p

PĂLTINOASA

Sat relativ nou, pe care recensămintele austriece nu-l menţionează, Păltinoasa face parte din istoria unuia dintre satele actualei comunei, al doilea sat Bucureşti din istoria României, după Zvoriştea, atestat în 21 decembrie 1514, când Bogdan cel Orb cumpăra de la Luca Ilişescul, fiul Anei, nepotul lui Ivan Corlat, satul „Bucureşti pe apa Moldovei, mai sus de Berchişeşti”, sat numit, începând din 1783 şi 1784, Capucodrului şi „Capucodrului încoace de apa Moldovei”, pentru a se diferenţia de Capu Câmpului, numit, tot pe atunci, „Capucodrului dencolo de apă”.
În 21 decembrie 1514, când, după ce cumpărase satul Bucureşti, Bogdan-Vlad Vodă îl dăruia Mănăstirii Voroneţ.
Primii germani din Păltinoasa au venit, în 1817, din Boemia, ceilalţi făcând parte din al doilea val de migraţiune, cel din perioada 1830-1840.
Biserica Sfântului Nicolai din Păltinoasa a fost construită în 1857, fiind dotată cu un iconostas, adus de la Fundu Sadovei, în 1860. Biserica făcea parte din comuna bisericească Capu Codrului, preotul de acolo slujind şi la noua biserică din Păltinoasa, inclusiv în 1907.
Din 1890, avea să fie deschisă în Păltinoasa o şcoală cu 5 clase .
În 1890, satul Păltinoasa al comunei Capucodrului avea 1.234 locuitori, învăţător fiind Samuil Bucevschi.
„La Păltinoasa sunt frumoase căsuţe cu flori de maşcat la fereştile Nemţilor. Sasul Loy ţine han, iar lângă dânsul, doi Evrei. Slugile sunt toate Românce, de multe ori de o strălucitoare frumuseţă, de care nu-şi dau samă. E zi de sărbătoare în Israel şi, dintr-un chioşc de lemn, se răspândesc cântece de lume, cântate în cor, râsete, glume. Un flăcău tembel, care spune că a fost bolnav de piept, cere tabac lui Herr Goldner, care face, întâi, observaţia că la sărac să dai pâine şi apă şi apoi cinsteşte cu o ţigară, blăstămând rachiul şi lenea.
Păltinoasa are fierăstraie şi gară. O despart de Gura Humorului numai câteva lanuri, în care lucrează asupra ţernii negre, unul lângă altul, Neamţul cu haină de catifea jupuită şi Românul în cămaşă albă” .
Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner , în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Domnica MARIN (75 ani în 1907) din Păltinoasa.

PANCA

Satul legendarului Pancu, cel care lăzuise pădurea pe malul stâng al Siretului Mare, încă înainte de Descălecat, apoi lăzuise şi pentru feciorul lui, Luca, o altă vatră de sat, în clinul Siretului şi al pârâului Mihodra, este atestat documentar abia din 16 februarie 1428, când strănepoţii lui, Iurie, Cuzma şi Motruna (copiii lui Stan Lucaveţchi, nepoţii lui Luca), Simeon, Costea, Dieniş şi Şandru (copiii lui Şerbco Lucaveţchi, nepoţii lui Luca), obţin uric pentru „ocina lor… două sate, anume Lucaveţ şi Pancăuţi şi cu toate poienile şi cu pădurile, şi cu pâraiele şi pe Siret, în Sus, şi cu Mihodrea, al căror hotar se alătură de ele, de demult”.
Panca era un vechi sat răzeşesc, din care, de-a lungul veacurilor, se vor alege, uneori şi vinde, părţile răzeşilor care răzbeau spre averi întinse şi spre ranguri boiereşti.
În 8 martie 1641, prin care „Petre, fiul lui Isac, fratele său Toader şi surorile sale Ana, Gaftona şi Toader, copiii lui Grama de Călineşti”, cumpără, cu 150 galbeni, părţile Onacăi, fiica Vasilinei, ale Mariuţei şi ale lui Gheorghie, copiii Saftei, şi ale lui Ionică, fiul lui Constantin, toţi nepoţi ai Vasilinii, din satele Lucavăţ, Bănila, Igeşti şi Hliboca, dar „şi o sălişte ce se cheamă Pănceşti pe Sirete”.
Lui Isar de Călineşti i se alege „partea… din Pănceşti” în 29 iulie 1649.
Lui Vasile, Nicolae şi Constantin Căzăcel, feciorii lui Gligorie Căzacul, li se vor alege părţile în 12 martie 1667.
În 20 aprilie 1696, Mihalaşco, nepotul lui Coste de Lucavăţ vindea părţile sale de moşii din Lucavăţ, Berhomet şi „Pancoveţ”, pentru 12 lei turceşti, „lui Vasilco, ficiorul Căzăcescului Grigori”. Acelaşi Vasilco avea să cumpere, în 23 februarie 1698, părţile de moşie, cu tot cu vecini, ale fraţilor Ian şi Mihăilă, feciorii panului Basil Lukaveţki din Sniatin, cel înnobilat, odată cu fratele lui, Gavrilă (pan Gabriel), şi de regele Sobiecki, dar şi de Divanul Moldovei.
În 23 februarie 1698, Ian şi Mihailo, feciorii lui Vasilco Lucaveţchi din Sniatin, vindeau lui Vasilco, feciorul lui Gligorie Căzăcescul, părţile lor de moşie din Lucavăţ, Berhomete şi „Panceşti… cu vecini, cu tot, şi cu lazuri, şi cu tot vănetul, şi poete căte sănt în partea noastră”, pentru 50 lei bătuţi, iobagii vânduţi fiind Ion Măglei, Toader Pauluc, Simion Danco, Ghiorghi Danco, Ghiorghi Răus, Macsim Răus, Simion Suş şi Samson Holoşne şi Gligore Androne.
În 11 mai 1706, când Gavrilaş Frunză şi jupâneasa Gafiţa, fata lui Andronachi Vlad, lăsau copiilor lor, Ioan şi Maria, jupâneasa diaconului Nicolai Borşan, părţile de moşii moştenite după bunicul lui Frunză, Andronachi Peletiuc, „în Vilavce, în Carapciu, în Costeşti, în Comăreşti, în Budiniţă şi pe aiure de pe socrul meu, Andronachi sin Simion Vlad în Banila moldovenească şi de pe socra me, Nastasie, fata lui Vasile Căzăcescul, având noi parte de moşie în Berhomete, în Lucavăţ, în Panca şi în munte, în ţănutul Sucevii, şi în Vaselev, în ţănutul Cernăuţului”.
În 10 ianuarie 1712, fata panului Gabriel Lukaveţki, Magda Grabowski, vindea părţile ei din Panca lui Dumitraşco Calmuţchi.
În 30 august 1725, Mihai Racoviţă Vodă întăreşte lui Gligoraş Păunel moşiile pe care le avea în acest nord de ţară, inclusiv „o poiană, zisă Panca, care este la apa Siretului”.
În 18 iunie 1730, se prezintă la Divanul Domnesc Ursachi Isar şi Gligoraş Păunel, în dispută cu Gheorghie Calmuţchi şi cu jupâneasa lui Dumitraşco Calmuţchi, Agafia, pentru părţi din Lucavăţ şi din Panceşti. Dumitraşco Calmuţchi cumpărase de la Magda, fata lui Havrilo Lucaveţchi, nepoata lui Dumitraşco Lucaveţchi, dar Magda n-ar fi avut dreptul să vândă, partea aceea de moşie fiind dată de unchiul lor, Dumitraşco Lucaveţchi, lui Ursachi Isar şi lui Gligoraş Păunel. Cum Gheorghie Calmuţchi şi Agafa cereau o nouă judecată, prin care, de altfel, s-a dovedit că diata lui Coste (celălalt fecior al lui Havrilo Lucaveţchi), care îi desemna pe Isar şi pe Păunel proprietari, era rea, Agafia păstrează moşiile lui Havrilo din Lucavăţ şi din Panca.
În 20 februarie 1742, în faţa Divanului Domnesc îşi dispută părţi de moşie şi de sat Ion Vasilco, feciorul lui Vasilco Căzăcescul şi socrul lui Sandul Pelin, cu unchiul său, Velicico Chieşco, iar Divanul hotărăşte ca Ion Vasilco şi Velicico Chieşco să stăpânească părţi egale din moşia revendicată de amândoi.
În 27 aprilie 1753, alţi răzeşi ieşiţi din indiviziune, Ştefan şi Vasile Capşe, vindeau lui Alexandru Vasilco părţile lor de moşie.
Moşia lui Mihalache Chieşco a fost hotărnicită în 4 octombrie 1755, reperele ei fiind date de toponimele: hotarul Storojineţului, poiana lui Reus, poiana Holoşna, poiana Ursoaia, părăul Bilca, poiana Cosovanului, braţul uscat al Siretului, râul Siret, hotarul Pătrăuţilor, obârşia Tisoveţului, poiana lui Zaiţa.
În 18 decembrie 1756, Alexandru Vasilco avea să cumpere şi părţile de moşie ale lui Ursachi Isar.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Panca din Ocolul Berhometelor „7 – toată suma caselor”, însemnând „7 ruşi, străini ce s-au adus din Ţara Leşască, acum, la luna lui mai”.
În 1774, Panca avea 5 familii de ţărani (răzeşii şi mazilii locuiau în alte localităţi, inclusiv în Lucavăţ, iar în 1775, 14 familii de ţărani iobagi, numărul acestora sporind, până în 1784, la 140 familii.
În 14 noiembrie 1788, Constantin Cocoranul lăsa, cu limbă de moarte, părţile sale din moşia Panca, copiilor lui, Gavril, Ioan, Pentelei şi Maria (jupâneasa lui Iordachi Buţura).
În 18 aprilie 1791, fraţii Nicolai şi Vasile Vasălco dau cumnatului lor, Constantin Grecu, partea surorii lor, Aniţa, din Panca, adică 15 odgoane de pământ.
În 23 octombrie 1796, strănepotul lui Ioan Calmuţchi, Dositei – monahul mănăstirii Neamţ, dăruia a treia parte din moşia Panca, pe care o moştenea, lui Nicolai Calmuţchi.
Partea lui Ion Cocoranul avea să fie dăruită, de văduva lui, Maria, în 18 ianuarie 1802, fiicei lor, Nastasia, jupâneasa lui Condorachi Pătraşco.
Prin testamentul din 25 iunie 1820, Ilie Baloşescul din Stăneşti pe Siret lăsa soţiei sale, Măriuca, şi copiilor lor, Catrina, Ştefan şi Vasăli, moşia din Panca, zestrea Măriuţei, fata răposatului Constantin Grec.
Biserica Sfântului Dimitrie din Panca, înălţată în 1796 şi reconstruită în 1896, avea 1.335 enoriaşi, în 1843, atunci când patron bisericesc era Constantin de IANOŞ, iar paroh, Ilie ILASIEVICI. În 1876, patroni bisericeşti erau Pulcheria von CZERNIEWSKA, Nicolai de GRECUL şi Ieronim graf de la SCALLA, iar păstor, peste cele 1.621 suflete, era parohul Vasilie GRIBOVSCHI. În 1907, paroh era acelaşi Vasilie GRIBOVSCHI, născut în 1842, preot din 1869, paroh din 1873, cantor fiind, din 1900, Ilarion SAVA, născut în 1862.
Din 1863, funcţiona la Panca o şcoală cu 5 clase .
În 1890, comuna Panca avea 1.946 locuitori, primar fiind Isidor Ianoş. Învăţător era Nicolai Saviţchi, Vasile Gribovschi era paroh, iar Ilarion Sava – cantor bisericesc.
În octombrie 1914, „curtea moşiei d-lui Ianoş din Panca a fost prădată şi aprinsă” de trupele ţariste de ocupaţie.

PĂRHĂUŢI

Părhăuţi, satul bucovinean cu o minunată biserică din piatră, din păcate nevalorificată ecumenic şi turistic şi cu un cimitir pitoresc, în care odihnesc mlădiţele unor vestite neamuri bucovinene, beneficiază de o atestare târzie, deşi vechile tradiţii bucovinene spun că în Părhăuţi şi-ar fi avut reşedinţa, cu veacuri înainte de descălecat, legendarul stăpânitor de turme Dediul.
Prima atestare documentară a satului datează din 20 iunie 1644, când zvânturatul boier Ieremie Murguleţ, cel mai mare dintre fraţii Murguleţ, fii ai marelui armaş Toader Murguleţ, moşteneşte „jumătate din satul Părhăuţi, partea de jos, cu casă şi pivniţă”. Jumătatea aceea de sat ajunge, apoi, cică moştenită de la Toader Murguleţ, care ar fi lăsat-o prin testament, în 15 octombrie 1659, „lui Ionaşco Balşu şi lui Tudosie Dubău şi mătuşilor sale, Biluşcăi şi Solomiei”, în posesia lui Tudose Dubău, care-şi însuşise, la fel de necinstit, şi părţi de prin alte sate, aşa că, în 12 aprilie 1667, Măricuţa, jupâneasa lui Cărcu cel Bătrân şi fata lui Toader Murguleţ, îşi caută dreptatea la Divanul domnesc, împreună cu feciorul ei, Neculai Cărcu, şi cu fata, Nastasia căsătorită cu Ene Tica.
În 15 octombrie 1669, împărţindu-se moşiile rămase după fostul mare armaş Toader Murguleţ, jumătate de sat Părhăuţi revine lui Ionaşco Balş, lui Tudosie Dubău şi mătuşilor sale, Biluşcăi şi Solomii, cealaltă jumătate de sat revenind Măricăi Cărcoaie.
Văduvă, în 15 noiembrie 1669, şi, de aceea numită „Cărcoaia” şi nu Cărcu, „Maria Cărcoaia, fiica cea mare a lui Toader Murguleţ”, fost mare armaş, dăruieşte „a patra parte de sat Părhăuţi, cu vecini şi toate veniturile, ginerelui meu Gligoraş Gherman vornic”. În 1723, Ieremie Murguleţ cedează surorii sale, Măriuţa, jupâneasa lui Vasile Calmuţchi, partea sa din satul Părhăuţi.
În 14 mai 1737, pentru că Ionaşco Isăcescul murise fără să lase un testament, Grigori Ghica Vodă întăreşte ctitoriei sale, mănăstirea Ilişeşti, „şi a patra parte den tot satul Părhăuţi”.
În 1774, satul avea 74 familii, deci era unul dintre cele mai mari din Bucovina, dar, până în 1784, o familie se mută în alt sat. Emigranţi ardeleni nu se stabilesc la Părhăuţi, satul fiind bine populat, pentru acele vremuri, cu băştinaşi.
În 10 iunie 1809, Iuon Cărste dăruieşte nepotului său, fiul lui Ilie Cărste şătrar, care se numea tot Iuon, jumătatea de sat Părhăuţi, pe care o moştenea, pe linie maternă, de la neamul Murguleţ. Iuon, care va deveni, sub austrieci, Ioan baron Cârste, avea să lase moşia moştenire, în 24 mai 1833, nepotului Ienacachi baron Cârste.
Biserica Sfântului Gheorghe din Părhăuţi, ctitorită, în 1522, de marele logofăt Gavril TROTUŞAN, ginerele lui Luca Arbure, era patronată, în 1843, când avea 779 enoriaşi, de Enakaki von KRISTIE (Criste sau Cârste), preot administrator fiind Vasilie MIRONOVICI. În 1876, patroni bisericeşti erau Nicolai de CÂRSTE şi familia de CALMUŢCHI, paroh fiind Ioan ABAGER, care păstorea 1.175 suflete. În 1907, patroni bisericeşti erau George de CALMUŢCHI şi Dimitrie de POPOVICI, paroh fiind Antonie OTT, născut în 1868, preot din 1897, paroh din 1905, iar cantor, din 1903, George AVRAM, născut în 1849.
Din 1891, funcţiona în Părhăuţi o şcoală cu 2 clase .
O listă de subscripţie pentru construirea bisericii ortodoxe din Cacica, din decembrie 1891, încredinţată lui „Petru MATEICIUC, paroch în Părhăuţi”, conţine următoarele nume de localnici: antistele comunal Nicuţă BĂDĂLUŢĂ, Vasile alui Niţu BOCANCEA, Vasile PINELESCU, Vasile BALAN, Samoil HODOROBĂ, Gavril IGNATESCU ROŞCA, Ioan alui Petru NUŢU, Ilena IGNAESCU, Catrina PINTELESCU, Eudochia IGNATESCU, Maranda IGNATESCU, Ioana lui Iordachi NUŢU, Maria lui Georgi BĂDĂLUŢĂ, Elena lui Georgi alui Nică IGNATESCU, Verona DUBEN-MORARIU, Casandra HODOROBĂ, Domnica LEAHU, Ion IRIMESCU, Vasile HALICI IGNATESCU, Georgi ZVENCIUC şi Maria ROMEGA .
În 1895, Părhăuţii aveau 1.089 locuitori, păstoriţi de preotul Petru Mateiciuc. Primar al satului era Ilie Bocancea, bunicul viitorului doctor în medicină Dragoş Bocancea, născut în 22 septembrie 1921. Învăţător al satului era Ştefan Franciuc, în vreme ce Alexandru Teleagă era cantor bisericesc, cu şcoală de muzică religioasă, făcută la Cernăuţi.
În 9 octombrie 1896, s-a născut, la Părhăuţi, istoricul Vasile Ignătescu.
Însoţirea Raiffeisen s-a întemeiat, la Părhăuţi, în 23 martie 1902, cu 19 părtaşi. În comitetul de conducere figurau numai nume grele ale vremii, precum preşedintele Emilian cavaler de Strişca, directorul Eugen cavaler de Kalmucki, vicepreşedintele Andrei Huber, vicedirectorul Ilie Ignătescu, vistiernicul Antonie Ott; iar ca membri: preotul Petru Mateiciuc, primarul Ilie Bocancea şi învăţătorul Ştefan Franciuc.
„Biserica la care mă opresc samănă cu a Mirăuţilor. Ea n-are turn şi pentru a ţinea clopotele s-a făcut înainte… un pridvor cu bolţi deschise în care se văd sfinţi frumoşi şi în rândul de sus al căruia sună chemarea la slujbe. Biserica e pătrată, afară de rotunjirea altarului, în fund, şi pătrunsă de ferestruici ca acelea de la bisericile de sat din vremea lui Ştefan. Încă de pe atunci era aici o biserică de lemn, pe care a făcut-o de piatră, abia supt alt Ştefan, cel Tânăr, la 1522, marele boier şi bogatul stăpânitor Totruşanul, din Totruş sau Trotuş, care-şi îngropase aici mama, Maria, soţia, Ana, şi o rudă, ce a fost vameş al Moldovei, Anjinco…
Lângă poartă, pe tăpşanul de iarbă al şanţului, ţerani pletoşi, în cojoace, aşteaptă să-i spovedească preotul, şi de o parte stă o ceată de femei, care stau să li vie rândul, după al bărbaţilor” .
Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner , în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Eugenia TELEAGA (fără vârstă menţionată, în 1907) şi Ana a lui Georgi VACARI (19 ani în 1910) din Părhăuţi.

PÂRÂUL NEGRU

Satul care poartă pârâului din dreapta Nistrului, are aceeaşi poveste ca şi Onutul, ca şi Samuşenul, împreună cu care avea, în 1774, 2 popi şi 43 ţărani iobagi, deşi fusese, de-a lungul timpului, datorită poziţionării în calea urdiilor tătăreşti şi turceşti, care luau calea Poloniei, ba pustiit, ba vag populat.
Biserica Sfântului Arhanghel Mihail din Pârâul Negru, cu 622 enoriaşi, în 1843, cu Alexandru CANTACUZINO patron bisericesc, încă nu avea ocupat postul de paroh. În 1876, paroh era Vasilie NICHITOVICI, care păstorea 1.100 suflete. În 1903, s-a construit noua biserică a Sfântului Arhanghel Mihail, paroh fiind, în 1907, Emanuil TIMCOVICI, născut în 1842, preot din 1876, paroh din 1888, iar cantor, din 1902, Ştefan DEMKO, născut în 1875.
Din 1875, funcţiona la Părăul Negru o şcoală cu 2 clase .
În 1890, Pârâul Negru, numit Ciorni-Potoc, avea 2.575 locuitori, primar fiind Leon Bratkowski. Nicolai Spânul era învăţător, paroh era Emanuil Timcovici, iar cantor bisericesc – Emanuil Cautiş.

PÂRTEŞTII DE SUS şi DE JOS

Pârteştii şi Soloneţul, care au parte de o primă atestare documentară în 13 aprilie 1415 sunt, de fapt, cele două sate Pârteşti de astăzi, Pârteştii de Sus şi Pârteştii de Jos, Soloneţul contemporan, din nordul Pârteştilor de Sus, fiind o localitate târzie, înfiinţată cu colonişti polonezi, iar Soloneţul natal al criticului literar Adrian Dinu Rachieru, fiind alt sat decât Pârteştii de Jos, şi el foarte vechi. Prin uricul menţionat al lui Alexandru cel Bun, voievodul întărea mănăstirii Humor, ctitoria lui Oană vornic de Tulova, „un sat la obârşia Soloneţului, unde a fost Tatomir şi Părtea şi seliştea lui Dienliş”.
Numele lui Părtea s-a înveşnicit în cel al satelor, tot aşa cum şi numele lui Dienliş a stăruit, vreme de veacuri, în numele cătunului pârteştean Deleni.
În 15 martie 1490, printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se aflau şi „a 39-a biserică, cu popă, din jos de Vlad Negrul, unde a fost popa Matii; a 40-a biserică, cu popă, la gura Soloneţului”.
Mănăstirea Humor capătă noi urice de întărire asupra celor două sate în 25 aprilie 1475, în 2 iulie 1520, în 18 ianuarie 1536 şi în 30 noiembrie 1539, dar uricele acelea s-au pierdut, fiind distruse de cazacii lui Timuş Hmelniţchi, dar au fost refăcute, în 4 ianuarie 1663, de Eustratie Dabija Vodă, pe baza mărturiei egumenului.
Pârteştii de Sus, numiţi încă, în 1517, Soloneţ, au fost cumpăraţi de Luca Arbore de la Taţea, fata lui Petre Dărman, şi de la neamurile ei cu 1.680 zloţi tătăreşti.
În 8 iulie 1772, vornicul Simion Tăutul, nepot din al doilea văr lui Dumitraşcu Nacul, primeşte partea de sat Soloneţ, în schimbul unei sume de bani pe care o avansase, de la nepoţii lui Dumitraşcu Nacul.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Soloneţul, în Ocolul Vicovilor, deci la Pârteştii de Sus, fără alte precizări, „21 – toată suma caselor”, însemnând 1 mazil, 2 popi, 1 femeie săracă, 2 argaţi ai mazilului şi 15 scutelnici ai postelnicului Iordache MILO. La Pârteşti, nume sub care se făcea referire la Pârteştii de Jos, era „43 – toată suma caselor”, însemnând 2 mazili, 1 ruptaş, 4 argaţi ai lor, 4 femei sărace, 2 popi şi 30 birnici. Moşia mănăstirii Humor din Pârteşti beneficia salvogvardia preînălţatului Graf pentru „79 – toată suma caselor”, însemnând 43 de scutelnici ai mănăstirii Umor, 2 femei sărace şi 32 scutelnici ai mănăstirii cu salvogvardie.
În 1774, cele două sate aveau, împreună, 75 familii, numărul lor ajungând, până în 1784, la 140 de gospodării. Din Ardeal au venit la Pârteşti, până în 1778, cu familiile, Matei UNGUREAN şi fraţii Simeon, Alexie şi Nicu POP din Prislop, Florea UNGUREAN din Nimigea, Toader SILVESTRU din Ruşii Bârgăului, Ioan FAGU şi Ioan UNGUREAN din St. Ioan, Tanasă CHIŞAN, Tudor CIMPOIAŞU, George BAIUS şi Mihail LUPAN din Bistriţa, Ioan POPA din Dicea, Anton PETRUŞ din Dumbrava, Simeon IEPURE din Berghea, Vasile BUDEANU din Ocniţa, Nicuşor VĂSCAN din Guga-Someş şi Vasile ŞTEFANCA din Bruduşca.
În 15 ianuarie 1766, pentru că pârteştenii se lansaseră în comerţul cu horilcă (leac pentru holeră, cum fusese prezentată tăria galiţiană, adusă în Moldova, de negustori evrei, în vremea unei epidemii de holeră), egumenul Gherasim al Humorului s-a jeluit lui Grigore Ghica Vodă, care a dat poruncă straşnică, împuternicind numai „pe egumen să vândă mai întâi băutura mănăstirii şi nime din lăcuitorii acestor sate să nu vândă vin sau horilcă fără ştirea lui”.
Biserica Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril din Pârteştii de Sus a fost construită în 1779 şi renovată în 1860-1861. Biserica Sfântului Nicolai din Pârteştii de Jos avea să fie construită, pe locul fostei bisericuţe, între anii 1885-1887 şi sfinţită în 1888. În 1843, biserica din Pârteştii de Sus, cu 691 enoriaşi în Pârteşti şi în Cacica, îl avea paroh pe Ioan DAN, iar cea din Pârteştii de Jos, cu 1.183 enoriaşi, pe Ioan TARNOVIEŢCHI. În 1876, Pârteştii de Sus, cu 1.367 enoriaşi, îl aveau paroh pe Dimitrie DAN, iar Pârteştii de Jos, cu 2.184 enoriaşi, pe Vasilie CIUERCOVICI. În 1907, la biserica din Pârteştii de Sus paroh era Ilarion BĂDĂLUŢĂ, născut în 1856, preot din 1885, paroh din 1901, iar cantor, din 1901, Grigorie BUJENCU, născut în 1854, iar la biserica din Pârteştii de Jos paroh era Ilie de ANDRUHOVICI, născut în 1848, preot din 1874, paroh din 1883, preot cooperator fiind Ioan IENACHI, născut în 1876, preot din 1900, iar cantor, din 1900, Ioan HALI, născut în 1857.
În 1875 a fost deschisă o şcoală cu 6 clase la Pârteştii de Jos, iar în 1888, o şcoală cu 4 clase, în Pârteştii de Sus .
În 6/18 august 1888, notar comunal la Pârteştii de Sus a fost ales cantorul bisericesc Gavril Şindilariu, înaintaşul lui fiind solcanul Leon Holzdrager, de care pârteştenii nu erau deloc mulţumiţi.
În 21 august / 2 septembrie 1888 a fost ales comitetul şcolar din Pârteştii de Sus, format din administratorul parohial Ilarie Bădăluţă,, din învăţătorul Nicolai Hurjui, din antistele comunal Artemi Gorcea, din adjunctul antistelui Onufrei Ciornei, din deputatul comunal Spiridon Lupăescu, din notarul Gavril Şindilariu şi din gospodarul Simion Lupăescu .
În 1890, Pârteştii de Jos aveau 2.528 locuitori, 2 preoţi (Ilie Andruchovici şi Victor Mitrofanovici, cantor fiind Ioan Halip) şi trei învăţători (Alexandru Cozarchevici, Anastasie cavaler de Barbier şi Iulia Rotopan). Primar era Ioan a Teodor Andronic,
Pârteştii de Sus aveau, în acelaşi ani, doar 1.160 de locuitori, păstoriţi de preoţii Dimitrie Dan şi Ilarion Bădăluţă, de învăţătorul Leon Cechovschi şi de cantorul Gavril Şindilariu.
Banca populară din Pârteştii de Jos s-a înfiinţat în 16 martie 1902, sub preşedinţia preotului Alexandru Cozarchievici.
„Mai la vale, străbatem satul-model al Părteştilor-de-sus, care-şi arată în toate inscripţiile şi în firma şcolii „poporale” firea sa neaoş românească” .
O scrisoare de susţinere a preotului cooperator, scris de învăţătorul Alexandru IGNĂTESCU, în 15 februarie 1903, menţionează următoarele nume de gospodari semnatari din Pârteştii de Jos: Nicolai alui Ştefan STRATON, Vasile alui Nichifor ANDRONIC, Ioan alui Petru STRUGARIU, Iftimie alui Andrei POPOVICI, Ioan alui Gavril TODOSI, Sevastian ŢABREA, Toader alui George POPOVICI, Lazăr alui Andrei STRATON, Donisă alui Doroftei STRUGARIU, Ioan CIORNEI, Grigori MIRĂUŢĂ, Petrea STRATON, Panteleimon alui George BULIGA, Nicanor alui Iftimie POPOVICI, Ştefan alui Pavel STRATON, Leonti TOMA, Iftimie POPOVICI, Ştefan alui Pavel STRATON, Leonti TOMA, Samuil STRATON, Gherasim STRUGARIU, Ignat alui Samuil STRATON, Mihai alui Samuil STRATON, George alui Ioan POPOVICI, Dumitru alui Ioan STRUGARIU, Ilie NICUŢARIU, Ioan alui Iacob ANDRONIC, Luchian MIRĂUŢĂ, Vasile CIORNEIU, Nichifor EPURE, Leonti MOROŞAN, Ştefan CIORNEIU, Simion LĂZĂREAN, Simion alui Ioan TURCULEŢ, Toader alui Vasile STRUGARIU, Simion alui Ştefan SAVA, Gherasim alui Toader CIORNEIU, Simion EPURE, Ştefan alui Leonti COJOCARIU, Toader LAZAROVICI, Petru alui Ioachim POPOVICI, Leonti CIORNEIU, Ioan alui Nistor STRUGARIU, Pavel MOROŞAN, Miron alui Miftodi ANDRONIC, Savu LUNGU, Pavel TURCULEŢ, Simion LUNGU, Ioan alui Grigori STRUGARIU, Vasile alui Petru TURCULEŢ, Maxim SAVA, Nicanor POP, Nistor SAVA, Toma UNGUREAN, Axenti SAVA, Grigori TOMA, Doroftei STRUGARIU, Toader PŞARASCA, Lazăr TOMA, Petru TURCULEŢ, Dumitru STRATON, Ignat STRATON, Luca NICUŢARIU, Iovu SAVA, Ilie ŞOREC, Iosif STRATON, George alui Alexa MIRĂUŢĂ, Grigore POPOVICI, Alexa MIRĂUŢĂ, Toader alui Alexa MIRĂUŢĂ, Toma MIRĂUŢĂ, Donisă MIRĂUŢĂ, George ŢURCĂ, Grigori LĂZĂREAN, Grigori alui Ioan alui Vasile MIRĂUŢĂ, Petru alui Gherasim MIRĂUŢĂ, Panteleimon alui Ioan alui Gherasim MIRĂUŢĂ, Grigori alui Filip STRUGARIU, George MOROŞAN, Simion alui Toader TURCULEŢ, Lazăr alui Simion MIRĂUŢĂ, Ilarion alui Simion MIRĂUŢĂ, Toader alui Simion MIRĂUŢĂ, Anton FLOAREA, Roman TURCULEŢ, Ioan MATEŞ, Niculai UNGUREAN, Simion alui Filip STRUGARIU, Ioan STRATON, George alui Mihai MEREUŢĂ, Ioan alui Dumitru LĂZĂREAN, Ioan SACHLEAN, Toma STRUGARIU, Samuil STRUGARIU, Ioan LĂZĂREAN, Toader ŢABREA, Ioan STRUGARIU, Trifon alui Ilie STRUGARIU, Pavel TODOSI, Donisă alui Doroftei STRUGARIU, Ioan alui Toader STRUGARIU, Ieremie ANDRONIC, Petru alui Ilie TURCULEŢ, Ilie alui Niculai TURCULEŢ, Luca alui Anton ŢABREA, Ioan alui Anton ŢABREA, Gavril RUNCAN, George alui Niculai STRATON, George alui Ilie TURCULEŢ, Simion BULIGA, Toader POPOVICI, Artemie STRUGARIU, George alui Axenti STRATON, Iftimie alui Leonti STRUGARIU, George alui Nichifor ANDRONIC, Mihai alui George DAN, Vasile alui Luca NICUŢARIU, Grigori alui Toader TODOSI, Simion alui Trifon STRUGARIU, Simion alui Ioan MIRĂUŢĂ, Grigori alui Filip MOROŞAN, Filip alui Doroftei STRUGARIU, Gavril alui Luca STRUGARIU, Simion alui Gherasim BULIGA, Precop CIORNEIU, Ioan al Paraschi ANDRONIC, Grigori alui Tanasă STRUGARIU, Dumitru alui Vasile TODOSI, Samuil alui Simion STRUGARIU, Vasile BAHAN, Toader alui Anton CIORNEIU, Pavel alui George STRATON, George SAVA, George alui Samuil SAVA, Ioan alui Donisă STRUGARIU, Vasile alui Ioachim POPOVICI, George BULIGA, Ioan alui Mihai SAVA, George alui Nicanor DAN, Mihai alui Ştefan LUNGU, Toader alui Vasile ANDRONIC, Ilie alui Doroftei SAVA, Petru alui Grigori BULIGA, Maria alui Ilie STRATON, Ioan alui George BULIGA, Petru TURCEAC, Gavril alui Leonti ANDRONIC, Ioachim a lui Miftodi SAVA, Toader alui Ioan RUNCAN, Ana a lui Chirilă TURCEAC, Roman alui Miftodi BULIGA, Dometie alui Ioan RUNCAN, Ilie alui Pavel STRATON, Donisă POTEICIUC, Ioan alui Vasile TODOSI, Toader alui Filip MOROŞAN, Ioan alui Constantin NICUŢARIU, Toader alui Anton TODOSI, Ioan alui Toader CIORNEIU, Ilie PARASCA, Nicolai alui Petru MATEŞ, Simion alui George TODOSI, Dumitru alui Grigori STRUNGARIU, Constantin alui Ilie STRUNGARIU, Trifan alui Toader LĂZĂREAN, Simeon alui Luca STRUGARIU, Nichifor alui Luca STRUGARIU, George alui Trifan LĂZĂREAN, Simeon alui Constantin STRUGARIU, Grigori alui Filip STRUGARIU, Grigori alui Ioan ANDRONIC, Grigori alui Toader STRUGARIU, Alexa CRĂRULEAC, Zaharie alui Mihai TODOSI, Gavril alui Sidor STRATON, Ioan DRANCA, Simeon alui Constantin VOROBCHIEVICI, Nistor RUXANDARIU, Costan alui Vasile RUXANDAR, Iacob BRUMĂ, Toader BRUMĂ, Iacob alui Dumitru STRUGARIU, Irina alui Foca TODOSI, Ioan STRUGARIU, Dumitru STRUGARIU, Savu RUXANDARIU, George TODOSI, Tanasă RUXANDARIU, Lazăr STRATON, Gavril ŢURCĂ, Dumitru ŢURCĂ, Ioan ŢURCĂ, Petru STRUGARIU, Iacob MOROŞAN, Domnica TODOSI, Ilie alui George SAVA, Vasile alui Nicuţă SAVA, Ieremie EPURE, Vasile ZABREA, Pavel alui Gavril SAVA, Vasile VOLIN, Ioan CRĂNILEAC, Grigori alui Ioan alui Vasile MIRĂUŢĂ, George alui Luca STRUGARIU, Spiridon RUXANDARIU, Toader HABRILIUC, Matei alui Dumitru STRUGARIU, Ştefan alui Donisă STRUGARIU, George alui Donisă STRUGARIU, Ştefan NICUŢARIU, George alui Vasile STRUGARIU, Luca alui Vasile STRUGARIU, Filip alui Procop STRUGARIU, Grigori alui Ilie STRUGARIU, Dumitru alui Ilie STRUGARIU, Ion alui Mihai TODOSI, Vasile TODOSI, Trifon alui Gavril TODOSI, Tanasă STRATON, Ioan alui Ştefan MIRĂUŢĂ, Anisia lui George MIRĂUŢĂ, Dumitru alui Andrei POPOVICI, Paraschiva lui Grigore MIRĂUŢĂ, Iacob alui Nistor STRATON, George alui Vasile TODOSI, George alui Filip TODOSI, Anton ANDRONIC, Toader RUNCAN, Andrei STRATON, Dumitru alui Luca SOLCAN, Leonti TODOSI, Costan LUNGU, George alui Donisă STRUGARIU, Petru alui Filip LUNGU, Grigori alui Ioan TODOSI, Costan MATEŞ, Gavril RUXANDARIU, Iacob alui Alexa ŢABREA, Isidor alui Anton TODOSI, Costan alui George ANDRONIC, Grigori alui Panteleimon LĂZĂRESCU, Alexa alui Grigori LĂZĂREAN, Nichifor alui Toader STRUGARIU, Simeon alui George ANDRONIC, Silvestru alui Toader POPOVICI, Petru alui Vasile ŢABREA, Simeon alui Vasile ŢABREA, Ioan alui Filip CRĂCIUN, Dumitru alui Vasile ANDRONIC, George alui Toader ŢABREA, George alui Dionis alui Doroftei STRUGARIU, Vasile alui Spiridon RUNCAN, Vasile alui Ion SAVA, George alui Donisă alui Chiruţă STRUGARIU, Simion alui Filip alui Doroftei STRUGARIU, Ioan alui Gavril SOLCAN, Simeon alui Toader STRATON, Ilie alui George SAVA, Samuil alui Ion EPURE, Nicanor alui Nichifor STRUGARIU, Trifon alui George ANDRONIC, George alui Roman BULIGA, Ion alui Meftodi BULIGA, Nichita alui Ilie TURCULEŢ, Sava UNGUREAN, Mihai alui George DAN şi George alui Panteleimon DAN .
Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner , în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Maranda GHERMAN (88 ani în 1908) din Pârteştii de Sus, şi de la Elena POPOVICI (fără vârstă menţionată, în 1907) şi Paraschiva RUCSANDARI (fără vârstă menţionată, în 1907) din Pârteştii de Jos.
În cele două sate s-au născut sculptorul Ioan SÂRGHIE (8 martie 1893), cântăreţul de folclor Traian STRATON (18 octombrie 1936), doctorul şi publicistul Ioan IEŢCU (7 decembrie 1937), scriitorul Ilie DAN (11 septembrie 1938), folcloristul Nicolae COJOCARU (6 iulie 1952), pictorul Francisc JISCA (1955) şi publicistul Cezar STRATON (16 octombrie 1857).

PĂTRĂUŢI PE SIRET

Aflat pe malul drept al Sireţelului, între Igeşti şi Cupca, satul Pătrăuţi pe Siret, cu cele două componente ale sale, Pătrăuţii de Sus şi Pătrăuţii de Jos, constituie obârşia celebrei familii boiereşti a Turculeţilor, care, în 1610, stăpâneau cele două vetre de sat.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Pătrăuţi, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „58 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, 6 femei sărace şi 50 birnici.
În 1774, Pătrăuţii de Sus era locuit de 67 familii, iar în 1775, când făcea parte din Ocolul Berhometelor, avea 2 popi şi 68 ţărani iobagi, numărul familiilor ajungând la 124, în 1784.
În 1843, biserica Sfintei Parascheva din Pătrăuţii de Sus, cu 1.070 enoriaşi, se afla sub patronatul grafinei Maria von STARZYNSKA, preot administrator fiind Teodor CUŞNIR, iar biserica Adormirii Maicii Domnului din Pătrăuţii de Jos, cu 1.475 enoriaşi, aflată sub acelaşi patronat bisericesc, era slujită de preotul administrator Nicolai KIRSTIUK. În 1876, cele două biserici se aflau sub patronat împărătesc (cea din Pătrăuţii de Jos fusese reconstruită în 1802, urmând a fi restaurată în 1883, iar cea din Pătrăuţii de Sus, reparată în 1843, va fi reconstruită în 1906); biserica din Pătrăuţii de Sus, cu 1.367 enoriaşi, îl avea paroh pe Dimitrie DAN, iar cea din Pătrăuţii de Jos, cu 2.184 enoriaşi, îl avea paroh pe Vasilie CIUPERCOVICI. În 1907, la Pătrăuţii de Sus paroh era Maximilian MITRIC, născut în 1865, preot din 1893, paroh din 1904, cantor fiind, din 1899, Istratie GHERMAN, născut în 1873, iar la Pătrăuţii de Jos paroh era Grigorie GRIGOROVICI, născut în 1846, preot din 1876, paroh din 1880, cantor fiind, din 1900, Vasile PALIEVICI, născut în 1854.
Din 1861, funcţiona la Pătrăuţii de Sus o şcoală cu 2 clase, iar din 1888, o şcoală cu 4 clase, la Pătrăuţii de Jos, unde se va deschide, în 1900, şi o şcoală cu o clasă .
În 1890, Pătrăuţii de Sus, sat al comunei Pătrăuţi pe Siret, avea 1.012 locuitori. Învăţător era Ilie Piţul, Ioan Zavadovschi era paroh, iar Istratie Gherman – cantor bisericesc.
Pătrăuţii de Jos, care adăpostea palatul comunal, avea 2.112 locuitor, primar fiind Vasile Pojoga. Ştefan Gribovschi era învăţător, paroh era Ioan Grigorovici, iar cantor bisericesc – Vasile Palievici.
Banca populară raiffeisiană din Pătrăuţi pe Sirete a fost înfiinţată în primăvara anului 1903, sub preşedinţia lui Ioan Zavadovschi, director fiind Ioan Grigorovici, iar vistiernic – Dimitrie Olinic.
Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner , în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la pătrăuţeanca Aniţa BOGDANIUC (fără vârstă menţionată, în 1910).
În 1 aprilie 1941, printre victimele masacrului de la Fântâna Albă, secerate de automatele grănicerilor sovietici, s-au numărat şi Constantin Cuciureanu, Arcadie Ursulean şi Gheorghe Moţoc, din Pătrăuţii de Sus, şi Zaharia Boiciu, Ana Feodoran a lui Simion, Gheorghe Feodoran a lui Gheorghe, Teodor Feodoran a lui Gheorghe, Maftei Gavriliuc, Ion Pătrăuceanu a lui Ilie, Ştefan Pavel a lui Petru şi Rafila Pojoga, din Pătrăuţii de Jos.
Alte victime ale bolşevismului au fost Ion D. Nica, Vasile I. Nica i Gherasim I. Nicolaevici, deportaţi în 13 iunie 1941, morţi în lagărele sovietice.
La Pătrăuţii de Sus s-au născut istoricul şi publicistul bucovinean Simeon RELI (1882-1945) şi rectorul Academiei Teologice din Cluj Ioan VASCĂ (1892-1964), iar la Pătrăuţii de Jos, publicistul, filologul şi politicianul Ion POPESCU (n. 1964).

PĂTRĂUŢI PE SUCEAVA

Sat vechi românesc, atestat documentar în 10 aprilie 1430, când Alexandru cel Bun întărea lui Vlad Aldiş (Aduş) „satul anume Pătrăuţi pe Suceavă, ocolul de sus, acolo unde este casa lui”, Pătrăuţi pe Suceavă este reamintit, în 12 decembrie 1627, când Miron Barnovschi Vodă întărea jumătate de sat lui Lupul Cup şi jupânesei lui, fata Enculesii.
Cealaltă jumătate de sat aparţinea mănăstirii Pătrăuţi, iar în 27 iunie 1747, „călugăriţa Natalia de la Pătrăuţi, cu întreg soborul” se jeluia lui Grigore Ghica Vodă, „zicând precum că moşia lor, Pătrăuţi, care se hotărăşte cu (moşia) Dragomirna şi cu o moşie a mănăstirii Sf. Ilie, şi, mai sus, cu Costina, se împresoară”, iar Vodă trimite hotarnici.
În 15 iunie 1765, stareţa Sofia se jeluia la Divan, împotriva lui Radu căpitan, care ar fi împresurat moşia mănăstirii dinspre Dărmăneşti.
În 12 mai 1711, episcopul Calistru al Rădăuţilor „a acoperit, împreună cu banul Dimitrie Macri”, staroste de Cernăuţi, pustia mănăstire din Pătrăuţi, care de mult timp sta descoperită, a înpopulat-o din nou cu călugăriţe şi i-a înapoiat satele ei, Pătrăuţi şi Mihoveni” .
În 16 iunie 1772, călugăriţele se jeluiau împotriva ispravnicilor, care le-ar fi interzis să-şi ia scultelnici din satele mănăstireşti, „zicându-să să şi-i ia din oameni străini, bejenari”, iar Divanul Domnesc, evlavios şi nespus de cucernic, întărea mănăstirii 30 de scutelnici din Pătrăuţi, 10 pentru mănăstire, 5 pentru Iustina, fata Păşcăniţii, 5 pentru Elisaveta, fata Miclescului, 3 pentru Sofronie Cherchejoai, 3 pentru două fete ale lui Durac şi 2 pentru popa Afanasie din Pătrăuţi.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Pătrăuţi, în Ocolul Mijlocului, fără alte precizări, „56 – toată suma caselor”, însemnând 16 scutelnici ai văduvelor Negeloae, Micliasca şi Cercăzoae, 6 popi, 3 femei sărace, 1 ţigan şi 30 birnici.
În 1774, satul Pătrăuţi avea 51 familii de iobagi, iar în 1775, când făcea parte din Ocolul Mijlociu, 5 popi şi 48 ţărani iobagi. Robii mănăstireşti, ţiganii, desigur că încă nu se luau la numărătoare, deşi vor spori numărul populaţiei de mai târziu.
În 22 decembrie 1781, vechilul mănăstirii de maici din Pătrăuţi, Grigorie preot, declara Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina că mănăstirea a fost zidită de Ştefan cel Mare, apoi a fost părăsită, de creşteau copaci pe ziduri, până ce, în urmă cu vreo 80 de ani, episcopul Calistru al Rădăuţilor a refăcut-o.
În 1784, satul Pătrăuţi avea 97 familii de ţărani.
Biserica din Pătrăuţi, ctitorită de Ştefan cel Mare, în 1487, ruinată în veacurile care au urmat, dar reparată, între anii 1709-1724, de episcopul Calistru al Rădăuţilor, şi transformată în biserică a unei mănăstiri de maici, avea, în 1843, 1.468 enoriaşi, păstoriţi de parohul Georgie MEDVIG şi de preotul cooperator Vasilie TURTURIAN. În 1876, biserica avea 1.175 enoriaşi, păstoriţi de parohul Ioan ABADGER. În 1907, paroh era cărturarul bucovinean Constantin MORARIU, născut în 1854, preot din 1878, paroh din 1897, iar cantor, din 1905, George ŞINDELARIU, născut în 1878.
Din 1861, funcţiona în Pătrăuţi o şcoală cu 5 clase .
În 15 noiembrie 1886, doi pătrăuţeni care lucrau la rafinăria de petrol din Gara Iţcani, Mandachi Pascariu şi Petrea Ichimciuc au fost victimele unui accident de muncă, fiind otrăviţi de gazele unui vagon cisternă, pe care îl curăţau .
În 1890, comuna Pătrăuţi, cu biserica voievodală readusă la rostul ei şi slujită de preoţii Teodor Danilevici şi Teodor Petruc, ajutaţi de cantorul bisericesc Georgie Velehorschi, avea 1.667 locuitori. Comuna avea doi învăţători, pe Giorgie Nicoară şi pe Ilarie Vitenco, iar obştea aceea apreciabilă era condusă de primarul Teodor Turturean.
În 24 februarie 1901, inconfundabilul cărturar bucovinean Constantin Morariu, paroh la Pătrăuţi, a înfiinţat banca raiffeisiană din comună, cu 87 membri, sub preşedinţia lui George Nicoară, cu Ioan de Barbir vicepreşedinte, cu George Bucevschi membru al direcţiunii, viitorul primar Ion Corniciuc, cu care cărturarul bucovinean avea să se afle într-o permanentă dispută, fiind vistiernic.
Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner , în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la pătrăuţencele Paraschiva TURTUREAN (învăţătoare, 27 ani în 1908) şi Catinca a lui Sava URÎTU (70 ani în 1908).
La Pătrăuţi pe Suceavă s-au născut publicistul George TURTUREANU (23 mai 1906) şi poetul iconar George IONAŞCU (12 februarie 1909).

PIEDECĂUŢI

Sat de pe malul stâng al Prutului, între Nepolocăuţi şi Revacăuţi, menţionat în 10 iunie 1667, când i se face hotarnica.
În 12 decembrie 1746, Ştefan Strâşca armaş şi jupâneasa Ilinca dăruiau „a patra parte de Pedecăuţi, ce ne este nouă cumpărătură dreaptă (din 15 iulie 1742) de la (Aniţa) giupăneasa lui (Gavril) Dobrenschi, nepoatei mele, Gafiţei, fiica lui Mihalache, ruda mea”.
În 15 iunie 1747, când s-au împărţit moşiile răposatului Gavril Miclescul, a patra parte din Pedecăuţi a revenit fiicei sale, Anesta (Anisia, în alte documente).
În 2 decembrie 1759, o nouă ceartă pentru moşii s-a iscat la Călineşti şi la Pedecăuţi, între Ioniţă Strâşca mare căpitan şi, de cealaltă parte, Iordache Vlad şi Ilie Strâşca. Ioniţă Strâşca avea o carte de judecată, datată în 3 august 1750, din care rezulta că Ştefan Strâşca, tatăl lui Ioniţă, ar fi dat ginerelui său doar un sfert din Călineşti.
În 1774, satul avea doar 12 familii ţărăneşti, numărul familiilor ajungând, până în 1784, la doar 18 familii.
Conform unui izvod de moşii din 20 ianuarie 1775, Ilie Străşca, stăpânea, ca moştenire după părinţii lui, Mihalachi şi Maria Străşca, a opta parte din Piedecăuţi. Conform declaraţiei din faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, dată de stăpânii Pedecăuţilor, în 2 mai 1782, Iuoniţă Strâşca stăpânea o jumătate de sat, pe care o moştenise, Vasile Vlad stăpânea un sfert de sat singur (moştenită de mama sa de la Ştefan armaş) şi o optime împreună cu rudele sale. Dumitraş Tăutul stăpânea o şaisprezecime din satul Pedecăuţi (partea mamei sale, Sandală, fata lui Gheorghiţă Curt), în vreme ce o altă şaisprezecime din sat fusese trasă la Nepolocăuţi.
În 12 aprilie 1794, Aniţa Jieniţa dăruia a şaisprezecea parte din satul Pedecăuţi copiilor ei, Ilinca, Dumitraş, Grigorie şi Paraschiva, în vreme ce monahul Dumitraşco dăruia, în 10 iunie 1795, o optime din Pedecăuţi nepotului său, Ion Strâşca.
Gheorghe Tăutul, fiul lui Coste, vindea partea sa din Pedecăuţi, în 12 martie 1795, lui Ursachi Păunel, pentru 252 florini împărăteşti.
În 20 ianuarie 1796, şi Dumitraş Tăutul vindea partea lui de sat, pentru 100 florini împărăteşti, lui Gheorghe Chirilovici.
În 4 februarie 1796, Vasile Borşan şi jupâneasa lui, Paraschiva, fata lui Sandul Pătraşco din Piedecăuţi, vindeau lui Condurachi Pătraşco din Piedecăuţi, moştenire de la mama Paraschivei, Aniţa, fata lui Mihalache Străjca, pentru 31 lei 30 creiţari.
Biserica Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan din Piedecăuţi, reconstruită, în 1888, pe locul vechii bisericuţe a Sfântului Ioan cel Nou, avea, în 1843, 691 enoriaşi, patron bisericesc fiind Alexandru VLAD, dar postul de paroh nefiind ocupat. În 1876, patron bisericesc era Ştefan von MIKULI, cei 834 enoriaşi fiind păstoriţi de parohul Nicolai CĂRĂUŞ. În 1907, paroh era Vasile RUDEICIUC, născut în 1864, preot din 1893, paroh din 1900, cantor fiind, din 1900, Vasile SCRABA, născut în 1867.
Din 1887, avea să funcţioneze, la Piedecăuţi, o şcoală cu 2 clase .
În primăvara anului 1886, străjerul de noapte din Piedecăuţi, Vartolomei Pişec, a descoperit, în vecinătatea casei mortuare, cadavrul unei fetiţe de o frumuseţe nespusă. Chemaţi de urgenţă, medicii din Coţman şi din Sniatin au constatat că fetiţa murise, fata unei mazurce din Galiţia, care pleca la muncă în Basarabia, de foame.
În 1888, la Piedecăuţi se finaliza construcţia bisericii noi, iar Împăratul Francisc Iosif oferea comunităţii locale suma de 200 florini, „menită a fi întrebuinţată pentru cumpărarea acaretelor trebuincioase pentru biserica nou clădită din loc” .
În 1890, comuna Piedecăuţ avea 1.100 locuitori, în cea mai mare parte ucraineni, primar fiind Ioan Albota. Învăţător era Dimitrie Tarnowiecki, George Mandrig era paroh, iar cantor bisericesc – George Tyminski.
O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în septembrie 1891, de „George MANDRIG, paroch în Piedecăuţi”, menţionează, printre familiile comunei, pe: Teodor GROMSCHI, răzeşul Ioan SOROCEAN, Ilie PRENCOVSCHI, Ileana PRENCOVSCHI, Ana ALBOTA, Eugenie ZOPA, Ileana VLAD, Vasilie MOSCALEC, Ilie BODNARIU, Teodor BODNARIU, Ştefan CHANCO, Teodor BODNARIU alui Ştefan, răzeşul Ioan ALBOTA, Mihail BODNARIU, Vasile alui Ştefan BODNARIU, Ilie alui Ştefan BODNARIU, Vasile ADAMCO, Necolai PRENCOVSCHI, Ioan MARDARI, Iuliana ALBOTA, Maria ZELINSCHI, Ioan BODNARIU, Achilina TEMINSCHI, Teodora PAORCIUC, Ileana STEFCA, Zenovia SEMACA, Zoiţa PRENCOVSCHI, Maria BODNARIU, Ilie PETRAŞCO, Maria LETVIN, Ileana ALBOTA, Necolai TARNOVIEŢCHI, Dimitrie ZAIŞLIUC, Ecaterina STRIŞCA şi Paraschiva BODNARIU .

PILIPĂUŢI

În 4 martie 1652, se împart moşiile răposatului Gavrilaş Mateiaş între copii lui, Ieremie, Ileana comisoaia şi Alexandra vorniceasa. „Partea jupânesei Alexandra visterniceasa a fost… satul Pilipăuţi”.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Pilipăuţi „78 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Mihail şi Grigoraş, 3 jidovi, Mokol, Maer şi alt Maer, 14 văduve, Paraschiva, Sandală, Vârvara, Ioana, Sandală, Acsinia, Sofia, Maria, Vasilca, Paraschiva ANDRONIASĂ, Magdalina, Ilina, Nastasia CREŢOE şi Aniţa, 8 case pustii şi 51 birnici, adică: Ioniţă vornic, Ion CUCIURIAN, Vasile MĂRIAN, Ursul sin ego, Grigoraş HĂTMECIC, Stoian ciobotar, Costandin CRĂCAN, Iftemii MELIŢĂ, Tudosie FLEŞCU, Simion BODRUN, Toader BELICE, Vasile BELICE, Vasile POMÂRLAN, Ursul ZULE, Ursul BELECE, Ion BELECE, Grigoraş BELECE, Luchian morar, Ursul dorohoian, Sandul sin dorohoian, Toader LUNGUL, Ştefan cumnat ego, Andrinachi BUŞCĂ, Georgii SĂLIAN, Ion BORODACIA, Georgii CRASNAGIN, Andrii sin VORGER, Ştefan BOIOMAN, Ion MIHAIUK, Sandul MIHALCE, Alecsandru sin ION, Ştefan sin ANDRINACHI, Costandin OBOROCIAN, Gavril BARCIUL, Apostul sin ANDRONIC, Toader IOVA, Grigorii rotar, Ion TREMURICI, Ion VESCUL, Grigoraş PELIHACIA, Simion rus, Vasile NECULCIA, Ion sin PELIHACIA, Georgii sin PELIHACIA, Ion PELIHACIA, Arsenii sin ego, Vasile VRABII, Costaşcu sin PELIHACIA, Ion BRÂNZE, Mihalachi şi Vasile RUSCAN.

PLAVALARI

În 25 iunie 1679, satul Plavalari aparţinea căpitanului de curteni din ţinutul Sucevei, Luca, iar întăritura din partea Divanului domnesc, o scrisoare semnată de Miron Costin vel (mare) logofăt, de Neculai Rădco vel logofăt şi Gavril Costachi vel vornic, precizează dreptul lui Luca „de a ţine şi a opri a sa driaptă ocină şi moşii den sat den Pleavălari“. Mai târziu, a şasea parte din sat va fi confirmată lui Gheorghe Ursachi, care o cumpărase, cu 100 lei turceşti, de la Vasile Merescul, nepotul Băzăceanului.
În vremea aceea, satul Pleavălari era un cătun al satului Ruşii Mănăstioarei, numit, în mod uzual, Rus-Plavalar. A şasea parte a satului Plavalari avea să treacă, mai târziu, în proprietatea marelui vistiernic Gheorghe Ursachi, care a cumpărat-o de la Vasile Merescul şi de la fraţii săi, nepoţii Băzăceanului, cu 100 lei turceşti.
În 10 martie 1783, boierul Vasile Balş, cel care a făcut durul, dar cinstitul raport despre Bucovina, a declarat în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina că mama sa, Ilinca, posedă jumătate din satul Plavalar, pe care o primise Lupu Balş de la Miron Barnovschi, iar cealaltă jumătate de sat îi aparţine stolnicului Vasile Balş, ca moştenire de la Gheorghe Ursachi vistiernic.
În 26 februarie 1812, Iordachi Balş, fiul lui Mihalachi, cumpără satul Plavalari de la unchiul său, Vasile baron Balş, dar urmaşii acestuia vând satul, Plavalari devenind proprietatea Zamfirei Sluzanska şi al Soltanei Zgora, care, în 14 februarie 1857, îşi înscriu drepturile de proprietate.
Biserica veche a Sfântului Dimitrie din Plavalar a fost construită în 1876 şi dotată, în 1881, cu un iconostas, adus de la biserica Sfântului Dimitrie din Suceava.
În 1886, s-a deschis o şcoală cu 2 clase în Plavalar .
„Biserică nouă de sânţit în Rus-plavalari, decanatul Sucevei.
Parochul din Rus-plavalari, decanatul Sucevei, Cucernicia Sa, părintele paroch Leon Popovici (tatăl viitorului profesor sucevean şi publicist Eusebie Popovici), a reuşit cu bravii săi parochieni a construi şi înzestra din contribuţii benevole o biserică nouă în comuna Plavalari.
Înalt P.S.S. Părintele Metropolit a promis prea graţios că va merge Însuşi Î.P.P.S. s-o sânţească în ziua de 18 Septembrie 1881, stil nou. Fie-ni iertat a-i striga D-lui paroch Popovici: Bravo, părinte! Astfel de fapte îl decorează şi-l excelează pe un preut! Iar parochienilor Sânţiei Sale, bravilor Plăvălăreni, li zicem din inimă sinceră şi curată: Dumnezeu să vă primească jertfele ce le-aţi depus pe sântul altar al credinţei părinţilor noştri“ (Aurora Română, nr. 2/1881, pg. 30).
„În vara anului 1916, armata română, răzbind prin trecătorile Carpaţilor, înaintă fulgerător spre inima Ardealului, visul de atâtea veacuri al energiei româneşti.
În luptele din jurul Braşovului, ostaşii români au întâlnit un regiment bucovinean, în cari doi soldaţi au refuzat să tragă împotriva fraţilor lor de sânge. Condamnaţi la moarte, ei au fost constrânşi să-şi sape singuri mormintele, la o margine a cimitirului din Satulung, au fost executaţi, fiecare pe marginea mormântului său, şi acoperiţi cu ţărna primitoare a pământului ardelenesc.
Preotul din Satulung, în care s-a întâmplat groaznica executare, părintele Zenovie Popovici, aducându-şi aminte de eroica moarte a celor doi Români bucovineni, a hotărât să desgroape, după zece ani, chinuitele lor oase şi să le dea, împreună cu osemintele altor opt ostaşi români, la loc de cinste, în faţa bisericii din mijlocul cimitirului în care martirii bucovineni au fost executaţi.
Acest pios act de recunoştinţă faţă de amintirea lui Zamfir Nicoară din Rus-Plavalar şi a lui Dumitru Cătană, a cărui comună de obârşie nu se ştie încă, s-a petrecut în ziua de 7 octombrie 1928, cu onoruri militare pe care le-au dat Vânătorii de munte din Bucovina, sub comanda colonelului Savu…
Pe Troiţa ridicată la căpătâiul martirilor bucovineni, înfrăţiţi în pământul Săcelelor cu opt viteji răpuşi şi ei de moarte, în avântul lor ostăşesc, s-au săpat următoarele cuvinte:
În amintirea vitejilor ostaşi căzuţi pe aceste locuri pentru întregirea neamului românesc şi pentru preamărirea jertfei eroilor martiri, învăţătorii români bucovineni Dumitru şi Ioan (în timpul săpării inscripţiei, încă nu li se cunoşteau numele), foşti în armata austro-ungară, executaţi, în Octombrie 1916, şi aruncaţi în gropile săpate de ei, neprimind să lupte împotriva fraţilor români“.
Textul acesta a fost scris de Dimitrie Marmeliuc, el însuşi rănit la Oituz, dar ca luptător al Armatei Române, şi a fost publicat în Calendarul „Glasul Bucovinei“ pe anul 1928.
Zamfir Nicoară fusese coleg de clasă, la gimnaziu greco-ortodox din Suceava, cu un alt viitor erou bucovinean, Silvestru Micuţariu, şi el luptător, ca şi Ion Grămadă, ca şi Alexandru Bocăneţu, ca şi vărul său, Ambrozie Micuţariu, în Armata Română.

PLOSCA

Atestat documentar în anul 1707, satul din vecinătatea Putilei, Plosca, avea, în 1774, 117 familii huţăneşti, iar în 1784, 115 familii.
În 1877, a fost construită biserica Sfinţilor Petru şi Pavel din Plosca, biserică de lemn, ctitorită de George CUREŞ, dotată cu un iconostas nou şi renovară în 1885. O biserică de lemn şi mai veche, cu acelaşi hram, exista, în 1843, la Plosca, patron bisericesc fiind Mihail de ROMAŞCAN, iar preot administrator, Grigorie LIPEŢCHI, care păstorea peste 655 suflete. În 1876, când avea 866 enoriaşi, biserica din Plosca se afla sub patronatul lui Gudenus GORDIAN, paroh fiind Vasilie TOUSTIUC. În 1907, patron bisericesc era graful Ladislaus BAWOROWSKI, paroh fiind Anton TOFAN, născut în 1869, preot din 1898, paroh din 1902, iar cantor, din 1901, Leontie REUŢCHI, născut în 1853.
Din 1885, avea să funcţioneze în Plosca o şcoală cu o clasă .
În 1890, comuna Plosca, formată din cătunele Plosca, Ropocel, Seletin şi Vipcina, avea 931 locuitori. Primar era Alexie Poleac, iar Vasile Kozariszczuk era paroh.

POHORLĂUŢI

Satul Pohorlăuţi a fost documentar în 27 octombrie 1452, când Manea, fiul Globnicului, şi feciorii săi, Luca, Iurie şi Lazăr, vindeau seliştea Pogorilouţi logofătului Mihail, pentru 120 zloţi turceşti. În 2 iulie 1455, când Mihail logofăt era trimis de Petru Aron Vodă să negocieze tributul cu turcii, satul i-a fost reconfirmat.
În 4 martie 1652, se împart moşiile răposatului Gavrilaş Mateiaş între copii lui, Ieremie, Ileana comisoia şi Alexandra vorniceasa. „Partea jupânesei Alexandra visterniceasa a fost… satul Pohorlăuţi cu heleşteu”.
În 1670. când vistierul Neculce, tatăl cronicarului, s-a căsătorit cu Catrina, fiica boierului Iordache Cantacuzino, Catrina a primit ca zestre de nuntă 21 moşii, printre care Boian, Cernăuca, Valeva, Chisălău, Pohorlăuţi, Prelipcea, Bocicăuţi, Grozinţi, Vasileuţi şi a patra parte din satul Lehăcenii Teutului).
În 1702, Ion Neculce împarte moştenirea de la mama sa cu surorile sale, moşia Pohorlăuţi trecând în proprietatea Catrinei, jupâneasa lui Iordachi Cantacuzino, care, în 4 martie 1704, împreună cu feciorii ei, Iuon aga Cantacuzino şi Ştefan Luca vistiernic, vinde Pohorlăuţii lui Constantin Turculeţ, pentru 1.350 lei bătuţi.
În 11 decembrie 1718, Antimia, văduva lui Constantin Turcul, cumpăra de la Catarina Cantacuzino „satul întreg Pohorlăuţi”.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Slobozia Pohorlăuţi, moşie a postelnicului Vasilachi TURCULEŢ, „41 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Mihail, 2 dascăli, Procopie şi Hrihor palamar, 1 scutelnic al lui Vasilachi zet lui TURCULEŢ, Dănilă VODANCA, 1 jidov, Leiba, 10 case pustii şi 26 birnici, adică: Mihălachi PRODAN vornic, Fedor HALIUC, Matei BĂCLAŞCIUC, Alecsa zet CUŞCIAC, Ostafii DRONIC, Hrihor BABINSCHI, Vasile DUMANSCHI, Alecsa CUŞCIAC vătăman, Mihailo VECHIRCIAC, Iacov CORIN văcar, Timko PEREPECICA, Vasili OKRAINEŢ, Gavril BURIC, Mihailo MUŞCHIUCA, Vasili MUHALEŢSKI, Ostafi MUHALEŢSKI, Luchian CUNISĂUSKI, Ivan ZAZULINSKI, Macsin de la BALAMUTIUCA, Vasili ungurian, Neculai BANDURIAC, Macsin ŞTEFIUC văcar, Iacob pânzariul, Fedor BIRICĂUSCHII, Timofei SCRILIA şi Macsin SCRIŢKO morar.
În 1774, satul Pohorlăuţi avea 44 familii ţărăneşti, iar în 1784, 155 familii.
Biserica Sfântului Nicolai din Pohorlăuţi, reconstruită între anii 1870-1881 şi renovată în 1896, era patronată, în 1843, de Anton şi Nicolaus de LUKASIEWICZ, păstor al celor 676 suflete fiind parohul Matei DRACINSCHI. În 1876, patronatul bisericesc era asigurat de Katharina von MIKOLAJEWICZ, parohul celor 950 enoriaşi fiind Dionisie GRIGOROVICI. În 1907, patron bisericesc era baronina Elena SIMONOVICI, paroh fiind Mardarie AREICIUC, născut în 1871, preot din 1898, paroh din 1903, iar cantor, din 1902, Ştefan ISOPENKO, născut în 1874.
Din 1882, funcţiona în sat o şcoală cu 4 clase .
În 1890, comuna Pohorlăuţi avea 2.118 locuitori, primar fiind George Hudiuc. Învăţători erau Dionisie Patapievici şi Epaminonda Orza, Ignatie Carage era paroh, iar Vasile Grecul – cantor bisericesc.
O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în iunie 1891, de „Ignatie CARAGEA, paroch în Pohorlăuţ” şi preoteasa Victoria Caragea, menţionează, printre familiile comunei, pe: Ştefan RUDAN, învăţătorul Vasile CUŞNIRIUC, marii proprietari JACUBOVICI şi AVACOVICI, Ştefan VATAMANIUC, Vasile PITEC, Gheorghi DUDLEI, Vasile LESINC, Gheorghi MALIŞCIUC, Maria SMERECIUSCA, Grigori HNATIUC, cantorul Vasile GRECUL, revizorii superiori de finanţe SMERCINSCHI şi IAVORSCHI .

POIANA MICULI – BUCHENHEIN

Satul german Poiana Miculi sau a Micului, din vecinătatea Mănăstirii Humorului, a fost înfiinţat în 1838, cu emigranţi germani din Boemia, o singură familie, David Fiber, venind din Bavaria.
Primul colonist german din Poiana Micului a fost Jokl Kisslinger, urmat, curând, de alte 41 de familii, cele ale lui Sebastian Baumgartner, Anton Beer, Johann Beutel, Georg Binder, Josef Buganiuc (slovac), Mathias Eigner, David Fiber, Josef Flachs, Adalbert Fuchs, Johann Fuchs, Mathias Fuchs, Johann Hable, Wenzel Hackl, Andreas Hartinger, Josef Heiden, Georg Hellinger, Adam Herzer, Georg Hofmann, Stefan Honers, Wenzel Kisslinger, Andreas Klostermann, Jakob Kufner, Anton Landauer, Andreas Lang, Josef Lang, Georg Neuburger, Wenzel Rach, Ignaz Rankl, Karl Reitmajer, Martin Reitmajer, Wenzel Reitmajer, Franz Schelbauer, Leopold Schuster, Stefan Schuster, Günther Stor, Anton Tischler, Andreas Winzinger, Andreas Weber şi Josef Weber.
În 1850, coloniştii germani din Poiana Miculi au ridicat o biserică de lemn, slujită de preotul Josef Szabo, biserica de piatră, una dintre cele mai frumoase din Bucovina, fiind sfinţită în 1896.
În 1890, primar al comunităţii germane din Poiana Micului era Michael Cucharec.

POIANA STAMPII

Sat relativ nou al obştii câmpulungene, de după 1848, format şi cu emigraţii transilvănene târzii.
Biserica Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril din Poiana Stampii a fost construită între anii 1882-1884, printre ctitori aflându-se, cu contribuţii, alături de Fondul Religionar, Pantelimon VLEJUL, prinţul Rudolf şi prinţesa Stephanie, George MITROFAN, Ioan CHIPERIU, Atanasie VASILUŢA, Dimitrie SPÂNUL, Euthimie PRALEA şi Filemon FERARIU. Sfinţirea bisericii s-a făcut în 1885. În 1907, paroh era Nicolai SIRETEAN, născut în 1863, preot din 1892, paroh din 1903, iar cantor, din 1901, Procopie IVAN, născut în 1864.
Din 1875, funcţiona în sat o şcoală cu două clase .
În 1886, Dumitru Vasiluţ din Poiana Stampei fusese condamnat, de Tribunalul din Suceava, la 10 luni închisoare pentru furt, dar bietul om şi-a pierdut minţile, aşa că a fost transferat la penitenciarul din Lemberg, unde „se află şi o despărţitură pentru criminali alienaţi” .
În 1890, comuna Poiana Stampii avea 1.073 locuitori, primar fiind Tanasie Vasiluţ. Învăţător era Constantin Schipor, Vasile Prelipcean era paroh, iar Procopie Ivan – cantor bisericesc.
O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în iunie 1891, de „Vasile PRELIPCEANU, preot exposit din Poiana Stampii”, menţionează, printre familiile comunei, pe: antistele Atanasie VASILUŢU, Ion CHIPERIU, Sava PRALEA, Alexandru VASILUŢU, Irina MOLDOVAN, Leonti ROGOJANU, Iftemi PRALEA, Teodor VASILUŢU, Precopie VASILUŢU, Anastasia IVAN, Gavril PRALEA şi Irimie PRALEA .
O altă listă de subscripţie, de data asta pentru „rădicarea unui monument de peatră şi tipărirea scrierilor profesorului Ştefan Ştefureac”, din martie 1896, întocmită de „Vasile PRELIPCEAN, administrator parochial în Poiana Stampi”, cuprinde următoarele nume de localnici: Ioan PROCOPIE, Filimon FIERARU, George PRALEA, Ioan MARCU, Tecla VASILUŢ, Melania PRELIPCEAN şi Mihai VASILUŢ .

POIENI-SOLCA

Cătun al satului Botoşana (partea de apus a satului, în 1785), Poieni-Solca a fost cumpărat, odată cu Botoşana, de Ştefan Tomşa, cu „700 galbeni de aur, de la fete de boer, anume Nastasie, fata Micăi, nepoată Răcătoaei, şi de la alte rude a ei”, în 25 octombrie 1615, şi „dat sfintei mănăstiri Solca”, după cum precizează condica lui Vartolomei Mazeran.
Biserica Naşterii Maicii Domnului din „Poienile” a fost construită în 1816, sfinţită în 1817 şi restaurată în 1872. În 1843, postul de paroh era vacant, numărul enoriaşilor fiind 691. În 1876, când biserica avea 1.220 enoriaşi, paroh era Michael NEDELCO. În 1907, paroh era Samuil SAUCIUC, născut în 1862, preot din 1890, paroh din 1897, cantor fiind, din 1897, Andrei SLEVOACA, născut în 1867.
Din 1887, avea să se deschidă, la Poieni-Solca o şcoală cu 4 clase, dar după o poveste ciudată, pe care o voi relata .
În 1835, se stabilesc la Poieni câţiva colonişti germani şi câţiva evrei.
„Sosind timpul să se ridice şi în Poieni o şcoală, antistele comunal a ţinut sfat mare, în urma căruia a strâns de la săteni 1.500-2.000 florini. Paralele acestea li se părură cârmuitorilor comunali prea puţine, de aceea se făcu un împrumut de 1.000 florini din fondul şcolar al ţării, cu îndatorirea de a plăti, în 10 ani, câte 100 florini pe an îndărăpt, fără procente.
Se născu întrebarea: unde să se facă şcoala?
Profesorul de Universitate, Drul Ion alui G. Sbiera a dăruit, mai nainte, încă din al său, 20 de prăjini de loc, anume să se ridice pe el o şcoală comunală, care să fie aproape şi de preot, şi de biserică.
Fruntaşii comunali au ignorat, însă, dania, preferând să cumpere, printr-o licitaţie trucată, o sfoară de pământ, în capul satului, rămasă după o văduvă, plătindu-se pe acel petic de pământ 800 florini. Şi, deşi s-a strâns piatră prin muncă obştească, s-au întocmit acte fictive de plată „câte 15 florini stânjenul”; şi, deşi s-au luat bârne, tot prin muncă obştească, din pădurea statului, iarăşi s-au făcut acte fictive de „câte 3 florini bucata”. Apoi s-au tocmit meşteri de la Solca, cu 650 florini, „ca să dee gata şcoala”. Într-un an, din cei 3.000 florini „din lădiţa comunală” n-a mai rămas nici măcar un crucer, şcoala era doar parţial încropită, iar preceptorul da năvală peste săteni, ca să strângă banii datoraţi fondului şcolar al ţării.
Şi, astfel, la Poieni-Solca, în toată vara anului 1888, puteai auzi oamenii murmurând „că şcoala este sărăcia noastră” .
În 1890, comuna Poieni avea 1.500 locuitori, primar fiind Dimitrie „Todoraş din Poieni (care) ar fi votat pentru Doctorul Beilich”, în 1894, cu ocazia alegerii medicului de ocol al Solcii. Paroh era George Popescul.
Sătenii din Poieni participau, de regulă, şi la alegerilor în comitetul comunal din Solca, precum cele din 21, 22 şi 23 Martie nou 1910, când Corpul II – Poieni, avea ca reprezentanţi comunali în Solca pe românii George Mihailescu, Mihail Cortubaş, Vasile St. Colţuneac, George Şulschi, Andreiu Băloş, pe germanul Iosef Filipp şi pe evreul Pinkas Zwecker.
O listă de subscripţie pentru biserica ortodoxă din Cacica, din noiembrie 1891, susţinută de „Georgi POPESCU, paroch în Poieni” şi de soţia lui, Fevronia, cu care avea trei copii, pe Valerian, Eugenia şi Olga, cuprinde următoarele nume de săteni: cantorii Iacob IVANIUC şi Andreiu SLEVOACĂ, epitropii bisericeşti Dimitrie alui Gavril TODERAŞ şi soţia acestuia, Elena, şi Ion INCANU, Ion HANŢESCUL, Ion alui Pavel FLUTUR, Onofreiu alui Ştefan BUBURUZAN, Niculaiu alui Georgi BUBURUZAN, Georgi MOROŞAN, Petru şi Zenovia FUCANU, Georgi FILIMON, Ion alui Nichita ALBU, Onofreiu alui Gavril FLUTUR, Alexie LAZAREANU, Casian alui Dimitrie HOJBOTĂ, Niculaiu alui Artemie INCANU, Domnica, soţia lui Gavril INCANU, Ion alui Grigori ILIŞOIU şi soţia lui, Csenia, Vasile ILIŞOIU, Vasile alui Nichita BUBURUZAN, Domnica, văduva lui Ştefan FLUTUR, Ion alui Artemi LEŞANU, Vasile alui Toader LEŞANU, Leonti HOJBOTĂ, Maria alui Petru BUBURUZAN, Samoil RADU, Domnica, soţia lui Simion BUBURUZAN, Florea FILIHOIU, învăţătorul Vichenti IANOVICI, Maria, văduva lui Dimitrie TODERAŞ, Floarea, soţia lui Petru BUBURUZAN, Constantin SLEVOACĂ, Onofreiu alui Vasile GALEŞ, Artemi INCANU, Paraschiva, soţia lui Vasile LAZAREANU, Irina, soţia lui Alexa BUBURUZANU, Georgi alui Vasile FLUTUR, Pantelimon INCANU, Alexa şi Domnica HOJBOTĂ, Samuil alui Vasile FLUTUR, Vasile alui Georgi HOJBOTĂ, Constantin LAZAREANU, Petre alui Simion GALEŞ, Domnica alui Petru GALEŞ şi Filip GALEŞ .

POJORÂTA

Unul dintre primele sate înfiinţate de câmpulungeni, numită, după metoda de defrişare (prin pojar, deci prin „pojorâre”) Pojorâta, avea parte, în 7 august 1696, sub ocupaţie polonă, de o judecată în cel mai pur spirit al dreptului valah.
Procesul, la care participa, alături de bătrânii câmpulungeni, şi rohmistrul Dobrowski, viza o moşie a lui Petru Tolovan, „după măgura den sus de Pojorâta”, pe care, cu ocazia împărţirii ei între doi nepoţi, Simioniţă Boza cade ucis de către vărul său, care fuge în Ardeal şi al cărui nume nu mai este rostit (nici la nume nu mai avea dreptul un ucigaş).
În baza dreptului valah, satul Pojorâta era obligat să răscumpere moşia pe care a fost ucis un om, moşie care ieşise, prin omor, din proprietatea lui Petre Tolovan, „precum într-o vremi (când) au jurat cu brazda în cap Tolovanul cel bătrân”. Satul trebuia să plătească „gloaba judeţului, care se cheamă hultamo judeţului = 30 ughi (ducaţi ungureşti) şi 12 oi negre breză cu 12 mei negri breji”, dar „gloaba judeţului” a fost plătită de fraţii Ilie, Chelsia, Grigori şi Toader Filimon şi de Odochia Moga, care, în 10 mai 1714, aveau să vândă moşia aceea lui Istratie Flocea, ocazie de a închina două vedre cu vin împreună cu martorii Costantin Bobul, Simion Străjeriul, Adam Arman, Toader Paşcan şi Neculai Prăşcuţ.
În 19 aprilie 1749, Gheorghe Drob şi fraţii Chirilă, Nicolai, Constantin şi Toader Vlăge se jeluiau judeţului de ţinut din Câmpulung împotriva lui Vasile Străjeriu, care le-a împresurat o moşie în Pojorâta, pe care, de altfel, şi-a făcut casă.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează în Câmpulung, cu casă, dar şi cu gospodărie în Pojorâta, pe: Grigori HUŢESCU, Toader OJICĂ, Ion LUPESCU şi pe Nistor sin lui POSTOLACHI.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează în Pojorâta „82 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, 1 panţir, 6 femei sărace şi 74 birnici, aceştia fiind: Chirilă sin Costandin FLOCEA, Constandin FLOCEA, Gavril sin Constandin FLOCEA, Toader FLOCEA, Nistor VLĂGEA, Georgii VLĂGEA, Nistor sin Vasile STRĂJAR, Grigori ANUŢAN, Irimia ANUŢAN, Costandin sin Lupul FLOCEA, Petrea brat lui (FLOCEA), Toadir sin Lupul FLOCEA, Ion sin Irimia ANUŢAN, Ion sin Lupul FLOCEA, Vasile brat lui (FLOCEA), Ion FLOCEA, bătrân, Simion sin lui (Ion FLOCEA), Toader brat lui (fratele lui Simion FLOCEA), Georgii FLOCEA, Ştefan BEDRILĂ, vornicel, Ion sin Irimia STRĂJAR, Ion BĂRGĂOAN, Grigori STUPU, Maftei MOROŞAN, Ştefan PĂCURĂROI, Pavel OJICĂ, Ion MAROŞAN, Georgii cu soru-sa, Gavril MOROŞAN, staroste, Simion MOROŞAN, Ion CORLĂŢAN, Simion CÂRLOANŢĂ, Ifrim CÂRLOANŢĂ, Ion sin Toader CÂRLOANŢĂ, Gavril MĂGURIAN, Andrieş sin lui, Nichita brat lui, Simion SPĂTAR, Toader ROATĂ, Nistor ANDRIAN, Precopi PRUNDIAN, Ion sin Dumitru CÂRLOANŢĂ, Vasile MÂNDRILĂ, Gavril sin Vasile FLOCEA, Ion MOROŞAN, Ioana RĂOAI cu Nicolai, holtei, Acsinte MĂGURIAN, Ion PRUNDIAN, Chiriţă GRIGORIAN, Măria sin lui Ştefan ROIA cu Acsinte, holtei, Iacob, rus, Toader LAZOR, Cârstea, ungurean, Todosia, salahoriţă cu Toader, holtei, Petrea LAZOR, Ion LAZOR, Lupul LAZOR, Vasile FUIOR, Iacob LUPESCU, Constandin OJICĂ, Vasile MOROŞAN, Ilie, ungurean, Cârstina FUIOROAE cu Ion, holtei, Simion TELEŞCA ot Vatra (Câmpulungului), Petrea MĂGURIAN ot tam, Lupul MĂGURIAN ot tam, Simion OANĂ ot Sadova, Nistor ANUŢOII ot tam, Nistor sin SIMIONŢII ot tam, Măriuţa, prescuroaia cu Dumitru, holtei ot tam, Măriuţa BRANDABUROAE cu holtei ot tam, Ilie, ungurean ot Fundu Moldovii, Gavril MOROŞAN ot tam şi Vasile ŢIMPĂU ot tam.
Rufeturile erau: Popa Nicolai, Ion, sas ot Vatra (Câmpulungului), panţir, Paraschiva BEDRULOAIA, săracă, Nastasia CÂRLĂNŢOAIA, săracă, Măriuţa a ORBULUI, săracă, Irina ROTOAIA, săracă, Parasca, fată bătrână a lui Iacob, şi Dochiţa BEDRILOAE, săracă.
În 1774, Pojorâta avea 104 familii răzeşeşti, iar în 1775, 1 popă şi 74 familii de răzeşi, trei dintre acestea fiind ale emigranţilor transilvăneni Cristian UNUGUREANU, venit din Rebra Mare, în 1763, Andrei Simion ŢANU, venit tot din Rebra Mare, dar în 1764, şi George UNGUREANU, din Ţagul Mare, stabilit la Pojorâta în 1766.
În 16 august 1783, Frantz von Kollowrat propunea Camerei Aulice din Viena exploatarea minelor de cupru, cu conţinut de argint, de la Pojorâta şi Fundu Moldovei, precum şi a celor de fier de la Iacobeni, minele de la Pojorâta şi de la Fundu Moldovei fiind deschise în 1805, o micuţă colonie germană fiind înfiinţată chiar în Pojorâta, la Izvor, cea numită Quellenthal, care se adaugă coloniilor dinspre Fundu Moldovei, Luisenthal şi Pferdgraben (Pârâul Cailor).
În 12 mai 1793, vornicul Pojorâtei Nistor Raţu, „vornicul vechi” Andrieş Măgureanu şi „giuratul” Ştefan Bedrule decid să încredinţeze casa din Pojorâta a lui Vasile Ţăranu, care fugise, fără să plătească „birul împărătesc”, unui fecior al lui Toader Floce, care se arătase dispus „ca să poarte birul împărătesc”.
În 26 iunie 1794, vornicul Nistoriţă, Gheorghe Piticari şi Simion Şandru, juraţi din Pojorâta, împărţeau şi hotărnicea moşioarele lui Gligorie Tonegari din Fundu Moldovei, urmând porunca Scaunului de judecată din Câmpulung Moldovenesc.
În 1 iulie 1801, Nistor al lui Ioniţă Cărluţă din Pojorâta vindea lui Simion Pomohaci din Fundu Moldovei partea sa de moşioară din Obcina Ursului, pentru 22 lei turceşti, printre martorii din Pojorâta aflându-se şi Grigore sîn Giorzanu, deci un emigrant transilvănean de după anul 1778.
În 13 mai 1827, Dumitru şi Ilinca Floce din Pojorâta vindeau huţanului Gavril Ciupeliuc din Breaza o moşioară în Gura Porşescului, sub Răchitiş. Printre martori se afla şi vornicul Pojorâtei, Andrei Grămadă.
În 16 ianuarie 1830, vornic al Pojorâtei, martor la o tranzacţie în Sadova, era Gheorghe Coca.
Biserica Sfântului Nicolai din Pojorâta a fost construită între anii 1896-1900 şi dotată cu un iconostas lucrat de marele sculptor Ioan PÂŞLEA, pe locul unei bisericuţe vechi, care avea, în 1843, 1.177 enoriaşi, păstoriţi de parohul Grigorie CORLĂŢAN. Exista, în 1843, şi o şcoală trivială la Pojorâta. În 1876, paroh era Ştefan CONSTANTIONOVICI, care păstorea 1.469 suflete. În 1907, paroh era Euseviu CONSTANTINOVICI, născut în 1851, preot din 1876, paroh din 1881, iar cantor, din 1888, Iftimie ERHAN, născut în 1855.
Din 1880 şi, respectiv, 1886, funcţionau la Pojorâta două şcoli cu câte 2 clase .
În 30 decembrie 1882, Ciprian Porumbescu îi scria fratelui lui, Ştefan, silvicultor la Pojorâta: „Şi ştii tu unde aş vrea să mă duc? La Pojorâta! Nu ştiu de ce mă atrage aşa de mult această localitate, neîncetat gândesc la acest loc frumos şi, în special, la locuinţa ta idilică – o văd aşa de viu înaintea ochilor. Acolo aş voi să mă retrag, să mă retrag în munţi, departe de orice zgomot şi de toată agitaţia lumii, numai eu singur cu gândurile mele, şi, eventual, şi cu vioara mea. O, dulce trebuie să fie să şezi, singur, la focul de lemne de brad, ce pârâie, şi să visezi, să visezi… Sau să visezi pădurea de brazi, ce freamătă, şezând pe muşchi moale, să visezi mereu!”.
În 1890, Pojorâta avea 1.540 locuitori. Învăţători erau Dionisie Danilevici şi L. Flocea, Eusebie Constantinovici era paroh, iar Eutimie Erhan – cantor bisericesc.
Şcoala cea nouă din Pojorâta, începută în octombrie 1893 şi sfinţită în 23 octombrie 1894, din iniţiativa primarului Mihai FRÂNCU, a învăţătorului superior Dionis DANILEVICI şi a preotului Eusebie CONSTANTINOVICI .
Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner , în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la pojorâtenii Casandra LUPU (10 ani în 1913), Teodosia LUPU (24 ani în 1913), Nastasia LUPU (48 ani în 1913), Ileana a lui Ignat FLOCEA (10 ani în 1908) şi Elisaveta GRIGOREAN (16 ani în 1913).
În 1911, la Pojorâta, „la chilometrul 161, se află un izvor de apă pucioasă, în apropiere de şoseaua împărătească. Acest izvor de pucioasă ar aduce mult venit comunei Pojorâta şi ar fi o înlesnire şi un mijloc de ajutorare pentru săteni. S-a constatat că apa pucioasă amintită e cu mult superioară decât cea din Iacobeni” .

PRELIPCE

În 4 martie 1652, se împart moşiile răposatului Gavrilaş Mateiaş între copii lui, Ieremie, Ileana comisoia şi Alexandra vorniceasa. „Partea jupânesei Alexandra visterniceasa a fost… satul Prelipce”.
În 30 august 1725, Mihai Racoviţă Vodă întăreşte lui Gligoraş Păunel moşiile pe care le avea în acest nord de ţară, inclusiv „câteva părţi din moşia Prilipce”.
În 20 aprilie 1740, Grigori Ghica Vodă trimitea pe Şerban Flondor medelnicer şi pe postelnicul Iuon Stârcea de Tărnauca „să meargă la câteva moşii din ţinutul Cernăuţi ale lui Ion Niculcea viv vel vornic, anume la Chiseleu, Valeva şi Prilipcea, şi, strângând oameni buni, megieşi şi răzeşi de prin prejur, să cerceteze cu deamăruntul dresele ce vor arăta şi, pe mărturiile oamenilor buni, cu toată dreptatea să judece”.
După anul 1750, antreprenorul german Rudolf von Dettykier, care dorise să ridice o fabrică de postav în Polonia, s-a înţeles cu proprietarul satului Prelipce, Manolache, pentru luarea în arendă a unei părţi din moşie, pentru înfiinţarea unei colonii germane, Philippe, cu meseriaşi aduşi din Elbind, din Prusia Orientală şi din Breslau.
Coloniştii germani, sprijiniţi de Dettykier, au ridicat, în 1760, o biserică, o casă pentru şeful coloniei, care urma să se cheme căpitan, şi casele necesare lor. Primul căpitan al coloniei germane din Prelipce a fost Daniel Cristiani, iar primul pastor a fost Feege din Konigsberg, al doilea fiind Johan Iakob Scheidemantel din Saxonia-Coburg-Gotha. Primul director al şcolii nemţeşti a fost Schultz.
Din păcate, Dettykier avea să moară în 1766, iar colonia germană s-a risipit, în sat rămânând doar patru familii nemţeşti, celelalte migrând în Polonia şi în Rusia.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Prilipcea, moşie a lui Iordachi sin lui Manoli din Botoşani, „69 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Mihai şi Timoftei, 1 dascăl, Ştefan, 1 jidov, Isacu, 13 case pustii şi 52 birnici, şi anume: Ştefan DUNUŢE, Andronic HIFIVSKI, Dumitru SONICU, Andrii ungurian, Ivan CIURU văcar, Ivan MOCOŞUL, Sămen LABACIU, Ştefan MICOLAI, Ivan LABACIU, Vasili POTOCEUSCHI, Ivan GURALIUC, Andrei HOLIAC, Roman TIHONCIAN, Ivan ALBUL, Hrihor ZBIHLEI, Ignat PEJCO, Iacob zet IRIMIE, Erema COZACIUC, Curilo ŢÂBULCA, Hrihor BOCAN, Hrihor nepot lui BUTUC, Andrei RUBCA, Vasili BUTUC, Ivan zet BORUSIU, Ivan sin BORUSIU, Andrei zet BORUS, Demian HUBINSCHII, Costantin sin DONUŢE, Ivan vătăman, Ivan DUBCOVEŢCHI, Hrihor BOZULEVSCHI, Ivan DUBCOVEŢCHI, Timco HUBEŢCHI, Andrei ciobotar, Petre ZBIHLII, Ivan RÂBACU, Toma FEDICU, Sămen brat dascălul, Vasile SIDORAC, Dănilă SIDORAC, Ivan LOŞAC, Gavril VOITIC, Matei BOIKO, Hrihor SOROŞCHI, Ivan STARCO, Vasili RUBCA, Dănilă a vornicului, Petre LICAVOŢSCHI, Ivan BELSCHII, Dănilă MURUSAC, Ivan SAMONIŞ şi Andrei CUŞNIRIU.
Cătunul Luca, „moşie Prilipcii”, avea 12 „toată suma caselor”, însemnând 1 văduvă, FEDOROAII, 4 nemţi, Voine, Feriş, Brahun şi Veizel, şi 7 birnici, adică: Vasili POHVALA, Vasili COZACIUC, Ivan BABIICIUC, Ştefan COBIICIUC, Semen CERNATINSCHI, Fedor PUŢULUIC şi Vasili SOLANCA.
În iulie 1803, postelnicul Costachi Manole arenda, pe 8 ani, jumătate din moşia Prilipce lui Christof Negruş, cealaltă jumătate vânzând-o, cu tot cu sătenii din Prilipce şi Luca (6 oameni pentru paza a două bucăţi de pădure), lui Cărste. Printre iobagii moşiei arendate se aflau Zacriţic, Nicolai Popovici şi Halirevici.
În 12 martie 1809, Divanul Domnesc al Moldovei comunica Prefecturii Bucovinei că, după moartea lui Iordachi Manole, Maria, sora jupânesei Catrina, şi soţul ei, Gheorghie Loiz, sunt stăpânii jumătăţii de sat Prilipce, arendată.
Biserica Adormirii Maicii Domnului din Prelipce, ctitorită, în 1777, de stolnicul Iordachi MANOLI şi restaurată în 1883, avea, în 1843, 682 enoriaşi, patron bisericesc fiind Dominik von LUKASIEWICZ, iar paroh, Ioan ALEXIEVICI. În 1876, patroni bisericeşti erau Ioan şi Gregor de LUCASIEVICI, iar paroh, Peter BRAHA, numărul enoriaşilor ajungând la 826. În 1907, paroh era Ilie HAUREŞ, născut în 1867, preot din 1896, paroh din 1900, cantor fiind, din 1900, Ioan NEPIT, născut în 1843.
Din 1872, funcţiona în sat o şcoală cu 4 clase .

PUTILA

Atestată documentar în 1501, „când au aşedzat pace Ştefan-vodă cel Bun cu leşii, fiind Ion Tăutul logofăt mare, l-au trimis sol la leşi. Şi au dăruit craiul leşescu Tăutului aceste sate la margine: Câmpul Lungu rusescu, Putila, Răstoaceli, Vijniţa, Ispasul, Milie, Vilavce, Carapciul, Zamostie, Vascăuţii, Voloca. Toate acestea le-au dăruit craiul leşescu Tăutului logofătului. Şi au pus hotar apa Cirimuşul, întru o duminică dimineaţa” , Putila a fost, ulterior, populată cu huţani, devenind, în timp, cel mai important centru bucovinean al acestei culturi munteneşti.
În 1 aprilie 1680, Grozava, fata lui Isac de Sinehău, văduva lui Constantin Cocoranul, moşteneşte „din giumătate de sat Putila giumătate… cu tot vinitul în tot locul şi cu vecini”, cumnaţilor ei, Miron Cucoranul, Vasile Căzăcescul, Tudosie Ţintă, Costaşco căpitanul Turculeţu şi Trinca, revenindu-le „din Putila, din giumătate de sat, giumătate”.
În 22 septembrie 1704, starostele de Cernăuţi restituie căpitanului Apostol Chirgheci din Putila un sfert de sat, pe care îl ţinuse, fără drept, Gheorghiţă Goean.
În 11 iunie 1754, fraţii Nicolae şi Dumitraş Gafenco obţin uric de la Matei Ghica Vodă pentru părţile lor de moşie din Putila.
A opta parte din satul Putila, care fusese a lui Dănilă Giurgiuvean, era moştenită, încă din 1759, de feciorii lui Giurgiuvan, Tănase şi Toader.
În 24 august 1764, mazilul cernăuţean Ion Flondor se plângea lui Grigore Alexandru Ghica Vodă împotriva lui Cuziuc Gheorghi, „care a luat venitul unor oameni ai săi din Putila”. Ion Flondor era ginerele lui Gheorghi Arapu şi al jupânesei Alexandra, cu care a avut o judecată, în 27 martie 1765, pentru nişte robi ţigani.
În 21 august 1772, Ion şi Toader Flondor se judecă cu vatamanul Toma Bezuşco pentru nişte locuri în Putila.
În 16 noiembrie 1784, partea din Putila a răposatului Iuoniţă Flondor rămâne pentru a fi stăpânită frăţeşte, fiilor lui mai mari, Vasilie şi Gheorghie. Toader Flondor, care stăpânea a opta parte din Putila, „cunoscând cum că aproape este hotarul vieţii”, lăsa acea moşioară, în 12 februarie 1798, jupânesei lui, Aniţa, apoi, în 22 ianuarie 1800, nepoţilor săi de frate, Vasilie şi Dumitrache, feciorii lui Ion Flondor, şi Iordachi, urmaşul lui Gheorghe Flondor.
Huţanii din Putila s-au făcut cunoscuţi Curţii imperiale din Viena încă din 1817, când trimiteau jalbă împăratului Francisc I împotriva unor măriri de impozite, apoi în anii 1843-1844, când 22 sate huţăneşti s-au răsculat, printre liderii huţanilor numărându-se nume legendare, precum Luchian Cobiliţă, Ivan Halitsia sau Iosip Byrlou.
Biserica Sfântului Nicolae din Putila, construită din lemn, în 1884 şi sfinţită în 1885, pe un teren donat de prozatorul ucrainean Iuri FEDKOVICI (1834-1888), care îşi avea casa părintească, transformată ulterior în muzeu, în Putila, îl avea paroh, în 1907, pe Orest KOZAK, născut în 1859, preot din 1886, paroh din 1889, cantor fiind, din 1902, Emilian POPOVICI, născut în 1902. În 1843, exista o bisericuţă a Sfintei Parascheva la „Ustie Putilla”, ctitorită de Mihail de ROMAŞCAN, dar postul de paroh al celor 574 enoriaşi era vacant. În 1876, bisericuţa aceasta, cu 609 enoriaşi, se afla sub patronatul lui Gudenus GORDIAN, paroh fiind Leon DIACONOVICI.
Din 1863, funcţiona la Putila o şcoală cu 4 clase .
În Putila şi satele înconjurătoare a existat o importantă comunitate evreiască, numărând peste 1.200 suflete, cu casă de rugăciune în Putila. La începutul anului 1941, bolşevicii au deportat în Siberia numeroşi evrei din satele huţăneşti, printre care pe avocatul Winkler, pe medicii Josef Badian şi Gerhard Winkler, pe liderii Comunităţii Joachim Greif şi Fritz Reichmann.
În vara anului 1941, după intrarea trupelor germane şi româneşti în nordul Bucovinei, sinagoga şi casele evreieşti din Putila au fost arse, iar evreii duşi, mai întâi, la Iedineţ, apoi în Transnistria, la Obodowka, Şargorod, Jurin şi Moghilev. Printre victimele nevinovate se numără Hermann Winkler, de 84 ani, care s-a prăbuşit pe şosea, când erau transportaţi spre Iedineţ, şi a fost îngropat de viu, sub ochii fiicei sale, medicul Sami Schaechter, farmacistul Max Rosner, soţia şi fiica acestuia.

PUTNA

„Vă leato 6978 (1470) rădicatu-s-au multă mulţime de oaste tătărască şi au intratu în ţară, să prade, cărora prinzându-le de veste Ştefan vodă, le-au ieşitu înainte. Şi la o dumbravă ce să chiamă la Lipinţi, aproape de Nistru, i-au lovit Ştefan vodă cu oastea sa, avgust 20, şi dându războiu vitejaşte, i-au răsipit şi multă moarte şi pierire au făcut într-înşii şi mulţi au prinsu în robie şi le luo tot pleanul. De care lucru cunoscând Ştefan vodă că ajutoriul nu de aiurea i-au fost, ci numai de la Dumnezeu şi de la Preacurata Maica sa, cu mare laudă şi izbândă s-au întorsu la scaunul său, la Suceava.
Deaca se întoarse Ştefan vodă de la acel război cu noroc ce izbândi pre acei tătari, spre lauda aceia, mulţămind lui Dumnezeu, au sfinţit mănăstirea Putna, carea era zidită de dânsul, septevrie 3 zile, întru lauda a Preacuratei Ficioarii Mariei, Maicii Domnului nostru Iisus Hristos. La care sfinţenie multă adunare de călugări au fostu: Theoctistu mitropolitul şi Tarasie episcopul dimpreună cu Iosif arhimandritul şi igumenul Putnii, zicu că au fostu la liturghie arhiepiscopi şi episcopi şi preoţi şi diiaconi 64 la jirtăvnic” (Ureche, Letopiseţul…).
Dăruită de Ştefan cel Mare, în 1490, mănăstirii Putna, fosta branişte domnească avea să devină, în timp, temelie pentru vetrele satelor Putna, Karlsberg, Straja, Sadăul, Ulma, Seletinul, Ropocelul, Plosca, Şipotele şi Moldova Suliţa.
În 11 ianuarie 1666, Putna avea doar 8 familii de posluşnici, care sunt scutiţi de dări de către Gheorghe Duca Vodă.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează „Liuzii ot mănăstiria Putnii”, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „20 – toată suma caselor”, însemnând tot atâţia birnici. „Ţiganii mănăstirii Putnii, 87 – toată suma caselor”, aveau statutul de robi ai călugărilor.
Satul Putna, însă, format numai din iobagi, a fost, mereu şi mereu, unul mărunt, care cuprindea, în 1774, de pildă, doar 9 bordeie.
În Putna, s-au stabilit, în 1802 (primii doi) şi în 1803, meseriaşii germani Joseph Gruber, Johann Schmidt, Georg Schmidt, Georg Zettel, Michael Kresl, Michael Gallhofer, Simon Watzlawek, Johann Zimmermann, Georg Brunner, Michael Kolmer, Thomas Rickel, Matias Sperl şi Anton Mak, din Prachin-Boemia, Michael Schuler din Bayern, şi Michael Gallhofer din Pilsen-Boemia.
În 15/27 august 1871, la Putna au avut loc celebrele festivităţi închinate lui Ştefan cel mare şi Sfânt, în prezenţa lui Ioan Slavici, prezident al comitetului organizator, care a rostit cuvântul de deschidere, a lui Mihai Eminescu, A. D. Xenopol, care a rostit discursul festiv, a lui Ciprian Porumbescu, care a „cântat Daciei întregi”, a lui Mihail Kogălniceanu şi a colonelului Boteanu, reprezentantul Oştirii Române, etc.
O colectă pentru copiii sărmani din Putna, făcută de „Ziua onomastică a Maiestăţii Sale împărătesei noastre din anul acesta (1897)”, menţionează următorii localnici şi călugări: primarul Petru CALANCIUC, negustorul Iosif POSTATNI, vicarul mănăstirii Arseni SEVESCUL, ieromonahul Traian IEŞAN, monahul Vladimir CALENCIUC, novicele Adrian HUMENIUC, novicele Ilarion MAREŞ, Iraclie NICHIFOROVICI, Ghenadie DAŞCHEVICI, Macarie VOLCINSCHI, novicele Iulian STRUŢ, învăţătorul superior Dorimedont VLAD, Gustav WEISSMANN de la fabrica chimică, inginerul August FISCHER, Eugenia CORIBUT, Hortensia GORAŞ, inspectorul baronului A Popper, Adolf FRENZEL, şi Constantin CRIŢAN .
Banca populară din Putna a fost înfiinţată în 1 martie 1903, de directorii Dorimedont Vlad şi Ilarion Zacşevschi, sub preşedinţia lui George Goraş, din conducere făcând parte şi părtaşul Dumitru Creţan. Cabinetul de lectură „Săhastrul” funcţiona, din 1898, în casa lui Ilie Vişan, cu 31 membri, 40 cărţi, 5 abonamente la gazete şi o avere de 35 florini şi 64 creiţari. Conducătorii noii biblioteci comunale erau George Goraş şi Dorimedont Vlad, din conducere făcând parte şi Ilie Vişan (bibliotecar), Constantin Criţan (casar), Vasile Vacarean şi Vasile Becul (controlori), Ilie Becul, Dimitrie Criţan şi Dimitrie Ursan (comisia judecătoare). Printre membrii fondatori, cu taxă de câte 5 florini, se numără Eutimiu Nichitovici, Gheorghi Goraş, Traian Jeşan, Adrian alui Andrei Humeniuc, Ilarion Mareş, Iraclie Nichitovici, Constantin Criţan, învăţătorul Dorimedont Vlad, Dorimedont Nichitovici, Arseni Sevescul şi Vasile Calenciuc .
„Putna se pripeşte în creţuri limpezi pe o albie de prund sur…
Nu după mult timp, încep casele bune ale unui sat amestecat, în care mulţi Români se găsesc pe lângă câţiva Nemţi – cu cât mai noi decât dânşii! La portiţe răsar pe rând copii bălani şi băieţaşi de-ai noştri în cămeşuţe. Femeile diretică ici şi acolo, în pripa ajunului zilei de Paşti. Câteva firme vechi evreieşti arată unde e cârciumă, unde măcelărie şi alte locuri de vânzare, nu numai pentru săteni de-ai noştri, ci şi pentru străinii cari, înaintea mănăstirii şi în dosul ei, lucrează la marele ferăstrău care a fost, până deunăzi, al baronului Popper, un Evreu din Viena – clădiri uriaşe de lemnărie proaspătă, care miroasă tare a brad tăiat de curând – sau au lucrat, până mai ieri, la fabrica de ciment a lui Axelrad, la fabrica de produse chimice scoase din lemn a unui Prusian.
Pentru aceşti oaspeţi ai împrejurimilor, menite pentru sihăstrii evlavioase, ale mănăstirii, pentru acest amestec de Leşi sau „Poleci”, de Nemţi şi de câte alte feluri de oameni s-au făcut două bisericuţe catolice, casine şi cafenele. Pentru dânşii desigur, făptuitorii vieţii economice de astăzi, s-a întins până aici linia şinelor negre, pe care trece de două ori pe zi zborul locomotivelor, târând călători, poştă şi mărfuri. Această vecinătate care şuieră, fluieră, mugeşte, cântă cântece de muncă şi de beţie s-a impus eroului adormit alături, acolo, în fund, unde vezi acele ziduri albe, acele acoperişuri roşii, printre care abia a rămas câte o pată de vechime întunecată” .
În 1923, la Putna se puteau vedea „două uliţi întortocheate, cu dughene joase, cu cârciumi murdare şi cu magherniţe întunecoase… Câteva jupânese au ieşit la plimbare prin colbul uliţei… În pragul unei cârciumi, doi nemţi zdraveni, cu nasurile roşii, cu pantaloni scurţi şi cu jachete de culoarea câmpului, stau gânditori, răzimaţi de uşă…
Uliţa principală duce drept la mănăstire. Pe dreapta şi pe stânga, case mai mari, mai mici, gătite, cu grădiniţe bogate în flori roşii, galbene, violete. Aici, şcoala lungă, încăpătoare, cu ferestre mari şi aşezate în bătaia soarelui, dincolo – primăria, apoi „Casa Naţională” – în paragină şi, în sfârşit, biserica satului, în mijlocul unei curţi largi, de unde vine un miros proaspăt de fân cosit…
Satul, deşi cu locuitori amestecaţi din toate neamurile, moldoveni, poloni, austriaci, rusneci, ţigani şi evrei, păstrează totuşi în cea mai mare parte caracterul aşezărilor moldoveneşti, cu uliţi ce se întretaie cruciş, cu livezi în jurul caselor şi cu grădiniţe în faţă, unde cresc amestecaţi curpenii de vâzdoage şi ruji ca iasomia şi busuiocul.
Prin case, am rămas uimit de aşezarea cu gust a interiorului. Aceeaşi împărţire simetrică… cu cele două încăperi principale în dreapta şi în stânga intrării, cu săliţă la mijloc şi cu cămară în fund. Aceleaşi podoabe înfrumuseţează încăperile, pereţii, grinzile, ferestrele şi acelaşi cuptor se odihneşte măreţ, cuprinzând jumătate din „odaia cea mare”. Nu-i casă unde să nu zacă, îngropată între cliduri de scoarţe, lada cu zestrea femeei, după cum nu-i fereastră sau uşă care să nu aibă înnodate, deasupră-le, ştergarul ce cade în falduri înflorite. Mereu pânzeturi şi chilimari cu motive româneşti, cămeşi cu arnici, scoarţe cu flori de câmp sau cu figuri de animale, mereu vrednicia şi hărnicia gospodinei, care lucrează, vara, cu sapa câmpul, iar iarna, cu stativele, în casă, pânza” .
Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner , în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la putnenii Procop HĂU (27 ani în 1908) şi Anisia TOMACESCU (66 ani în 1908).
„Duminică, 8 August 1926, la Putna are loc dezvelirea bustului lui Eminescu, în prezenţa AS Regale Principesa Ileana” .