Ovidiu Papadima: Mircea Streinul, Itinerar cu anexe în vis
„Mircea Streinul e un poet ce se dibue încă, departe, foarte departe, de liniştea propriei lămuriri. Rodul încă n-a dat în pârgă şi adăstarea era poate mai bună. Căci, pentru a aduce dovezi ale talentului Mircea Streinul – care există în adevăr, – înmănunchierea cu grijă a câtorva poezii frumoase, rotunjite, ar fi cumpănit mai temeinic decât acest volum impozant, în care autorul se pare că şi-a adunat, cu excesivă pietate, orice crâmpei de vers ce a însemnat cândva pe hârtie. În adevăr, alături de stihul plin şi adânc:
„În sufletul murinzilor ce-s plânşi
sunt cântece-nainte luminate –
cum seara-şi are zorii zilei strânși
în alba norilor cetate”,
întâlneşti pretutindeni semnele primejdioasei uşurinţe de a mântui versul, până la o incantaţie ce elimină orice autopriveghere:
„În sat se ştia
– că se fură stele;
şi nu se ştia
– cine fură stele”.
E, apoi, în sufletul lui Mircea Streinul un zbucium accentuat – între reticenţele unei moderne lucidităţi, a unei spaime a nesiguranţei şi acea lumină caldă şi liniştită, pe care ţi-o aduce integrarea în lumea ce se înalţă spre ceruri, de pe pământul tău, în mit, în istorie şi în credinţă.
Când se va apropia de simplitatea pe care o mărturiseşte, câteodată, sufletul acestui poet – zăpăcit de zumzetul nelămurit din el, chemat spre toate colţurile zării de năluci care îl îmbie fără alegere, – va putea să sune cântec în adevăr deplin pe alăute de lumină:
„Ora serii sufletul mi-l face una
Cu crinul Preacuratei din icoane,
Mi-l risipeşte mineral şi plante luna
Cum sfarmă apa stelele-n bulboane”[1].
Despre ce a publicat și ce s-a scris despre poemele lui Mircea Streinul, în anul 1935, Miron Suru face următoarele referințe: „STREINUL, MIRCEA, Apocalips, (Junimea literară, an XXIV (1935), p. 269). * Aproape de somn; Clan trist, sufletele, (Junimea literară, an XXIV (1935), p. 7). * Curcubeul, (Pământul, an IV (1935), nr. 106, p. 2). * Epigrame (Junimea literară, an. XXIV (1935), p. 190). * Fericitul Francisc din Assisi aşteptându-şi moartea, (Pagini literare, an II (1935), pp. 422, 423). * Itinerar cu anexe în vis – Cartea Pământului. Cernăuţi, 1934. Editura Iconar. Tip. Glasul Bucovinei, 256 p., 16,5×24,5, 150 lei. Recenzii de: CĂLINESCU, G. (Adevărul literar şi artistic, s. II, an XIV (1935), nr. 745, p. 9); CHELARIU, TRAIAN (Junimea literară, an XXIV (1935), p. 22); CRONICAR (Reporter, an III (1935), nr. 56, p. 2); PAPADIMA, OVIDIU, (Gândirea, an XIV (1935), p. 162). – Luminiş, (Frize, an II (1935), nr. 3, p. 2). * Moartea copacului, (Pagini literare, an II (1935), p. 136). * Tarot (Azi, an IV (1935), pp. 1546-1552). * Fragment din Tarot sau călătoria omului, (Pagini literare, an II (1935), pp. 315-316)”[2].
[1] Papadima, Ovidiu, în Suru, Miron, Sinteză biblio-critică, Editura Librăriei Pavel Suru, București 1935, p. 58
[2] Suru, Miron, Sinteză biblio-critică, Editura Librăriei Pavel Suru, București 1935, p. 57