala poveste a lui Deac, „perla” CFR-ului, EVZ, 29 iulie 2008
[2] „Ciprian Deac, noul mijlocaş al celor de la Schalke 04, a fost lăudat de antrenorul nemţilor, celebrul Felix Magath, care spune că românul este un jucător polivalent, ce va deveni foarte important pentru club. / „Ciprian e capabil sa joace atât pe benzile liniei mediene, cât şi în spatele vârfurilor, poate fi coordonator de joc foarte bun. Ne-am mişcat repede, l-am luat pentru că am ratat transferul lui Misimovici. Ne va ajuta, am încredere că ne va ajuta şi va aduce un plus în lot”, a spus Magath pentru site-ul oficial al clubului. / Ciprian Deac a fost transferat de Schalke, în urmă cu puţin timp, nemţii monitorizându-l un an de zile, până în momentul în care au făcut oferta” – Ziare.com, 2 septembrie 2010
[3] „Am urmărit, în mai multe rânduri, meciurile echipei din Cluj, pentru că eram interesaţi de un atacant, dar secundul Bernd Hollerbach, care a urmărit meciurile de la faţa locului, atunci când s-a întors, nu ne-a vorbit despre atacant, ci doar despre Ciprian Deac” , a declarat Felix Magath” – Ziare.com, 27 august 2010
[4] DIGISport, 27 iunie 2023
[5] Dejeanul.ro, 2 iulie 2011
[6] Adevărul.ro, 22 septembrie 2010
[7] DIGIsport, 22 mai 2018
[8] DIGIsport, 16 martie 2022
[9] Dejeanul.ro, 20 decembrie 2011
[10] DIGISport, 27 iunie 2013
[11] Dejeanul.ro, 20 iulie 2011
[12] DIGIsport, 20 ianuarie 2020